Hans Selye (1907-1982) este cel care a iniţiat cercetarea modernă asupra stresului. La conferinţa Asociaţiei Americane de Psihologie din 1950, Selye şi-a prezentat propria teorie privind reacţiile induse de stres. Aceasta a devenit apoi modelul standard al conceptualizării stresului, cel la care se raportează (sau pe care îl critică), de obicei, specialiştii în articolele lor despre stres din revistele academice.

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.14: Frontierele psihologiei) - (Partea I: Psihologie şi medicină)


Cum a descoperit Selye răspunsul la stres?

Descoperirea de către Selye a răspunsului la stres a fost una accidentală. Făcând cercetări asupra efectului injectării hormonilor la şobolani, el a crezut iniţial că detectase un efect nociv al hormonilor, deoarece mulţi şobolani se îmbolnăviseră după injectare. Dar utilizând un grup de şobolani de control pe care i-a injectat numai cu o soluţie neutră ce nu conţinea hormoni, a observat că se îmbolnăveau şi aceştia.

După cum s-a dovedit, şobolanii răspundeau mai profund la trauma injectării decât la hormoni. Experienţa de a fi manipulat şi injectat inducea un nivel ridicat de excitare a sistemului nervos simpatic şi ulterior cauza probleme de sănătate, cum ar fi ulcerul. Selye a inventat termenul de "agent stresor"  (derivat din termenul stress - de origine anglo-saxonă - care semnifică noţiunea de constrângere, de solicitare de forţă) pentru a eticheta un stimul care avea acest efect.


Ce factor constituie un stresor pentru şobolani? Dar pentru asistenţii de laborator?


Răspunsul imediat la stres (sindromul reacţional endocrin) constă în eliberarea de adrenalină în plasma sanguină (partea lichidă a fluxul sanguin). "Stresorii uşori, cum ar fi deschiderea uşii unei cuşti sau manipularea şobolanului produc o creştere de opt ori a concentraţiei de epinefrină plasmatică [adrenalină]". (Axelrod şi Reisine, 1984) Fraza este ambiguă; creşterea de opt ori a adrenalinei a fost constatată la şobolan sau la om? În cazul respectiv, şobolanii au fost cei cărora li s-a măsurat adrenalina (epinefrina plasmatică). Cu toate acestea, probabil, mulţi asistenţi de laborator resimt de asemenea o explozie de adrenalină, atunci când manipulează pentru prima dată un şobolan.


Care erau cele trei etape ale sindromului general de adaptare după Selye?


Selye a propus un model de răspuns la stres în trei etape pe care l-a denumit sindromul general de adaptare (General Adaptation Syndrome - GAS). Concepţia lui era că la prima confruntare cu un stresor sub forma noutăţii sau a ameninţării, organismul manifestă o reacţie de alarmă. Aceasta este urmată de o etapă de recuperare sau de rezistenţă în timpul căreia organismul se repară singur şi stochează energie. Dacă evenimentele cauzatoare de stres continuă, se instalează epuizarea. Această a treia etapă este ceea ce a devenit cunoscut general ca burn-out. Simptomele clasice de burn-out includ pierderea tonusului vital, aplatizarea emoţională şi (la om) tocirea receptivităţii faţă de nevoile celorlalţi.



Traducere de Maricica Botescu, cu acordul autorului