Coenzima Q10Domnul din primul rând făcea semne energice cu mâna. Cu siguranţă voia să contribuie cu ceva la discuţie. Tocmai îmi terminasem conferinţa publică despre suplimentele alimentare şi aşteptam întrebări, anticipând întrebările uzuale...

 

 

 

Întrebări despre glucozamină, calciu, vitamine şi nenumăratele amestecuri de ierburi care au invadat recent piaţa... Dar s-a dovedit că bărbatul, care arăta destul de vioi pentru vârsta sa, nu avea o întrebare. Avea o poveste de relatat. Un supliment alimentar i-a schimbat viaţa!

În urmă cu câteva săptămâni starea lui era destul de proastă. Diabetul şi o boală de inimă îl sleiau de puteri, făcându-l practic imobil. Apoi a auzit despre „o pastilă” care face minuni. Eram foarte interesat de acest scenariu şi l-am întrebat despre ce pastilă magică este vorba, aşteptând să aud despre unul din numeroasele „produse naturale” comercializate prin sistemul de vânzări multi-nivel care pretind că sunt benefice pentru orice boală cunoscută de omenire. Acestea nu sunt recunoscute de instituţiile ştiinţifice, se spune de obicei, deoarece acestea ar reduce vânzările medicamentelor prescrise. Când faci parte din acest domeniu, al susţinerii de conferinţe publice, auzi des asemenea justificări. Acestea sunt completate de mărturii despre vindecări miraculoase şi îmbunătăţirea stării de sănătate. Majoritatea pot fi puse pe seama puterii de sugestie şi pe faptul că oamenii nu sunt familiarizaţi cu natura bolii lor. Multe boli se vindecă de la sine, fără a ţine cont de nicio intervenţie, dar dacă s-a intervenit într-un fel, respectiva intervenţie capătă reputaţie.

Deci, eram pregătit să aud despre super alga verde-albastră, cartilajul de rechin, Rubyasia - o plantă din pădurea tropicală din Peru, pastilele „argilă naturală” sau capsulele de urină magnetizată. Din nefericire, totuşi, domnul nu şi-a putut aminti ce substanţă miraculoasă a luat pentru a-şi îmbunătăţi viaţa, ci doar că era o pastilă mică galbenă. Oarecum timid s-a oferit să meargă la cea mai apropiată farmacie şi să revină cu informaţia. Sincer, am crezut că acesta este sfârşitul acestei mici escapade şi am continuat să răspund la întrebările obişnuite despre vitamina E, ginkgo biloba şi laptele de ciulin. Apoi, deodată, s-a întors! A fugit până la farmacie cu o viteză impresionantă şi s-a întors ţinând strâns o bucată de hârtie pe care scria „coenzima Q10”. Desigur că acest lucru mi-a atras atenţia.



De mult timp am fost intrigat de această substanţă şi chiar mă întrebam de ce instituţiile medicale nu i-au acordat mai multă atenţie. Acesta nu este suplimentul fals obişnuit, el are o solidă activitate de cercetare în spate. În 1957, Dr. Frederick Crane de la Universitatea Wisconsin s-a interesat de modul în care se produce energia necesară pentru alimentarea inimii. Folosind o inimă de vacă drept model, el a izolat cu succes o substanţă care părea esenţială acestui proces. Mai precis, coenzima Q10 era implicată în seria complexă de reacţii prin care atomii de carbon şi hidrogen din alimente se combinau cu oxigenul pentru a forma dioxidul de carbon şi apa, eliberând energie. Această energie este folosită de corp pentru a sintetiza o moleculă uimitoare numită ATP (adenozin trifosfat) care „stochează” energie. Când apare nevoia de a mişca muşchii, de a încălzi corpul sau de a alimenta inima, molecula ATP trece printr-o reacţie chimică care eliberează energia necesară.

Asemenea reacţii chimice implică reorganizarea electronilor care „lipesc” atomii între ei pentru a forma molecule. În schimb, această reorganizare implică un „sistem de transport” în care electronii necesari trec de la o moleculă la alta până ajung la destinaţie. Coenzima Q10 se dovedeşte a fi o moleculă esenţială în acest sistem de transport. Fără aceasta, molecula ATP nu ar putea fi produsă, iar energia nu ar putea fi furnizată. Descoperirea lui Crane a generat un mare interes, deoarece o posibilă aplicaţie era evidentă. Dacă în celule s-ar putea mări nivelurile de coenzima Q10, sinteza moleculei ATP s-ar intensifica, iar producţia de energie ar creşte. În mai puţin de un an, Karl Folkers de la Universitatea Texas a stabilit structura moleculară a coenzimei Q10, a sintetizat-o şi a început să studieze proprietăţile acesteia.

Pe lângă abilităţile de transport al electronilor, coenzima Q10 s-a dovedit a fi un antioxidant puternic, protejând membranele celulei de distrugerea provocată de oxigen. Acest lucru a fost suficient pentru producătorii de suplimente să pună căruţa în fata calului şi să înceapă să promoveze exagerat coenzima Q10 drept un medicament minune. Ei pretind ameliorarea simptomelor pentru boli de inimă, cancer, îmbătrânire, probleme de imunitate şi toleranţă scăzută la exerciţii. Acesta este exact tipul de activitate care irită comunitatea ştiinţifică, deoarece cercetătorii sunt destul de conştienţi de faptul că studiile nu au confirmat aceste pretenţii fantastice. Drept urmare, mulţi oamenii de ştiinţă au aruncat coenzima Q10 pe acea enormă grămadă de gunoi a suplimentelor care nu au reuşit să fie la înălţimea promisiunilor.

Totuşi, un grup de cercetătorii au continuat să studieze coenzima Q10. Ei erau impresionaţi de faptul că nivelurile ei din sânge scad odată cu vârsta şi că inima omului are cea mai mare concentraţie de coenzimă Q10 din organism. Ei au organizat teste pe pacienţii care sufereau de diferite boli de inimă, în special insuficienţă cardiacă. Acestea erau întotdeauna în plus faţă de tratamentul tradiţional. Şi nu în locul acestuia. Într-adevăr, nouă teste placebo au confirmat eficacitatea coenzimei Q10 în reducerea gâfâielii, a hipertensiunii, a palpitaţiilor şi a durerii în piept. Măsurătorile ecocardiografice au indicat îmbunătăţiri ale funcţiilor inimii. Şi poate cel mai important, niciun studiu nu a indicat efecte adverse, chiar şi la câteva sute de miligrame pe zi. În mod ciudat, comunitatea medicală pare să nu fie la curent cu această cercetare asupra coenzimei Q10, poate şi din cauza faptului că nu este promovată de companiile farmaceutice. Substanţa nu poate fi patentată, aşa că nu se face niciun efort pentru a o promova, în ciuda faptului că coenzima Q10 poate reduce nevoile de insulină la diabetici, ajută vindecarea ţesutului gingival în gingivită şi chiar îmbunătăţeşte condiţia pielii atunci când este încorporată în creme. Cu toate acestea, rămâne permanenta întrebare a dozei potrivite.

Bineînţeles că nu toate studiile asupra coenzimei Q10 au indicat beneficii, dar au fost suficiente pentru a suscita investigaţii suplimentare. Nu sunt pregătit să prezint beneficiile simţite de domnul care nici măcar nu şi-a amintit numele coenzimei Q10 ca fiind datorate exclusiv efectului placebo. Poate că nu ajută memoria, dar coenzima Q10 merită să fie ţinută minte.



Traducere de Ioana Mădălina Ilinca după coenzyme-q10, cu acordul autorului.