AntarcticaÎn cadrul enciclopediei geografice The World Factbook, vorbim astăzi despre Antarctica, o radiografie realizată de Agenţia Centrală de Informaţii. Găsiţi date despre geografie, populaţie, economie, guvernare, comunicaţii, transporturi etc.

 

 

 

 

Enciclopedia de geografie "The World Factbook" - INDEXUL ŢĂRILOR LUMII

 

POZIŢIE GEOGRAFICĂ

 

Antarctica - poziţie geografică

 

HARTĂ

 

Antarctica harta

 

ANTARCTICA. INTRODUCERE

GENERALITĂŢI: Speculaţiile privind existenţa unui "pământ sudic" nu au fost confirmate până la începutul anilor douăzeci, când operatorii comerciali britanici şi americani şi expediţiile naţionale organizate de  Marea Britanie şi Rusia au început explorarea regiunii Peninsulei Antarctica şi a altor zone la sud de Cercul Polar Antarctic. În 1840 a ​​fost stabilit faptul că Antarctica era într-adevăr un continent, nu doar un grup de insule sau o porţiune de ocean. La începutul secolului al XX-lea au fost realizate mai multe explorări care au dus la noi descoperiri dar, în general zona a avut parte de puţină activitate umană. Cu toate acestea, în urma celui de-al doilea război mondial, a existat o creştere pe continent în domeniul cercetării ştiinţifice. Câteva ţări au înfiinţat o serie de staţii sezoniere şi anuale, tabere şi refugii pentru a sprijini cercetarea ştiinţifică în Antarctica. Şapte au pretenţii teritoriale, dar nu toate ţările recunosc aceste pretenţii. Pentru a putea forma un cadru legal privind activităţile naţiunilor de pe continent, a fost negociat un Tratat al Antarcticii prin care nici o ţară nu neagă şi nici nu  recunoaşte pretenţiile teritoriale existente, semnat în 1959, intrat în vigoare în 1961.


ANTARCTICA. GEOGRAFIE

AŞEZARE GEOGRAFICĂ: cea mai mare parte a continentului se află la sud de Cercul Antarctic

COORDONATE GEOGRAFICE: 90 00 S, 0 00 E

REPERE GEOGRAFICE: Regiunea Antarctică

SUPRAFAŢĂ:
:: TOTALĂ: 14 milioane km²
:: USCAT: 14 milioane km² (280,000 km² fără gheaţă, 13.72 milioane km² acoperiţi de gheaţă) (est.)
Notă: al cincilea continent ca mărime, după Asia, Africa, America de Nord, şi America de Sud, dar mai mare decât Australia şi subcontinentul Europa;

SUPRAFAŢĂ COMPARATIVĂ:  aproximativ 1,5 ori dimensiunea SUA

LUNGIMEA GRANIŢELOR:
0 km

LUNGIMEA COASTEI: 17,968 km

DREPTURILE ASUPRA MĂRII: Australia, Chile şi Argentina pretind drepturi pentru o  zonă economică exclusivă (ZEE) sau drepturi similare pentru o extensie de  200 mile nautice în afara pretenţiilor continentale, dar nici unele nu sunt acceptate de către celelalte ţări; 21 din 28 de naţiuni consultative asupra Antarcticii, nu au avut pretenţii teritoriale (deşi Rusia şi SUA şi-au rezervat dreptul de a face acest lucru), şi nu recunosc pretenţiile altor naţiuni;

CLIMAT: temperaturile foarte joase pot varia în funcţie de latitudine, altitudine şi distanţa de la ocean; Antarctica de Est este mai rece decât Antarctica de Vest, din cauza altitudinii mai mari; Peninsula Antarctica are climatul cel mai moderat, temperaturi mai ridicate se înregistrează de-a lungul coastei în luna ianuarie şi temperatura medie este uşor sub 0;

TERENUL: aproximativ 98% calotă glaciară continentală şi 2% roci sterpe, altitudinile medii se situează între 2000 şi 4000; în lanţurile muntoase altitudinea creşte până la aproape 5.000 de metri; zonele fără gheaţă de pe coastă includ părţi din sudul Victoria Land, Wilkes Land, zona Peninsulei Antarctica, şi părţi din Ross Island pe McMurdo Sound; gheţarii formaţi din platformele de gheaţă  ocupă aproximativ jumătate din zona de-a lungul  coastei, şi platformele de gheaţă în derivă reprezintă 11% din suprafaţa continentului;

