(Timp citire: 24 - 26 minute)

 

În primii ani ai secolului al XX-lea un grup de prieteni și asociați ai lui Freud se întâlneau în mod regulat pentru a dezbate ideile acestuia. Acest grup a fost numit Cercul de la Viena. Unii membri ai Cercului de la Viena acceptaseră practic toată teoria lui Freud. Alții erau foarte sceptici. Dezacordurile au ajuns la un capăt în 1911, când Freud a insistat ca toți membrii Cercului de la Viena să accepte teoria sexuală sau să părăsească grupul. Carl Jung și alți șapte l-au părăsit în acest an.

 Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.10: Personalitatea) - (Partea a III-a: Teorii neofreudiene)


Carl Jung a întemeiat o teorie proprie asupra personalității, pe care a numit-o psihologie analitică. Sexul a fost de-abia menționat în ea. Freud era foarte înverșunat din cauza despărțirii de Jung. Cei doi au fost dușmani în perioadele ulterioare ale carierei lor.

La început, Carl Jung l-a admirat pe Freud de la distanță. Jung practicase deja ca psihiatru până în 1900, când a aflat de cartea lui Freud, Interpretarea viselor. La început, Jung "a pus cartea deoparte" pentru că, a spus el mai târziu, "Îmi lipsea experiența necesară pentru a aprecia teoriile lui Freud". Trei ani mai târziu, Jung a citit cartea și a fost fascinat de ea.

Jung a publicat o lucrare despre teoria lui Freud asupra nevrozelor. În 1906, cei doi bărbați au început să coopereze. Prima lor întâlnire a avut loc în 1907.

Jung a scris: "Ne-am întâlnit la ora unu după-amiaza și am vorbit practic fără pauză, timp de treisprezece ore. Freud era primul om de o importanță reală pe care îl întâlneam... Nu era nimic câtuși de puțin banal în atitudinea lui. L-am găsit extrem de inteligent, uimitor și cu totul remarcabil. Cu toate astea, primele impresii despre el erau încurcate; nu-l puteam descifra (Jung și Jaffe, 1965, p.149)".

Freud, la rândul său, recunoștea talentul lui Jung, luându-l în considerație ca pe un moștenitor al tronului freudian, un prinț încoronat, pregătit să preia tronul dacă regele murea. Jung se simțea incomod în acest rol.

Freud presupunea că dacă Jung apărase în mod public conceptul freudian de refulare (așa cum exista el în 1907, când era definit ca evitarea gândurilor dureroase) însemna că acesta aproba toată teoria lui Freud. Cu toate acestea, Jung avea rezerve serioase cu privire la teoria sexuală.

Acesta era mai mult decât un mic dezacord. În ochii lui Freud, teoria sexuală era extrem de importantă.

Ce era ciudat în privința atitudinii lui Freud față de teoria sexuală, în viziunea lui Jung? Lui Jung i se părea că Freud era puțin irațional în apărarea teoriei sexuale. Freud părea să trateze teoria sexuală ca și cum ar fi fost o nouă dogmă religioasă, care trebuia apărată cu orice preț.

Jung a menţionat:
Nu exagerez cu nimic când spun că Freud era implicat emoțional în teoria sa sexuală într-un grad extraordinar. Când vorbea despre asta, tonul său devenea strident, aproape neliniștit și toate semnele în mod normal critice și sceptice dispăreau. O expresie ciudată, profund mișcată, apărea pe chipul lui, iar asta mă împiedica să-l înțeleg.
...încă îmi amintesc cum mi-a vorbit Freud: "Dragul meu Jung, promite-mi că nu vei abandona niciodată teoria sexuală". Este lucrul cel mai important dintre toate. Trebuie să facem o dogma din ea, un bastion de nezdruncinat".
Mi-a zis asta cu mare emoție, cu tonul unui tată care ar spune: "Și promite-mi un singur lucru, dragul meu fiu: că vei merge la biserică în fiecare duminică".
(Amintiri, vise, reflecții, p.150)

După ce Jung și câțiva alți membri ai Cercului de la Viena s-au îndepărtat de Freud pe motivul teoriei sexuale în 1911, Jung a trecut printr-o perioadă de dezorientare profundă. El a explorat profunzimea propriei sale minți, a reconstituit fanteziile din timpul copilăriei, și-a studiat amintirile și visele, încercând să-și dea seama cine era el cu adevărat.
 
