Majoritatea dintre noi cunoaşte fenomenul de ardere, un proces chimic în care un combustibil se combină cu oxigenul şi produce căldură şi lumină sub forma unui incendiu în care atât combustibilul cât şi sursa de foc sunt bine cunoscute. Cu toate acestea, în anumite circumstanţe scânteia care aprinde focul nu reprezintă o sursă evidentă, cum ar fi un fitil, ci reprezintă de multe ori un proces complicat, adeseori ascuns.

 

 

 

Acesta aparent apare spontan (de unde şi numele de combustie spontană), aceste incendii fiind adesea rezultatul unor reacţii chimice pe termen lung.


Combustia spontană a cărbunelui


În conformitate cu un studiu susţinut de CDC: „Încălzirea spontană a cărbunelui apare atunci când există suficient oxigen care să susţină reacţia la o temperatură scăzută dintre cărbune şi oxigen, dar în care căldura produsă prin oxidarea cărbunelui nu este disipată în mod adecvat prin conducţie sau convecţie".

Acest proces determină apariţia unui ciclu vicios în care rata de oxidare creşte ca urmare a creşterii temperaturii şi vice-versa sau a ceea ce autorii studiului numesc „un ciclu termic din care rezultă un incendiu".

Din ianuarie 2013 peste 200 de incendii de cărbune s-au produs spontan în SUA, ele fiind relativ frecvente. Se cunoaşte că aceste incendii sunt dificil de stins, astfel încât se poate menţiona un foc dintr-o mină de cărbune Centralia Mine Fire care este posibil să fi apărut în urma unui proces de combustie spontană din anul 1962 şi care mai arde şi astăzi.

 

 

Combustia spontană a fânului

În mod neobişnuit, fânul poate arde spontan dacă acesta devine prea umed. Potrivit Washington State University Extension: „Fânul uscat (depozitat la o umiditatea de 15 la sută sau mai mică) poate fi păstrat în siguranţă pe termen lung. Cu toate acestea, în cazul în care fânul devine umed proprietăţile acestuia se schimbă în mod permanent şi există un potenţial crescut de apariţie a unui incendiu ca urmare a unui proces de combustie spontană".

Cum se poate întâmpla asta ? Aşa cum experţii din cadrul Washington State University Extension au arătat, această încălzire spontană a fânului este rezultatul unor procese biologice şi chimice: „La început fânul umed stimulează înmulţirea microbiană şi pe măsură ce aceste organisme se înmulţesc ele produc căldură ceea ce determină uscarea suprafeţelor înconjurătoare ale fânului. Mai multe suprafeţe uscate determină o creştere a populaţiei microbiene... Când temperatura fânului ajunge la o valoare de 150F... bacteriile rezistente la căldură, numite bacterii exoterme, provoacă apariţia unui proces chimic care creşte rapid temperatura până la o valoare corespunzătoare punctului de combustie spontană".

Incendiile din depozitele de fân reprezintă o problemă serioasă. Un mare incendiu (având o cauză necunoscută) din Yolo County, California, a ars timp de mai multe zile şi a provocat pierderi care au fost „estimate la 2 milioane de dolari".


Combustia spontană a uleiului de in


Un produs obişnuit de uz casnic, uleiul de in este folosit pentru a proteja lemnul şi a curăţa uneltele. De obicei, cârpele sunt înmuiate în ulei pentru a uşura aplicarea acestuia şi cu toate acestea atunci când aceste cârpe nu sunt corect depozitate: „Uleiul de in se evaporă foarte rapid cauzând o reacţie exotermă care se accelerează pe măsură ce temperatura cârpelor creşte. Atunci când căldura acumulată depăşeşte rata de disipare a căldurii, temperatura creşte şi ea poate deveni în cele din urmă suficient de mare pentru a provoca combustia spontană a cârpelor".

Aceste incendii au provocat pagube enorme. În anul 1991 unul dintre cele mai devastatoare incendii din Statele Unite, în care au murit trei pompieri, a fost provocat de „muncitorii care nu au avut grijă de cârpele ce conţineau ulei de in".

Pentru a preveni astfel de incendii pompierii recomandă „ca bucăţile de cârpă care au fost folosite să fie aşezate la uscat pe o suprafaţă neinflamabilă, într-o zonă deschisă... Trebuie doar să le aşezaţi pe o suprafaţă plană... Odată ce acestea s-au uscate, ele pot fi curăţate".