ÎNĂLŢIMI:
:: CEL MAI JOS PUNCT: Canalul Subglaciar Bentley -2,540 m
:: CEL MAI ÎNALT PUNCT: Masivul Vinson 4,897 m
notă: punctul cel mai jos cunoscut în Antarctica este ascuns în Canalul Subglaciar Bentley, la suprafaţă este cea mai adâncă gheaţă descoperită până acum şi cea mai mică altitudine din lume sub nivelul mării;

RESURSE NATURALE: minereu de fier, crom, cupru, aur, nichel, platina şi alte minerale, cărbune şi hidrocarburi au fost găsite în cantităţi mici necomerciale; nici una în prezent exploatate; krill, peşti, crabi şi au fost preluate de pescăriile comerciale;

FOLOSIREA USCATULUI:
:: ARABIL: 0%
:: CULTURI PERMANENTE: 0%
:: ALTE FOLOSIRI: 100% (gheaţă 98%, roci sterpe 2%) (2005)

HAZARDURI NATURALE: vânturile katabatice bat spre coastă dinspre interiorul elevat; viscole frecvente la poalele platoului; furtunile ciclonice se formează  deasupra oceanului şi se deplasează în sensul acelor de ceasornic de-a lungul coastei; vulcanismul de pe Insula Deception şi zonele izolate din vestul Antarcticii; alte activităţi seismice rare şi nesemnificative; iceberguri mari se pot rupe din  calota glaciară;

MEDIU - PROBLEME CURENTE: În 1998, datele obţinute  prin satelit ale NASA au arătat că gaura de ozon din dreptul Antarcticii era cea mai mare din istorie, acoperind  27 de milioane de kilometri pătraţi; cercetătorii au descoperit  în 1997 că un nivel ridicat de raze ultraviolete care trec prin gaura de ozon dăunează ADN-ului peştelui de gheaţă, un peşte din Antarctica lipsit de hemoglobina; diminuarea stratului de ozon, aşa cum a fost anterior demonstrat, face rău plantelor unicelulare marine din Antarctica, în anul 2002, zone semnificative de platforme glaciare s-au dezintegrat ca un răspuns la încălzirea regională;

Notă: cel mai rece, cel mai înalt (în medie), cel mai străpuns de vânturi şi cel mai uscat continent; în timpul verii, mai multă radiaţie solară ajunge la suprafaţa Polului Sud decât la Ecuator într-o perioadă echivalentă; cea mai mare parte nelocuibilă;


