În 1937, cu aproximativ douăzeci de ani înainte de a scrie cuvintele de mai sus, psihologul Gordon Allport și-a propus să răspundă la întrebarea: "Ce este personalitatea". În loc să plece de la propria sa jachetă conceptuală, el a decis să analizeze modurile în care celelalte persoane au folosit cuvântul.

 

 Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.10: Personalitatea) - (Partea I: Ce este personalitatea)



Acest capitol explorează diferite abordări în studierea personalității. Acestea variază, de la abordările moderne bazate pe analiza computerizată a trăsăturilor de personalitate, până la ideile clasice ale lui Freud și Jung.

Sigmund Freud a fost psihiatru, nu psiholog. El a avut un mare impact asupra culturii noastre. O cunoaștere a teoriei freudiene este utilă pentru înțelegerea teoriilor ulterioare asupra personalității, precum și pentru familiarizarea noastră cu cultura occidentală.

Carl Jung a devenit tot mai popular și mai influent pentru psihologii de după mijlocul secolului XX. Ca și Freud, el a fost psihiatru, având o formare de bază în medicină, nu în psihologie.

Psihologia lui Jung a adus câteva elemente noi, cum ar fi presupunerea existenței unor elemente inconștiente la nivelul speciilor. Jung a numit aceste elemente arhetipuri și a pretins că ele sunt evocate de modelele distincte din mediul nostru. De asemenea, Jung a inițiat mai multe tehnici de cercetare a conflictelor psihologice.

Teoriile personalității orientate spre societate ale lui Adler și Horney rezonează cu ideile actuale din psihologia dezvoltării. Ambii au subliniat influențele formative timpurii ale familiei și importanța dinamicii acesteia, cum ar fi nevoia copilului de aprobare și confort din primii ani.

Cele mai noi abordări ale personalității, din ultimele decenii, pun accent pe puterea sinelui conștient. Psihologii recunosc faptul că afișăm fețe diferite cu ocazii diferite, că avem dialoguri cu noi înșine și că ne modificăm tendințele personale pe măsură ce ne confruntăm cu provocările vieții.

Vom începe articolul prin abordarea problemei fundamentale: "Ce este personalitatea". Acest lucru ne va conduce la reexaminarea tipurilor de definiții formulate de Allport în cursul anilor '30 și a celor trei straturi ale personalității pe care fiecare teoretician pare să le accepte: măști sau fațade, ego și procese inconștiente.

Vom examina apoi teoriile moderne ale trăsăturilor, dovezile influențelor genetice asupra personalității și subiectul testării personalității. De asemenea, vom aduce în discuție sindromul personalității multiple și motivul pentru care acesta ar putea să nu mai fie asociat cu o tulburare psihiatrică.

Apoi, îl vom cunoaște pe Sigmund Freud, una dintre figurile dominante în psihologie de peste 100 de ani. Vom discuta despre modelul său asupra psihicului uman sau asupra universului mental și despre unele dintre conceptele sale de bază.

Cea de-a treia parte majoră a capitolului trece în revistă teoriile care au reacționat la Freud prin evidențierea factorilor neglijați de acesta. Jung a împărtășit fascinația lui Freud pentru procesele inconștiente, dar le-a redus valențele sexuale menționate de acesta, evidențiind în schimb o serie de elemente mitice.

Adler și Horney s-au concentrat asupra influenței mediului familial timpuriu. Vom încheia a treia secțiune cu o revizuire rapidă a psihologiilor eului, în special a teoriei scenice a lui Erik Erikson și a ideilor recente ale un sine multi-fațetat.



Ce este personalitatea?

"Personalitatea este un lucru prea complex pentru a fi încorporată într-o "cămaşă de forţă" conceptuală."
(Gordon Allport, Devenirea, 1955, p.vii)

În 1937, cu aproximativ douăzeci de ani înainte de a scrie cuvintele de mai sus, psihologul Gordon Allport și-a propus să răspundă la întrebarea: "Ce este personalitatea?". În loc să plece de la propria sa concepţie, el a decis să analizeze modurile în care celelalte persoane au folosit cuvântul.

Cum a ajuns Allport să răspundă la întrebarea "Ce este personalitatea?"

Allport a căutat prin reviste, ziare și cărți, până când a documentat toate modurile în care era folosit termenul personalitate sau cuvântul persoană. El a pretins că a găsit 50 de definiții diferite.

Pentru a ajunge la acest număr impresionant, Allport a enumerat fiecare utilizare a cuvântului personalitate, cum ar fi exclamația "O, acea persoană!". Ulterior, a renunțat la majoritatea acestor definiții și s-a concentrat asupra încercărilor serioase de analizare sau de cercetare a personalității.

Când și-a sortat lista, Allport a găsit trei tipuri de definiții. Primul era reprezentat de definițiile omnibus. Cuvântul "omnibus" înseamnă "atot-cuprinzător." (De exemplu, un proiect de lege omnibus al Congresului SUA combină mai multe propuneri într-o singură lege, ele putând să fie admise sau respinse în același timp).

Care au fost unele dintre definițiile omnibus și de ce a disprețuit Allport acest tip?

O definiție omnibus face declarații generale, acoperind fiecare posibilitate. De exemplu: personalitatea este tot ceea ce te face individ... sau... personalitatea este integrarea și interacțiunea dintre moștenirea genetică, influențele culturale și experiențele unice ale unei persoane... sau.. personalitatea este biologia, experiența și comportamentul, manifestate într-o individualitate unică.

După părerea lui Allport, acest tip de definiție este inutil. El acoperă toate posibilitățile, dar nu oferă un ghid pentru cercetare. El nu ne spune cum putem diferenția diferite personalități.

Un al doilea tip de definiții ale personalității privește abordarea trăsăturilor. O trăsătură este o componentă sau o caracteristică a personalității. O trăsătură este un model distinctiv pe care îl poți folosi pentru recunoașterea unei persoane. Exemple de trăsături: ​​simțul umorului, timiditatea, sociabilitatea, bunătatea, empatia, hărnicia sau orice altă caracteristică pe care o puteți defini.

Ce descrie o teorie a trăsăturilor?

O trăsătură este o caracteristică psihologică, comportamentală sau fizică consistentă a unei persoane. Dacă evaluezi o persoană după o varietate de trăsături, marcând "prezent" sau "absent" pe o listă de trăsături sau, poate, acordându-i un scor de la 1 (abia prezent) la 5 (evident prezent), atunci obții un profil de personalitate.