Povestea lui Jung face lectura bizară și fascinantă. Autobiografia sa, Memories, Dreams, Reflection (Amintiri, vise, reflecții) a fost dictată secretarei sale personale, Anelia Jaffe, cu puțin înainte de moartea sa, în 1961. Cartea este disponibilă gratuit pe Internet.

O mare parte din carte descrie visele și fanteziile lui Jung. Pentru Jung, acestea constituiau experiențe educaționale. Visurile și fanteziile lui îl învățau despre mintea inconștientă.

Cine a fost Filimon și ce l-a învățat pe Jung?

Uneori, Jung interacționa cu figurile umane din imaginația sa, tratându-le ca și cum acestea ar fi avut o existență independentă. Una dintre figurile lui fanteziste, omul înaripat numit Filimon, i-a relevat faptul că gândurile sale aveau o existență independentă.

Filimon și celelalte figuri ale fanteziilor mele mi-au adus aminte că existau lucruri în psihicul meu pe care nu eu le produceam, ci ele se produceau singure și aveau propria lor viață. Filimon reprezenta o forță din afara eului meu.
În fanteziile mele purtam discuții cu el și el îmi spunea lucruri pe care eu nu le gândisem în mod conștient. Pentru că observam clar că el era cel care vorbea, nu eu.
Mi-a relevat astfel că îmi tratam gândurile ca și când le-aș fi generat eu, doar că, în opinia lui gândurile erau asemenea animalelor din pădure sau a oamenilor dintr-o cameră sau a păsărilor din aer, adăugând: "Dacă ai vedea niște oameni într-o cameră, nu ai crede că i-ai făcut tu sau că ești responsabil pentru ei."
El a fost cel care m-a învățat obiectivitatea psihică sau realitatea psihicului. Prin el a fost clarificată distincția dintre mine și obiectul gândirii mele.
El se confrunta cu mine într-o manieră obiectivă și am înțeles că exista ceva în mine care ar putea spune lucruri pe care eu nu le cunoșteam și nu le intenționam, lucruri care puteau chiar să fie folosite împotriva mea. (Jung, 1965, p.183)

Studenții concluzionează uneori că "Jung era nebun". Dar el știa că erau vise și fantezii. Decizia sa de a le explora era un "experiment științific".

Așa cum a scris în Amintiri, vise, reflecții (p.178), "stăteam la biroul meu și mă lăsam să cad". El se lăsa să cadă în ceva de genul unui somn REM ușor sau într-o transă auto-indusă.

În această stare, Jung putea interacționa cu figurile fanteziste. Apoi, urma să se trezească și să consemneze experiențele la care se referea în diferite momente ca fantezii, viziuni sau vise.

Care era avantajul tratării produselor imaginației proprii ca oameni, conform lui Jung?

Jung a recomandat personificarea aspectelor inconștientului așa cum făcuse el cu Filimon și alte figuri fanteziste. Ideea este aceea de a trata anumite părți ale minții inconștiente ca și cum ar fi oameni.

În acest fel, credea Jung, s-ar putea deschide o linie de comunicare cu părți ale inconștientului, care în mod normal sunt inaccesibile. Terapeuții jungieni își încurajează adesea pacienții să facă ceva similar, să inventeze și să vorbească cu figuri fanteziste, ca o modalitate de explorare a propriilor minți.



Teoria lui Jung


Teoria lui Jung, ca și teoria lui Freud, este o psihologie a adâncurilor. Ea presupune că factorii importanți care influențează personalitatea se află în inconștient. Cu toate acestea, Jung nu a folosit conceptele lui Freud de sine şi supra-eu.

Ce este psihicul?

Ca și Freud, Jung a asociat mintea cu ansamblul psihicului. Psihicul era întregul univers mental al individului, incluzând atât procesele conștiente, cât și pe cele inconștiente.

Jung a fost fascinat de inconștient. Dacă Freud a fost preocupat cu deosebire de teoria sexuală, pe Jung l-a interesat mai mult conținutul mental inconștient. Jung a fost interesat de orice fel de mit, artă, vis, legendă sau credință religioasă. El le privea pe toate ca expresii ale unor forțe psihologice adânci, în mare măsură inconștiente.

Două tipuri de minte inconștientă

Jung a distins între două tipuri de procese inconștiente. Pe unul l-a numit inconștient personal, pe celălalt, inconștient colectiv.

Inconștientul personal consta din acumularea de experiențe din viața unei persoane, care nu puteau fi actualizate în mod conștient.

