ScrisPoate analiza scrisului de mână să ofere informaţii despre personalitatea şi aptitudinile autorului în cauză? Să fie oare adevărat că analiza scrisului de mână poate dezvălui informaţii pertinente despre personalitatea sau viaţa autorului?

 

 

 

Se poate ca felul în care rotunjim literele, spaţiile lăsate între cuvinte, liniuţa de la t-uri ori punctul de pe i-uri să spună ceva despre intenţiile sau gândurile noastre? Pentru unii aşa ceva reprezintă o ştiinţă exactă şi de aceea iau pe baza ei importante decizii legale, de business sau de viaţă; pentru alţii nu este decât pseudoştiinţă, fără nicio valoare practică.

Să vedem ce are de spus însă ştiinţa despre grafologie.

Primul lucru care trebuie menţionat este faptul că există trei tipuri principale de analiză a scrisului de mână şi de aceea este foarte important să ştim la care anume se referă articolul de faţă. Primul tip este folosit în medicină, de obicei în neurologie, pentru a diagnostica boli precum Parkinson, în care funcţia motorie este afectată, iar aptitudinile fine precum scrisul de mână se degradează. O metodă perfect legitimă care ajută uneori la diagnosticare.

Al doilea tip se referă la analiza medico-legală a documentelor, cunoscută sub numele de grafoscopie, şi care încearcă să stabilească autenticitatea documentelor sau a semnăturilor. Metoda include nu numai analiza chimică a hârtiei şi a cernelii, ci şi comparaţii între o mostră autentificată de text de mână şi o mostră de test, pentru a afla dacă au fost scrise de aceeaşi persoană. Este important de menţionat că un specialist în grafoscopie nu va trage niciodată concluzii despre personalitatea persoanei în cauză, acesta fiind domeniul de interes al celei de-a treia metode de analiză a scrisului de mână: grafologia. Ea încearcă să determine trăsăturile de personalitate, aptitudinile, talentele, ba chiar şi destinul unei persoane folosind analiza scrisului de mână.

Privind grafologia cu ochi sceptici o putem include în aceeaşi grupă cu astrologia sau chiromanţia. În general este descrisă drept o metodă complet neştiinţifică, foarte apropiată de ceea ce fac clarvăzătorii, căci toate informaţiile corecte sunt de fapt estimări norocoase sau sugestii primite de la subiect, precum cele legate de conţinutul textului scris ori aspectul şi comportamentul subiectului, dacă acesta este prezent în timpul analizei. Pe scurt, rezultatele evaluării ştiinţifice a grafologiei sunt covârşitor negative.

Iar acum o scurtă istorie a grafologiei. Deşi primele idei legate de grafologie au apărut în urmă cu mai multe secole, cel care a inventat termenul şi a publicat prima descriere formală a metodei în anul 1871 a fost un arheolog francez şi fost preot Jean-Hippolyte Michon. Cartea se numea ”Le Journal de l'Autographe”, iar de atunci grafologia a rămas populară în Franţa unde este în general considerată drept ştiinţă autentică.

Răspândirea grafologiei pe scară largă se datorează însă, în mod surprinzător, unui grup german de mistici păgâni denumiţi Munich Cosmic Circle, ce au fost activi la începutul secolului XX. La cca. 20 de ani de la apariţia cărţii lui Michon trei membri ai grupului, sculptorul Hans Busse, psihiatrul Georg Meyer şi în mod special filozoful Ludwig Klages, au format Deutsche Graphologische Gesellschaft (Asociaţia Grafologilor Germani). Klages a continuat să publice materiale despre grafologie până prin anul 1950. Unii îl consideră pe Klages drept părintele grafologiei moderne. Deşi metoda Klages părea a fi un fel de psihologie, ea se baza în mare măsură pe ideile acestuia despre antropologie şi pe respingerea religiilor majore. Klages a fost, de asemenea, un cunoscut antisemit. Pe scurt, prin grafologie Klages încerca să estimeze dacă o anumită persoană era corect afiliată păgânismului german veritabil. Să înţeleagă fiecare ce vrea de aici.

