O sintagmă care arată înalta pregătire a vorbitorului este "status quo". Problema este că este incorect în această formă, corect fiind "statu-quo". Iar pronunţia corectă este "statu cvo". În presa românească formula "status quo" este de găsit adesea, probabil pentru că aceasta este varianta folosită în limba engleză.


Cum româna este o limbă romanică, pare mai logic ca noi să folosim varianta originală, din latină, pentru că sintagma "statu-quo" vine din latină, mai precis din "in statu quo ante", care înseamnă „în starea în care era înainte”.

Iată câteva exemple din presă din ultimele 6 luni:

"Nu pot ţine ascunsă profunda mea preocupare pentru situaţia care s-a creat în ultimele zile şi, în acelaşi timp, trebuie să adresez un apel cordial astfel încât să existe o implicare din partea tuturor pentru a respecta acel status quo al oraşului, în conformitate cu rezoluţiile pertinente ale Naţiunilor Unite". Sursa: EvZilei

"Papa Francisc a cerut ca status quo-ul în Ierusalim să fie respectat, estimând că în caz contrar ar putea fi alimentate alte conflicte din lume.". Sursa: Ştirile ProTV

"Atât Elon Musk, CEO-ul Space X, cât şi Albert Einstein, au avut ceva în comun: ideea că status quo-ul lucrurilor nu trebuie luat ca adevăr.". Sursa: Descopera.ro

Ce spun dicţionarele?

DN (1986)
STATU-QUO s.n. invar. Situație existentă sau care a existat la un moment dat. [Pron. statu-cvó. / < lat. statu quo (ante bellum) – stare care a existat (înainte de război)].

DOOM 2 (2005)
státu-quó (lat.) [qu pron. cv] s. n., art. statu-quoul


Ce reţinem?

1. Că se scrie "statu-quo", cu cratimă, şi se citeşte "statu cvo".
2. Că se articulează fără cratimă: "statu-quoul", "statu-quoului", nu "statu-quo-ul".