Allport a devenit un teoretician de prim rang în anii '40 și '50. Interesul său față abordarea trăsăturilor s-a bucurat de o revigorare în anii '90, iar aceasta constituie acum abordarea standard în definirea personalității.

Trei straturi ale personalității

O a treia abordare în definirea personalității este cea denumită de Allport abordarea ierarhică. Aceasta implică identificarea straturilor sistemului de personalitate și a modului în care acestea interacționează. Această abordare nu face distincția între indivizi. Ea ne spune doar cum este construită personalitatea umană în general.

Care sunt cele trei componente sau niveluri ale personalității convenite pe scară largă?

În practică, toți psihologii par să convină în mare asupra unei structuri ierarhice a personalității, cu cel puțin trei părți. Toți recunosc distincția dintre un chip manifestat față de lume (persona), sinele conștient (mine, eu însumi, eu), și procesele inconștiente care nu sunt cunoscute direct de către sine.

Ce este persona?

Persona este numele folosit de vechii greci pentru masca teatrală purtată de actori pentru indicarea emoțiilor. Aceasta este fața care se arată lumii.

O persona (o mască) poate să nu se potrivească cu sentimentele sinelui conștient. Poți să fii speriat, dar să arăți o față curajoasă față de lume. Poți acționa în funcție de un rol, deși ai prefera să faci ceva diferit.

Oamenii sunt, de obicei, conștienți de afișarea aparenței, în timp ce au sentimente diferite. Pot fi asumate diferite măști sau roluri, în funcție de context.

În general, cuvântul rol semnalează existența unei persona sau al unui mod aprobat social de a acționa în anumite situații. Când joci un rol (de fan al unui sport, ofițer de rang înalt, tutore, copil responsabil, șef), îți pui un chip, afișând un set modificat de comportamente cu scop social.

O persoană poate juca mai multe roluri, în funcție de grupul sau contextul social. În acest sens, toți avem personalități multiple sau cel puțin mai multe personaje.

Cel de-al doilea nivel al personalității, din spatele măștii, este sinele sau eul privat. Acesta poate fi numit și identitate personală. Pentru majoritatea oamenilor, acesta este reprezentat de cuvântul "sine". Această parte a sistemului de personalitate domină experiența conștientă.

Sentimentul de sine sau de identitate este strâns legat de memoria detaliată a experiențelor pe care le-am avut în viață. Însă personalitatea înseamnă mai mult decât memoria experiențelor noastre de viață.

Care este dovada că personalitatea implică mai mult decât memoria propriilor experiențe de viață?

Când era așezat la pian, Clive (o persoană care își pierduse memoria) afirma că nu mai văzuse niciodată un pian în viața sa. Apoi, începea să cânte frumos, pentru că el mai avea încă acele abilități în interiorul său, deși nu-și mai amintea de faptul că le avea.

Clive își conservase totuși personalitatea: un simț al umorului, abilitățile muzicale, dragostea față de soția sa, maniera lui plină de curtoazie și cunoștințele sale factuale, cum ar fi capacitatea sa de a utiliza limba engleză sau de a efectua calcule aritmetice. Experiențele personale și amintirile nu reflectă în mod clar același lucru ca sinele sau personalitatea, deși memoria personală este considerată a fi o înregistrare a propriei persoane de-a lungul timpului.

Care sunt funcțiile executive ale eului identificate de Mandler?

Sinele sau eul sunt de obicei echivalate cu atenția sau conștiința. În capitolul 3 am întrebat: "Când este conștiința utilă?". Un set de răspunsuri provine din discursul prezidențial al lui George Mandler de la APA (Asociația Americană a Psihologilor).

Mandler a identificat funcțiile executive ale sinelui conștient: actul învățării, realizarea planurilor și rezolvarea problemelor. Asemenea executivului dintr-o corporație, o parte a sistemului nostru cognitiv și de personalitate stabilește planuri și le modifică după cum o impune realizarea sarcinilor.

Inconștientul este cea de-a treia componentă generică a personalității, cu mențiunea că nu este chiar o componentă, el fiind compus, prin definiție, din toate lucrurile pe care nu le putem aduce în mod voluntar în conștiință.

Inconștientul este definit prin includere (se află în interiorul nostru, parte a sistemului creier / corp) și prin excludere (constă din toate informațiile, impulsurile sau tendințele care nu sunt accesibile atenției). Ca atare, inconștientul este diferit, atât de persona, cât și de sinele conștient.

De ce psihologii moderni se referă la procesele inconștiente (la plural)?

Psihologilor din zilele noastre nu le place să concretizeze inconștientul (să-l trateze ca pe un lucru concret sau ca pe un obiect singular). Există mai multe procese inconștiente decât putem cataloga noi. Mai mult decât să vorbească despre "inconștient", psihologii contemporani vorbesc despre procese inconștiente, la plural.

Câțiva teoreticieni timpurii ai personalității (în special Freud și Jung) au fost fascinați de procesele inconștiente. Psihologii cognitiviști moderni studiază și ei procesele inconștiente, dar le numesc procese implicite sau non-atenționale, în loc de inconștient, în parte pentru a evita asocierea lor cu ideile freudiene despre personalitate.

În abordarea subiectului "Ce este personalitatea", am putea să ne reamintim de cele patru tipuri diferite de date pe care le-ar putea folosi un cercetător al personalitații. Această tipologie a fost introdusă în capitolul 1 și ea se aplică atât personalității, cât și altor subiecte din psihologie. Astfel, putem folosi:
:: Abordarea biologică (evidențiind neuroștiința).
:: Abordarea comportamentală (evidențiind modelele observabile ale activității).
:: Abordarea cognitivă (evidențiind prelucrarea informației).
:: Abordarea fenomenologică (subliniind declarațiile oamenilor despre experiența lor internă).

Aceste forme de date nu sunt incompatibile. Ele sunt combinate în cercetarea psihologică. Avem nevoie de o varietate de perspective atunci când ne ocupăm de un sistem atât de complex cum este personalitatea. Prin examinarea sistemului din unghiuri diferite, putem construi o imagine mai completă.

Toată lumea care studiază personalitatea pare să convină asupra distincției dintre persona, eu și procesele inconștiente. Toată lumea pare să creadă că este benefic să studiezi trăsăturile, care sunt lucruri distincte despre indivizi.

O definiție a personalității este cea care te face predictibil pentru ceilalți. Trăsăturile sunt utile tocmai din acest motiv. Ele sunt prezumate (sau percepute) ca fiind atributele durabile ale unei persoane, având deci o putere predictivă.

