Crab“La fel cum un crab are ghiare pe ambele părţi ale corpului, în această boală venele care se extind din tumoare au o formă foarte asemănătoare cu cea a crabului.” Asta scria medicul roman Galen acum două mii de ani, folosind grecescul "carcinos" pentru crab.

 

 

Galen specula atunci pe marginea motivului pentru care Hippocrate folosise cu 600 de ani mai devreme cuvântul grecesc ”carcinos” referitor la crab, prin care descrie apariţia şi creşterea unor formaţiuni anormale pe corp. Cuvântul ”cancer” este de fapt traducerea latină pentru ”carcinos”.

Cu toate că doctorii au învăţat de foarte mult timp să recunoască această boală înfricoşătoare, nu au reuşit încă să găsească leacul pentru tratarea ei. Şi aceasta cu siguranţă nu din cauză că nu s-ar fi depus toate eforturile.

De-a lungul anilor, medicii au încercat de toate, de la unguente pe bază de pulbere de crab, până la cauterizarea leziunilor canceroase cu metal incandescent. Unii chiar au recurs la ”magia prin simpatie”, crezând că dacă pun un crab viu pe tumoare, boala va fi transferată de la om la vietate. Astfel de metode aveau tot atâtea şanse de succes ca şi diversele ”vindecări” de cancer care abundă pe Internet în zilele noastre.

Dacă eşti implicat în activitatea de comunicare a ştiinţei trebuie să fii atent atât la avalanşele de informaţii ştiinţifice, cât şi la cele pseudo-ştiinţifice care apar pe Internet. Acesta este motivul pentru care mă abonez la o varietate de fluxuri de ştiri (newsfeeds), inclusiv la unele cu titluri seducătoare cum ar fi ”Cancerul a fost învins”, ”Secretele Sănătăţii”, ”Să gândim altfel”, ”Tratamentele naturiste nu sunt medicină”, ”Nutriţie şi vindecare”, ”Cotidianul alternativ”, ”Exprimarea Adevărului” şi ”Realitatea stării de sănătate”  (”Cancer Defeated”, ”Underground Health Reporter”, ”Step Outside the Box”,”Natural Cures Not Medicine”, ”Nutrition and Healing”, ”The Alternative Daily”, ”Expression of Truth” and ”Reality Health Check”).

Deşi aceste buletine informative au agende diferite, ele au o temă comună: aceea că există o conspiraţie între marile companii farmaceutice şi medicina tradiţională de a ascunde publicului leacurile ”naturale” eficiente de combatere a cancerului. Organismele de reglementare în domeniu sunt şi ele considerate ca făcând parte din conspiraţie şi sunt acuzate că se află la mâna corporaţiilor multinaţionale care câştigă distrugând sănătatea oamenilor.

Din fericire, ni se spune că există acei oameni de ştiinţă rebeli care înoată cu curaj împotriva curentului.  Se vorbeşte despre ”secrete din interiorul lumii medicinei cu privire la stoparea cancerului în fază incipientă”, precum şi despre promisiuni cu privire la ”demascarea celor mai mortale conspiraţii ale medicinei tradiţionale. Cu siguranţă că nu veţi auzi despre aceste secrete de la doctorul dumneavoastră, dar nu ar trebui să îl acuzaţi pentru că el are mâinile legate şi ar putea chiar să îşi piardă autorizaţia de practicare a medicinii dacă vă recomandă alternative sigure şi naturale în schimbul medicamentelor toxice prescrise pentru tratarea cancerului”. Prostii!

Adesea, buletinele informative ne îndeamnă să vizualizăm rapid un videoclip deoarece ”s-ar putea să nu fie disponibil pentru mult timp pentru că interese foarte puternice vor dori să împiedice daunele pe care le poate aduce maşinii de profit a medicinei corporatiste”. Doamne, nu suntem norocoşi că îi avem pe toţi aceşti medici şi oameni de ştiinţă îndrăzneţi care sunt dispuşi să dezvăluie cercetările lor sclipitoare de ultimă oră în numele adevărului şi în bătălia lor cu interesele şi drepturile câştigate ale medicinei tradiţionale?

Nu trebuie să vă lăsaţi înşelaţi, toşi aceşti campioni ai tratamentelor ”alternative” au propriile lor interese. Va exista întotdeauna o carte de cumpărat, o revistă de sănătate la care să vă abonaţi sau vreun produs de vânzare. De cele mai multe ori momeala este un video care descrie un cercetător impozant despre ale cărui leacuri naturale împotriva cancerului s-a făcut haz, dar care potrivit mărturiilor pacienţilor ”au avut asemenea efecte spectaculoase, încât singurul efect secundar este o sănătate perfectă cronică”.

