Rezonanta SchumannEste tot mai greu de găsit o pagină web, dedicată comercializării produselor din categoria medicinei alternative sau având ca subiect spiritualitatea New Age, în care să nu se menţioneze rezonanţa Schumann ca pe o dovadă a faptului că un anumit produs sau un anumit serviciu se bazează pe cercetări ştiinţifice.

 

 



Cavitatea din atmosfera planetei noastre rezonează la o frecvenţă de 7,83 Hz. Mai provoacă ea şi altceva?


Misteriosul număr 7,83 se regăseşte şi în anunţurile cu privire la terenurile de vânzare, ca şi cum această frecvenţă miraculoasă poate aduce sănătate şi starea de bine. Astăzi vom vedea ce reprezintă de fapt rezonanţa Schumann, cum a apărut şi ce consecinţe poate provoca, pentru a vedea dacă ea are vreo influenţă asupra sănătăţii umane.

Pe scurt, rezonanţa Schumann se referă la frecvenţa de rezonanţă a atmosferei Pământului, ce este cuprinsă între suprafaţa acestuia şi cea mai densă parte a ionosferei. Denumirea ei provine de la numele fizicianului german Winfried Otto Schumann (1888-1974) care a lucrat, pentru scurt timp, în Statele Unite, după al doilea război mondial şi a prezis că atmosfera Pământului va rezona la anumite frecvenţe electromagnetice. Spaţiul închis, aflat într-o sticlă, are o frecvenţă de rezonanţă care devine audibilă atunci când suflaţi deasupra ei.

ASCULTĂ


Această sticlă are o frecvenţă de rezonanţă de aproximativ 196 Hz. Ea reprezintă frecvenţa undelor sonore care ricoşează mai eficient, înainte şi înapoi, între pereţii sticlei, cu viteza sunetului, propagându-se prin intermediul moleculelor de aer. Radiaţia electromagnetică este similară, cu excepţia faptului că deplasarea acestor unde are loc la viteza luminii şi ele nu au nevoie de un mediu de propagare, precum ar fi moleculele de aer. Viteza luminii este mult mai mare decât viteza sunetului, dar undele electromagnetice au de parcurs un drum mai lung între sol şi ionosferă, în comparaţie cu undele sonore care se deplasează între pereţii unei sticle. Această frecvenţă electromagnetică, de rezonanţă, a atmosferei are valoarea de 7,83 Hz şi ea este aproape de marginea inferioară a gamei de frecvenţe ELF (Extremely Low Frequency), adică domeniul frecvenţelor extrem de joase. Atmosfera conţine un echivalent radio al situaţiei în care cineva ar sufla pe la partea de sus a unei sticle: fulgerul. Acesta este o descărcare electrică luminoasă ce se produce, în mod constant, în întreaga lume, de mai multe ori pe secundă şi fiecare asemenea descărcare reprezintă o sursă radio. Acest lucru înseamnă că atmosfera Pământului rezonează în mod continuu la o frecvenţă radio de 7,83 Hz, dar şi la frecvenţele armonice care au valorile de 14,3; 20,8; 27,3 şi 33,8 Hz. Acestea sunt frecvenţele Schumann. Aşa cum se observă, rezonanţa Schumann nu are nicio legătură cu Pământul în sine, cu viaţa sau cu orice fenomen spiritual, ea este doar o consecinţă a dimensiunilor fizice ale spaţiului cuprins între suprafaţa Pământului şi ionosferă. Fiecare planetă şi fiecare satelit, care are o ionosferă, are propriul său set de rezonanţe Schumann, care sunt definite de mărimea planetei.