Cum se definește o trăsătură?

Nu există limitări referitoare la ceea ce poate fi definit ca trăsătură. Trăsăturile ar putea fi definite folosind oricare dintre cele patru tipuri de date (unei persoane i se pot atribui trăsături biologice, comportamentale, cognitive sau experiențiale).

O trăsătură este pur și simplu o manifestare sau o caracteristică măsurabilă a unei persoane. Pentru a se califica ca o trăsătură, o caracteristică trebuie doar să fie măsurabilă, iar măsurarea trebuie să fie fidelă și validă, un lucru obișnuit pentru știință.
 

Un avatar personal?

Iată o întrebare ipotetică care se asociază direct cu întrebarea ce este personalitatea. Știm cu toții câte ceva despre avatare: acele reprezentări ale oamenilor care apar în computere sau în alte forme de simulare. Ele seamănă în prezent cu desenele animate, dar ar putea deveni foarte detaliate și realiste în viitor.

Să presupunem că ți se va putea simula personalitatea în viitorul îndepărtat, cu mare precizie și realism. Ce ingrediente ale personalității tale actuale ar fi cele mai importante? Ce replică a personalității tale ar fi una convingătoare?

Un avatar realist ar trebui să se bazeze pe o mulțime de informații exacte despre tine. Pentru a construi un astfel de avatar, ar trebui ca un anumit program de inteligență artificială să acceseze corpuri mari de date pentru a obține trăsăturile tale distinctive de personalitate.

Nicio problemă, avem deja conceptul de trăsături de personalitate, reprezentat de caracteristicile distinctive. Într-adevăr, întrebarea este care dintre caracteristicile voastre distinctive sunt cele mai importante pentru a genera avatare cât mai realiste posibil, care să reacționeze "la fel ca voi" în conversații, de exemplu?

Acesta este în esență un exercițiu predictiv, acum pentru noi, iar în viitor pentru computer. Noi prezicem ce fel de informații ne-ar putea fi de folos, iar computerul, care va simula felul vostru de a fi, va anticipa modul în care veți reacționa într-o conversație, folosind datele din trecut.

Avem indicii de la capitolul 1 despre modul în care se fac predicțiile și despre modul în care acestea pot deveni extrem de exacte. Un computer are nevoie de date corelative. El trebuie să știe cum ați răspuns de obicei la unele situații similare din trecut. Ulterior, el va putea aproxima modul în care veți răspunde la astfel de situații în viitor.

Ce ar trebui să facă un avatar al personalității tale, pentru a fi cât mai realist posibil?

Pentru a fi realist, acesta ar trebui să fie (1) orientat spre date - să reflecte tendințele din trecut, dar și (2) creativ - să asambleze răspunsuri din componentele existente în experiența ta, pentru a răspunde unor provocări noi, cum ar fi întrebările care nu ți-au mai fost puse niciodată înainte.

Personalitățile noastre reale, actuale, organice, pot gestiona întrebări neașteptate. Noi ne folosim de cunoștințele existente doar în calitate de componente pentru a asambla un răspuns adecvat. Un avatar realist ar trebui să facă același lucru.

Experiența arată faptul că computerele pot extrage corelații neașteptate din baze mari de date. Cea mai bună abordare ar fi să oferiți computerului acces la tot felul de informații despre comportamentul vostru din trecut. Care ar fi astfel de date?

Meehl a evidențiat în studiile sale despre metoda actuarială (mai cunoscută acum sub numele de "explorarea datelor") faptul că corelațiile pot fi extrase din locuri neașteptate. Oamenii nu știu neapărat ce date le-ar putea fi de folos în realizarea predicțiilor. Noi facem cele mai exacte previziuni când lăsăm această sarcină la dispoziția computerelor.

Computerele pot analiza rapid cantități uriașe de date, căutând corelații utile. Pentru a ne construi cel mai bun avatar posibil, ar trebui să oferim computerului toate dovezile disponibile despre viața noastră.

Acestea ar putea include acele informații precum ADN-ul nostru, propriile imagini, înregistrări ale aspectului, vocii sau ale producțiilor noastre creative, dovezi ale gusturilor proprii și orice altceva este disponibil despre noi. De asemenea, ar fi utile și informațiile care nu sunt neapărat despre noi, ci și despre cultura noastră, pentru că aceasta ne influențează comportamentul.

Niciun funcționar nu se va descurca cu această colecție vastă de date; o formă de program de calculator sau de IA (Inteligență Artificială) o va face. Un om va azvârli doar toate datele într-un buncăr, ca să spunem așa, iar IA, care se poate detașa, va găsi astfel de corelații utile pentru a face previziuni.

Noi aici vorbim despre viitorul îndepărtat, așa că în mod inevitabil se ivește întrebarea: vor ști oamenii (sau IA) cum să-ți facă avatarul conștient? Este posibil ca IA să facă chiar mai multe decât un om real, sporind acuratețea unei simulări.

Să presupunem că avatarul crede că este conștient. Putem presupune în continuare că el știe adevărul despre sine, deoarece are acces la tot felul de cunoștințe despre lume, inclusiv la cele despre originile lui. Deci, el ar putea crede că este conștient, dar ar putea să știe, de asemenea, că este doar o simulare a ta, nu ființa ta originală.

Te-ar putea considera un fel de strămoș, cu siguranță rațiunea lui de a fi (motivul ființei sale). El ar putea "dori" să te aducă înapoi la viață cât mai veridic posibil. De ce? Posibil doar pentru distracție, divertisment și nostalgie, sau poate din alte motive, cum ar fi scopurile educaționale.

S-ar putea ca el să fie bun și în rezolvarea anumitor tipuri de probleme. Avatarul tău ar putea fi foarte bun la portretizarea felului în care oamenii priveau o problemă, în vremurile străvechi în care ai trăit tu.

El nu va fi la fel ca tine, desigur, nu vorbim deci despre reîncarnare (și într-adevăr, nefiind prevăzut cu un trup, el nu te va reîntrupa). El nu va fi tu.

Dar oricum...tu de astăzi nu ești la fel cu tine de ieri, nu-i așa? De ieri și până astăzi ai pierdut deja câteva milioane de celule din corpul tău și ai depășit anumite atitudini, experiențe și îngrijorări pe care le aveai ieri. În unele privințe,...oricum, nu vei mai fi niciodată același ca tine cel de ieri.

