GandireaAcest tip de argumentaţie, "generalizarea cazului particular", este foarte utilizat: se foloseşte puterea exemplului, impactului unei poveşti cu o anumită încărcătură emoţională pentru a susţine o anumită idee de ordin general.

Exemplul nr.1

Unchiul meu era bolnav de cancer în fază terminală. Abia mai putea merge. Am fost cu el la mănăstirea de la Petru Vodă unde stareţul de acolo, milos şi binecuvântat de Dumnezeu, s-a milostivit şi l-a atins cu vârful degetelor pe frunte. A murmurat o rugăciune şi ne-a spus să ne întoarcem liniştiţi acasă, că unchiul meu o să-şi revină.

 

Ne-am întors acasă, iar unchiul meu s-a vindecat în două săptămâni. Acest lucru dovedeşte că stareţul de la Petru Vodă este un sfânt, înzestrat cu harul lui Dumnezeu. În plus, pentru acei necredincioşi care afirmă că nu există Dumnezeu, este dovadă de netăgăduit că El există şi este cu faţa îndreptată către cei drepţi.

 

 

E greu de crezut că există vreun cititor al acestui articol care să nu fi auzit măcar o poveste ca cea inventată  mai sus. Cu toate acestea, concluziile trase în felul ăsta sunt lipsite de orice logică. Şi dacă şirul evenimentul este fără eroare, chiar dacă "unchiul" s-ar fi vindecat în urma vizitei la mânăstire, nu se poate concluziona că 1. stareţul este cel care l-a vindecat şi 2. Dumnezeu este implicat, prin intermediul stareţului, în vindecarea miraculoasă. Doar în cazul în care s-ar constata că zeci ori sute de cazuri consecutive de bolnavi ce ar beneficia de atingerea stareţului şi-ar reveni, s-ar putea spune că acesta este un miraculos vindecător. Un sigur caz nu poate da naştere unor adevăruri generice.

Exemplul nr.2

Nu ştiu ce să spun... Eu nu credeam în fenomene paranormale, dar într-o zi, în vizită la un prieten, am fost martor  la următoarea scenă: mama prietenului meu (care mai avea un fiu, înrolat în armată şi pe care nu-l mai văzuse de mult timp) ne-a spus că îi e dor de fiul ei plecat militar. După câteva minute a luat o ceaşcă de cafea în care mai era un pic de zaţ şi ne-a frapat când ne-a anunţat, după o atentă analizei a ceştii, că fiul ei va veni  în acea zi să o viziteze. Spre seară ceea ce ne-a spus s-a îndeplinit: fiul ei primise în mod excepţional o permisie şi a venit acasă! Cum a ştiut femeia că fiul ei va veni acasă, fapt foarte improbabil, dacă nu ar fi ceva adevăr în povestea cu ghicitul în cafea?

 

Şi astfel de poveşti sunt foarte răspândite. Dacă ar fi să credem că femeia chiar nu avea nici o ştire despre venirea fiului ei, atunci logic este să punem coincidenţa venirii fiului ei mai degrabă pe seama întâmplării, decât să considerăm că cititul în cafea reprezintă o ştiinţă  prin care se poate accesa viitorul. Dacă femeia respectivă ar reuşi să prevadă evenimente viitoare diverse fără greşeală, atunci ar putea fi luată în seama. O simplă coincidenţă nu poate stabili un adevăr general valabil. Până acum nu s-a demonstrat că ar fi posibilă "vederea" în viitor.