Ca să înţelegem ceea ce facem şi ceea ce fac alţii (de ex. de ce premierul răstălmăceşte frizând ridicolul) ne încredem adesea în simţul comun (voi evita bunul-simţ, întrucât implică o oarecare valoare morală) sau în intuițiile noastre legate de cum funcţionează lumea socială în care trăim. În alţi termeni, ne descurcăm în această lume în baza unei psihologii intuitive.

 

 

 

Câteodată, ea ne este de ajutor. Spre exemplu, în mod instinctiv intri în alertă când observi acele zâmbete false într-o întâlnire sau când un interlocutor îţi oferă asigurări şi reasigurări despre un fapt preconizat şi care vă implică deopotrivă. Totuşi, ne putem înşela sau amăgi când ne încredem în concepţii greşite despre realitatea socială şi psihologică, care poartă numele de proverbe ori zicale. Citeşte în continuare şi întreabă-te în sinea ta dacă înclini să fii de acord cu următoarele afirmaţii.

- Opusele se atrag.
- Ochii care nu se văd se uită.
- Deşi ruşinoasă, fuga-i sănătoasă.
- Absenţa cuiva drag face ca dorul să crească.
- Două capete sunt mai bune decât unul.
- Dacă nu rişti, nu câştigi.
- Cine se grăbeşte îşi muşcă limba.
- Femeia care are soţ şi hrană are de toate.
- Tăcerea e de aur, vorba e de argint.
- Copiii și nebunii spun adevărul.

 

 

Îţi sună adevărate? Şi, totuşi, oricare din cele zece enunţuri se dovedeşte dacă nu falsă la modul absolut, cel puţin circumstanţială. De exemplu, opusele se atrag, e just, însă cei doi opuşi vor avea parte cel mult de un episod fulminant. Studiile demonstrează sistematic că relaţiile romantice rezistă pe termen lung când între parteneri există asemănări din multiple unghiuri şi colţuri. Două capete în luarea unei decizii se dovedesc mai proaste comparativ cu unul. Mai ales, când cele două suferă de fixitate funcţională. Dacă taci, când ar fi necesar să te afirmi ca ceilalţi să-ţi cunoască poziţia într-o discuţie, sfârşeşti urgent pe margine drept cantitate neglijabilă. Însă, când taci, deoarece în jocul dezbaterii sunt puse idei speculative în neştire, iar dacă ceri dovezi, primeşti argumente de tipul heringilor afumaţi sau sperietori de ciori, poţi crede că vorbele sunt utile precum cântatul la fluierul piciorului. Sau, când o discuţie nu e constructivă, nu duce la o concluzie sau la o temă comună, poţi considera că tăcerea e aur curat. Ce rost ar avea să-ţi arzi în van glucoza din lobii frontali.

Iar cine vorbeşte într-un ritm alert e perceput ca fiind o persoană inteligentă comparativ cu unul care abia leagă câteva propoziţii între multe pauze. Cât despre femeia din proverb, te-ai prins de rolul tradiţionalist al femeii, casnică şi hrănită (pardon, protejată) de bărbatul de carieră, capul familiei. O femeie care n-are motive să se plângă, dar îi lipseşte cu desăvârşire tandreţea dumnealui, plecat adesea în interes de afaceri (însoţit de asistenta blonda cu talie de viespe).

Numărul zece încheie apoteotic lista cu enunţuri ce mustesc a înţelepciune populară. E evident cum copiii şi nebunii sunt lipsiţi de discernământ, nefiind în contact cu realitatea aşa cum este ea, nu mistificată prin gândire magică. Evidenţa în sine nu-i împiedică pe mulţi semeni să creadă declaraţiile unor oameni, copii ori nebuni, care sunt judecaţi ca fiind suflete evoluate sau aflate în contact cu fiinţe celeste.  Nu mă miră, deoarece ştiu bine cum adulţi educaţi şi care se consideră mintoşi pot întreţine credinţe iraţionale şi supravieţui de minune cu disonanţe cognitive (ca atunci când crezi că eşti o fiinţă inteligentă, însă fumezi, deşi înţelegi că e o probabilitate uriașă să te pricopseşti cu un cancer).

Ţi-am oferit aceste exemple ca să înţelegi de ce ştiinţa psihologică nu se bazează exclusiv pe intuiţii, pe simţul comun, pe zicale şi proverbe indiferent de înţelepciunea, tradiţia şi mărturii personale şi colective invocate, chipurile, drept temeiuri irefutabile.

De ce ne încredem în această psihologie de simţ comun sau intuitivă? Deoarece suntem înclinaţi către ceea ce se cheamă realism naiv sau, ca să definim, convingerea că noi vedem lumea exact aşa cum este.  E o convingere care, în majoritatea timpului, ne e de mare ajutor. Când observi o maşină urcând pe trotuar ca şi cum e pe şosea, te poţi feri din calea mârlanului care vede o cu totul altă realitate. Cu toate astea, aparenţele pot fi înșelătoare. Graba mârlanului poate fi o urgenţă. Probabil îi naşte căţeaua sau nevasta. Sau, dumnezeu ştie, îi moare soacra de apoplexie privind la un post teve. De asemenea, simţul comun ne face să credem că oamenii care nu ne împărtășesc propriile viziuni politice sunt păcăliţi de propriul subiectivism în timp ce noi suntem obiectivi.

Inclinaţia către realismul naiv ne face să judecăm eronat natura umană. În multe alte cazuri, „vedem ceea ce credem” mai degrabă decât invers (top-down processing). După cum spunea cineva, convingerile noastre modelează percepţiile despre lume.

Articol preluat de pe blogul SasSeramis, cu acordul autorului