Unele dintre modelele activității din capul tău sunt aceleași, dar altele sunt diferite. Identitatea este o construcție, chiar și în noi organicii. ("Organici" este termenul prin care roboții și androizii se referă adesea la noi, în literatura de specialitate.)

Noi, organicii, trebuie să avem un sentiment de identitate de-a lungul timpului și, în general, o facem, atât timp cât hipocampul și zonele din jurul creierului sunt intacte. (Clive Wearing ne-a arătat ce se întâmplă atunci când sistemul este dezactivat.)

Menținerea sentimentului de continuitate în identitatea personală este o funcție a memoriei autobiografice. Memoria poate fi simulată, deci hai să presupunem că avatarul va putea simula memoria ta autobiografică.

Având acces la acest adevăr și la multe alte chestiuni, avatarul va ști că el nu este "conștientul original". Mai degrabă, el va conștientiza că este o replică, o simulare, a unei vechi ființe organice: tu.

Ce alte informații ar trebui să aibă, pentru a-ți simula personalitatea, emoțiile și experiența cât mai exact posibil? Răspunsul este, probabil, cât mai multe informații posibile.

Lecția volumelor mari de date este că mărimea contează, parțial, pentru că niciodată nu știm unde ar putea fi găsită următoarea corelație neașteptată și informativă. Unele resturi neașteptate de informație ar putea încunoștința un viitor program IA despre modul în care avatarul tău ar trebui să exprime o emoție crucială.

Dar tu nu poți anticipa care ar putea să fie acel rest de informație. Ar putea fi ceva ce ție ți se pare a fi banal, cum ar fi faptul că ai dat like unei imagini de pe un canal social cu un cățeluș care a fost salvat dintr-un curs violent de apă. Pentru IA, acest lucru relevă ceva important cu privire la personalitatea ta.

Orice corelație poate fi utilizată pentru a face o predicție. Uneori, câteva corelații neașteptate sau ciudate ar putea fi mai utile pentru realizarea unei predicții exacte decât variabilele selectate de către experții umani.

Aceasta a fost concluzia lui Meehl atunci când a discutat predicția bazată pe metoda actuarială. "Metoda actuarială" a fost termenul anilor '50 pentru extragerea datelor, în care mașina era lăsată să aleagă informațiile predictive semnificative.

De ce definiția omnibus "câștigă" în acest scenariu?

Dacă nu poți spune din timp ce date ar putea fi de folos în construirea avatarului tău, implicația este clară. Cu cât mai multe informații despre tine și despre epoca ta am putea oferi unui program IA pentru a-și realiza sarcina, cu atât mai bun (mai precis, mai realist) va fi avatarul tău.

Trebuie să găsim lucrările tale din timpul colegiului, compozițiile tale muzicale, consemnările din jurnalul tău, fotografiile, selfiurile, postările tale online, precum și diferite aspecte banale precum ADN-ul tău, ca și lumea, așa cum ai cunoscut-o tu, dinainte de anul 2042, sau de atunci când ai trăit. Atunci, cu atât de multe date, putem presupune că va putea fi adusă la viață o replică convingătoare a ta peste câteva secole.

Iată cum definițiile omnibus câștigă teren. Definiția omnibus a fost numele dat de Allport tipului de definiție generală a personalității, cum ar fi aceea că "personalitatea ta este suma tuturor experiențelor și emoțiilor tale și a patrimoniului tău biologic" etc.

Inutile, le-a spus Allport - dar el nu a încercat să construiască un avatar. Definiția omnibus câștigă în călătoria noastră ipotetică departe în viitor, tocmai pentru că ea nu lasă nimic pe dinafară.

Orice rest de informație despre tine poate fi util unui program IA care îți reconstruiește personalitatea. Personalitatea ta constă în orice îți este ție caracteristic, nu doar în această sau în acea trăsătură, ci în întregul sistem complex de trăsături confuze sau dificile care îți sunt proprii.

 

 

Trăsături și tipuri

Gordon Allport (1897-1967) este psihologul care a pretins că a găsit 50 de definiții ale personalității. El este cunoscut pentru argumentarea sa viguroasă în favoarea teoriilor despre trăsături.

Ce este o "trăsătură", pentru Allport? Credea Allport că trăsăturile s-ar putea schimba?

O trăsătură, pentru Allport, este o predispoziție de a acționa în același mod într-o varietate de situații. Trăsăturile, spunea el, sunt la fel de reale ca și înălțimea, greutatea sau culoarea ochilor, nu doar concepte.

Allport (1961) a dat un exemplu despre modul în care o trăsătură ar putea afecta personalitatea unui individ. El a oferit exemplul unui cetățean american din anii '50, dominat de teama de comunism.

Astfel de oameni erau bine cunoscuți în timpul lui Allport. Ei vedeau, de regulă, în orice intelectual, liberal, profesor de colegiu, afro-american, evreu sau  militant pentru pace, un "simpatizant al comuniștilor", fie că era adevărat sau nu. Pentru toți ideea de comunism declanșa aceeași reacție de ură și frică.

O asemenea trăsătură putea fi de lungă durată și influența multe comportamente. Un individ obsedat de conspirația comunistă putea fi foarte preocupat de temerile sale.

Un individ din această categorie putea evalua persoanele întâlnite pentru prima dată prin prisma conceptului său despre comunism, putea relua acest concept de multe ori în conversații și multe altele. Antipatia față de comunism și orice avea legătură cu acesta putea deveni un punct central al structurii personalității individului.

Acest exemplu arată, de asemenea, că Allport privea trăsăturile ca fiind învățate și specifice culturii, mai degrabă decât moștenite. Puteau fi schimbate trăsăturile? Da, spunea el. Orice poate fi învățat poate fi și dezvăţat.

Allport a scris: "Orice teorie care privește personalitatea ca fiind stabilă, fixă ​​sau invariabilă este greșită" (1961, p.175). Dacă persoana marcată de teama de comunism din anii '50 ar fi acum în viață, ea ar putea să nu mai aibă nicio temere față de acest subiect, dar să fie preocupată de alte temeri sau conspirații imaginare.

Ar putea constitui "tendința de a-ți fi teamă și de a crede în conspirații" o trăsătură? Da, și aceasta s-ar putea aplica atât anticomunistului lui Allport din anii '50, cât și individului de astăzi care crede în teoria conspirației. După cum s-a menționat în pagina anterioară, orice aspect măsurabil poate fi o trăsătură.