Frecvenţa de rezonanţă variază pe măsură ce ionosfera devine mai mult sau mai puţin densă şi aceasta depinde, la rândul ei, de intensitatea radiaţiilor solare care se ciocnesc de ea. Pe timp de noapte, o parte a ionosferei, care se află în umbra Pământului, se subţiază. Un alt factor ce influenţează rezonanţa Schumann îl reprezintă cele trei zone geografice în care se produc fulgere, Asia, Africa, America de Sud şi care prezintă variaţii ciclice ale numărului şi intensităţii trăsnetelor care se produc între perioadele de zi şi de noapte şi ele sunt, de asemenea, sezoniere (n.t. variază de la un anotimp la altul). În acest fel, intensitatea semnalului radio corespunzător rezonanţei Schumann se află într-o continuă variaţie, dar ea prezintă, totodată, o evoluţie previzibilă ce are loc după un anumit program.

Un alt aspect, foarte important, de care trebuie să fim conştienţi este acela că această emisie radio, provocată de fulgere, reprezintă doar o mică componentă, ce are tendinţa să dispară din cadrul spectrului electromagnetic la care suntem expuşi în mod natural. Cea mai importantă sursă a spectrului electromagnetic o reprezintă Soarele, care bombardează Pământul cu radiaţii în domeniul infraroşu, al luminii vizibile şi al ultravioletelor. Toate sursele naturale din spaţiul cosmic şi chiar dezintegrarea radioactivă a elementelor naturale care se găsesc pe Pământ, generează zgomote radio având un domeniu larg al frecvenţelor.

Cu toate acestea, deoarece frecvenţele de rezonanţă Schumann sunt definite de dimensiunile Pământului, mulţi susţinători ai curentului New Age şi al medicinei alternative au ajuns să considere frecvenţa de 7,83 Hz ca fiind un fel de frecvenţă a planetei Pământ, afirmând că ea este strâns legată de viaţă de pe Pământ, în ciuda faptului că aceasta este atât de mică şi poate trece neobservată printre celelalte componente, mai puternice, ale spectrului electromagnetic. De multe ori vom descoperi că credinţele New Age se bazează mai mult pe ceea ce produce o satisfacţie emoţională decât pe argumentele ştiinţei.

Cea mai răspândită dintre toate ficţiunile populare care s-au emis în legătură cu rezonanţa Schumann este aceea că ea este corelată cu starea de sănătate a organismului uman. Există un număr foarte mare de produse şi servicii ce sunt comercializate pentru a îmbunătăţi sănătatea şi starea de spirit a oamenilor şi care citează rezonanţa Schumann ca pe un argument ştiinţific care susţine promovarea lor. Înainte de a privi la unele dintre aceste afirmaţii, în detaliu, trebuie să remarcăm faptul că frecvenţele Schumann, radiaţiile electromagnetice sau ionosfera Pământului nu sunt menţionate în vreun manual medical sau anatomic. Nu există nicio legătură detectabilă sau teoretică între undele radio ELF sau numărul 7,83 şi starea de sănătate a organismului uman. Dar să analizăm unele dintre aceste afirmaţii.



Mulţi comercianţi de bijuterii, care pretind că oferă sănătate sau creşterea performanţelor sportive, citează rezonanţa Schumann ca fiind ştiinţa din spatele ofertei lor. Un exemplu notabil este reprezentat de braţările Power Balance. Tom O'Dowd, fostul distribuitor australian al acestora, a declarat că holograma acestora rezonează la frecvenţa de 7,83 Hz. Atunci când brăţara urmează a fi introdusă în câmpul de energie naturală al organismului uman, rezonanţa ei va determina ca acest câmp de energie să rezoneze la acea frecvenţă. Ei bine, au existat o mulţime de probleme în legătură cu această afirmaţie. Mai întâi de toate, o frecvenţă de 7,83 Hz corespunde unei lungimi de undă de aproximativ 38.000 de kilometri. Aici este vorba practic de circumferinţa Pământului, acest lucru explicând de ce cavitatea atmosferică rezonează la acea frecvenţă. 38.000 de kilometri reprezintă ceva cu mult mai mare decât o hologramă de 1 sau 2 cm. Nu există nicio posibilitate ca ceva atât de mic să poată rezona pe o lungime de undă atât de mare. Pentru oricine care a înţeles fenomenul de rezonanţă este evident că afirmaţiile lui Tom O'Dowd sunt nesusţinute de argumente ştiinţifice.