Însă, majoritatea grafologilor profesionişti moderni nu au aproape nicio legătură cu rasismul sau ocultismul şi consideră că ceea ce fac ei se bazează pe principii ştiinţifice solide. În multe dintre ţări există asociaţii profesionale ce oferă o spuză de legitimitate. Printre profesioniştii acestei metode circulă o maximă populară ”Analiza scrisului de mână este de fapt analiza creierului”, ceea ce sună oarecum adevărat; mişcările mâinii sunt în mod evident controlate de către creier, iar creierul este sediul trăsăturilor de personalitate. Dar în ultima jumătate a sec. 20 când psihologia şi neurologia au început să se maturizeze ca ştiinţe s-a descoperit că aceste asocieri nu sunt neapărat valide. Aptitudinea de a juca baseball nu afectează în mod obligatoriu genul muzical preferat; urmând aceeaşi logică nu ar trebui ca personalitatea să afecteze scrisul de mână. O persoană ar putea să scrie numai cu litere de tipar, iar grafologia ar putea trage concluzia că încearcă să ascundă cine este. Dar de fapt motivul poate fi mult mai simplu şi anume că persoana respectivă este caricaturist şi acesta este modul în care s-a obişnuit să scrie.

Aceste neajunsuri ale grafologiei au fost analizate mai îndeaproape pe măsură ce ea a devenit tot mai importantă în lumea afacerilor şi a tribunalelor, în special în Franţa şi Israel. De fapt, studiile au scos la iveală că 70 – 91% din companiile franceze folosesc o formă de grafologie la angajare şi că în SUA există cca. 5.000 de companii care fac acelaşi lucru. Ceea ce complică şi mai mult lucrurile în aceste ţări este faptul că există foarte multe asociaţii şi societăţi aflate în concurenţă, ce folosesc metode puţin standardizate. Doi grafologi ce provin de la şcoli diferite vor obţine probabil rezultate diferite în analiza aceluiaşi subiect, motiv pentru care ştiinţa a încercat să facă lumină testând grafologia. Iar rezultatele nu au fost încurajatoare pentru cei care practică această meserie.

În cartea ”The Write Stuff” dr. Barry Beyerstein rezumă munca dr. Geoffrey Dean, ce a efectuat probabil cel mai extins studiu al lucrărilor despre grafologie realizat vreodată. Dean a făcut o metaanaliză a cca. 200 de studii.

Geoffrey Dean a arătat că grafologii nu au reuşit să demonstreze validitatea sau seriozitatea artei lor prin prezicerile legate de performanţele din câmpul muncii, aptitudini sau personalitate. Grafologia a eşuat în raport cu standardele pe care aceasta trebuie să le îndeplinească înainte de a putea fi recomandată pentru uzul pe scară largă. Dean nu a găsit nicio şcoală de grafologie care să obţină rezultate mai bune decât alta… De fapt niciun grafolog, indiferent de afilierea sa, nu a fost capabil să obţină performanţe mai bune decât un amator care făcea presupuneri pe baza aceluiaşi material. În marea majoritate a studiilor niciun grup nu a depăşit rezultatele obţinute în mod aleatoriu.

O parte din judecăţile emise.
Anul 1976:
S-a ajuns la concluzia că analistul nu a putut să prezică cu acurateţe personalitatea din analiza scrisului de mână.
Anul 1977:
Nu a fost găsită nicio dovadă referitoare la validitatea semnelor grafologice.
Anul 1978:
Rezultatele nu susţin afirmaţia cum că cele trei criterii de evaluare ale scrisului de mână ar reprezenta indicii valide ale extroversiunii.
Anul 1983:
Chiar dacă literatura legată de acest subiect suferă din cauza unei semnificative neglijenţe metodologice, tendinţa generală a rezultatelor sugerează că grafologia nu este o metodă viabilă de evaluare.
Anul 1986:
Nu există prea multe dovezi în favoarea validităţii analizei grafologice.
Tot din anul 1986:
Grafologii nu au obţinut rezultate semnificativ mai bune decât ceea ce se obţine aleatoriu.