Dacă obiectivul vostru ar fi acela de a evidenția ce au în comun anticomuniștii din anii '50 cu indivizii care cred astăzi în teoria conspirației, ați putea găsi o trăsătură care să includă ambele categorii (așa cum este "stilul paranoic din politica americană", subliniat de Richard Hofstadter în 1964). Dacă v-ați focaliza în mod specific pe anti-comunismul din anii '50, asemenea lui Allport, ați putea considera acest lucru ca fiind el însuși o trăsătură.

Dezbaterea privind stabilitatea trăsăturilor

Ce declarație a lui Mischel a declanșat o dezbatere care a durat 20 de ani? Ce a pretins el mai târziu că a vrut să spună cu adevărat?

În 1968, Walter Mischel a început o dezbatere care a durat 20 de ani. El a scris: "Cu o posibilă excepție, cea a inteligenței, consecvențele comportamentale foarte generalizate nu au fost demonstrate și conceptul de trăsături de personalitate ca predispoziții largi este astfel de neconceput". (Mischel, 1968)

Această declarație a fost considerată o provocare majoră pentru întreaga idee de cercetare științifică în domeniul personalității. Trăsăturile ar trebui să fie lucruri care sunt distinctive sau diagnostice pentru personalitățile individuale. Dacă ele nu rămân aceleași în timp...nu există o știință a personalității.

Ulterior, Mischel a declarat că nu a intenționat să atace întregul concept al trăsăturilor. Ci că ar fi subliniat doar faptul că trebuie luate în considerare și variabilele situaționale. Dar nu în acest mod a fost interpretată critica sa la prima sa formulare, (și nici noi nu putem citi astfel pasajul de mai sus).
 
Cartea lui Mischel din 1968 este privită ca fiind începutul unei dezbateri dintre explicațiile situaționale și dispozițiile comportamentale. Explicațiile situaționale se referă la contextul comportamentului; explicațiile dispoziționale se referă la trăsăturile sau dispozițiile de personalitate. Unele caută explicațiile comportamentului în afara individului, celelalte le caută înăuntru.

Psihologii sunt de acord că ambele influențe sunt importante, dar adesea ei convin că acestea sunt mai importante în anumite cazuri. Allport era, în mod uzual, un dispoziționist; el atribuia comportamentul mai mult trăsăturilor proprii oamenilor și mai puțin situațiilor.

Ca exemplu de variabile situaționale, luați în considerare următorul eseu al unui student.

Uneori, chiar sunt uimit de mine însumi. Mă întreb dacă sunt ciudat sau normal. Par a fi diferit în situații diferite. De exemplu, atunci când practic un sport, sunt foarte dificil pentru adversarul meu și un fel de mijloc. O minte sau o personalitate pare să apară. Atunci când nu fac sport, sunt cam timid și tăcut în viața de zi cu zi, foarte diferit de personalitatea mea sportivă. Când fac sport, strig și țip așa de tare, încât uneori îmi rănesc corzile vocale. Chiar nu înțeleg cum pot avea aceste două personalități diferite. Sunt o persoană normală sau una divizată? [Fișierele autorului]

Cum ilustrează eseul studentului punctul de vedere al lui Mischel?

Studentul este normal, bineînțeles. Acesta este doar tipul de dependență de situație despre care vorbește Mischel. Allport, în mod normal un dispoziționist, nu ar nega acest fel de lucruri. Allport a spus în 1937 (p.331), "Trăsăturile apar adesea într-o situație și nu în alta".

Atâta timp cât se adăuga dependența de context, Mischel nu avea probleme cu conceptul de trăsături personale stabile în cazul oamenilor. El a scris în 1979:

Nimeni nu pune serios în discuție faptul că viața are continuitate și că noi ne percepem pe noi înșine și pe alții ca indivizi relativ stabili care au o identitate și o stabilitate substanțială în timp, chiar și dacă în situații specifice acțiunile noastre se schimbă. (Mischel, 1968, 1973, 1977)

De ce era exasperat Mischel?

În numeroasele sale auto-citate, Mischel (1979) pretindea că spusese același lucru anterior, în 1968, 1973 și 1977. Totuși, după cum a subliniat el însuși cu exasperare, critica sa inițială asupra ideii de trăsătură avea încă ecou, dar corecțiile sale nu erau luate în seamă.

Oamenii continuau să creadă că Mischel voia să spună totuși că: "Nu există nimic care să fie recunoscut ca trăsătură de personalitate". Poate că aceasta a fost o neînțelegere valoroasă.

Cercetătorii personalității au răspuns la presupusa provocare a lui Mischel cu o explozie de cercetări în anii '70 și '90. Ei s-au străduit să demonstreze că trăsăturile durabile erau o realitate și, prin urmare, au revitalizat abordarea trăsăturilor în teoria personalității.

Trăsături vs. tipuri

Trăsăturile sunt caracteristicile durabile ale unei persoane care au un efect asupra comportamentului. Tipurile sunt colecții de trăsături care apar împreună la unele persoane.

De exemplu, am putea defini tipul macho ca cineva care încearcă să fie dur, independent, curajos și (în general) masculin, așa cum este interpretat de cultura acelei persoane. Acestea sunt patru trăsături ale tipului macho și este posibil să adăugați și altele.

Care este diferența dintre trăsături și tipuri? Care sunt problemele cu abordarea tipului?

Nu există nicio îndoială că există trăsături. Cu toate acestea, este riscant să atribuiți un individ unui tip, deoarece, aproape prin definiție, acest lucru implică ignorarea caracteristicilor unice ale individului.

Tipurile tind să fie produsul unei anumite culturi. Când citiți despre tipurile de personalitate descrise de Adler, care reflectă Germania anilor '30, trăsăturile (extraversiunea, etc.) sună familiar, dar tipurile par izbitor de neactuale sau doar nefamiliare, ca ceva dintr-un alt timp și loc.

