Cum te înţelegi cu tine? Dar cu ceilalţi? Te temi de eşecuri, de respingeri, de ruşinea resimţită atunci când crezi că nu eşti la înălţimea celorlalţi? Toate aceste lucruri au în centru conceptul de stimă de sine, instrumentul suprem al libertăţii şi autonomiei noastre psihologice. Cartea „Imperfecţi, liberi şi fericiţi. Practici ale stimei de sine” este despre tine. Este despre cum eşti tu, cum te arăţi lumii şi ce poţi să devii. Este despre reflecţie, acţiune şi perseverenţă.

 

 



Pentru a descoperi cum stăm cu stima de sine şi ce putem face în privinţa ei, Christophe André ne introduce într-un „şantier psihologic”, în care vom găsi mult praf, dar şi comori. Și cel mai important, dacă vom fi sinceri, în final, ne vom găsi pe noi.

Stima de sine şi dimensiunile ei


Ce părere ai despre tine? Cum te simţi cu această părere? Ce faci cu viaţa ta având această părere?

Dacă ai răspuns la aceste întrebări înseamnă că eşti pe cale să spui cum este stima ta de sine. Dar stai! Nu te grăbi, reducând-o la „bună” sau „rea”, „scăzută” sau „înaltă”. Stima ta de sine merită mai multă atenţie. Pentru a o înţelege pe deplin, trebuie abordată atât cantitativ cât şi calitativ. Poate că te gândeşti că ai o stimă de sine înaltă, dar când crezi asta, iei în considerare toate evenimente vieţii? Cum reacţionezi la eşecuri? Dar la reuşite? Să zicem că ai succes în planul carierei, dar ce părere ai despre relaţiile tale? Consideri că trebuie să ai, să faci şi să arăţi într-un anumit fel pentru a fi stimat de ceilalţi sau ai propriile valori după care te ghidezi?


Pentru a măsura globalitatea stimei tale de sine, trebuie să ai în vedere atât nivelul, dar şi stabilitatea, armonia, autonomia, costul şi locul central pe care problemele legate de aceasta îl ocupă în viaţa ta.

Este probabil de la sine înţeles că o stimă de sine bună prezintă numai avantaje, dar de cele mai multe ori lipsa recunoaşterii sociale şi a sentimentului de eficienţă personală  conduc la fragilizarea stimei de sine. O dată cu aceasta sunt activate reflexe de apărare care, în loc să protejeze persoana, mai mult îi fac rău. Plasarea stimei de sine în centrul preocupărilor, atitudinea ofensivă şi cea defensivă, sunt principalele strategii de apărare abordate de stimele de sine joase şi de cele înalte şi fragile. Deşi diferă în exterior, aceste strategii au în realitate aceiaşi bază: sentimentul de vulnerabilitate. Dacă în cazul stimelor de sine scăzute, acesta este conştient, în cel al stimelor de sine înalte şi fragile este foarte puţin conştient sau uneori total inconştient.


Primul pas spre schimbare


Toţi oamenii au parte de eşecuri, respingeri şi momente de îndoială. Ce îi diferenţiază pe cei cu o stimă de sine înaltă de ceilalţi este acceptarea.

Dacă stimele de sine scăzute sunt tentate să privească acceptarea ca pe o formă de pasivitate, pentru stimele de sine înalte acceptarea nu înseamnă renunţare, ci dimpotrivă, o oportunitate de a învăţa şi a progresa.

Acceptarea de sine nu este un simplu concept, ci un fel de a fi, iar cea mai bună calea prin care poate fi dobândită este practica repetată. Pentru a practica acceptarea de sine, este necesar să acceptăm atât trecutul, cât şi prezentul. De asemenea, trebuie să rămânem conştienţi mereu pentru a sesiza ce se întâmplă în interiorul nostru şi să facem efortul de a accepta ideea răului cel mai mare. Oare e chiar atât de rău precum pare?


Să fii cel mai bun prieten al tău

Persoanele cu o stimă de sine joasă poartă un război permanent cu sine. Prin judecăţi, critici şi scoaterea în evidenţă doar a insuficienţelor, acestea ajung să se ascundă în întregime, doar pentru a ascunde o mică parte din ele.

