Tipărire
Categorie: Psihologie
Accesări: 4264

Amnezie alcoolCând memoria autobiografică ne părăsește, cum reconstruim capitolele pierdute? Doi psihologi, R. Nash și M. Takarangi au identificat oamenii perfecți pentru a răspunde la această întrebare: "amnezicii" care uită diverse episoade pe fondul consumului de alcool.

 

 

„Amnezicii mișună în colegii și universități,” scriu aceștia, referindu-se la numărul mare de studenți ce beau atâta alcool încât întregi perioade sunt șterse din memoria lor.

Robert Nash și Melanie Takarangi au chestionat 280 de studenți în legătură cu amneziile lor induse de alcool și au descoperit că studenții chiar și-au dorit să reconstruiască cele întâmplate. De fapt, dorința lor de a umple golurile i-a condus de multe ori să se bazeze pe surse nepotrivite, precum prieteni beți, și astfel să își formeze amintiri false ale perioadei uitate. „Astfel de erori pot avea un impact enorm,” au declarat cercetătorii, „nu în ultimul rând deoarece în timpul perioadelor de amnezie oamenii se angajează în ... comportament riscant precum consumul de droguri, bătăi și acte sexuale.”

Dintre studenții chestionați, 85% s-au descris ca băutori și 61% au raportat că au experimentat o amnezie totală sau parțială ca urmare a beției. Probabilitate de a avea o astfel de amnezie este mai mare în cazul bărbaților decât în cazul femeilor (75,4% vs 56.7%).

Cercetătorii le-au prezentat studenților un scenariu ipotetic al unei petreceri în cadrul căreia aceștia ar fi suferit o amnezie și le-au cerut să spună cât de motivați ar fi să încerce fiecare dintre opt strategii pentru a umple golurile. Cum era de așteptat, studenții au înclinat spre a spune că ar fi motivați să ceară ajutorul unui prieten ce a fost acolo, treaz. Alte strategii ce au fost alese de aceștia sunt: să se uite la poze sau filme, să întrebe un prieten care era beat și să se gândească profund la cele întâmplate. Mai puțin preferate au fost: întoarcerea la locul petrecerii și întrebarea unui alt participant la petrecere, nu un prieten, treaz sau beat.

Comparând studenții care trecuseră prin astfel de episoade în viața reală cu cei ce nu trecuseră, a fost observată o diferența intrigantă – cei ce suferiseră de o amnezie au tins să se bazeze pe un prieten beat și să îi considere pe aceștia mai de încredere decât pe cei treji. Cei ce au suferit de amnezii induse de alcool au catalogat de asemenea participanții necunoscuți beți ca mai de încredere decât i-au catalogat cei ce nu suferiseră de amnezii.



Întorcându-ne la rapoartele studenților asupra modului în care au încercat să reconstruiască golurile pricinuite de beție în viața reală, consultarea unui prieten beat a fost mai comună decât consultarea unui prieten treaz (77% vs. 69,6%). 43% au susținut că au văzut o poză sau o filmare a evenimentului cel puțin o dată; 20,9% au găsit alte dovezi fizice.

Cei ce au suferit de o amnezie au spus că reconstruirea golurilor s-a dovedit uneori, ulterior, imprecisă – 16,9% au recunoscut că acest lucru s-a întâmplat și au declarat că cel mai frecvent motiv a fost că s-au bazat pe prieten ce erau beți. Unii dintre studenți (11,5% dintre cei ce suferiseră de amnezie alcoolică) au susținut că avuseseră încredere în relatarea incorectă a faptelor; 3,4% au spus că își formaseră de fapt amintiri false despre evenimente ce nu se întâmplaseră.

Un paradox curios observat a fost că studenții ce au declarat că se bazaseră în trecut pe prieteni beți s-au arătat mai dispuși să accepte că fuseseră victimele unei proaste informări, dar în același timp erau mai încrezători că se pot baza pe persoanelor bete în viitor, atât prieteni cât și necunoscuți. Cercetătorii au speculat că, poate, prietenii beți fuseseră singura sursă de informație în trecut și „pentru că oamenii sunt motivați să reconstruiască experiențele uitate, este posibil că astfel de circumstanțe i-ar putea încuraja pe oameni să creadă că se pot baza pe sursele disponibile” – un fel de mecanism de autoconvingere.

În final, Nash și Takarangi i-au întrebat pe studenți dacă le-au dat vreodată informații false legate de golurile din memorie celor ce au suferit de amnezie. 66% au declarat că este posibil să fi făcut acest lucru fără intenție; 13,7% au spus că au inventat în mod deliberat detalii; 7,1% au inventat un întreg episod.

Cercetătorii își încheie sobru studiul. „Putem doar specula legat de consecințele pe care le pot avea convingerile și amintirile false în unele cazuri,” au declarat. „Spre exemplu, studii de la arhivă sugerează că mulți oameni inocenți au mărturisit diverse delicte pe care nu le comiseseră după ce au fost influențați să creadă că o făcuseră sub influența alcoolului, iar reconstruirile eronate i-ar putea face pe cei ce suferă de amnezii alcoolice să aducă acuzații false altora.”

 

 

Textul reprezintă traducerea articolului Did I do that? The psychology of alcohol-induced blackouts, publicat de bps-research-digest.blogspot.com, cu acordul editorului.
Traducerea: Anca Negulescu