MulţimeAi expedia o scrisoare găsită pe stradă, te-ai supune ordinului de a electrocuta o altă persoană, te-ai angaja într-o discuţie cu un străin ce pare familiar sau ai ajuta un copil pierdut? Iată ce ne spun experimente celebre realizate de Stanley Milgram.

 

 

 

Stanley Milgram a fost un psiholog social american, cunoscut în special pentru experimentele sale privind obedienţa (a se vedea mai jos), fascinat de toate aspectele ordinii sociale, mai cu seamă în mediul urban.

Ca şi mine, el s-a întrebat cum reuşesc orăşenii să trăiască într-o asemenea proximitate unul faţă de celălalt. Şi-a pus întrebarea cum funcţionează ordonat cozile şi ce se întâmplă atunci când echilibrul delicat al acestora este pus la încercare. Şi a vrut să vadă cât de interconectaţi erau oamenii înainte de Twitter şi Facebook.

Iată opt studii de cercetare dintr-ale sale, fiecare putând oferi o perspectivă asupra modului în care funcţionează o societate.

1. Copilul pierdut

Cât de mult suntem dispuşi să ajutăm oamenii? De exemplu, cine nu s-ar opri pentru a veni în ajutorul unui copil pierdut. Toată lumea, nu?

Pentru a afla acest lucru, Milgram a decis să apeleze la sprijinul unor copii de 6 şi respectiv 10 ani. Aceştia au fost lăsaţi pe stradă în Statele Unite (având un supraveghetor în apropiere din motive de siguranţă) şi au fost îndrumaţi să se adreseze primului trecător în felul următor: "M-am rătăcit. Puteţi suna la mine acasă?"

În orăşele, reacţia a fost relativ încurajatoare, 72% oferind ajutor. În marile oraşe, ceva mai puţini au răspuns, numai 46% oferind ajutor copilului rătăcit.

Dincolo de simplele numere oferite de statistici, povestirile au fost chiar mai grăitoare. În orăşele, chiar şi cei care nu au oferit ajutor au dat dovadă de compasiune şi înţelegere, pe când în metropole copilul a fost ignorat, fiind ocolit, ori i s-au aruncat nişte bănuţi la repezeală. Un new-yorkez i s-a adresat copilului: "Mergi în acel restaurant. Mama ta te aşteaptă acolo."

 

2. Băgatul în faţă şi săritul peste rând

Milgram a considerat coada de aşteptare un exemplu clasic al modului în care grupurile de oameni pot crea automat o ordine socială din haos.

Dar această ordine socială se poate dovedi a fi fragilă, când este confruntată cu ameninţări haotice, cum ar fi săritul peste rând. Pentru a testa reacţia oamenilor, Milgram a angajat mai mulţi asistenţi să se aşeze în New York  la 129 de cozi diferite la case de pariuri, gări şi alte locuri şi să sară peste rând (Milgram et al., 1986).

Surprinzător, reacţia oamenilor a fost destul de sfioasă. În numai 10% din ocazii cei care au sărit peste rând au fost îndepărtaţi fizic de la coadă. Şi numai în aproximativ jumătate din aceste cazuri s-a înregistrat orice fel de reacţie.  Reacţiile în aceste cazuri s-au mărginit la priviri sau gesturi neprietenoase şi la comentarii verbale.


3. Obedienţa faţă de autoritate

Unul dintre cele mai faimoase experimente psihologice, experimentul privind obedienţa al lui Milgram, a testat cât de departe sunt în stare oamenii să meargă atunci când o figură având autoritate le porunceşte să rănească o altă fiinţă umană/persoană.

Celor care au luat parte la acest studiu li s-a ordonat de către un individ îmbrăcat într-o haină albă să aplice şocuri electrice (aparent) letale unei alte persoane (elevul).

63% dintre aceşti participanţi au mers până la capăt: aceştia au administrat toate şocurile, chiar şi după ce elevul ţipa în agonie, implorându-i pe aceştia să se oprească şi, în cele din urmă, ajungând la tăcere.

Tu crezi că te-ai supune? Milgram a înfăţişat cu claritate partea întunecată a tendinţei oamenilor de a se conforma faţă de autoritate.


4. Străinul familiar

Se întâmplă să vezi aceiaşi oameni în fiecare zi pe drumul tău spre muncă sau prin magazine? Oameni cu care nu ai vorbit vreodată? Te întrebi vreodată unde lucrează, care este povestea lor şi dacă se întreabă şi ei aceleaşi lucruri referitor la persoana ta?

Milgram şi-a pus aceleaşi întrebări în legătură cu oamenii care aşteptau trenul aproape de locul în care locuia, în Riverdale, New York. Aşa că şi-a îndrumat studenţii să facă fotografii tuturor persoanelor de pe peron, iar mai apoi, câteva săptămâni mai târziu, să se urce în tren şi să distribuie pozele pentru a vedea cine recunoaşte pe cine.

Rezultatele au fost fascinante: 90% au identificat cel puţin un străin familiar şi în medie, 4 alte persoane. 62% au vorbit cu cel puţin un alt călător, iar aproximativ o jumătate şi-a manifestat curiozitatea de a afla mai multe despre persoana cu care călătoreau. Nesurprinzător, cei mai familiari străini erau cei care ieşeau în evidenţă într-un fel sau altul.