Exemple de tipuri din cultura americană de la mijlocul până la sfârșitul secolului al XX-lea:

- nerdi (tocilari) (persoanele lipsite de stil, neatractive și inepte social, dedicate de obicei preocupărilor intelectuale sau academice);
- fetele din vale (un tip de adolescente cu valori, maniere și un fel de a vorbi specific celor din San Fernando Valley);
- hippie (tinerii care respingeau moravurile societății consacrate (prin stilul neconvențional de a se îmbrăca, purtarea părului lung, ca și prin favorizarea vieții în comun și susținerea unei etici nonviolente);
- greaseri (tineri agresivi, aparținând clasei muncitoare);
- GenXeri (generația X, a americanilor născuți între 1865 și 1984, cuprinzând tinerii adulți care au preluat problemele și rebeliunea generației aterioare, dar au fost marcați și de îngrijorările momentului, legate de găurile din stratul de ozon, rolul nociv al consumului de droguri, pericolul unor boli precum SIDA, cancerul, pierderea speranței oferite de vreo religie etc. - lucruri care le-au insuflat nihilismul, indiferența față alții și chiar față de ei înșiși, opțiunea pentru hedonism, și uneori anarhia violentă, practicile sadomasochiste sau hobby-urile neglijente și nesăbuite în care moartea era o posibilitate foarte reală);
- rapperi gangsta (persoane care interpretau muzica rap, ale cărui versuri vorbeau depre violența și consumul de droguri ale bandei urbane, exprimând în mod tipic ostilitate față de albi, femei și autorități civile);
- goti (care și-au luat numele de la gotic, fiind întunecați și ursuzi, morbizi și disperați - fani ai povestilor și filmelor care implică partea întunecată a ocultismului și vampirismului. Aproape totul la goti era negru, inclusiv îmbrăcămintea, lacul de unghii, rujul, colorarea părului);
- și geeki (persoane neobișnuite sau ciudate, în special cele care păreau să fie obsedate de anumite aspecte, inclusiv cele legate de intelectualitate, electronică, jocuri etc).

Cu timpul, fiecare tip a intrat în istorie și a devenit emblematic pentru o epocă mai veche.

Junele (flappers) sunt simbolice pentru anii '20. Ele erau femei tinere, îmbrăcate după moda timpului, de obicei cu o pălărie și cu părul scurt, adesea prezentate în reportajele timpurii despre dansul Charleston. Ele reprezentau "freamătul vârstei de 20 de ani", așa cum grupurile de hippie au reprezentat anii '60.

Allport a analizat serios tipurile, în special personalitatea autoritară. Cartea sa "Natura prejudecăților" (1954) s-a concentrat pe acest tip, care a fost intens studiat în urma celui de-al Doilea Război Mondial.

Cercetarea tipului autoritar a apărut deoarece psihologii au vrut să înțeleagă de ce au fost atât de mulți oameni influențați de Hitler și Mussolini. Un grup de cercetători (Adorno, Frenkel-Brunswik, Levinson și Sanford) au scris o carte de 990 de pagini, intitulată Personalitatea Autoritară (1950).

Iată o listă de trăsături incluse în tipul de personalitate autoritară, de la psychologistworld.com.:
• alinierea oarbă la convingerile convenționale despre bine și rău;
• respectarea supunerii față de o autoritate recunoscută;
• convingerea în necesitatea agresiunii față de cei care nu subscriu la gândirea convențională sau față de cei care sunt diferiți;
• o viziune negativă asupra oamenilor în general - credința că oamenii ar minți, trișa sau fura dacă li s-ar da ocazia;
• nevoia unei conduceri puternice care să manifeste o putere fără compromisuri;
• credința în răspunsuri și polemici simple, de ex. Mass-media ne controlează pe toți, sau Sursa tuturor problemelor noastre este slăbiciunea moravurilor din aceste zile;
• rezistența la idei creative și periculoase; o viziune asupra lumii în alb și negru;
• o tendință de a-ți proiecta propriile sentimente de inadecvare, furie și frică asupra unui grup de țap-ispășitori,
• o preocupare față de violență și sex.

Adorno și colegii au dezvoltat "scara F" (scara fascistă) pentru a detecta aceste trăsături. Ea cuprinde un set de întrebări precum: "Pot fi oamenii împărțiți în două clase distincte: cei slabi și cei puternici?".

O persoană își poate exprima acordul sau dezacordul pe o scară de șase itemi. Versiunea finală a scalei F este disponibilă online.

O descriere a tipului autoritar ridică multe întrebări. Reprezintă el într-adevăr un tip distinct de persoane? Continuă acesta să existe în vremurile noastre? Dacă da, ce cauzează acest model?

Adorno și colegii au folosit concepte freudiene pentru a încerca să explice autoritarismul. Allport, în Natura prejudecății (1954), și-a dezvoltat propriile teorii. El credea că persoanele autoritare sufereau de sentimente de nesiguranță și frică: "slăbiciunea eului".

Tipurile de personalitate, în general, oferă materiale bune pentru discuții. Acestea ar putea fi analizate serios la cursuri de sociologie, antropologie sau științe politice.

Tipurile sunt manifestări ale culturii umane, temporare, dar distinctive. Problema cu tipurile este că ele sunt prea ușor de creat. Tot ce ai nevoie pentru a crea un tip este o listă de verificare a trăsăturilor.

Mass-media poate fi analizată pentru a detecta stereotipurile culturii populare. Acestea sunt grupuri de trăsături care "merg împreună" într-un anumit grup de date,  asemenea fluxurilor de știri.

Tipurile, ca produs al anumitor culturi, intră și ies din modă. Ele intră și ies din existență. Ele se transformă și se amestecă. Ele sunt ceea ce sunt: ​​modele recunoscute cel puțin o dată, amprentele unei culturi.

Ca modalitate științifică de măsurare a personalității, scara F avea multe dezavantaje. Pentru un singur lucru, pentru fiecare întrebare din scara F, exprimarea acordului conducea la obținerea unui scor mai mare pentru tendințele pro-fasciste.

Acest lucru făcea din scara F un test deghizat de sofisticare culturală. Itemii alcătuiau un model pe care orice persoană informată din acel moment l-ar fi detectat. Doar o persoană ignorantă sau sfidătoare ar fi spus Da la toate întrebările, permițând construirea unui profil de tendințe profund fasciste.

judecățile de valoare au fost implicate încă de la început în conceptul de personalitate autoritară. De la început, autorii Personalității Autoritare au avut în minte un scop (detectarea tipurilor naziste) și pentru realizarea acestui scop ei au creat conceptul de personalitate autoritară.

Autorii respectivi au avut motive întemeiate să fie părtinitori. Ei erau evrei refugiați din Germania, foști membri ai Școlii de Sociologie din Frankfurt. Ei fuseseră traumatizați de cel de-al Doilea Război Mondial.

După cum a spus Martin (2001), autorii Personalității Autoritare au făcut o "încercare de verificare empirică a existenței unui tip de persoane despre care credeau că este periculos și cu care nu empatizau". Ei au dezvoltat o "critică teoretică extinsă asupra autoritarismului", dar nu erau interesați să-i analizeze sau să-i critice pe cei care susțineau punctul lor de vedere.