Inconștientul colectiv era o moștenire universală a ființelor umane, o memorie a speciei transmisă fiecăruia dintre noi.


Ce erau complexele, în teoria lui Jung?


Jung credea că inconștientul personal era dominat de complexe. Complexele, în sistemul lui Jung, sunt teme emoționale din viața unei persoane.

De exemplu, dacă ți s-ar fi amputat un picior în copilărie, acest lucru ar fi putut să-ți influențeze viața în profunzime, chiar dacă ai fi depășit cu succes handicapul. Ai putea avea multe gânduri și emoții legate de acest fapt: amintiri, sentimente de inferioritate, triumfuri, amărăciuni, hotărâri, toate centrate pe acel aspect al vieții tale.

Despre un om tulburat de astfel de gânduri, Jung ar fi putut spune că suferea de un complex al piciorului. Terapia jungiană ar fi presupus examinarea complexului din mai multe unghiuri și folosirea imaginilor artisice sau a viselor pentru explorarea sentimentelor asociate.

Pentru Jung, un complex era o grupare de trăiri în jurul unei teme emoționale centrale. Complexele se datorau experiențelor din viața unei persoane, prin urmare, ele erau individuale și unice.

Un complex putea apărea în visuri sau în fantezii. El putea provoca o reacție neobișnuită la un cuvânt sau la evenimente din lumea exterioară care aveau legătură cu complexul.

Inconștientul personal era generat în timpul vieții unei persoane.

Inconștientul colectiv era un depozit al tendințelor înnăscute provenite din timpuri străvechi: răspunsuri la modelele semnificative din mediul uman ancestral.

Arhetipurile erau modelele din inconștientul colectiv. Acestea erau răspunsuri înnăscute la stimulii găsiți în toate societățile umane de mii de ani, așa cum ar fi bebelușii, bătrânii, eroii și fecioarele.

Jung a fost șocat de asemănarea dintre imaginile din vise, așa cum erau relatate de către pacienți săi și imaginile din jurnalele alchimiștilor medievali. Alchimiștii fuseseră o versiune preștiințifică a chimiștilor.

Alchimiștii fuseseră renumiți mai ales pentru încercările lor de a transforma diferite substanțe, precum plumbul și antimoniul, în aur, dar ei au derulat și multe demonstrații impresionante. Ei puteau face ca lichidele să-și schimbe culoarea, să explodeze sau să se transforme în substanțe solide, doar dacă ingredientele erau amestecate sau încălzite în mod corect. Toate acestea păreau magice în Evul Mediu.

Unii alchimiști au ținut jurnale de vise, ilustrându-le cu desenele flamboaiante, misterioase, ale unor creaturi supranaturale și cu simboluri mistice. Jung a împrumutat de la o bibliotecă jurnalul unui alchimist, în aceeași săptămână în care a visat despre o carte plină cu simboluri obscure.

Deschizând cartea împrumutată, Jung a văzut pagini pline cu simboluri fantastice, similare cu cele din visul său. Din acel moment, Jung a fost atras de alchimie. El a explorat cărțile alchimiștilor antici pentru a căuta indicii despre simbolismul obscur și practicile oculte.

De ce era Jung interesat de alchimie?

Jung nu credea că aurul ar putea fi creat din plumb... literalmente. El vedea întreaga întreprindere a alchimiei ca ceva simbolic, un exercițiu spiritual.

Alchimia putea simboliza transformarea potențialului bazal, a existenței umane inferioare (plumb), în conștiință spirituală superioară (aur). Pentru Jung, simbolismul care apărea în jurnalele alchimiștilor se asemăna cu simbolismul din visele clienților săi aflați în terapie și cu cel al miturilor culturilor antice, și toate erau manifestări ale aceluiași efort uman de a lupta pentru întregirea spirituală, pentru a găsi "aurul" în existență.
 
Arhetipurile inconștientului colectiv

Jung descria inconștientul colectiv ca pe niște "imagini inconștiente ale instinctelor". Aceasta este una dintre cele mai originale contribuții ale lui Jung în psihologie.

În spatele minții moderne, a spus el, se ascunde mentalitatea primitivă inițială a strămoșilor noștri, sub formă de povești și simboluri, pentru care noi manifestăm o atracție naturală. Ne bazăm pe aceste teme instinctive în asamblarea poveștilor și scenelor imaginare și ele apar nechemate în visele și fanteziile noastre.

