În ce măsură trăsăturile de personalitate sunt și trăsături genetice? Dacă ne uităm la animalele non-umane, precum câinii, putem vedea rolul experiențelor de viață (de exemplu, un câine care a fost crescut cu multă dragoste va avea o personalitate plăcută), însă putem vedea, de asemenea, și personalități de rasă.


 Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.10: Personalitatea) - (Partea I: Ce este personalitatea)


Câinii au fost crescuți selectiv de către oameni pentru obținerea diferitelor rase cu caracteristici specifice. Un rezultat a fost apariția unor personalități distincte, identificabile la diferite rase de câini.

Care sunt exemplele pentru personalitatea de rasă la câini?

Ogarii afgani sunt distanți, Rasa Beagle este extrem de prietenoasă, anumiți câini ciobănești sunt crescuți pentru a a manifesta reținere față de străini, golden retrieverii iubesc pe toată lumea și așa mai departe. Fiecare rasă are trăsăturile sale comportamentale.

În Capitolul 8 (Comportamentul și cunoașterea animalelor) am văzut multe exemple de trăsături determinate genetic, cum ar fi modele fixe de acțiune (comportamente tipice pentru specii). De asemenea, am revizuit motivele pentru care trebuie să manifestăm prudență față de raționamentele simpliste asupra evoluției.

De exemplu: o schimbare genetică poate avea multiple efecte comportamentale sau de alt tip (pleiotropie - fenomen genetic prin care o singură genă controlează reali-zarea mai multor caractere ereditare), iar cele mai multe trăsături (fizice sau comportamentale) sunt rezultatele mai multor sisteme genetice, nu ale uneia singure.
Acestea fiind spuse, putem afirma că influențele genetice asupra personalității sunt clare și incontestabile, atât la oameni, cât și la animalele non-umane.

O implicație implică necesitatea asemănărilor de personalitate în cazul clonelor și acest lucru este constatat. De exemplu, un manager care a lucrat pentru Infigen, o companie de biotehnologie, unde s-au clonat 193 de bovine, a remarcat: "Aceste clone au aceleași personalități... Mugesc tot timpul, sunt fericite, prietenoase" (Kristof, 2002).

Ce preocupare unică au împărtășit soții Freedman în activitatea lor?

Doi cercetători, soț și soție, Daniel și Nina Freedman, au studiat "diferențele de rasă" la oameni (Freedman and Freedman, 1985). Daniel se ocupa de creșterea și antrenamentul câinilor. Nina studia psihologia dezvoltării umane.

Strămoșii lui Daniel veniseră din Europa, iar părinții Ninei din China. Cei doi au constatat diferențe mari în modurile de comportament ale familiilor lor.

De exemplu, familia lui Daniel era animată în timpul mesei, a Ninei era liniștită. Explicația evidentă constă în diferența dintre cultura chineză și cea americană în privința regulilor de comportament din jurul mesei.

Dar de unde provin regulile? Soții Freedman au început să se întrebe dacă diferența n-ar putea fi bazată, cel puțin parțial, pe genetică.

Freedmanii au decis să observe și să compare comportamentele sugarilor cu origini etnice diferite. Procedând astfel, ei au dorit să înlăture influența culturii, astfel încât diferențele de comportament să poată fi atribuite doar diferențelor genetice.

Ei au localizat femeile gravide de origine europeană și chineză din zona San Francisco. Cele două grupuri se asemănau printr-o serie de variabile precum: anii petrecuți în Statele Unite, calitatea asistenței prenatale și nivelul veniturilor. Copiii acestor mame au fost testați imediat după naștere.

Destul de clar, existau diferențe mari de temperament. Copiii americani plângeau tare când erau furioși și erau greu de calmat. Copiii chinezi încetau să plângă aproape imediat ce erau luați în brațe. Copiii americani își întorceau viguros capul când li se punea o cârpă pe nas. (Freedmanii au subliniat că acest lucru era indicat în manualele de pediatrie americane ca o reacție "normală"). Cu toate acestea, bebelușii chinezi pur şi simplu respirau pe gură când li se acopereau nasurile.

De ce a fost semnificativ pentru Freedmani că bebelușii navajo se asemănau în comportament cu copiii chinezi?

În cercetările ulterioare, Freedmanii au găsit asemănări izbitoare între comportamentul copiilor chinezi și cel al copiilor navajo (o populație indigenă din America). Copiii navajo, atunci când au fost testați, se asemănau cu copiii chinezi în toate privințele, dar se deosebeau de copiii caucazieni.

Acest lucru este semnificativ, deoarece populația navajo descinde dintr-o populație asiatică care a migrat peste podul terestru dintre Alaska și Siberia, în urmă cu aproximativ 10.000 de ani. Ne putem aștepta ca modelele de comportament bazate pe gene să fie similare în cele două grupuri.