Combustia umană spontană


Într-un caz obişnuit în care se suspectează că s-a produs o combustie umană spontană (SHC-spontaneous human combustion), un corp uman apare ars din interior spre exterior şi în timp ce trunchiul prezintă urme evidente de ardere, extremităţile corpului (mâini, picioare şi membre), precum şi împrejurimile sale, nu sunt atinse deloc de foc.

Susţinătorii SHC indică adeseori mai multe cauze interne care ar fi răspunzătoare pentru incendiu. Metanul din intestine este adeseori indicat ca o sursă de combustibil, iar unii cred că anumite enzime care apar în mod natural ar putea fi catalizatorul. Electricitatea statică a fost, de asemenea, indicată ca o potenţială cauză a acestor incendii.

Adepţii ipotezei combustiei umane fac adeseori trimiteri la unele povestiri precum cea a unui om din Oklahoma al cărui corp ars oribil a fost găsit în bucătăria sa fiind înconjurat de diferite obiecte şi de mobilier care nu a fost deteriorat. Victima în vârstă de 65 de ani era cunoscută a fi un fumător şi un băutor înrăit. Unii susţinători ai ipotezei SHC au arătat că alcoolul este, de asemenea, inflamabil, dar au susţinut că acţiunea acestuia s-a manifestat în interiorul corpului bărbatului, în caz contrar şi alte obiecte din casa acestuia ar fi ars.

Scepticii utilizează aceiaşi indicii pentru a infirma teoria. Ei pretind că aceste decese s-au produs pentru că organismul uman a acţionat ca „o lumânare ce arde din interior spre exterior".

„O lumânare este compusă dintr-un fitil aflat în interior înconjurat de o ceară formată din acizi graşi inflamabili. Ceara aprinde fitilul şi menţine arderea acestuia. În organismul uman grăsimea din organism acţionează ca o substanţă inflamabilă iar îmbrăcămintea victimei sau părul acesteia acţionează ca un fitil. Pe măsură ce grăsimea se topeşte datorită căldurii, ea este absorbită în îmbrăcăminte şi acţionează ca o ceară care menţine arderea lentă a fitilului. Oamenii de ştiinţă afirmă că acest lucru explică de ce corpurile victimelor sunt distruse în timp ce împrejurimile acestora sunt foarte puţin arse".

Deci, în ceea ce priveşte cazul omului din Oklahoma, scepticii ar putea argumenta că el probabil a leşinat din cauza băuturii sau dintr-un alt motiv şi scrumul fierbinte de la ţigara sa sau o altă sursă externă a aprins focul. Deoarece focul are tendinţa să se întindă pe direcţie verticală, mai degrabă decât să se împrăştie de jur împrejur, atâta timp cât nu exista nimic foarte inflamabil în jurul său, atunci pur şi simplu rezultă o lumânare umană care arde lăsând zonele din jurul său aparent neatinse.

Cercetări recente par să fi identificat combustibilul implicat în aceste incendii umane şi chiar mecanismul de aprindere. Într-un studiu efectuat de către biologul Brian J. Ford de la Cambridge acesta a stabilit că acetona, o substanţă naturală din organism, ar putea provoca leziunile observate în cazul victimelor suspectate că au suferit o combustie spontană.

Acetona este caracterizată de profesorul Ford ca fiind „o componentă inflamabilă din organism a cărei concentraţie poate creşte foarte mult" şi acest lucru se întâmplă atunci când într-un organism uman se manifestă o stare de cetoză. Printre cauzele posibile ale cetozei se numără anumite diete, diabetul, dentiţia şi chiar alcoolismul. Indiferent de sursa sa, acetona este foarte inflamabilă.

În experimentul său, profesorul Ford „a adăugat acetonă în ţesuturi provenite de la porci pe care le-a folosit apoi pentru a modela forme umane pe care le-a îmbrăcat şi le-a incendiat. Acestea s-au transformat în cenuşă într-o jumătate de oră".

Ford a concluzionat că „pentru prima oară o posibilă cauză a combustiei umane a fost demonstrată experimental".

 

Citiţi şi articolele noastre mai vechi pe acelaşi subiect, al combustiei spontane:

Este combustia spontană un fenomen real?

Combustia umană spontană

Traducere de Cristian-George Podariu după causes-spontaneous-combustion