ANTARCTICA. POPULAŢIA


POPULAŢIA: nu există locuitori indigeni, dar există staţii de cercetare atât permanente, cât şi numai de vară ;
Notă: 29 de naţiuni, toate semnatare ale Tratatului Antarcticii, operează prin Programul lor Naţional Antarctic un număr de staţii de cercetare sezoniere (numai vara) şi anuale  atât pe continent cât şi în insulele din apropiere, la sud de 60 de grade latitudine sudică (regiunea acoperită de Tratatul Antarcticii), populaţia care cercetează  şi sprijină ştiinţa sau care este implicată în gestionarea şi protecţia regiunii Antarctice variază de la aproximativ 4.400 în timpul verii la 1.100 în timpul iernii, în plus, aproximativ 1.000 de oameni, incluzând echipajul navei şi oameni de ştiinţă care fac cercetare la bord, sunt prezenţi în apele din regiunea tratatului; punctul de vârf vara (decembrie-februarie) populaţie - totală 4.490; Argentina 667, Australia 200, Australia şi România în comun 13, Belgia 20, Brazilia 40, Bulgaria 18, Chile 359, China 90, Republica Cehă 20 , Ecuador 26, Finlanda 20, Franţa 125, Franţa şi Italia în comun 60, Germania 90, India 65, Italia 102, Japonia 125, Coreea de Sud 70, NZ 85, Norvegia 44, Peru 28, Polonia 40, Rusia 429, Africa de Sud 80 , Spania 50, Suedia 20, Ucraina 24, Marea Britanie 217, SUA 1.293, Uruguay 70 (2008-2009), iarna (iunie-august) populaţia pe staţii - 1.106 total; Argentina 176, Australia 62, Brazilia 12, Chile 114, China 29 , Franţa 26, Franţa şi Italia în comun 13, Germania 9, India  25, Japonia 40, Coreea de Sud 18, NZ 10, Norvegia 7, Polonia 12, Rusia 148, Africa de Sud 10, Ucraina 12, Marea Britanie 37, SUA 337, Uruguay 9 (2009); staţii de cercetare operate în zona Tratatului Antarcticii (la sud de 60 de grade latitudine sudică) de către Programe Nationale Antarctice: statii anuale - 40 totale; Argentina 6, Australia 3, Brazilia 1, Chile 6, China 2, Franţa 1 , Franţa şi Italia au în comun 1, Germania 1, India 1, Japonia 1, Coreea de Sud 1, NZ 1, Norvegia 1, Polonia 1, Rusia 5, Africa de Sud 1, Ucraina 1, Marea Britanie 2, SUA  3, Uruguay 1 (2009) , o serie de staţii sezoniere (numai vara), tabere, şi refugii - Argentina, Australia, Belgia, Bulgaria, Brazilia, Chile, China, Republica Cehă, Ecuador, Finlanda, Franţa, Germania, India, Italia, Japonia, Coreea de Sud , Noua Zeelandă, Norvegia, Peru, Polonia, România (cu Australia), Rusia, Africa de Sud, Spania, Suedia, Ucraina, Marea Britanie, SUA, şi Uruguay (2008-2009), în plus, în timpul verii australe câteva naţiuni deţin numeroase locaţii populate cum ar fi tabere de corturi, unităţi de vară temporare, şi deplasări în sprijinul cercetării (mai 2009 est.).


ANTARCTICA. GUVERNAREA

NUMELE ŢĂRII:
:: FORMA CONVENŢIONALĂ LUNGĂ: nici una
:: FORMA CONVENŢIONALĂ SCURTĂ: Antarctica