Se fac tot felul de aluzii la tratamente colosale, dar procesul propriu-zis al ”vindecării” nu este dezvăluit, cel puţin nu până când vă abonaţi la revista respectivă. Ei bine, eu m-am abonat la multe astfel de publicaţii şi am aflat, de exemplu, cum ”un curajos doctor în medicină, care şi-a petrecut întreaga sa carieră pentru a dovedi că nimeni nu este mai eficient decât Mama Natură”, va dezvălui contra-cost un tratament contra cancerului care are ”100% şanse de succes dovedit la 80.000 de cazuri”.

Despre ce este vorba? S-a dovedit că este un extract de vânătă! Eu nu ştiu unde sunt toate aceste cazuri care au învins cancerul cu succes, dar ele nu apar în literatura de specialitate. Există nişte rapoarte cu privire la faptul că extractul de vânătă are eficienţă în cancerul de piele la câţiva pacienţi. Departe de a fi vorba de o vindecare miraculoasă a cancerului.

Un alt buletin informativ ne propune stoparea cancerului în fază incipientă cu ”Fructul îngerilor”. Este vorba despre papaya. Ca de obicei, autorul ia o sămânţă de adevăr ştiinţific şi o plantează într-o livadă a nebuniei speculative. S-a dovedit că unele extracte de papaya pot încetini multiplicarea celulelor canceroase în culturile de laborator, dar informaţia se amplifică prin zvonuri. Numeroase substanţe au acest efect, însă fără prea mare relevanţă clinică.

O altă sursă de informaţie în domeniu pretinde că ”Regele plantelor” poreclit astfel de către chinezi, ar fi leacul contra cancerului. Regele nu este altceva decât ciuperca chaga. Există referiri privind proprietăţile sale antioxidante, precum şi cartea clasică a scriitorului laureat al premiului Nobel, Alexander Soljeniţîn, ”Pavilionul canceroşilor”, în care un personaj se vindecă de cancer cu această ciupercă. Se pare că sovieticii au adoptat acest tratament, dar au reuşit să ascundă Occidentului realizările spectaculoase. Desigur.

“Oamenii se îmbolnăvesc de cancer doar după ce se mută din ţara de baştină şi îşi schimbă regimul alimentar”, trâmbiţează un alt buletin informativ şi continuă afirmând că “acum un secol, un medic britanic a dat peste un trib izolat din India care nu cunoştea cancerul”. A trebuit să cumpăr cartea pentru care se făcea reclamă pentru ca să aflu că secretul lor era o dietă bogată în sâmburi de caise. Ceea ce aminteşte de Laetrile, un tratament al cancerului desfiinţat complet, pe care cartea îl promovează cu fervoare religioasă.

Dar ce să mai zicem despre ”Via Zeul Tunet” – "adevăratul ucigaş al cancerului care i-a uimit pe oamenii de ştiinţă exterminând cancerul în 40 de zile”, potrivit unui alt astfel de buletin informativ. Lucrurile nu stau chiar aşa. Cercetătorii au descoperit de fapt eficacitatea unui analog sintetic al triptolidului, un compus al viţei de vie. Dar eficacitatea în cadrul unor experienţe pe şoareci! Autorul acestei adevărate epopei continuă vorbind despre cercetători care încearcă să creeze un medicament farmaceutic care va fi patentat şi sfătuieşte oamenii să procure neapărat ”regele tunet al viilor”. Este o prostie. Pur şi simplu nu are efect. Tocmai de aceea s-a experimentat un analog sintetic.

De ce trebuie neapărat să ne batem capul cu toate aceste aşa-zise leacuri miraculoase? De ce să nu bem suc de lămâie, care potrivit unui email care a circulat pe scară largă, omoară celulele canceroase şi este de 10.000 de ori mai puternic decât chimioterapia?

Nu există nicio conspiraţie de a ţine leacurile contra cancerului departe de public. Dacă realmente doriţi să căutaţi o conspiraţie, atunci fiţi atenţi la cei care doresc să facă bani vehiculând ideea că o astfel de conspiraţie există.

Traducere de Daniela Albu după joe-schwarcz-the-cancer-conspiracy-unveiled, cu acordul autorului.