Inconștientul colectiv se arătă în modele numite arhetipuri. Arhetipurile sunt modelele care ar fi apărut în mod fiabil în mediul ancestral al oamenilor (așa-numitul EEA sau mediul adaptării evoluționare (environment of evolutionary adaptedness) - un termen folosit de psihologi, mult timp după formularea lui de către Jung).

Astfel de constante (modele care au fost întotdeauna prezente) sunt șrotul pentru moara evoluției. Eroii, fetele, bebelușii, bătrânii, oamenii sălbatici înfricoșători: toți/toate se regăsesc în fiecare societate umană care apare în evoluția istorică.

Este plauzibil ca oamenii să fi dezvoltat răspunsurile adaptative la aceste modele. Procesul de bază poate fi același ca și pentru animalele care au dezvoltat sensibilitatea instinctivă la stimulii semnificativi din mediul lor.

Cum este implicată proiecția în experiența arhetipală?

Jung a scris că arhetipurile sunt factori de proiectare aflați în creier. Proiectarea, ca mecanism psihologic, înseamnă a vedea ceva în lumea exterioară când sursa  reală se află în înterior.

Ce sunt arhetipurile jungiene?

Jung credea că arhetipurile sunt sensibilități instinctive la modelele semnificative, transmise prin genele noastre. Faptul că răspundem la un model semnificativ (cum ar fi drăgălășenia bebelușilor) se datorează circuitelor noastre înnăscute. Suntem asemănători peștelui stickleback de sex masculin care capătă culoarea roșie în timpul sezonului de împerechere; nu ne putem înfrâna tendința de a reacționa.

Când vedem un războinic curajos care are succes, chiar și pe terenul luptei sportive în locul câmpului de luptă, avem o tendință înnăscută de a considera acea persoană eroică. Când vedem o fată tânără, atractivă, nu putem să nu reacționăm la frumusețea ei. Cântecul poate spune "Fata e de vină", dar de fapt reacția vine din interiorul nostru, datorită evoluției.

Mai jos avem o listă parțială de arhetipuri. Fiecare este un model care a existat în vremuri primitive și care poate fi găsit (într-o anumită variabilitate recunoscută) în istoria, literatura sau miturile fiecărei culturi umane.


O eșantionare a arhetipurilor jungiale

• Mama: mama ocrotitoare, iubitoare
• Tatăl: tatăl pretențios și răsplătitor
• Bebelușul: copilul neajutorat
• Bărbatul: bărbatul puternic, agresiv și rațional
• Fata tânără: femeia cinstită, neatinsă și intuitivă
• Dumnezeu: Atotputernicul, lumina călăuzitoare
• Diavolul: întruparea răului
• Omul sălbatic: neamul primitiv, păros și periculos
• Trișorul: o figură răutăcioasă, care face farse
• Baubau: un monstru care se hrănește cu copiii nesăbuiți
• Anima: femeia care se ascunde în fiecare bărbat
• Animus: masculul care se ascunde în fiecare femeie
• Umbra: părțile malefice, reprimate ale personalității noastre
• Mandala: un simbol circular al eului și al conștiinței, de obicei cu ceva sacru în mijloc
• Eroul: o persoană puternică și capabilă [Jung spunea "bărbatul"] care salvează și protejează
• Vrăjitoarea: o femeie bătrână, deformată care aruncă vrăji sau face otrăvuri
• Omul înțelept: un om renumit pentru înțelepciunea sa, de obicei cu o barbă albă lungă

Observați că Jung a inclus temele mitice, precum trișorul și simbolurile spirituale, precum mandala, Dumnezeu și diavolul. Acest lucru este specific jungian: el a tratat evenimentele psihologice ca având o realitate obiectivă.

La urma urmei, Filimon, o figură din propriul lui inconștient, îl învățase că figurilor din inconștient trebuie să li se acorde același respect ca cel acordat păsărilor din aer sau a peștilor din mare. Ele sunt reale și au o influență independentă asupra psihicului.

Jung a luat această intuiție în serios. Și cine ar putea împărtăși mai bine această înțelepciune, dacă nu o figură apărută din propria imaginație?

Când a fost întrebat dacă crede în Dumnezeu, Jung a răspuns că el nu "crede", el știe că Dumnezeu este real. A spus acest lucru, în ciuda faptului că nu era deloc religios, într-un sens convențional.

Când una dintre cliente a vorbit despre vizita sa pe Lună, un coleg al lui Jung a numit astfel de relatări fantezii. "Nu", a spus Jung, "ea a fost într-adevăr pe lună. S-ar putea să nu fi fost în lumea reală, obiectivă, dar în psihicul ei a fost."

