Ce spun atleţii de mare succes despre efort? Pentru a ajunge la rezultate remarcabile, atleţii trebuie să dezvolte un apetit pentru antrenamente riguroase. Singer (1984) subliniază faptul că stelele atletismului recunosc importanţa efortului prelungit în vederea obţinerii succesului.

 Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.14: Frontierele psihologiei) - (Partea a III-a: Psihologia sportului)


[Citat din Tai Babilonia, dublu campion olimpic la patinaj]: "A trebuit să lucrez mult pentru acest succes. Cred că cea mai mare parte este rezultatul muncii grele şi al conştientizării a ceea ce-mi doresc din sport. Eu am dorit totul."

[Citat din Martina Navratilova, stea a tenisului]: "Nu m-am antrenat foarte mult. În cele din urmă am realizat că nu mă puteam baza doar pe ceea ce toată lumea numea abilităţile mele naturale. Am învăţat să lucrez şi conştiincios şi consecvent pentru a juca într-adevăr la nivelul meu."

[Citat din jucătorul  de baschet Julius Erving, "Dr. J"]: "În copilărie, mi-am petrecut incredibil de mult timp jucând baschet. Am jucat în fiecare zi a anului, douăsprezece luni pe an, până când am împlinit douăzeci şi trei de ani."

Excelenţa vine din "plata cotizaţiei”, cu o investiţie de timp şi de efort. Această perspectivă nu se limitează la atletism. Îţi poţi aminti din Capitolul 7 cum încep maeştrii şahului, de obicei, să joace intens în timpul copilăriei şi că cei mai mulţi ajung la peste 10.000 de ore de şah jucate înainte de începerea turneelor de succes.

În general, expertiza necesită o investiţie uriaşă de timp. Chiar şi în domeniul afacerilor, antreprenorii care au avut succes au fost cei care au dovedit "apetit pentru muncă" și "poftă pentru a învăţa". Ei nu s-au ferit să muncească din greu; le-a plăcut să o facă. Acelaşi model se găseşte şi la atleţii de succes.

Mulţi cercetători au studiat aspectele pozitive ale motivaţiei în atletism: dorinţa de a câştiga, beneficiile percepute ale participării la activităţile sportive şi efectele pozitive asupra respectului de sine rezultat din concursurile sportive. Ei studiază, de asemenea, fenomenul de "burn-out" (sindromul de epuizare profesională) şi alte situaţii în care descreşte motivaţia.


Simptomele epuizării la atleţi

Weinberg şi Gould (1995) au identificat următoarele semne de epuizare la atleţi:

1. depersonalizarea (disocierea de alţii, senzaţia de detaşare emoţională);
2. scăderea sentimentelor de realizare personală (sentimentul că nu mai aduci o contribuţie);
3. izolarea (căutarea de scuze pentru a nu participa);
4. epuizarea emoţională şi fizică (lipsa dorinţei şi energiei de a concura);


Când este mai probabil să apară epuizarea la un atlet?

Epuizarea poate rezulta din faptul că te simți obligat să faci ceva (să participi la competiţiile sportive, de exemplu, lucru pe care anterior îl asociai distracţiei). Cu alte cuvinte, motivaţia extrinsecă poate submina motivaţia intrinsecă.

Raedeke (1997) a constatat că fenomenul de epuizare a fost constatat cel mai frecvent la sportivii care asociau motivaţia jocului lor cu "o capcană" (în condiţiile condiţionării de o bursă sau de un angajament verbal). Atleţii care îşi menţineau atracţia pentru sport (care doreau să se implice) aveau o probabilitate mult mai mică să ajungă la epuizare.



Traducere de Maricica Botescu, cu acordul autorului