Natura relaţiei pe care o avem cu noi înşine este cel mai bun barometru al stimei noastre de sine. O bună stimă de sine se apropie cel mai mult de relaţia de prietenie. Ca şi în cazul acesteia, asocierea dintre exigenţă, bunăvoinţă, prezenţă şi toleranţă, ajută cel mai mult la crearea unei relaţii solide cu noi înşine.


Curajul de a te arăta

De cele mai multe ori, ceea ce ne face să percepem diferite situaţii ca fiind un pericol pentru stima noastră de sine - de exemplu, să nu cunoaştem răspunsul la o întrebare când suntem într-un grup sau să pierdem la un joc - ţine de evaluarea noastră. Ne spunem că nu e normal să nu ştim, sau că nu e normal să nu fim asemeni celorlalţi, iar asta ne împiedică să ne acceptăm şi să ne afirmăm. Lărgind privirea asupra noastră, acceptându-ne slăbiciunile şi stabilind o relaţie amicală cu noi înşine, ne vom putea exprima mai uşor nevoile, gândurile şi emoţiile.

Ca să poţi să te afirmi, trebuie mai întâi să înveţi să te asculţi, să te respecţi, iar abia apoi să te arunci în valurile vieţii.

Să te afirmi nu înseamnă să fi agresiv, cum des este înţeles greşit. Scopul nu este să iei locul celorlalţi, ci să-ţi iei propriul loc, să te arăţi lumii în timp ce ai grijă şi de legăturile tale sociale. Poate părea dificil, mai ales dacă în prezent te simţi atât de jos încât nici nu îţi vine să scoţi capul la lumină. Vestea bună este că, aşa cum afirmă Christophe André, „nu ne naştem gata afirmaţi, ci devenim”. Iar dacă acest lucru nu se întâmplă  în copilărie, printr-o educaţie care să ne încurajeze să ne exprimăm liber, o putem face la vârsta adultă, printr-un efort deliberat.

 




Tu şi ceilalţi


Nevoia de conexiune, de apartenenţă şi de acceptare, sunt nevoile fundamentale ale omului, relaţiile sociale reprezentând cea mai mare bogăţie pe care o putem avea. Dacă suntem singuri, izolaţi sau relaţiile noastre suferă, nu putem să ne simţim bine. Pe lângă căutarea de sine, avem nevoie să ne căutăm locul, activităţile şi legăturile care ne dau sentimentul că existăm.

Majoritatea suferinţelor relaţionale provin din frică. Frica de a fi uitaţi, respinşi, ridiculizaţi şi neiubiţi. Nevoia de a fi recunoscuţi oferă un sentiment de existenţă socială, de existenţă pur şi simplu. Tot aşteptând recunoaşterea, ajungem în final la o stare de fragilitate care transformă orice nimic într-o mare suferinţă. Și astfel, din cele mai multe situaţii ajunge să iasă fum fără să existe foc.

„De poţi cunoaşte triumful şi dezastrul, şi trata aceşti doi mincinoşi la fel” - Rudyard Kipling

Comparaţia şi competiţia, sunt alte două elemente ce au în centru stima de sine. Ne dorim să fim mai buni decât ceilalţi şi să câştigăm. Să arătăm de ce suntem în stare. Paradoxal, cu cât ai o stimă de sine mai bună, cu atât eşti mai eliberat de nevoia de performanţă. În acelaşi timp, avem nevoie să ne inspirăm de la ceilalţi ca să progresăm, să îi observăm pe cei pe care viaţa ni scoate în cale. Oricât am vrea să credeam că suntem unici şi autonomi, ne construim prin imitaţie. Diferenţa constă în modelele pe care ni le alegem. Iar în final, cel mai important este să ajungem la ceea ce se poate spune că este o formă de înţelepciune a stimei de sine, şi anume, capacitatea de a ne compara cu noi înşine.