Mulți psihologi găsesc că ideea lui Jung despre arhetipuri nu este mai convingătoare decât teoria sexuală a lui Freud. Cu toate acestea, după cum s-a menționat mai sus, ideile lui Jung nu sunt atât de îndepărtate de conceptele familiare din etologie, unde influențele instinctive nu sunt controversate.

Oamenii sunt și animale. Suntem animalele cele mai sociale dintre toate, în faimoasele cuvinte ale lui Elliot Aronson (1972). Nu este nimic ciudat sau neplauzibil în faptul că avem reacții instinctive la modelele sociale semnificative, inclusiv la multe pe care Jung nu le-a enumerat.

Lui Jung îi plăcea să speculeze, în orice caz. El a fost un gânditor cu vederi largi. El a scris un eseu remarcabil despre OZN-uri în anii '50 (Jung, 1958), spunând că nu credea în existența lor, deși ar fi putut fi convins de dovezi fizice.

Dar atunci, ca și acum, dovezile fizice despre vizitele OZN-urilor lipseau în mod straniu, având în vedere frecvența cu care erau "văzute". Jung a concluzionat că vizionările OZN-urilor erau versiuni moderne ale unui fenomen cunoscut de oameni de secole: viziunile, care exprimau o dorință spirituală profundă.

Cum a explicat Jung farfuriile zburătoare?

Jung a subliniat că farfuriile zburătoare erau un simbol spiritual perfect pentru epoca modernă. Ele erau circulare, ca mandala, și, prin urmare, serveau ca o metaforă a conștiinței de sine sau a reflecției de sine. Erau văzute pe cer, la fel ca viziunile religioase ale antichității. Erau ambigue din punct de vedere moral, la fel ca vechii zei. Nimeni nu știa dacă erau aici ca să salveze pământul sau să ne distrugă.

OZN-urile erau relevante pentru civilizațiile moderne, a remarcat Jung, fiind avansate tehnologic, dar ele dețineau și puterea și misterul vechilor religii. Pentru persoanele cu conștiință modernă, orientate tehnologic, care nu mai găseau inspirație în sistemele vechi de credință, farfuriile zburătoare constituiau un substitut natural.


Tipologia personalității conform lui Jung


Jung a fost un teoretician al trăsăturilor, pe lângă celelalte contribuții ale sale. Jung a inventat dihotomia extraversiune / introversiune care a devenit una dintre cele cinci trăsături mari (Big Five), a cărei importanță în diferențierea personalităților a fost confirmată în mod repetat.

Cum a explicat Jung extraversiunea și introversiunea?

În schema lui Jung, extraversiunea era orientarea energiei spre lumea exterioară și direcționarea ei spre obiective. Jung a crezut că oamenii extravertiți își canalizează energia vieții în activități și implicare socială. Prin contrast, introvertiții sunt orientați spre interior, fiind mai interesați de viața minții decât de evenimentele din lumea exterioară.

Acest lucru este subtil diferit de interpretarea populară a extraversiunii ca sociabilitate și a introversiunii ca timiditate. Pentru Jung, era vorba de zona spre care îți concentrezi energiile mentale. Extravertiții găseau surse de interes și complexitate în lumea exterioară; introvertiții le găseau înăuntrul lor.

Dacă îți amintești în primul rând de reacțiile pe care le-ai avut în legătură cu o petrecere, mai degrabă decât de evenimentele care au avut loc în timpul petrecerii, ești un introvertit. Jung se considera un introvertit, pentru că pe el îl interesau reacțiile lui mentale la evenimentele vieții, mai mult decât evenimentele în sine.

Conceptul lui Jung de extraversiune vs. introversiune s-a dovedit foarte influent și durabil, însă Jung nu credea că o singură dimensiune ar putea fi de ajuns pentru a surprinde complexitatea personalității umane. Prin urmare, Jung a propus o serie de diferențieri mai fine pentru a completa distincția introversiune / extraversiune.

Care sunt trăsăturile distinctive ale tipului rațional? Care sunt cele două subtipuri?

Jung a observat că unii oameni par să-și folosească mintea conștientă tot timpul, făcând judecăți de valoare cu privire la modul de auto-conducere (și formulând aceste judecăți de valoare în cuvinte). Jung a numit aceste tipuri de persoane active care iau decizii, raționale sau judicative.