Dacă testul este realizat în condiţii controlate atât amatorii, cât şi grafologii nu obţin rezultate mai bune decât un model aleatoriu, ceea ce nu este deloc surpinzător. Însă dacă testul nu mai este controlat, de exemplu atunci când un grafolog practică pe cont propriu, brusc apar rezultate care sună convingător. Iată ce spunea grafologul francez Catharine Bottiau la BBC News în 2013:

În mod normal suntem consultaţi după ce clientul a selectat o scurtă listă cu candidaţii. După aceea candidaţilor li se cere să scrie de mână o scrisoare de intenţie. Noi examinăm scrisorile şi oferim sfaturi. De obicei acestea tind să confirme impresiile culese în cadrul interviului, analizei CV-urilor, testelor de personalitate şi aşa mai departe.

Dacă un grafolog primeşte o scrisoare de intenţie scrisă de subiectul analizat acest lucru îi va fi în mod clar de ajutor în analiza personalităţii subiectului. Oricare dintre noi poate face observaţii perfect rezonabile despre autorul unei scrisori de intenţie, indiferent dacă ea a fost scrisă de mână sau la un computer. Literele în sine nu oferă nimic în plus, astfel încât grafologia este mai degrabă ornamentală.

Totul sună ca şi cum ar fi o altă tehnică de divinaţie, precum astrologia, şi aşa şi este.
Renumitul arheolog Ken Feder critica o dată într-un articol reclama făcută grafologiei în paginile ziarului. Drept răspuns un grafolog i-a oferit o consultanţă telefonică gratuită, în speranţa că-l va convinge. Feder i-a trimis grafologului o mostră cu scrisul său de mână şi apoi a descris experienţa:

Ceea ce a urmat a fost un exemplu perfect de mentalism. Grafologul mi-a spus că nu va vorbi decât ea, iar eu pot comenta analiza numai la final, dar nu a fost aşa. S-a oprit tot timpul cerându-mi părerea despre felul în care se descurcă şi încercând să obţină de la mine reacţii. Conştient sau nu a făcut ceea ce fac majoritatea mentaliştilor: a spus lucruri flatante despre mine – că sunt foarte inteligent, senzual şi artistic. Afirmaţiile au fost absolut corecte, pentru că practic puteau fi aplicate oricui: a spus că sunt inhibat în anumite domenii şi dezinvolt în altele; că sunt extrovertit, dar nu las întotdeauna oamenii să se apropie de mine; că am o latură secretă, că îmi place muzica, arta, actoria. A spus că sunt analitic. Sunt impulsiv, dar de multe ori ezit. Am parte de suişuri şi coborâşuri.

Dacă vă întrebaţi cine este Ken Feder: el este un tip cu suişuri şi coborâşuri căruia îi place muzica.

Pe de altă parte s-ar putea ca motivul pentru care grafologia să fie permanent sortită eşecului să nu aibă legătură cu faptul că s-a dovedit inutilă, ci mai degrabă cu un chiţibuş logic legat de principiile sale de bază. La conferinţa CSICOP din anul 1988 Robert Basil (pe atunci doctorand) îl întreba pe dr. Beyerstein dacă adevărata problemă nu este cumva faptul că grafologia încearcă să cuantifice ceva ce nu poate fi cuantificat. Iată ce a răspuns bunul doctor:

Încercarea de a defini personalitatea este o ambiţie prostească. Mulţi psihologi pun la îndoială ideea unui ”miez mental” cu caracteristici fixe şi nemodificabile. Şi atunci nu putem să nu ne întrebăm: dacă însuşi conceptul de personalitate ca şi trăsătură umană inerentă este tot mai dificil de susţinut, atunci ce ar avea grafologia de măsurat?

Alte tehnici divinatorii, precum iridiologia, frenologia, chiromanţia şi astrologia, susţin şi ele diferite concepţii, obligă la ani de pregătire, acordă atestate scumpe şi eşuează la fel de sonor atunci când sunt testate în condiţii ştiinţifice.

Grafologia încearcă să se separe de alte şcoli de gândire similare folosind ideea plauzibilă cum că analiza scrisului este de fapt analiza creierului – caracteristici ale creierului se vor manifesta în felul în care acesta controlează mişcările mâinii. Din nefericire, pretenţia este la fel de neştiinţifică ca toate celelalte. Nicio afirmaţie din lume, oricât de ştiinţific ar suna, nu va putea împiedica eşecul unei metode atunci când ea este analizată într-un cadru ştiinţific.

Traducere de Brânduşa Băcilă după Graphology cu acordul editorului