Un lucru e clar, stima de sine preferă dragostea! Pentru a face faţă fricilor, geloziei, invidiei şi dorinţei de a câştiga mereu, este important să încerci să cultivi încrederea, admiraţia, gratitudinea şi să împărtăşeşti cu cei apropiaţi din ceea ce te face fericit.

Învăţând să comunici cu adevărat, căutând mai mult apartenenţa decât diferenţa, fiind tu însuţi chiar şi atunci când te simţi neadecvat, vei avea parte de beneficii pe termen lung, atât interioare, cât şi relaţionale.  


Acţiunea: oxigenul stimei de sine

„Acţionând, greşim uneori. Nefăcând nimic, greşim mereu” -  Romain Rolland

Evitarea nu ne învaţă nimic. Numai confruntarea ne poate învăţa ceva. E adevărat, uneori ne învaţă lucruri dureroase, dar măcar stim încotro să o apucăm. A acţiona înseamnă a te expune la eşec, la judecată. Dar dacă e să alegi între riscul unei eventuale respingeri şi cel al regretului, mai bine alegi prima variantă. Deşi unele studii arată că eşecurile sunt mai dureroase dacă provin din acţiuni care nu au avut succes, decât din lipsa acţiunii, alte studii arată că oamenii regretă cel mai mult lucruri pe care nu le-au făcut. Contradicţia provine din relaţia cu timpul – pe moment, regretăm mai ales lucrurile pe care le-am făcut, iar pe termen lung, lucrurile pe care nu le-am făcut.

Oricât ai vrea, nu există alegerea cea mai bună. O opţiune devine bună sau proastă prin ceea ce alegi să faci cu ea. De asemenea, o dată ce ai întreprins o acţiune, e necesar să dai dovadă de flexibilitate, pentru a nu te opri din ea atunci când nu e cazul, sau să mergi până în pânzele albe chiar şi atunci când nu se poate face nimic. Trebuie să înveţi să acţionezi pentru acţiunea însăşi şi nu pentru reuşită. Și pentru a nu-ţi mai fi teamă să acţionezi, trebuie să înmulţeşti acţiunile. Cu cât acţionezi mai puţin, cu atât e mai dureros atunci când ai parte de un eşec.

Dacă consideri că ai o stimă de sine scăzută, iar asta te va împiedica să realizezi lucruri importante în viaţă, nu te descuraja. Numeroase personalităţi – de exemplu, Charles Darwin - au avut această problemă, iar asta nu le-a împiedicat să îşi arate geniul.


Uitarea de sine

Cea mai mare parte a timpului o petreci cu tine. Nu ai încotro! De tine chiar nu poţi să scapi! De fapt, chiar de ţi-ar veni vreo idee legat de asta, ar fi preferabil să nu o faci. Nici nu ştii ce te aşteaptă după ce te-ai preocupat atât de mult de tine. În sfârşit te eliberezi. Poţi să uiţi de tine şi de stima ta de sine. Nu, nu ai muncit degeaba până acum, ci doar te-ai pregătit pentru a te aşeza confortabil în centrul vieţii tale. Acum poţi fi cu adevărat tu însuţi, prezent la viaţă şi la ceilalţi. Nu mai depinzi de ei, de părerile lor despre tine, de ce spune societatea că e bine sau rău. Acum eşti tu şi atât! În sfârşit poţi spune că exiști!

Drumul e lung, dar există un drum...

Christophe André este un autor credibil. El nu oferă preparate, ci ingrediente. Nu spune că e uşor, ci din contră. Totul este un proces în care suişurile şi coborâşurile sunt normale, iar obiectivul nu este să te transformi total, să treci de la îndoieli la certitudini, ci să fi puţin mai încrezător, puţin mai senin, puţin mai îndrăzneţ, ţinând cont în acelaşi timp de propria personalitate. Să devii tu, eliberat de griji, de impresia că orice ai face va fi un eşec şi ceilalţi te vor respinge.

Suntem oameni. E normal să greşim, să fim imperfecţi... O dată ce vom accepta asta, vom putea face primul pas spre o viaţă mai liberă şi mai fericită.