Jung a spus că tipurile raționale apar în două subtipuri: tipul sentimental și tipul gânditor. Tipul sentimental ia decizii în funcție de evaluările emoționale (de exemplu, se căsătorește cu cineva din dragoste).

Tipul gânditor ia decizii în baza unor calcule conștiente (de exemplu, se căsătorește cu cineva care va fi într-o bună zi bogat). Atât tipurile de gânditori, cât și cele de sentimentali sunt personalități raționale, deoarece ambele categorii conțin oameni conștienți de procesul de luare a deciziilor. Ei nu sunt impulsivi. Ei iau în considerație luarea deciziilor.

În mod similar, Jung a identificat două tipuri iraționale de personalitate. Aceștia sunt oameni care se bazează pe percepție sau pe intuiție pentru a se ghida în luarea deciziilor.

Tipurile iraționale au tendința de a se baza pe prezent. Este mai probabil ca persoanele din aceste categorii să ia decizii rapide sau să acționeze impulsiv, și rareori să aibă o explicație la îndemână, când sunt întrebate de ce au făcut ceva. Este mai probabil ca ele să răspundă, "Nu știu" sau "Pentru că așa mi-a plăcut", fără explicații suplimentare.


Care sunt trăsăturile distinctive ale tipului "irațional"? Care sunt cele două subtipuri?

Unele tipuri iraționale evidențiază senzațiile. Ei răspund la stimuli externi și sunt foarte atenți la percepțiile senzoriale, care le ghidează acțiunile și, într-un fel, ar avea de pierdut dacă le-ar explica.

Ai putea găsi o astfel de persoană rătăcind pe o pajiște într-o dimineață frumoasă, savurând o băutură și bucurându-se de sunete și imagini. El sau ea s-ar putea bucura de atracțiile și sunetele unui club de noapte, fără vreun motiv anume, altul decât acela de a se bucura de atmosferă.

Alte tipuri iraționale utilizează intuiția. Jung a definit intuiția ca fiind o cunoaștere interioară derivată din inconștient sau o cunoaștere de origine necunoscută.

Ca și persoana orientată spre senzații, persoana intuitivă reacționează sau ia decizii fără să știe exact de ce o face. Deciziile "se întâmplă", mai degrabă decât să fie planificate. Acest lucru este similar cu tipul senzorial, cu excepția faptului că la tipul intuitiv, comportamentul de ghidare a informațiilor vine din interior mai degrabă decât din exterior.

Care era unul din obiectivele dezvoltării personalității?

Jung a spus că toate cele patru modele sunt prezente la toate categoriile de oameni într-un anumit grad, dar unul sau două domină personalitatea. Nu este posibil ca o persoană intuitivă să se conducă după stimuli senzoriali, de exemplu.

Dar indivizii nu sunt condamnați să fie limitați în acest fel. Jung a simțit că un obiectiv al dezvoltării personalității ar fi acela de a avea acces la cât mai multe dintre talentele și abilitățile tale este posibil, ceea ce presupune familiarizarea cu cele patru tipuri de funcții.

Cum variază trăsăturile jungiene?

Dimensiunea extraversiunii / introversiunii poate varia independent de cele patru subtipuri. Astfel, există opt tipuri (2x2x2) descrise de combinațiile trăsăturilor jungiene, dacă acceptați modul în care a analizat Jung personalitatea.

Isabel Myers Briggs, co-autor al Inventarului Myers-Briggs (de mai jos), a adăugat o altă dimensiune: judecata vs. perceperea. Ea a simțit că dimensiunea la care se refereau categoriile lui Jung viza întrebarea "de unde provin informațiile?" (interior vs. exterior, simțuri vs. intuiții, gândire vs. sentiment).

Briggs a adăugat o altă dimensiune, exprimată prin întrebarea "au informațiile respective un caracter organizat?" Un tip judicativ organizează evenimentele vieții și le planifică. Un tip perceptiv este mai mult improvizator și mai înclinat să exploreze opțiunile alternative. Adăugat la dihotomiile lui Jung, rezultă 16 tipuri  de personalitate (2x2x2x2).

Inventarul de trăsături Myers-Briggs - MBTI

Inventarul de trăsături Myers-Briggs a fost dezvoltat de o diadă mamă-fiică stimulate de teoria lui Jung. Inventarul de trăsături Myers-Briggs (MBTI, eng. Myers-Briggs Trait Inventory) a fost popular timp de mulți ani, în ciuda faptului că a fost construit de amatori care nu aveau nici experiență clinică, nici grade universitare.