Aceeaşi constatare se poate aplica, de asemenea, organismului uman. Fiinţele umane sunt atât de mici, comparativ cu lungimea de undă radio de 38.000 de kilometri, că nu există nicio cale prin care anatomia noastră să poată detecta sau să poată interacţiona, în vreun fel, cu un astfel de semnal radio.

Susţinătorii audiţiilor binaurale citează frecvenţa Schumann în acelaşi mod. Aceste audiţii sunt înregistrări audio care combină două frecvenţe, puţin diferite, pentru a produce o a treia frecvenţă care este percepută ca fiind interferenţa celor două. Iată o înregistrare stereofonică obişnuită ce arată modul în care sună o înregistrare binaurala şi care produce o frecvenţă de 7,83 Hz:

 

ASCULTĂ



Explicaţiile privind modul prin care organismul uman reacţionează la aceste sunete sunt diverse, dar majoritatea susţin, în general, o opinie similară cu cea afirmată de O'Dowd. Unele explicaţii pretind că acestea modifică encefalograma (n.t. - imagine radiografică a encefalului) creierului tău, ceea ce, spun ei, este un lucru benefic pentru organism. Undele cerebrale, adică fluctuaţiile de curent din creier, se măsoară la nivelul scalpului şi produc o electroencefalogramă, care poate varia de la zero până la aproximativ 100 Hz în timpul activităţii normale, având o valoare obişnuită ce corespunde capătului inferior al scalei. Frecvenţa indicată de encefalograma creierului se poate întâmpla să se suprapună peste valoarea de 7,83, ceea ce ar sugera afirmaţiile menţionate anterior cu privire la legătura dintre organismul uman şi rezonanţa Schumann, dar cu o diferenţă importantă. O înregistrare muzicală este audio, ea nu este de tip radio. Ea reprezintă o oscilaţie fizică a moleculelor de aer şi nu propagarea undelor electromagnetice. Cele două frecvenţe, practic, nu au nimic de a face una cu alta. Undele audio nu influenţează undele radio şi vice-versa. În acest fel, nu ne putem aştepta ca un ton audio să determine ca activitatea creierului să-şi schimbe frecvenţa pentru ca cele două frecvenţe să se potrivească una cu alta.

Există un episod Skeptoid având ca temă audiţiile binaurale şi care abordează, mai detaliat, afirmaţiile în legătură cu acest subiect. Totodată se analizează unele cercetări care s-au efectuat în legătură cu acestea.

Am găsit un singur site, EarthCalm.ca (doar ca un exemplu printre multe altele), în care se spune:

„O cercetare ştiinţifică recentă a determinat modul prin care organismul uman primeşte şi utilizează informaţiile importante din câmpul Pământului: 7 miliarde de magnetite cristaline din creierul uman, pe lângă ADN şi glanda pineală, sunt menite pentru a primi informaţii de ghidare din banda de frecvenţe electromagnetice care se întinde de la suprafaţa terestră către ionosferă (rezonanţa Schumann). Astăzi, câmpul Pământului este poluat cu frecvenţe artificiale generate de civilizaţia umană, astfel încât organismul uman primeşte în schimb semnale nedorite produse de dispozitivele electrice şi tehnologia wireless".

Există numeroase afirmaţii pe această temă care sunt omniprezente, cum că câmpurile de energie ale corpurile noastre au nevoie să interacţioneze cu rezonanţa Schumann, dar nu o pot face din cauza tuturor interferenţelor produse de societatea modernă. Toate acestea sunt doar afirmaţii fără sens. Corpurile umane nu au un câmp de energie, de fapt chiar nu există un astfel de lucru numit câmp de energie. Câmpurile sunt regiuni ale spaţiului în care direcţia sau intensitatea unor mărimi se măsoară în fiecare punct: gravitaţia, vântul, magnetismul, unele forme de energie. Energia este doar o măsură, ea nu există de sine stătătoare ca un nor, ca un câmp sau ca o altă entitate. Noţiunea că frecvenţele pot interacţiona cu câmpul energetic al organismului este, după cum s-a arătat anterior, greşită.