FORMA DE GUVERNĂMÂNT: Sumar asupra Tratatului Antarcticii - regiunea Antarcticii este condusă printr-un sistem cunoscut sub numele de Tratatul Antarcticii, sistemul include:
1 Tratatul Antarcticii, semnat la 01 decembrie 1959 şi intrat în vigoare la 23 iunie 1961, care stabileşte cadrul legal pentru gestionarea Antarcticii,
2  Recomandări şi măsuri adoptate la reuniunile ţărilor din cadrul Tratatului Antarcticii,
3 Convenţia privind protecţia focilor din Antarctica (1972), 4 Convenţia privind protecţia resurselor marine vii din Antarctica (1980), şi 5 Protocolul privind protecţia mediului din zona Tratatului Antarcticii (1991); ce-a de-a 33a Reuniune Consultativă pentru Tratatul Antarcticii  a avut loc la Punta del Este, Uruguay în mai 2010, la aceste întâlniri periodice, deciziile sunt luate prin consensul (nu prin vot)  tuturor membrilor naţiunilor consultative; până în aprilie 2010 au fost 48 de state membre ale tratatului: 28 consultative şi 20 de non-consultative; printre membrii consultativi(care iau decizii) sunt incluse cele 7 naţiuni care pretind porţiuni din Antarctica ca teritoriu naţional(unele pretenţii se suprapun), şi 21 de naţiuni care nu au pretenţii; SUA şi Rusia şi-au rezervat dreptul de a pretinde teritoriu, SUA nu recunoaşte revendicările altora; Antarctica este administrată prin intermediul reuniunilor naţiunilor membre consultative; deciziile luate în urma acestor întâlniri sunt efectuate de naţiunile membre (cu privire la proprii lor resortisanţi şi operaţiuni) în conformitate cu legile lor naţionale; ani din paranteze indică momentul în care o naţiune membru consultativ a aderat la tratat şi anul în care a fost acceptată în calitate de membru consultativ, în timp ce lipsa datelor  indică faptul că ţara a fost membră semnatară a tratatului original din 1959;
naţiunile reclamante sunt - Argentina, Australia, Chile, Franţa, Noua Zeelandă, Norvegia, şi Marea Britanie; naţiunile consultative sunt - Belgia, Brazilia (1975/1983), Bulgaria (1978/1998), China (1983/1985), Ecuador (1987/1990), Finlanda (1984/1989), Germania (1979/1981), India (1983/1983), Italia (1981/1987), Japonia, Coreea de Sud (1986/1989), Olanda (1967/1990 ), Peru (1981/1989), Polonia (1961/1977), Rusia, Africa de Sud, Spania (1982/1988), Suedia (1984/1988), Ucraina (1992/2004), Uruguay (1980/1985), şi membrii non-consultativi ai Statelor Unite, cu anul de aderare în paranteze, sunt - Austria (1987), Belarus (2006), Canada (1988), Columbia (1989), Cuba (1984), Republica Cehă (1962/1993) Danemarca (1965), Estonia (2001), Grecia (1987), Guatemala (1991), Ungaria (1984), Coreea de Nord (1987), Monaco (2008), Papua Noua Guinee (1981), Portugalia (2010), România ( 1971), Slovacia (1962/1993), Elveţia (1990), Turcia (1996), şi Venezuela (1999); notă - Cehoslovacia a aderat la tratat în 1962 şi s-a separat în Republica Cehă şi Slovacia în 1993;
Articolul 1 - Aria va fi utilizată exclusiv în scopuri paşnice; activităţile militare, cum ar fi testarea de arme, sunt interzise, iar personalul şi echipamentele militare pot fi utilizate numai în scop de cercetare ştiinţifică sau în oricare alte scopuri paşnice;
Articolul 2 - Libertatea de cooperare şi cercetare ştiinţifică va continua;
Articolul 3
- schimbul liber de informaţii şi de personal, cooperarea cu ONU şi alte agenţii internaţionale; Articolul 4 - nu recunoaşte, nu contestă şi nu stabileşte revendicări teritoriale; cât timp tratatul este în vigoare, nu se vor ridica noi revendicări teritoriale;
Articolul 5 - interzice exploziile nucleare şi deversarea de deşeuri radioactive;
Articolul 6 - Tratatul include tot uscatul şi banchizele de gheaţă aflat la sud de paralela de 60 de grade latitudine sudică,şi rezervă drepturi privind mările înconjurătoare;
Articolul 7 - Statele semnatare cu statut de observator au liber acces inclusiv la observaţii aeriene asupra oricărei zone şi pot inspecta orice staţie, instalaţie şi echipament; trebuie să se dea notificări în avans pentru orice activităţi şi pentru introducerea de personal militar;
Articolul 8
- Permite fiecărui stat să aibă jurisdicţie asupra propriilor observatori şi cercetători;
Articolul 9 - Între statele membre au loc întâlniri consultative frecvente;
Articolul 10 - Statele semnatare vor descuraja activităţile oricărei ţări desfăşurate în Antarctica dacă sunt contrare tratatului;
Articolul 11 ​​- disputele vor fi rezolvate pe cale paşnică de părţile implicate sau, în cazuri extreme, de CIJ;  Articolele 12, 13, 14 - Tratează respectarea, interpretarea şi amendarea tratatului de către statele semnatare; alte acorduri : aproximativ 200 de recomandări adoptate la şedinţele consultative ale tratatului şi ratificate de guverne; un acord privind resursele minerale a fost semnat în 1988, dar a rămas neratificat; Protocolul pentru Protecţia Mediului privind Tratatul Antarcticii a fost semnat la 4 octombrie 1991 şi a intrat în vigoare la 14 ianuarie 1998; acest acord asigură protecţia mediului antarctic prin şase anexe specifice: 1) evaluarea impactului asupra mediului, 2) conservarea faunei şi florei din Antarctica, 3) eliminarea şi gestionarea deşeurilor, 4) prevenirea poluării marine, 5) protejarea şi gestionarea zonei, 6) răspunderile care reies din urgenţele ecologice, interzice toate activităţile legate de resursele minerale, cu excepţia cercetărilor ştiinţifice, un Secretariat permanent al Tratatului Antarcticii, a fost înfiinţat în 2004 în Buenos Aires, Argentina