După ce ați făcut testul MBTI sau un test similar, vă puteți identifica cu patru litere. Aceasta vă clasifică drept unul dintre cele 16 tipuri posibile, dat fiind cele patru dihotomii diferite descrise mai sus: cele trei sugerate de Jung, plus dimensiunea judecată vs. percepție, adăugată de Isabel Myers Briggs.

De exemplu, un "ISFJ" ar fi o persoană introvertită la care domină Senzația asupra Intuiției, Sentimentul (Feeling) asupra Gândirii și Judecata asupra Percepției.


Ce este MBTI?

Eu sunt aparent un INTJ, folosind acest sistem. Ar trebui să fiu un introvertit, pentru că îmi amintesc toate visele și nu agreez în mod special ceremoniile sociale sau activitățile externe inutile.

Sunt tipul gânditor, mereu conștient de ceea ce trece prin mintea mea. Sunt intuitiv. Și sunt aparent un tip judicativ pentru că fac planuri pe termen lung și le duc la îndeplinire.

Un site web spune despre INTJ: "Este singuratic în top și unul dintre cele mai rare și mai strategice tipuri de personalitate, INTJ-urile știu prea bine acest lucru". Deci eu ar trebui să fiu favorabil față de MBTI.

Din păcate, MBTI are numeroase deficiențe ca test psihologic. Acest lucru este discutat în detaliu pe o pagină Wikipedia despre test. De exemplu:
:: Între o treime și jumătate dintre toate materialele publicate despre MBTI provine de la o fundație care obține profit din vânzarea testului.
:: Studiile care susțin MBTI sunt "slabe din punct de vedere metodologic sau neștiințifice".
:: Legăturile sugerate dintre tipurile MBTI și eficacitatea managerială nu permit "nici o concluzie definitivă".
:: Numai scala de introversiune-extraversiune a MBTI arată o validitate ridicată.
:: MBTI nu prezice rezultate specifice legate de personalitate sau de carieră.
:: Testul se bazează pe auto-declarații retrospective și nu este obiectiv, în plus, este ușor de falsificat.
:: Terminologia este vagă și generală, permițând ca orice tip de comportament să se potrivească cu orice tip de personalitate.

Wikipedia oferă de asemenea un citat din "specialistul în psihometrie Robert Hogan". El a scris: "Majoritatea psihologilor personalității privesc MBTI ca fiind ceva puțin mai elaborat decât niște fursecuri chinezești..."


Tipurile lui Jung și cele cinci trăsături mari


MBTI nu este un instrument psihometric valid. Cu toate acestea, la un nivel descriptiv de bază, cele patru dimensiuni de personalitate din el se potrivesc cu patru trăsături de personalitate din Big Five.

De exemplu, dimensiunea adăugată de Isabel Myers Briggs, judecată vs. percepție, vizează conștiinciozitatea (una din trăsăturile Big Five). Asta pentru că tipul judicativ a fost definit ca cel care planifică și duce treaba la bun sfârțit.

Dimensiunea gândire vs. emoții a lui Jung corespunde trăsăturii emoționale din Big Five. Dimensiunea introversiune / extraversiune a lui Jung a fost în lista celor cinci trăsături mari din start.

Inteligența este, de asemenea, inclusă în Big Five (ca a cincea dimensiune). Dintre trăsăturile Big Five, numai agreabilitatea nu apare în sistemul lui Jung sau al MBTI.

Ca o descriere a trăsăturilor importante, MBTI este destul de bun; este foarte asemănător cu Big Five. Ca instrument de testare psihometrică, MBTI este insuficient.

Acestea sunt două lucruri diferite. O descriere a trăsăturilor este un lucru. Un instrument de testare, o definiție operațională a modului de măsurare a acestor trăsături, este altceva. Datorită modului în care a fost construit (alegerea întrebărilor și metoda de administrare) MBTI este un instrument cu o validitate predictivă redusă.

Acest lucru este important deoarece, așa cum se menționează în capitolul 1, toate formele de validitate se reduc la validitatea predictivă. Dacă cineva dorește să folosească trăsăturile din Big Five pentru a prezice ceva, este mai bine să folosească alte teste psihologice bazate pe Big Five, mai degrabă decât MBTI.


O privire critică asupra teoriei lui Jung

Jung a fost un cărturar impresionant, iubitor de surse obscure și cuvinte rare. Dacă citiți Jung, fiți gata să căutați numeroși termeni necunoscuți; poate fi un exercițiu de dezvoltare a vocabularului.