"Această combinație a condus la un proiect de interpretare intrinsec părtinitor, care nu a făcut decât să acumuleze dovezi înșelătoare despre persoanele autoritare". (Martin, 2001) În cele din urmă, Martin a văzut proiectul ca "exemplu de avertisment" pentru cercetătorii din domeniul psihologiei politice. El a arătat cum poate fi eludată rigoarea științifică când un tip de persoană era definit ca nedorit.

Autoritarismul, privit ca o trăsătură, nu ca un tip, nu este la fel de controversat. Ca trăsătură, el poate fi recunoscut ca făcând parte dintr-o "mentalitate culturală" (de exemplu, în China, care are o istorie puternică de respect față de autoritate) sau poate fi amestecat cu alte trăsături pentru a face un nou tip. Ca trăsătură, autoritarismul este pur și simplu credința în ascultarea și supunerea față de autoritate.

Ca trăsătură, autoritarismul nu este neapărat folosit pentru a face o judecată de valoare. El este un atribut distinct pe care îl poate avea o persoană, poate fi măsurat și corelat cu alte trăsături importante (poate avea o valoare predictivă).

De exemplu, în timpul campaniei prezidențiale din 2016 din SUA, trăsătura autoritarismului a fost "singura variabilă statistică semnificativă" care a prezis dacă un alegător îl va susține pe Donald Trump (MacWilliams, 2016). Aceste date nu implică o judecată de valoare, ci doar măsurarea unei corelații.

Lecția ce poate fi luată în considerație din studiul autoritarismului este dublă:

(1) Identificarea unui tip este riscantă. Ea invită la prejudecăți și judecăți de valoare și este probabil să descrie un stereotip care se găsește numai în anumite culturi.

(2) Prin comparație, identificarea unei trăsături este  mai puțin supusă unor judecăți de valoare premature sau afectată de prejudecăți. Este doar o măsurătoare. Trăsătura respectivă ar putea sau nu să se dovedească fidelă sau validă ca predictor al unui comportament important.


Cele 5 Trăsături Mari (Big Five)

În epoca anterioară computerelor, trăsăturile și tipurile erau în mare parte speculații și opinii. Computerele au făcut posibilă o abordare mai obiectivă, putând fi analizat un număr mare de trăsături, pentru a vedea care sunt cele mai discriminatorii.

Trăsăturile pot fi reprezentate de adjective cum ar fi inteligent, nemilos, amabil sau beligerant. Mai mult de 1.000 de adjective descriu trăsăturile de personalitate la om. Ce ar reprezenta cea mai mare variație în descrierea reală a ființelor umane?

Faptul că limba "reprezintă cea mai mare variație" este important, deoarece ea indică procedurile statistice utilizate în realizarea sarcinii. Procedurile sunt simple, în principiu: scorați 1.000 de personalități (sau oricât de multe aveți) pe 1.000 de trăsături (sau oricât de multe dintre acestea doriți să le utilizați).

Apoi analizați rezultatele pentru a vedea care sunt trăsăturile cele mai bune pentru diferențierea oamenilor. Acestea sunt trăsăturile cele mai discriminatorii. Puteți face profilul unei persoane, evaluându-le aceste trăsături, iar profilul va distinge o persoană de alta cu eficiență maximă.

Din nou: acestea sunt trăsăturile care tind să varieze cel mai mult între oameni. Dacă toată lumea împărtășește o trăsătură (cum ar fi faptul de a fi uman), atunci aceasta nu va spune nimic despre un individ și nu va putea fi folosită pentru a face deosebirea între oameni.

Dacă, pe de altă parte, oamenii diferă dramatic pe o anumită trăsătură (cum ar fi inteligența) atunci cunoașterea modului în care o persoană este evaluată pe această dimensiune va fi informativă. Veți afla mai multe despre personalitatea individuală decât ați făcut-o înainte.


Abordarea analitică a lui Cattell asupra factorilor

Raymond B. Cattell a fost un teoretician influent în domeniu după cel de-al Doilea Război Mondial. El a scris peste 30 de cărți și peste 350 de articole în reviste de specialitate.

Cattell s-a specializat pe analiza statistică a trăsăturilor de personalitate. Metoda aleasă de el a fost analiza factorială.

Analiza factorială este o abordare multivariată, care face exact ceea ce am descris mai sus. Aceasta combină datele pentru a afla ce factori "reprezintă cea mai mare variație" a datelor. Scopul este de a izola variabilele (factorii) care sunt cât mai informativi posibil.

Un avantaj important al analizei factoriale îl reprezintă obiectivitatea. Spre deosebire (de exemplu) de creatorii tipului de personalitate autoritară, un analist al factorilor nu începe de la încercarea de a dovedi un punct de vedere. Scopul său este pur și simplu acela de a găsi factorii în funcție de care pot fi deosebite cel mai bine diferite personalități.

Cum a ajuns Cattell la cele 16 trăsături? Cum a produs Cattell un profil de personalitate?

Cattell a început cu o listă de peste 4.000 de cuvinte care descriu caracteristicile personalității. Apoi, a folosit analiza factorială pentru a localiza 15 dimensiuni sau factori care asigurau cea mai mare variație pentru descrierea personalității. Adăugând informațiile generale (cultura/inteligența) ca fiind al 16-lea factor, Cattell a generat profiluri de personalitate utilizând cele 16 trăsături.

Cattell a făcut o analiză suplimentară a datelor sale și a constatat că există două dimensiuni fundamentale: extraversiunea / introversiunea (pe care el le-a numit "exvia / invia") și anxietatea / non-anxietatea. Acestea au fost trăsăturile cel mai bine evidențiate la diferite personalități. Cu alte cuvinte, acestea erau dimensiunile de-a lungul cărora oamenii aveau tendința de a varia cel mai mult.

Cattell a creat un test standardizat, Testul celor 16 factori de personalitate (16-PF), care poate fi utilizat pentru măsurarea indivizilor pe cei 16 factori. Atunci când testul este administrat grupurilor de persoane cu diferite ocupații, pot apărea profiluri de grup. De exemplu, scriitorii tind să fie foarte imaginativi, în timp ce piloții liniilor aeriene apar ca fiind realiști sau nonsentimentali în temperament sau perspective. Artiștii creativi sunt inteligenți, sensibili, dar controlați.

Cum au fost studiate trăsăturile de către Eysenck în paralel cu cele evidențiate de Cattell?

