Furie”Oricine poate să se înfurie – asta este ușor; dar să te înfurii pe cine trebuie și atât cât trebuie, pentru o cauză dreaptă și în mod corect nu stă în puterea oricui și nu este ușor”. Așa scria Aristotel cu mai mult de 2000 de ani în urmă, în opera sa clasică ”Arta retoricii”.

Comentarii -

Legat la ochi. Iluzia controluluiOamenii au de multe ori tendinţa de a supraestima controlul perceput asupra evenimentelor din viaţa lor, cu alte cuvinte ei trăiesc cu “iluzia controlului”.  Acesta este un fapt bine documentat şi a fost testat de multe ori prin diferite studii, de-a lungul a peste patru decenii.

Comentarii -

PlaceboEfectul placebo este extraordinar. Tratamente inerte aduc beneficii medicale reale pur şi simplu pentru că pacientul se aşteaptă ca intervenţia să-l ajute. Dar de multe ori tratamentele placebo nu funcţionează, iar unii oameni par să reacţioneze mai bine decât alţii.

Comentarii -

SportMulţi oameni consideră dificil să respecte cu stricteţe programul de exerciţii fizice, după primele câteva săptămâni, întrucât distracţia produsă de ceva nou dispare, înainte ca programul să fi adus vreo modificare concretă în ceea ce priveşte forma și greutatea corpului.

Comentarii -

PersuasiuneVom prezenta în continuare o tehnică de persuasiune foarte facilă, pe care toată lumea ar trebui să o cunoască. Este susţinută de 42 de studii efectuate pe un număr de 22.000 de persoane şi este cea mai simplă şi cea mai practică tehnică de persuasiune disponibilă.

Comentarii -

CopilIgnorând sfatul actorului şi scriitorului W. C. Fields care ne îndemna "să nu lucrăm niciodată cu copiii sau cu animalele", o echipă de cercetători din Statele Unite ale Americii a realizat ambele lucruri în acelaşi timp în cadrul unui studiu.

Comentarii -

Out of the boxLiteralmente, a te situa în afara cutiei, mai degrabă decât în interiorul ei (a avea o gândire neconvenţională vs. una convenţională), te face mai creativ, conform unor cercetări psihologice. Există o mulțime de metafore care plutesc în jurul creativităţii.

Comentarii -

IndecisEşti nehotărât într-o anume problemă?  Când ne mişcăm dintr-o parte în alta poate fi un semn că nu putem lua o decizie. O mulțime de lucruri din viață provoacă acel sentiment de ambivalență în care nu ne putem hotărî ce cale să alegem.

Comentarii -

Restructurarea cognitivaRestructurarea cognitivă este o parte esenţială a terapiei cognitiv-comportamentale (CBT). CBT este unul din cele mai eficiente tratamente psihologice pentru probleme comune, cum ar fi depresia, tulburările de anxietate şi excesul alimentar.

Comentarii -

EntuziasmCum este să fii pe deplin viu, chiar în acest moment, angajat total în ceea ce faci? Asta înseamnă psihologia fluxului. Când expertul în fericire și creativitate, Mihaly Csikszentmihalyi, a studiat modul în care lucrează pictorii, el a observat un lucru ciudat.

Comentarii -

PlictisealăCare este cea mai bună strategie psihologică pentru a evita plictiseala? Există unii oameni ciudaţi care par că nu se plictisesc niciodată. "Oh!" spune interesatul și implicatul cronic, "în ce lume fascinantă și interesantă  trăim. Cât de minunat este să fii în viaţă."

Comentarii -

TânărăÎn jur de 50% dintre adulţi îşi rod unghiile. Deci cum putem să schimbăm acest lucru? Obiceiul străvechi de a ne roade unghiile este mult mai des întâlnit decât vă puteţi imagina. Unele studii au relevat faptul că de obicei un sfert dintre copii îşi rod unghiile.

Comentarii -

OchDesenează o ceașcă de cafea sau un câine ori o mașină. Sunt şanse, dacă ceri altora să deseneze același obiect, să-l schițeze din acelaşi unghi ca şi tine. Se numește perspectivă canonică și afectează de la lista imaginilor mentale până la pictogramele de pe PC.

Comentarii -

Joc de rolJocul de rol, un derivat al sociodramei, este o metodă de explorare a problemelor care apar în situaţii sociale complexe. Acesta poate fi utilizat în formarea profesioniştilor sau într-o sală de clasă pentru înţelegerea literaturii, a istoriei şi chiar a ştiinţei.

Comentarii -

SportDacă ar fi uşor să fim plini de viaţă şi să ne păstrăm sănătatea, cu toţii am face acest lucru... dar nu o facem. Ajungem acasă după ce am petrecut toată ziua într-un scaun şi scăpăm de stres punându-ne într-un alt scaun, fără să fim capabili să facem un pic de sport.

