Îţi aminteşti „accidentul” aviatic de deasupra Ucrainei? Dacă-mi amintesc bine, au fost 298 de victime, cei mai mulţi fiind cetăţeni olandezi. Pot paria că nu te-ar interesa un zbor pe deasupra Ucrainei nici măcar dacă ar fi gratuit.  Dacă ai avea de ales între un zbor cu Malaysian Airlines până în Kuala Lumpur, dar care trece peste Ucraina, şi unul cu Lufthansa (companie scumpă) pe o rută ocolită,  vei alege cel mai probabil acest zbor din simplul motiv că n-ai vrea să fie ultimul.

 



La acest motiv contribuie un fenomen mental numit efectul de vividness – inclinaţia minţii de a percepe (şi reaminti) dramatic sau cu ecou emoţional amplu evenimente şi întâmplări negative. Acest efect este amplificat ameţitor de mass-media. Astfel, vei ajunge să crezi că evenimente excepţionale sau rare au o incidenţă sporită şi, în consecinţă, vei căuta să le eviţi.

 



Cât de probabil ţi se pare că „accidentul” aviatic de deasupra Ucrainei să se repete? Încerci o estimare? 90 la sută? 70, 50 sau 20 la sută? Antenele mele îmi spun că vei considera că există un risc oricât de mic şi, de aceea, cel mai sănătos ar fi să cumperi un bilet scump la un zbor care ocoleşte acest teritoriu. Într-adevăr, mi s-ar părea o alegere sănătoasă din partea ta. Cred că aş proceda la fel.

Dar acelaşi raţionament pe care îl aplici aici, oare îl mai aplici când urmează un drum lung cu maşina, care nici pe departe nu e ferit de riscuri? Hai să ne uităm împreună la câteva date statistice:
- în lumea largă aproape 1,3 milioane de oameni mor în accidente de maşină în fiecare an; în medie 3.287 de morţi în fiecare zi;
- 20 – 50 milioane sunt răniţi anual în aceleaşi accidente de maşină;
- aproape 400.000 sunt tineri sub 25 de ani care mor datorită accidentelor; aproape 1000 pe zi;
- în  anul 2012 au murit 33.561 de oameni pe şoselele americane.

Nu-ţi vine să crezi? Ştiu, cu datele statistice nu avem relaţii bune. Însă formula de „unul din zece” trebuie să-ţi fi rezonat în căpşor. Dacă vrei, poţi citi şi invers sau, mai precis, complet. Nouă cetăţeni americani din zece, de-a lungul lui 2012, au circulat cu maşina şi au supravieţuit.

Acum nu e cazul să crezi că e periculos în general să circuli cu maşina. Prin urmare, vei circula întotdeauna cu trenul. E adevărat că datele nu ne aparţin. În România pe anul 2013 au fost 9,2 decese la o sută de mii de locuitori. Suntem pe primul loc în Europa. Totuşi, pare muuult mai reconfortant comparativ cu situaţia de mai sus. Şi ştiu, ţie nu ţi se poate întâmpla (iluzia invulnerabilităţii).