Tipărire
Categorie: Introducere in psihologie de Russell A. Dewey
Accesări: 8976

Vederea și auzul sunt adesea numite simțurile majore, în timp ce mirosul, gustul și simțul tactil sunt numite simțurile minore. Însă ele nu sunt, de fapt, minore. Oamenii care au pierdut un simț minor, precum olfacția (mirosul) sau simțul gustativ (gustul), sunt complet tulburați de handicapul lor. Este adevărat că simțurile minore au zone mai mici dedicate lor în creier și manuale, comparativ cu vederea și auzul.

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.4: Simţurile şi percepţia) - (Partea a III-a - Simţurile minore
) - Sistemul olfactiv


 

Vom aborda celelalte trei din cele cinci simțuri tradiționale propuse de Aristotel (gustul, mirosul și atingerea) și, de asemenea, două simțuri interne (poziția membrelor sau simţul chinestezic şi echilibrul sau simțul vestibular) înainte de intra în detalii pentru a discuta în partea finală a acestui capitol despre câteva tipuri de percepție cu adevărat exotice.



Unde se află receptorii olfactivi?

Olfacția este detectarea mirosului. Receptorii olfactivi sunt localizați în epiteliul olfactiv, o zonă de dimensiunea unui bănuț aflată în vârful fiecărei cavități nazale. Un epiteliu este un strat de celule, așa că epiteliul olfactiv este un strat de celule dedicate simțului mirosului. Receptorii transmit direct către o parte a creierului numită bulbul olfactiv.

Pentru a capta părți mici de particule de aer pe mucoasa membranelor receptorilor olfactivi, noi tragem o mică parte de aer în nas atunci când inspirăm.

Cea mai mare parte a aerului pe care o direcționezi în nas se duce direct în plămânii tăi, dar o cantitate mică este deviată în cavitățile sinusale. E. Paulsen a dovedit aceasta la trecerea dintre  ultimele două secole. El a tăiat în două capul unui cadavru, a pus hârtie de turnesol (care reacționează la amoniac devenind albastră) în gât și cavitățile sinusale, apoi a reunit jumătățile capului și a pompat abur de amoniac prin nări. Paulsen a văzut suficient de clar că hârtia de turnesol din cavitățile sinusale a devenit albastră. Totuși, hârtia de turnesol din cavitățile nazale nu a devenit la fel de albastră ca cea din gât, arătând că doar o mică parte din aer a fost deviată în sinusuri.   

Cum beneficiază adulmecarea de miros?

Adulmecarea sporește cantitatea de aer ce intră în sinusuri prin tulburarea curentului de aer. De aceea noi adulmecăm în mod automat atunci când vrem să mirosim ceva. Poate îți sunt familiare paharele pentru coniac – pahare largi, circulare ce conțin o cantitate mică de coniac. Iubitorii de coniac adulmecă discret aerul ce  emană din pahar și comentează calitatea mirosului.

Ce fac degustătorii profesioniști de vin?

Degustătorii profesioniști de vin știu că simțul olfactiv este responsabil în mare măsură pentru simțul lor gustativ. Ei rotesc vinul în pahar pentru a ”împinge buchetul în sus” spre cavitățile olfactive, așa încât să deguste aroma. Ideal, pentru a evalua deplin gustul unui vin, este să îl rotești prin gură și să îl gargarisești. Procesul este zgomotos și pare comic, dar degustătorii profesioniști fac mereu așa.

Cât de puternic este simțul mirosului?

Simțul mirosului, ca și celelalte, este remarcabil de puternic. Oamenii pot detecta un miros specific începând cu o concentrație de o particulă de miros (substanță odorizantă) la 500 milioane particule de aer. Treizeci milioane de receptori din fiecare nară sunt capabili să răspundă unei sau câtorva molecule de substanță odorizantă. Câinii sunt chiar mai buni decât oamenii în detectarea mirosului – de un milion de ori mai buni, după unele estimări. Câinii de urmărire își îmbunătățesc mai mult abilitățile ținându-și nasul aproape de pământ, unde moleculele odorizante se acumulează mai degrabă.

Ce caracteristici trebuie să aibă o substanță pentru a fi mirosită? De ce?

Pentru ca o substanță să fie detectată prin miros, trebuie să fie volatilă, ceea ce înseamnă capabilă de evaporare. Benzina este volatilă. Așa este și uleiul unei cepe. Substanța trebuie, de asemenea, să fie solubilă în grăsimi (capabilă să se dizolve în grăsimi) pentru a fi mirosită. Membranele olfactive, precum membranele celulelor în general, sunt compuse în mare parte din lipide (molecule de grăsime). Membrana trebuie să absoarbă o moleculă pentru a o analiza. De aceea doar moleculele ce se dizolvă în grăsimi pot avea miros.

Traducere realizată de Alina Turcescu