De asemenea, el a descoperit faptul că oamenii sunt mai dispuşi să vorbească unul cu celălalt atunci când întâlnesc acel străin familiar în împrejurări nefamiliare, ca atunci când îl întâlneşti pe tipul din tren într-un alt oraş.


5. Este o lume mică

Milgram a fost interesat de interconectivitatea societăţilor umane. Care, se întreba el, e probabilitatea ca doi omeni aleşi la întâmplare să se cunoască? Şi dacă nu se cunosc unul pe celălalt, care este probabilitatea ca aceştia să cunoască pe cineva, care cunoaşte pe cineva... (şi-aşa mai departe) care să cunoască acea persoană?

El a testat această ipoteză trimiţând scrisori către diverşi oameni aleşi la întâmplare din Nebraska sau Boston şi rugându-i pe aceştia să le dea mai departe unor persoane care ar fi mai probabil să cunoască persoana avută în vedere şi care locuia în Massachusetts (Travers & Milgram, 1969).

A aflat că în medie ar fi nevoie de 5,2 intermediari pentru ca scrisoarea să ajungă de la prima persoană către destinaţie, prin intermediul reţelei sociale a fiecărei persoane. Aceasta sugerează faptul că societatea este puternic interconectată.


6. Opinii secrete


Milgram a vrut să măsoare atitudinile oamenilor în mod indirect, nu întrebându-i pe aceştia care este opinia lor, având în vedere că deseori oamenii mint.

Aşa că a lăsat pe stradă mai multe scrisori ştampilate şi cu destinatar, pentru a vedea dacă oamenii le vor expedia, depinzând de destinatar (Milgram et al., 1965).

A aflat că 70% din scrisorile care erau adresate 'asociaţiei de cercetare medicală' erau expediate de către oamenii care le găseau. Dar atunci când scrisoarea era adresată prietenilor partidului comunist/nazist, numai 25% o expediau.

Aceasta nu măsoară doar opinia publică, ci arată, de asemenea, cât de gata să ajute pot fi oamenii, mai ales atunci când efortul este minim.

Cercetarea subsecventă care implica portofele căzute pe stradă, pentru a testa onestitatea, s-a dovedit a fi dificilă pentru că oamenii imediat le adunau de pe jos şi le înapoiau proprietarilor. Oamenii sunt deseori mai oneşti decât am prezice.


7. Forţa de atracţie a mulţimilor

Te-ai alăturat vreodată unei mulţimi fără să ştii exact pentru ce, doar pentru că presupuneai că ceva se întâmplă şi ar merita să fii prin preajmă?

Milgram era fascinat de modul în care oamenii se alăturau unei mulţimi aparent fără niciun motiv anume. A testat această ipoteză punând un grup de oameni să se oprească  pe o stradă aglomerată şi să se uite insistent la un bloc de birouri alăturat, unde absolut nimic nu se întâmpla. (Milgram et al., 1969).

Ceea ce a aflat a fost faptul că 4% din trecători se opreau pentru a se alătura unei singure persoane care se uita în sus, dar 40% se opreau dacă erau deja mai mult de 15 persoane acolo. Pe deasupra 86% din trecători se opreau să arunce un ochi numai pentru a vedea ce-i cu toată agitaţia.


8. Supraîncărcare urbană

Ultima parte a articolului nu este un experiment, ci mai degrabă o teorie care încearcă să explice comportamentul social urban.

Milgram este de părere că modul în care ne comportăm la oraş sau în zone urbane aglomerate este rezultat natural al încărcăturii informaţionale. În oraş simţurile noastre sunt în permanenţă asaltate. Sunt prea mulţi stimuli vizuali şi auditivi și prea multe persoane în jurul nostru care ne împiedică să funcţionăm la parametri normali.

Aceasta reprezintă atât atracţia oraşelor, cât şi partea lor întunecată. Din aceste motive, orăşenii, încearcă să îşi conserve energia psihologică:
:: Nu interacţionează decât superficial unul cu celălalt -  lucru ce e însoţit de o figură încruntată sau supărată.
:: Sunt într-o continuă mişcare şi se ocupă de orice treabă ar avea, cât de repede posibil.
:: Politeţurile sociale ca scuzele pentru o îmbrâncire sunt trecute cu vederea, fiindcă orăşenii nu au suficientă  putere de procesare disponibilă.

În oraş, anonimitatea este norma, iar regula sa nescrisă este: mă prefac că nu exişti, dacă şi tu, la rândul tău, te prefaci că eu nu exist. Locuitorii oraşelor nu sunt persoane inumane (aşa cum ar putea sugera experimentul copilului pierdut), ci doar se folosesc de strategii raţionale pentru a putea face faţă acestei supraîncărcări informaţionale.

Aşa cum a spus Milgram odată: “Se poate ca noi să fim păpuşi - păpuşile controlate de sforile societăţii. Dar măcar suntem păpuşi cu percepţie, cu conştiinţă şi probabil conştiinţa noastră este primul pas către eliberare."




Traducere după how-society-works-8-revealing-psychological-insights-into-our-social-behaviour de Brenda Ştefănescu, cu acordul editorului