Jung nu a fost un scriitor minuțios, care să-și revizuiască lucrările. El a spus că nu dorea să-și împiedice propriile procese creative, așa că își exprima liber ideile, lăsând ca generațiile viitoare să le descifreze.

Jung nu ezita să sugereze conexiuni psihologice profunde între figurile mitice obscure din diferite culturi. Pentru Jung, modelele similare din diferite culturi erau expresii ale aceluiași arhetip. Nu există nicio modalitate de a dovedi acest lucru; el l-a presupus doar.

În cele din urmă, Jung nu s-a bazat pe cercetări sau probe replicabile. El a fost mult mai interesat de simboluri mitice fascinante, chiar obscure, mai degrabă decât de regularitățile științifice. El a dedus conexiuni care nu sunt evidente altor oameni.


Ce credea Jung despre numerologie?

Jung a îmbrățișat anumite forme de ocultism și superstiție. Deși nu credea în OZN-uri, a acceptat multe alte idei care bat mai departe.

De exemplu, Jung a fost fascinat de numerologie: ideea că anumite numere au o semnificație specială, aproape magică. Cei mai mulți oameni din cultura noastră au auzit că numărul 666 este un semn al lui Satan. Jung a studiat numerele magice din diferite culturi și (ca și pe alte numere pe care le-a întâlnit) le-a luat în serios.

Ce este sincronicitatea așa cum a descris-o Jung?

Jung credea în astrologie, pe care majoritatea oamenilor de știință o resping. Jung a propus un concept numit sincronicitate, pe care l-a descris drept "principiul legăturii acauzale".

În esență, sincronitatea este o coincidență semnificativă. De exemplu, Jung a relatat cazuri în care era supărat emoțional și un obiect din cameră se spărgea brusc.

Pentru el, acesta era un eveniment semnificativ, o sincronizare a minții și a materiei. Majoritatea oamenilor de știință ar spune că un astfel de eveniment era o coincidență, fără nicio legătură între cele două situații, cu excepția minții observatorului.

Cum a ajuns Jung "să nu-și mai urmeze propriul sfat" când interpreta visele?

Jung a avut de suferit din cauza interpretării incorecte, forțate a viselor după schema lui Freud, în care simbolurile visului erau tratate ca referiri la sex și violență. Poate că, ca reacție la aceasta, Jung a dezvoltat o tehnică foarte deschisă de interpretare a visului. Ea permitea visătorului să ghideze interpretarea.

Pe măsură ce a mai înaintat în vârstă, Jung nu și-a mai urmat propriile sfaturi. Când i se povestea un vis, el găsea referințe la arhetipurile și simbolurile mitice cunoscute de el, dar nu și de visător.

Jung părea încrezător că aceste interpretări (pe care nu le putea oferi nimeni în afara sa) capturau semnificația reală, profundă a viselor. Mulți psihologi ar spune că propunerea mai modestă a lui Jung a fost mai bună: visătorul, nu analistul, știa cel mai bine sensul unui vis.

Susținut cercetările recente ideea tipologiei de personalitate a lui Jung?

Tipologia de personalitate a lui Jung a inclus distincția extraversiune / introversiune care a devenit parte din toate teoriile moderne de personalitate. Alte distincții ale lui Jung sunt interesante și mai multe dintre ele se potrivesc cu trăsăturile Big Five.

Jung a inventat termenul "auto-actualizare", care a fost ulterior subliniat de mișcarea psihologică umanistă. Acesta a fost unul dintre cele mai importante concepte din sistemele lui Abraham Maslow (discutat în capitolul 9, Motivarea) și Carl Rogers (discutat în capitolul 13, Terapii).

Jung a vorbit despre individuare ca o mișcare a personalității spre un întreg integrat. Ea nu se oprește la maturitate; continuă pe tot parcursul vieții și înflorește de la mijlocul vieții până la bătrânețe.

Chiar și o persoană foarte în vârstă, spunea Jung, ar putea avea intuiții surprinzătoare și utile, dacă ar fi dispusă să privească adânc în interiorul său. Aceasta a fost o idee modernă. Jung a fost unul dintre primii oameni care au prezentat ideea creșterii și dezvoltării personalității pe tot parcursul vieții.



Credit imagine: exploringyourmind.com
Traducere de Maricica Botescu după Carl Jung, cu acordul autorului