Comentarii -

Predispozitii cognitiveCreierul uman este capabil de 10^16 procese pe secundă, fiind mult mai puternic decât orice computer care există în prezent. Dar creierele noastre au limitări majore. Iată 12 dintre predispoziţiile cognitive ce ne afectează comportamentul.

Comentarii -

şahDacă v-ați întrebat vreodată de ce nu reușiți să câștigați la jocurile precum poker sau șah, motivul ar putea fi unul întemeiat. Să fie de vină faptul că unele jocuri sunt imposibil de învățat pe de-a întregul sau prea complexe pentru ca mintea umană să le înțeleagă?

Comentarii -

ActorAtunci când elevii exersează deprinderile componente ale jocului de rol, ei nu învaţă doar despre rolurile pe care le portretizează, ci învaţă cum să se joace cu rolurile, să gândească puţin ca un scriitor, ca un regizor sau ca un actor, cum să schimbe cadrul de referinţă.

Comentarii -

Influenta si manipulareUnii oameni cred tot felul de lucruri ciudate inclusiv... nu, de fapt, dintr-un motiv psihologic foarte bine întemeiat nu voi repeta nimic de genul acesta în momentul de faţă. Să ne rezumăm doar la a spune că unii oameni cred lucruri ciudate. De ce se întâmplă acest lucru?

Comentarii -

Eficienţă Studiile privind eficienţa muncii se întind adesea pe zeci de ani şi urmăresc carierele unor oameni pentru a ne oferi un model de urmat în viaţa de zi cu zi. Mai jos sunt trei studii ce stau în spatele majorităţii sfaturilor despre eficienţă şi creativitate pe care le citim în fiecare zi.

Comentarii -

ÎndrăgostiţiConnie şi Tristan sunt subiecţi în cadrul primului test al unui drog antidepresiv pentru oameni. Izolaţi într-un laborator de cercetare, în curând vor fi îndrăgostiţi unul de celălalt. Este vorba despre dragoste ori despre efectul unui medicament?

Comentarii -

AmintiriFără niciun motiv aparent, o rozătoare îţi apare în minte. De ce ne apar deodată imagini ciudate în minte? Mergi pe stradă, ca în oricare zi, când dintr-odată o amintire veche îţi apare în minte. Este despre o persoană la care nu te-ai gândit de câţiva ani.

Comentarii -

Titirezul lui Dom Cobb din filmul InceptionDacă ai fost convins vreodată de un vânzător că vrei cu adevărat un produs, dacă ai acţionat prea instinctiv sau dacă ai făcut unele alegeri care păreau a nu-ţi sta în caracter, înseamnă că ţi-a fost "implantată" o idee în minte. Iată cum se face.

Comentarii -

Placuta cu numeDacă te crezi special, atunci probabil consideri că acest articol te priveşte. Şi poate că aşa şi este, dacă prezinţi ceea ce John Kulig, cercetător american, numeşte “efectul unicităţii numelui” – convingerea că propriul nume este mai rar decât cred ceilalţi.

Comentarii -

MemoriaSe spune deseori că o persoană este totalitatea amintirilor ei. Experienţa este cea care te face ceea ce eşti. Memoria modelează esenţa experienţei umane. Cu toate astea, memoria este destul de puţin înţeleasă şi de aceea mulţi oameni spun că au "memorie slabă".

Comentarii -

Joshua FoerScriitorul Joshua Foer a intrat în lumea competiţiilor de memorare pentru a demistifica incredibilele capacităţi de învăţare a unor şiruri lungi de cifre aleatorii sau secvenţe de cărţi de joc. Jon White i-a pus câteva întrebări despre acest domeniu.

Comentarii -

Memorie. Imbunatatirea performantelorVrei să îţi aminteşti ori să uiţi anumite lucruri după bunul plac? Cele şase sfaturi pe care ţi le oferă în continuare Christian Jarrett îţi vor arăta ce poţi face pentru atinge asemenea performanţe şi reprezintă un adevărat manual de utilizare al memoriei tale.

Comentarii -

Munca în echipăPoate munca în echipă întotdeauna  îmbunătăţi performanţa organizaţiilor? Ar putea părea o întrebare care e mult prea evidentă pentru a mai fi pusă. Practic fiecare descriere a unui loc de muncă, indiferent de angajator, solicită  "un bun spirit de echipă".

Comentarii -

Diane van DerenOamenii incapabili să-şi reamintească trecutul scot la iveală o interacţiune ciudată între memorie şi corp. Citiţi în articolul următor despre două persoane cu probleme de memorie apărute ca rezultat al unor operaţii pe creier pentru tratarea epilepsiei.

Comentarii -

Putere mentalaAccesarea episoadelor din trecut poate ajuta oamenii să îşi întărească mecanismele de apărare împotriva unor probleme precum depresiile şi stresul posttraumatic, sugerând, de asemenea şi tratamente noi pentru aceste tulburări de natură psihică.

Comentarii -