Un alt teoretician proeminent al trăsăturilor din secolul al XX-lea a fost Hans Eysenck. Ca și Cattell, Eysenck a fost extrem de productiv, publicând peste 30 de cărți, inclusiv, Dimensiunile personalității (1947), Studiul științific al personalității (1952) și Structura personalității umane (1970). De asemenea, el a publicat peste 600 de articole de specialitate.

Eysenck a subliniat două dimensiuni ale personalității: dimensiunea extraversiune / introversie și dimensiunea stabilitate / instabilitate. Acestea reflectau concluziile lui Cattell, deoarece "stabil / instabil" ar putea fi un alt nume pentru "anxios / non-anxios".
 
Convergența asupra celor Cinci Trăsături Mari
Ce a provocat o "explozie electrizantă a interesului"?

Goldberg (1993) a evidențiat o "explozie electrizantă a interesului" față de teoriile trăsăturii. Motivul entuziasmului era că numeroase echipe de cercetare păreau să nege sau să conveargă total asupra aceluiași grup de cinci trăsături importante, fundamentale pentru personalitatea umană.

Digman (1990) a descris modul în care diferite echipe de cercetare făcuseră aceeași descoperire. În fiecare caz, cercetarea fusese realizată independent, utilizând diferite metodologii, însă cercetătorii au prezentat aceeași listă de caracteristici de bază.

Iată cele Cinci Tăsături Mari (Big Five). Rețineți diferitele denumiri utilizate pentru aceeași trăsătură de către diverși cercetători în perioada care a condus la marile perspective integrative din jurul anului 1990.

1. Asertivitatea, cunoscută și sub numele de afectivitate pozitivă (eng.surgency) - niveluri ridicate de activitate și emoție pozitivă, impulsivitate și angajament față de mediul propriu, activitate socială, extraversiune, sociabilitate / ambiție și putere. [Fiecare etichetă a fost folosită de diferiți cercetători, însă toți se refereau la activitatea sau la forța direcționată spre exterior, ca la o tendință de comportament obișnuită.]
2. Agreabilitatea, de asemenea cunoscută sub numele capacitate de a atrage simpatie, lipsă de dispoziție paranoică, complianță prietenoasă, dragoste, sociabilitate. [Din nou: diferite nuanțe de semnificație etichetează aceeași trăsătură de personalitate de bază.]
3. Faptul de a fi de încredere (eng. dependability), trăsătură cunoscută de asemenea și sub numele de conștiinciozitate, orientarea spre sarcină, prudență, muncă, lipsă de impulsivitate.
4. Emoționalitatea, cunoscută și sub numele de anxietate și neuroticism.
5. Inteligența, cunoscută și sub numele de cultură, intelect și deschidere.

Unele dintre etichete sunt ciudate. Oamenii nu folosesc în fiecare zi cuvântul "surgency", care se referă la tendința unor oameni de a se exprima, de a-și extinde activitatea în afară.

Cattell a numit această trăsătură "exvivia", un termen pe care l-a creat el. Alții au numit-o extraversiune sau nivel înalt de activitate, opusul acesteia fiind timiditatea sau inhibiția. Semnificative nu sunt etichetele, ci faptul că cercetătorii au continuat să acorde importanță acelorași dimensiuni în discriminarea personalităților individuale.

Goldberg (1992) a asociat o listă cu 100 de "markeri" adjectivali celor cinci trăsături. La vederea acestor adjective, puteți spune dacă o personalitate (fictivă sau din viața reală) posedă sau nu una din cele Cinci trăsături Mari. Saucier (1994) a redus lista la 40 de adjective, după cum urmează:

1. Corelate pozitiv cu asertivitatea: îndrăzneț, extrovertit, vorbăreț, verbal, afirmativ, dârz, viguros, energic, nerestricționat, activ. Corelate negativ: sfios, liniștit, rușinos, retras, introvertit, timid, singuratic, inhibat, neaventuros, rezervat.
2. Corelate pozitiv cu agreabilitatea: drăguț, înțelegător, grijuliu, cald, generos, serviabil, cooperant, plăcut, amabil, de încredere. Corelat negativ: rece, lipsit de înțelegere, aspru, necuviincios, nepoliticos, necooperant, nemilos, neîncrezător, egoist, exigent.
3. Corelate pozitiv cu faptul de a fi demn de încredere: eficient, organizat, prompt, sistematic, amănunțit, atent, practic, îngrijit, constant, conștiincios. Corelate negativ: dezorganizat, ineficient, indolent, nesistematic, nepăsător, nedem de încredere, delăsător, nepractic, inconsistent, neplanificat.
4. Corelate pozitiv cu emoționalitatea: anxios, iritat, invidios, gelos, nervos, capricios, sensibil, exaltat, temător, auto-compătimitor, nesigur, temperamental, iritabil, emoțional. Corelate negativ: lipsit de invidie, imperturbabil, relaxat, îngăduitor, non-emotiv, neexcitabil.
5. Corelate pozitiv cu inteligența: creativ, imaginativ, intelectual, filosofic, artistic, profund, inovator, luminos, introspectiv, complex. Corelate negativ: necreativ, neimaginativ, nereflexiv, lipsit de inteligență sau de profunzime, neinteligent, neiscoditor, lipsit de percepție sau de înțelegere, superficial, simplu, nesofisticat.

Trăsăturile sunt departe de o descriere completă a unei persoane. Ele sunt totuși revelatoare, deoarece fiecare reprezintă o dimensiune de-a lungul căreia oamenii tind să se diferențieze.

Cele Cinci Trăsături Mari (Cinci Factori Mari) sunt pur și simplu dimensiunile de-a lungul cărora oamenii tind să se deosebească cel mai mult. Remarcabil - după părerile lui Goldberg, Digman și altora - a fost faptul că cercetători diferiți au venit în esență cu aceiași factori.

Cum ați putea folosi cele cinci trăsături pentru realizarea unui profil de personalitate?

Cum ar putea fi folosite aceste cinci trăsături pentru a descrie o personalitate unică? Ați putea evalua persoana pe fiecare dintre cele cinci dimensiuni, folosind o tehnică standardizată de testare sau un interviu.

Rezultatul va fi un profil: o listă cu 5 cifre care descrie (în mod destul de sumar) scorul persoanei pe fiecare dintre cele cinci trăsături mari. Pentru a face profilul mai complet, într-o situație în care aceasta contează, puteți adăuga detalii unice pentru acea persoană.



Credit imagine: http://aai-assessment.com/thought-leadership/power-of-personality
Traducere de Maricica Botescu după Personalitatea, cu acordul autorului