Singură, cercetarea soților Freedman nu ar fi fost suficientă pentru a dovedi că temperamentul este scris "în gene". Cu toate acestea, există multe surse doveditoare care indică aceeași concluzie.

În anii '80, câțiva teoreticieni ai personalității, cum ar fi Buss și Plomin, au abordat baza genetică a trăsăturilor de personalitate și de temperament. În jurul anului 1987, Plomin numea constatarea influențelor genetice asupra personalității "cea mai importantă constatare a geneticii comportamentale din ultimul deceniu" (Holden, 1987).



Cercetările lui Bouchard despre gemenii identici

Thomas Bouchard de la Universitatea din Minnesota a făcut cele mai faimoase cercetări referitoare la influențele genetice asupra omului. El a studiat gemeni identicii separați de la naștere.

Gemenii identici provin dintr-un singur ovul, care este fertilizat de un singur spermatozoid și care se divide în momentul în care începe să se dezvolte oul. Prin urmare, gemenii identici sunt mai identici genetic decât oricare alte ființe.

Studiind gemenii identici separați de la naștere și crescuți în familii diferite, Bouchard a vrut să identifice asemănările ce decurg din același genotip, în ciuda diferitelor medii familiale. El a crezut că există astfel de asemănări ce ar putea fi puternic influențate de gene.

În ce a constat cercetarea lui Bouchard? Cum a început ea?

Setul de date folosit de către Bouchard a fost unic, probabil un eveniment unic în istorie. Agențiile de adopție nu mai distrug de atunci seturile de date despre gemenii identici.

Proiectul lui Bouchard a început atunci când a citit știrile despre doi gemeni identici reuniți abia la maturitate: James Lewis și James Springer au fost separați la câteva săptămâni după naștere. Când au fost reuniți pentru interviuri și măsurători, a apărut o colecție extraordinară de coincidențe.

Ambii "gemeni Jim" s-au căsătorit cu femei pe nume Linda, de care au divorțat. Ambii s-au căsătorit a doua oară cu femei pe nume Betty.

Amândoi au făcut școala de poliție și au lucrat cu normă redusă în agenții de aplicare a legii. Amândoi au avut animale de companie în copilărie numite Toy.

Ei aveau obiceiuri identice în privința băutului și fumatului și ambii își rodeau unghiile până la ciot. Primii lor copii se numeau James Alan Lewis și James Allan Springer. (Holden, 1980)


Cum au crescut Oskar și Jack? În ce mod erau ei similari?

Bouchard a fost inspirat să caute mai multe cazuri de gemeni identici crescuți separat și le-a aflat. Holden a declarat:
"Într-un caz, doi gemeni identici (Oskar și Jack) au fost crescuți în culturi extrem de diferite. Cei doi s-au născut în Trinidad și au fost despărțiți la scurt timp după naștere. După aceea, copilăria lor a fost foarte diferită.
Mama s-a întors înapoi în Germania luându-l cu ea pe Oskar, pe care bunica sa l-a educat în spirit catolic și nazist. Jack a fost crescut de către tatăl său în Caraibe ca evreu și și-a petrecut o parte din tinerețe într-un kibuț israelian.
Dar asemănările au început să iasă la iveală chiar în aeroport, când cei doi frați s-au reunit. Ambii aveau mustăți și ochelari fără ramă, ambii purtau cămăși sport cu două buzunare și epoleți.
Ei împărtășeau multe idiosincrazii: le plăceau alimentele picante și lichiorurile dulci, erau distrați, aveau obiceiul de a adormi în fața televizorului, credeau că este amuzant să strănuți într-o mulțime de străini...Spălau toaleta înainte de a o folosi, își păstrau benzile de cauciuc pe încheieturi, citeau revistele de la sfârțit la început, cufundau pâinea păjită cu unt în ceașca de cafea... "

Bouchard a mărturisit că a fost șocat de asemănările din manierelor lor, întrebările pe care le puneau, "temperamentul, tempoul, modulul în care procedau". (Holden, 1980)

În ce privințe se asemănau gemenii cel mai mult?

Farber (1981) a revizuit 121 de studii de caz și a confirmat existența "unor asemănări remarcabile - uneori neplăcute" în multe dimensiuni. El a scris:
"Ceea ce gemenii par a împărtăși cel mai mult este ceea ce am putea numi personalitate - acele particularități ale modului de a fi și ale preferințelor personale... râsul, interesele profesionale, postura, gusturile pentru haine, alegerea numelor."

Cercetătorul australian, David Hay, a condus unul dintre cele mai mari studii despre gemeni din lume, colectând date de la 587 de gemeni, timp de peste un deceniu. Hay a observat că gemenii identici sunt adesea "imagini în oglindă" unul cu altul, cu structură facială, amprente digitale și mâini dominante inversate.

Această duplicare în oglindă se extinde la creier. Dacă unul dintre gemeni este dominat de emisfera dreaptă, celălalt tinde să fie dominat de emisfera stângă.