SISTEMUL JURIDIC: Antarctica este administrată prin intermediul unor întâlniri anuale - cunoscute sub numele de Întrunirile Consultative privind Tratatului Antarcticii – care includ ţări membre consultative, ţări membre non-consultative, organizaţiile observatoare şi organizaţiile de specialitate; deciziile luate în urma acestor întâlniri sunt puse în aplicare de naţiunile membre (cu privire la proprii lor resortisanţi şi operaţiuni) în conformitate cu legile lor naţionale; mai general, accesul în zona Tratatului Antarcticii, deci în toate zonele cuprinse între 60 şi 90 de grade latitudine sudică, este supus la o serie de instrumente juridice relevante şi proceduri de autorizare adoptate de statele membre ale Tratatului Antarcticii; Notă – legile Statelor Unite ale Americii inclusiv anumite infracţiuni penale comise de către sau împotriva cetăţenilor Statelor Unite, cum ar fi   crima, se pot aplica extrateritorial, anumite legi ale SUA se aplică direct pentru Antarctica, de exemplu, Actul privind conservarea Antarcticii, 16 U.S.C secţiunea 2401 şi următoarele, prevede sancţiuni civile şi penale pentru următoarele activităţi cu excepţia cazului în care sunt autorizate prin regulamentul de statut: luarea mamiferelor sau păsărilor native; introducerea plantelor şi animalelor neindigene; accesul în ariile cu protecţie specială; descărcarea sau eliminarea deşeurilor poluante; şi importul în SUA al anumitor elemente din Antarctica; încălcarea Actului privind conservarea Antarcticii atrage sancţiuni de până la 10.000 dolari în amenzi şi un an în închisoare; Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Departamentul de Justiţie împart responsabilităţile de aplicare; Legea Publică 95-541, Actul Statelor Unite privind conservarea Antarcticii din 1978, după cum a fost modificat în 1996, impune expediţiilor făcute din SUA către Antarctica să notifice, în prealabil, Oficiul oceanelor, Camera 5805, Departamentul de Stat, Washington, DC 20520, care raportează asemenea planuri către alte naţiuni în conformitate cu Tratatul Antarcticii, pentru mai multe informaţii, contactaţi Oficiul pentru permise , Biroul de Programe Polare, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă, Arlington, Virginia 22 230, telefon: (703) 292-8030 sau vizitaţi site-ul său la www.nsf.gov


ANTARCTICA. ECONOMIA

ECONOMIA. GENERALITĂŢI: Demersurile ştiinţifice predomină activităţile umane din Antarctica mai degrabă decât preocupările comerciale. Pescuitul de-a lungul coastei şi turismul, ambele bazate în străinătate, sunt principalele puncte de sprijin pentru activitatea economică limitată.a Antarcticii. Pescăriile din Antarctica, au drept ţintă trei mari specii: codul antarctic şi patagonian (Dissostichus eleginoides and D. mawsoni), macroul de apă rece (Champsocephalus gunnari), şi krill (Euphausia superba) - au raportat debarcarea a 141.147 de tone metrice în 2008-09 (1 iunie-30 iulie) (pescuitul este estimat din aria acoperită de Convenţia privind conservarea resurselor marine vii din Antarctica (CCAMLR), care se extinde uşor dincolo de zona Tratatului Antarcticii.). Pescuitul ilegal, în special codul patagonian (cunoscut şi sub denumirea Chilean sea bass),  este o problemă serioasă. CCAMLR determină limitele recomandate de captură pentru speciile marine . Un total de 37.858 de turişti au vizitat zona Tratatului Antarcticii în vara anului 2008 -2009, în scădere faţă de  46.265 de vizitatori în perioada 2007-2008 (estimări furnizate membrilor Tratatului Antarcticii de către Asociaţia Internaţională a Tour-operatorilor pentru Antarctica (IAATO), estimarea nu include pasagerii din survoluri). Aproape toţi au fost pasageri pe nave şi iahturi comerciale (neguvernamentale) care fac mai multe excursii în timpul verii.