O altă afirmaţie, greşit înţeleasă, din cadrul curentului New Age consideră că rezonanţa Schumann reprezintă frecvenţa de rezonanţă a Pământului. Această idee este, de asemenea, complet greşită. Să ascultăm un alt sunet produs în cazul în care suflăm deasupra unei sticle:

 

ASCULTĂ



Spaţiul din interiorul sticlei rezonează la 196 Hz, care corespunde lui G pe scara muzicală. Dar ascultaţi cum sună atunci când lovim uşor sticla:

 

ASCULTĂ



Frecvenţa proprie de rezonanţă a sticlei este de aproximativ 3520 Hz, care reprezintă un A pe scara muzicală. Sunt două note complet diferite. Acestea se produc pentru că sticla şi spaţiul din interiorul ei reprezintă două lucruri diferite, care nu au neapărat vreo relaţie între ele. În mod similar, nu există niciun motiv pentru care să ne aşteptăm ca frecvenţa de rezonanţă electromagnetică a Pământului să aibă vreo asemănare cu rezonanţa Schumann.

Mai mult, Pământul, probabil, nu are nicio frecvenţă de rezonanţă electromagnetică. Fiecare din straturile de pe Pământ reprezintă un mediu care transmite foarte slab undele radio. Dacă considerăm acţiunea lor combinată, Pământul absoarbe cu uşurinţă fiecare frecvenţă la care este expus. Dacă aţi observat vreodată că radioul din maşină se întrerupe, atunci când vă deplasaţi printr-un tunel, aţi constatat un exemplu concret al acestui fenomen.

Pământul conduce, desigur, undele de joasă frecvenţă de un alt tip. Cutremurele sunt un prim exemplu în acest sens. Straturile diferite ale Pământului transmit undele seismice într-un mod diferit, dar totuşi acestea se propagă. Undele seismice sunt unde de şoc, adică oscilaţii ale mediului prin care se propagă. Ca şi undele audio, acestea nu au vreo legătură cu undele radio electromagnetice. Fiecare structură importantă din interiorul Pământului, cum ar fi masa plăcilor de rocă din cadrul unui continent, un strat special de magmă, etc, are propria sa frecvenţă de rezonanţă pentru undele de şoc seismice, dar (în concluzie) nu există nicio frecvenţă de rezonanţă electromagnetică pentru Pământ, considerat ca un întreg.

În concluzie, punctul nostru de vedere este că ar trebui să fiţi foarte sceptici faţă de orice produs, serviciu, articol, site sau comerciant care utilizează rezonanţa Schumann, în orice mod, în scopul promovării unei activităţi comerciale. Pământul nu are nicio frecvenţă specială. Viaţa pe Pământ nu este dependentă de vreo frecvenţă anume şi nu poate fi îmbunătăţită de o anumită frecvenţă specifică. Cele mai multe dintre aceste afirmaţii pe care le întâlnim în cazul comercializării anumitor produse sunt ceea ce ne place să denumim sub termenul „salată de cuvinte", un limbaj ştiinţific amestecat în aşa fel încât să sune într-un mod impresionant pentru o persoană necunoscătoare. Există o mulţime de informaţii, cu adevărat ştiinţifice, care permit înţelegerea a ce reprezintă de fapt rezonanţa Schumann şi care nu trebuie utilizate pentru a susţine nonsensul.

Corecţie: O versiune anterioară a acestui articol a indicat, în mod incorect, frecvenţa de 196 Hz ca fiind viteza cu care undele se propagă înainte şi înapoi, între pereţii unei sticle.

Corecţie: O versiune anterioară a acestui articol a precizat, de asemenea, că undele electromagnetice se propagă prin intermediul electronilor. Undele electromagnetice nu necesită prezenţa electronilor.



Traducere de Cristian-George Podariu după Facts and Fiction of the Schumann Resonance, cu acordul autorului.