Deoarece cele două părți ale creierului sunt oarecum specializate pentru lucruri diferite, gemenii în oglindă pot gândi în moduri diferite. Unul poate excela la matematică, celălalt la artele limbajului, de exemplu.

Cu toate acestea, chiar și gemenii care gândesc diferit pot fi foarte asemănători în temperament și în alte variabile de personalitate. Bouchard a constatat că gemenii identici care au fost crescuți separat nu erau deosebit de asemănători la scorurile IQ sau la testele de personalitate standardizate, dar (așa cum a subliniat Farber) s-au găsit asemănări izbitoare în maniere.

Ce a descoperit Hay despre creierul gemenilor?

Exemple de ciudățenii sau de maniere comune sunt: purtarea benzilor de cauciuc pe încheieturi sau citirea revistelor înapoi (cazul lui Oskar și al lui Jack, de mai sus), alegerile personale (cum ar fi numele pentru animale de companie sau pentru copii, ori stilurile de îmbrăcare) și comportamentul social expresiv (timiditatea sau lejeritatea socială, stilurile de râs, expresiile faciale și postura). Dacă aceasta este personalitatea, atunci constatările lui Bouchard susțin influențele genetice puternice asupra personalității.

Astfel de influențe sunt acum aproape universal acceptate. Turkheimer (2000) a rezumat "trei legi ale geneticii comportamentale":
1. Prima lege. Toate trăsăturile umane comportamentale sunt ereditare.
2. A doua lege. Efectul de a fi crescut în aceeași familie este mai mic decât efectul genelor.
3. A treia lege. O parte substanțială a variației în trăsăturile comportamentale umane complexe nu este explicată de efectele genelor sau ale mediului familial.

Critica geneticii comportamentale s-a schimbat de-a lungul anilor, a subliniat Turkheimer. Inițial, mulți cercetători din domeniul științelor sociale erau sceptici în ceea ce privește influențele genetice. Mulți credeau că cercetările ulterioare vor arăta că majoritatea trăsăturilor de personalitate sunt cauzate de mediul înconjurător. Această critică a dispărut. Oamenii de știință au ajuns să recunoască faptul că există o "revenire" în evaluarea contribuțiilor genelor și ale mediului în dezvoltare: ambii factori au fost întotdeauna prezenți și toate trăsăturile sunt influențate de moștenirile ereditare.

Cum s-au schimbat criticile explicațiilor genetice?

Noua critică a evidențiat că genetica comportamentului nu a putut explica modul în care genele au cauzat diferențele de dezvoltare, deoarece factorii genetici și factorii de mediu erau prea încurcați.

Experimentele de laborator cu animale non-umane puteau identifica influențele genetice, deoarece genele puteau fi modificate una câte una și controalele experimentale puteau exclude explicațiile alternative. Experimentatorii pot schimba o singură genă la animalele clonate și pot observa efectele. Nu este nevoie să spunem că la oameni asemenea cercetări nu au fost permise.

Prin urmare argumentul (lui Turkheimer) s-a modificat. Nimeni nu ar mai nega efectele genetice; în schimb, se obiectează că cercetarea nu a putut decela influențele exacte la om.

De ce - s-au întrebat criticii - copiii din aceeași familie sunt atât de des foarte diferiți? O explicație evidentă ar putea fi aceea că frații reacționează reciproc la prezența celuilalt.

Într-o anumită măsură, fiecare copil caută o nișă unică. Dacă fratele mai mare a excelat în sport, sora mai mică ar putea să se străduiască pentru a excela în mediul academic. De aceea a fost important pentru Bouchard să studieze gemenii identici crescuți separat.

Plomin și Daniels (1987) au făcut studii de genetica comportamentului, dar ei au admis că explicațiile genetice specifice la om erau evazive. Ei au scris un articol: "De ce sunt copiii din aceeași familie atât de diferiți unul de celălalt?" Răspunsul sugerat a fost că diferențele s-ar putea datora unor influențe neobișnuite sau unice.

"O perspectivă sumbră este că mediul esențial ar putea fi format din evenimente nesistematice, idiosincratice, serendipice (când anumite aspecte ar putea fi sesizate din întâmplare), așa cum sunt accidentele, bolile sau alte traume...."

Turkheimer a replicat că perspectiva nu era sumbră, decât pentru cercetătorii care doreau rezultate clare. Influențele idiosincratice pot include lucrurile bune, precum oportunitățile unice, profesorii extraordinari sau noile tehnologii.

De aceea, a menționat Turkheimer, acestea nu constituie o problemă și nu dorim să eliminăm astfel de efecte "idiosincratice" asupra dezvoltării umane. Ele sunt unele dintre cele mai interesante influențe ce ar trebui studiate.



Traducere de Maricica Botescu după genetic-influences-on-personality, cu acordul autorului