ANTARCTICA . TELECOMUNICAŢII

SERVICIILE DE TELEFONIE:
:: GENERALITĂŢI: sisteme locale la câteva staţii de cercetare;
:: INTERN: reţelele mobile comerciale operează într-un număr mic de locaţii;
:: INTERNAŢIONAL: codul de ţară – nealocat;  prin satelit (inclusiv sistem de reţele mobile Inmarsat şi Iridium), la şi de la toate staţiile de cercetare, nave, avioane, şi majoritatea părţilor de câmp (2007)

CODUL INTERNET DE ŢARĂ: .aq

NUMĂRUL DE COMPUTERE CONECTATE LA INTERNET: 7,765 (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 135


ANTARCTICA. TRANSPORTURI


AEROPORTURI: 26 (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 126

AEROPORTURI - CU PISTE NEPAVATE:
:: TOTAL: 26
:: PESTE 3.047 M: 5
:: 2.438 - 3.047 M: 5
:: 1.524-2.437 M: 1
:: 914 - 1.523 M: 9
:: SUB 914 M: 6 (2010)

HELIPORTURI: 53
Notă: staţii anuale şi sezoniere operate de staţiile Programelor Naţionale asupra Antarcticii, au un fel de facilităţi de aterizare pentru elicoptere, pregătite (helipads) sau nepregătite (2010)

PORTURI ŞI TERMINALE: Staţia McMurdo; cele mai multe staţii de coastă au puncte de ancorare în larg  rare şi intermitente, câteva staţii au facilităţi de bază Wharf
Transporturi Notă: Printre staţiile de coastă ale SUA se numără McMurdo (77 51 S, 166 40 E) şi Palmer (64 43 S, 64 03 W); folosite de guvern sau cu permis (a se vedea Oficiul pentru Eliberarea Permiselor sub "Sistem legal"); toate navele care ancorează în porturi sunt supuse inspecţiei în conformitate cu articolul 7 din Tratatul Antarctic; instrumentele juridice relevante şi procedurile de autorizare adoptate de statele membre la Tratatul Antarcticii, care reglementează accesul în zona Tratatului Antarcticii - în toate zonele între 60 şi 90 de grade latitudine sudică trebuie să fie respectate (a se vedea "Sistem legal"); Comisia hidrografică asupra Antarcticii (HCA), o comisie membră a Organizaţiei Internaţionale Hidrografice (OIH) este responsabilă de analizele hidrografice şi graficele nautice în zona Tratatului Antarcticii, coordonează şi facilitează furnizarea de diagrame exacte şi adecvate precum şi a altor ajutoare pentru navigaţie care sprijină navigaţia în siguranţă în regiune; posibilitatea de a deveni membru HCA este deschisă oricărui stat membru OIH  al cărui guvern a aderat la Tratatul Antarcticii şi care contribuie cu date sau resurse către graficul OIH care acoperă zona;


ANTARCTICA. SISTEMUL DE APĂRARE NAŢIONALĂ


Notă:  Tratatul Antarcticii interzice orice măsuri de natură militară, cum ar fi stabilirea de baze militare şi fortificaţii, efectuarea de manevre militare, sau testarea oricărui tip de armă; dar permite utilizarea  personalului militar sau echipamentelor pentru cercetarea ştiinţifică sau pentru orice alte scopuri paşnice;


ANTARCTICA. PROBLEME TRANSNAŢIONALE


DISPUTE – INTERNAŢIONALE: Tratatul Antarcticii blochează, deşi cele mai multe state nu recunosc, terenurile şi creanţele maritime teritoriale făcute de către Argentina, Australia, Chile, Franţa, Noua Zeelandă, Norvegia, şi Regatul Unit (unele se suprapun) pentru trei pătrimi din continent; SUA şi Rusia îşi rezervă dreptul de a pretinde teritorii; nu au fost făcute cereri oficiale în sectorul de vest, între 90 şi 150 de grade vest; Comisia Internaţională pentru vânătoarea de balene a creat o rezervaţie în jurul întregului continent pentru a descuraja capturile făcute de către ţările care pretind desfăşurarea vânătorii de balene în scopuri ştiinţifice; Australia a stabilit o structură similară păstra în apele din jurul cererii sale teritoriale.