ÎndrăgostităPsihologul Eric Fromm a scris că "Dragostea este soluţia cea mai satisfăcătoare la problema existenţei", pentru că ea găseşte cu cele mai puţine inconveniente şi cele mai profunde satisfacţii rezolvare problemei de bază a omului: singurătatea existenţială.

 

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.16: Sex, prietenie şi iubire) - (Partea a IV-a: Arta iubirii) - Activitatea creativă


O relaţie de dragoste ne permite să reacţionăm cu grijă şi angajament la ceva din afara ego-ului. Ea satisface necesitatea de a ne raporta la o altă fiinţă umană, spre deosebire de formele solitare de creativitate. Aceasta poate fi de lungă durată, spre deosebire de stările orgiastice. Poate fi inedită şi autentică, spre deosebire de conformitate.

Pentru Eric Fromm o iubire matură este cea care pune accentul pe a oferi, mai degrabă decât pe a primi. Această dăruire nu este un sacrificiu dureros, este un act de vitalitate, o expresie a energiei vieţii.

Luaţi în considerare modul în care sportivii, muzicienii şi actorii „se deconectează” în timp ce îşi exercită meseria. Atunci când au de îndeplinit cele mai grele sarcini, chiar dau tot ce au ei mai bun, au cel mai mare succes şi au parte de cea mai mare distracţie. Ei nu privesc asta ca pe un sacrificiu dureros; în schimb, dăruind se simt mai puternici şi mai capabili. Dacă publicul răspunde cu aprecieri şi cu entuziasm, îi inspiră pe interpreţi la performanţe şi mai bune. În mod similar, dragostea oferită liber ca o expresie a vieţii, nu ca un sacrificiu dureros, inspiră acelaşi tip de iubire în schimb.

Un profesor de-al meu (Paul Wagner) a definit odată iubirea ca un răspuns constant. Aceasta nu a fost intenţionată ca o definiţie ermetică, logică, şi nici nu este. Dar este un mod interesant de a extinde ideea lui Fromm de iubire ca afirmare existenţială. Pentru a reacţiona consecvent la ceva anume, trebuie să fii impresionat de fiecare dată când reîntâlneşti acel ceva. Când eşti impresionat, se rupe bariera dintre ego şi lumea exterioară; singurătatea existenţială este învinsă.

Răspunsul constant poate să apară faţă de animalele de companie (poţi să iubeşti câinele şi el te poate iubi înapoi, adică el reacţionează devotat). Poate apărea între prieteni. Îi iubeşti prin faptul că mereu le răspunzi sentimentelor, chiar dacă nu îi iubeşti într-un mod romantic. Se poate întâmpla chiar şi cu un peisaj.


În timpul săptămânii am vorbit despre iubire, ne-aţi dat o definiţie a dragostei ca fiind un răspuns la ceva infailibil. Ani de zile am spus că iubesc lacul de unde locuieşte familia mea şi când mi-aţi dat această definiţie, am ştiut exact ce aţi vrut să spuneţi. Când mă gândesc la lacul acela mă gândesc în mod automat la pace şi frumuseţe. Apoi încep să mă imaginez hoinărind prin munţi şi îmi imaginez culoarea apei şi mirosul din aer. Ceea ce îmi lipseşte cel mai mult de când am venit la facultate este sfârşitul de săptămână pe care, în mod normal, l-aş petrece la lac. E foarte relaxant şi nimeni nu trebuie să îşi facă griji pentru nimic. Acum, când spun că iubesc lacul, ştiu cu adevărat că îl iubesc, ca o definiţie a termenului.


Definiţia iubirii ca răspuns constant face lumină, de asemenea, şi în cazul relaţiilor proaste. Atâta timp cât cineva îţi răspunde în mod constant, chiar şi într-un mod negativ, cu ceartă şi defăimări, existenţa ta este afirmată. Eşti în contact cu ceva din afara ta. Orice răspuns este mai bun decât deloc. Chiar şi suferinţa tristei dependenţe poate să fie de preferat în locul sindromului de abstinenţă cauzat de ruperea unei relaţii pe termen lung.