De ce unii oameni sunt plini de viaţă, deschişi, curioşi şi grijulii, iar alţii, epuizaţi, egoişti, iresponsabili sau chiar agresivi faţă de cei apropiaţi? Ce mecanisme reuşesc să scoată ce este mai bun în noi sau, din contră, ce este mai rău? Unul dintre răspunsuri este oferit prin intermediul teoriei autodeterminării. Aceasta afirmă că atât tendinţele spre dezvoltare, cât şi vulnerabilităţile ce conduc la o stare de rău, pot fi explicate în mare parte printr-un singur principiu de bază.

 

 

 

Conform teoriei autodeterminării există trei nevoi de bază: nevoia de autonomie, nevoia de competenţă şi nevoia de relaţionare.

Autonomia – cea mai studiată în cadrul teoriei autodeterminării – se referă la experimentarea voinţei, a sentimentului de alegere atunci când întreprinzi o acţiune, înseamnă a acţiona conform propriilor interese.

Competenţa se referă la trăirea sentimentului de eficienţă în interacţiunea cu mediul, iar relaţionarea la experimentarea iubirii şi grijii din partea celor apropiaţi.



Aşa cum plantele au nevoie de apă şi de soare ca să crească, omul are nevoie să îi fie satisfăcute aceste nevoi de bază pentru a prospera.

Cu toţii avem un potenţial pentru dezvoltare, cât şi vulnerabilităţi ce conduc la un comportament disfuncţional. În timp ce satisfacerea nevoilor de bază contribuie la proactivitate, integrare şi stare de bine, frustrarea acestor nevoi, în special din partea persoanelor semnificative din viaţa noastră, conduce la pasivitate, fragmentare şi stare de rău.

Când sunt expuşi la contexte sociale în care predomină controlul, critica şi respingerea, oamenii riscă să aibă o funcţionare defensivă. Chiar şi aşa, ei nu sunt văzuţi ca entităţi pasive a căror funcţionare este determinată numai de context, ci organisme proactive care au capacitatea de a-şi modela şi optimiza propriile condiţii de viaţă. Aceştia tind să îşi dezvolte un mod de funcţionare cât mai coerent şi unificator atât la nivel intrapersonal, cât şi interpersonal. Spre exemplu, la nivel intrapersonal, aceştia îşi rafinează interesele, preferinţele şi valorile şi încearcă simultan să creeze o armonie între ele.


Rolul satisfacerii nevoilor în creştere psihologică


Starea de sănătate îi face pe oameni să fie curioşi şi să se implice în comportamente de explorare. Acest lucru indică o motivaţie intrinsecă, semn distinctiv al unei funcţionări din proprie voinţă şi a implicării în comportamente care sunt interesante şi atrăgătoare pentru ei. Satisfacerea nevoii de autonomie este considerată a fi cea mai importantă pentru dezvoltarea şi menţinerea activităţilor ce sunt motivate intrinsec. Pe de altă parte, satisfacerea nevoii de competenţă este critică pentru trăirea sentimentului de bucurie şi experimentarea creativităţii. Satisfacerea acestor nevoi nu doar hrănesc procesul motivaţiei intrinseci, ci pot de asemenea rezulta din aceasta. Atunci când curiozitatea conduce la descoperiri şi învăţare, oamenii experimentează un sentiment sincer de uimire, ceea ce facilitează asimilarea rapidă a noului material şi astfel la construirea competenţei. La fel se întâmplă şi cu oamenii care îşi urmează interesele. Aceştia sunt ei înşişi şi astfel au un sentiment de autonomie şi autenticitate care contribuie la starea de bine.

 


Ce se întâmplă dacă un comportament nu este motivat intrinsec?


Atunci când suntem motivaţi intrinsec, ne extragem satisfacţia din însăşi activitatea realizată, deoarece o găsim interesantă şi muncim din pasiune şi plăcere. Dar există şi multe lucruri pe care suntem nevoiţi să le facem chiar dacă nu suntem de acord cu ele sau nu ne fac plăcere. Aici intervine motivaţia extrinsecă. În cadrul ei, satisfacţia provine nu din activitatea însăși, ci din consecinţele la care conduce activitatea. Ea variază în funcţie de măsura în care este autonomă sau controlată. Procesul de internalizare al motivaţiei extrinseci presupune parcurgerea următoarelor etape:
1) Reglarea externă - oamenii se implică într-un anumit comportament pentru a evita pedepsele şi a obţine recompense;   
2) Introiecţia – individul este motivat să evite sentimentele de anxietate, vină sau ruşine şi să obţină aprobarea celorlalţi;   
3) Identificarea – persoana acceptă activitatea chiar dacă nu este interesantă, deoarece înţelege valoare comportamentului;
4) Reglarea integrată – persoana deţine controlul total asupra propriilor acţiuni.

Cu cât o activitate este mai autonomă, cu atât există o relaţie mai mare cu starea de bine, performanţa şi perseverenţa.


Costurile frustrării nevoilor de bază


Satisfacerea scăzută sau frustrarea nevoilor de bază poate fi periculoasă şi patogenă. Acest lucru se întâmplă mai ales când are loc într-un context social. Spre exemplu, slaba relaţionare cu colegii de la locul de muncă, poate conduce la o lipsă de entuziasm şi vitalitate, pe când excluderea din grupul acestora poate declanşa simptome severe de stres şi depresie.

În cadrul teoriei autodeterminării se face distincţia între trei tipuri de medii sociale: mediile sociale care sprijină nevoile, mediile sociale în care nevoile sunt private şi mediile sociale în care nevoile sunt contracarate. Mediile ce sprijină nevoile contribuie la dezvoltare. Acestea joacă în acelaşi timp un rol de amortizor pentru apariţia disfuncţionalităţii şi ajută la construirea resurselor interioare necesare strategiilor de adaptare. În acelaşi mod, un mediu ce contracarează satisfacerea nevoilor va conduce la disfuncţionalitate prin frustrarea acestora, iar indivizii expuşi la un astfel de comportament vor dezvolta mai puţine resurse de creştere.

Pentru a compensa experienţa frustrării nevoilor, oamenii se implică în comportamente compensatorii şi de substituire a acestora. Cedarea controlului,  comportamentul rigid şi cel de opoziţie sunt principalele comportamente compensatorii, fumatul, alcoolismul, mâncatul în exces, perfecţionismul şi auto-critica fiind printre cele mai întâlnite dintre ele.

Nevoile pot fi substituite prin ataşarea unei importanţe foarte mari unor obiective extrinseci precum bogăţia, atractivitatea şi popularitatea, ceea ce conduce în final la anxietate, probleme de sănătate şi consum de droguri.



Bibliografie: Vansteenkiste, M., Ryan, R. (2013). On psychological growth and vulnerability: Basic psychological need satisfaction and need frustration as a unifying principle. Journal of Psychotherapy Integration, Vol 23(3), 263-280.