Incredere in textul scrisCa adulţi, am învăţat că instrucţiunile simple, scrise, sunt de obicei demne de încredere. Imaginaţi-vă: dacă un străin ne spune să facem prima la stânga ca să ajungem la Londra, dar întâlnim un semn rutier care ne indică tocmai contrariul, majoritatea dintre noi am presupune probabil că străinul greşise şi am urma semnul.

 

 

În cadrul unei noi lucrări, cercetătorii conduşi de Kathleen Corriveau au analizat încrederea copiilor în instrucţiunile verbale în comparaţie cu cele dintr-un text scris. Descoperirea lor a fost aceea că imediat ce copiii deprind abilităţi de citire elementare, aceştia au încredere mai degrabă în textul scris decât în instrucţiunile verbale.

Cercetarea a implicat un instrument în formă de „Y”, cu două tuburi colorate diferit care duceau la un pahar aflat dedesubt. Unul dintre tuburi era întotdeauna blocat. Zeci de băieţei şi fetiţe cu vârste între 3 şi 6 ani trebuiau să hotărască în care dintre tuburi să aşeze o bilă, în speranţa că aceasta avea să ajungă în paharul de dedesubt, astfel încât ei să câştige un abţibild.



Pentru a-i ajuta, copiii primeau instrucţiuni de la două păpuşi. La fiecare probă, una dintre păpuşi comunica instrucţiunile (e.g. „Eu spun albastru. Alege tubul albastru.”), în timp ce păpuşa cealaltă deschidea un plic în care era scrisă culoarea celuilalt tub (e.g. „Aici scrie roşu. Alege-l pe cel roşu.”). Copiii nu primeau feedback referitor la felul în care se descurcaseră decât la sfârşitul studiului, astfel că nu puteau folosi rezultatele pentru a hotărî în care dintre păpuşi să aibă încredere.

Indiferent de vârstă, copiii care nu ştiau încă să citească alegeau la întâmplare dacă să aibă încredere în sfatul verbal sau în păpuşa care citea instrucţiunile scrise. Spre deosebire de aceştia, copiii care puteau cât de cât să citească au demonstrat o preferinţă clară pentru păpuşa care citea instrucţiunile din plic, alegând tubul recomandat de aceasta în peste 75% din cazuri.

Două studii ulterioare au clarificat unele ambiguităţi. De exemplu, s-a descoperit că cititorii tineri preferă să se încreadă mai degrabă într-o păpuşă care citeşte instrucţiuni scrise decât în sfatul verbal primit de la o păpuşă căreia i se şoptesc informaţiile la ureche. Cu alte cuvinte, cititorii tineri nu erau pur şi simplu influenţaţi de faptul că păpuşa cu textul se baza pe o sursă secundară. Aceştia aveau o încredere mai mare în instrucţiunile scrise şi decât în informaţiile transmise printr-un simbol colorat. Asta arată că ei se încred strict în textul scris, nu în orice formă de informaţie permanentă şi externă.

Echipa lui Corriveau a afirmat că rezultatele lor au arătat că, odată ce copiii învaţă să citească, „ajung rapid să considere cuvântul scris drept o sursă de informaţie foarte demnă de încredere atunci când vine vorba de modul în care trebuie să te comporţi în lume”. Ei au adăugat că, în anumite feluri, acest rezultat este dificil de explicat. Cititorii tineri sunt expuşi unei cantităţi enorme de fantezie şi ficţiune în formă scrisă, aşa că de ce ar avea atât de mare încredere în instrucţiunile scrise? Poate că sunt obişnuiţi să-i vadă pe adulţi acţionând în baza informaţiilor scrise (cum ar fi hărţile, meniurile şi reţetele), dar, pe de altă parte, şi cei care nu ştiu încă să citească au avut parte de astfel de experienţe. Asta sugerează că există ceva special în legătură cu procesul de a învăţa să citească, ceva care-i face pe copii să perceapă instrucţiunile scrise ca fiind demne de încredere. 



Traducere de Ana Dumitrache după as-soon-as-they-can-read-children-trust, cu acordul autorului.