Entering spaceVă invităm să citiţi în continuare partea a doua a recenziei lucrării "Entering space: colonizarea spaţiului cosmic", scrisă de Robert Zubrin. Veţi afla detalii despre posibilităţile actuale de explorare a planetei Marte, cât şi despre tehnologiile spaţiale ale viitorului.

 

 

 

"Entering Space" de Robert Zubrin (1)


Explorarea lui Marte ne va confrunta cu una dintre cele mai profunde şi importante întrebări filozofice pe care oamenii le-au avut din vremuri imemoriale - prevalenţa şi semnificaţia vieţii în Univers. Universul este viu sau mort? Marte deţine răspunsul.

Actualele dovezi ştiinţifice arată că Marte a fost cândva o planetă caldă şi umedă, un loc prietenos vieţii şi în care se pare că a existat viaţa: o rocă veche de 3.6 miliarde de ani şi dislocată de pe Marte acum 16 milioane de ani a fost studiată de cercetătorii de la NASA, care au descoperit bacterii fosilizate. Deşi întrebarea rămâne deschisă, această descoperire ar putea avea o importanţă istorică pentru că ar demonstra că procesele care duc la dezvoltarea vieţii nu sunt proprii Pământului, ci extrem de probabile oriunde şi oricând există condiţii fizice şi chimice corespunzătoare. Totuşi întrebarea cea mai importantă legată de Planeta Roşie nu este dacă a existat viaţă pe Marte, ci “va exista viaţă pe Marte?”. Pot stabili oamenii o civilizaţie pe altă planetă?

Autorul susţine că SUA dispune în acest moment de tehnologia necesară explorării umane pe Marte, neavând nevoie de nave futuriste, ci doar de vehicule mici, lansate direct de rachete ce utilizează aceeaşi tehnologie care i-a purtat pe astronauţi pe Lună acum 4 decenii (tehnica e explicată în detaliu în carte). Deci dificultatea nu ar reprezenta-o transportul, ci capacitatea de a folosi resursele locale pentru a întreţine locuitorii. O bază cu membri permanenţi va trebui să dezvolte tehnici de extragere a apei din sol, de practicare a agriculturii de seră (s-a demonstrat deja că plantele pot creşte în sere umplute cu CO2 la presiuni marţiene), de fabricare a materialelor de construcţii pentru a putea trăi în clădiri presurizate. Pe Marte resursa cea mai accesibilă este atmosfera care poate fi utilizată pentru producerea de oxigen, combustibil şi apă (cu aducerea de hidrogen de pe Pământ şi combinarea sa cu dioxidul de carbon care alcătuieşte 95% din atmosfera marţiană).

Alte exemple de planete care îndeplinesc condiţii pentru habitare în opinia sa: Titan (satelitul lui Saturn), Europa (satelitul lui Jupiter), asteroizii sau chiar cometele; dar principala problemă în explorarea şi colonizarea acestora rămâne distanţa:

Pământul se află la 150 de milioane de kilometri faţă de Soare, 50 de milioane faţă de Marte şi 37 de mii de miliarde de kilometri faţă de următoarea stea – Proxima Centauri. Cu cel mai rapid vehicul construit până acum – Voyager (17 km/s) -  am ajunge în sistemul solar vecin în 79 de secole!

 



 

Coperta cartii Entering space
Coperta cărţii


Metodele de propulsie propuse sunt deocamdată fanteziste, fiind demonstrate matematic, dar nu ca dovadă că ele ar acţiona sau nu: găurile de vierme, distorsiunile spaţiale, corzile cosmice, etc. Dar dacă am încerca să folosim tehnologiile pe care le cunoaştem şi despre care ştim că funcţionează? Iată câteva idei:

1. Propulsia chimică - în mod normal, viteza de evacuare posibilă a unei rachete chimice este de aproximativ 5 km/s; dacă ne-am folosi de gravitaţia planetelor (forţa de învingere a atracţiei gravitaţionale a unei planete) am ajunge până 110 km/s şi am scurta considerabil timpul, dar tot ne-ar trebui în jur de 1200 de ani să ajungem la Proxima Centauri.

2. Propulsia cu fisiune - idee care s-a materializat în proiectul Orion, finanţat de comisia pentru energia atomică SUA, dar întrerupt în 1963, în urma tratatului semnat de SUA şi URSS pentru interzicerea detonării armelor nucleare în Spaţiu. Practic, consta în construirea unei cale în mijlocul navei, umplută cu bombe nucleare care sunt detonate în succesiune rapidă. Energia rezultată va asigura navei o viteză ce va duce la atingerea aceleiaşi Proxima Centauri în aproximativ 215 ani.

3. Propulsia cu fuziune - acum începem cu adevărat să vorbim de zboruri interstelare: folosind acelaşi sistem de propulsie tip Orion (dar în cazul fuziunii nefiind nevoie de  masă critică)  şi beneficiind de o entalpie (energie/unitate de masă) de 4 ori mai mare decât în cazul fisiunii, am putea reduce timpul de atingere a sistemului solar vecin la 43 de ani.

4. Antimateria – deşi pentru unii science fiction, este cât se poate de reală. N-o întâlnim în viaţa cotidiană pentru că Universul sau cel puţin regiunea în care ne aflăm noi a fost creat cu un exces de materie obişnuită. Dar particule de antimaterie s-au obţinut şi colectat în acceleratoarele de mare energie precum Fermilab sau CERN. Anihilând antiparticulele cu particulele obişnuite (hidrogenul cu antihidrogenul), s-ar obţine energii cu mult superioare: un kilogram de antimaterie care se va anihila cu un kilogram de materie va degaja o energie echivalentă cu 40 de milioane tone de TNT, viteza de evacuare maximă a unei rachete fiind egală cu viteza luminii. Cu toate pierderile de energie şi randament, o astfel de  rachetă ne-ar purta spre Proxima Centauri în doar 5 ani (care vor părea 3 pentru membrii echipajului datorită dilatării relativiste a timpului).

5. Velele solare - idee inspirată de Johannes Kepler acum 400 de ani, care a observat că indiferent dacă o cometă vine sau se îndepărtează de Soare, coada îi este îndreptată în direcţia opusă Soarelui.  Asta l-a făcut să bănuiască că Soarele exercita o forţă care împinge coada cometei. Era vorba despre forţa luminii sau efectul fotoelectric, teorie căreia Einstein i-a dat baza teoretică şi  pentru care a şi luat premiul Nobel. Dacă lumina deviază cozile cometelor, atunci ar putea deplasa şi navele spaţiale, şi-au dat seama oamenii de ştiinţă. Practic, pe navă s-ar instala uriaşe oglinzi, vele solare, astfel încât razele Soarelui să împingă în ele şi să creeze forţa de propulsie. Dispozitivul nu ar ajunge la viteze intergalactice, dar ar fi suficient pentru transportul până pe Marte, motiv pentru care ideea  a fost susţinută cu consecvenţă de nume importante ale ştiinţei precum Arthur C. Clarke sau Louis Friedman.

6. Velele magnetice - un tip de reactor cu fuziune care să colecteze hidrogen interstelar în timp ce zboară, pentru ca după aceea să îl ardă şi să producă propulsia.

Toate aceste tehnologii presupun resurse importante, în primul rând financiare, motiv pentru care se află în cel mai bun caz la stadiu de proiect. Ceea ce Zubrin subliniază însă este că există un imens interes uman pentru explorările spaţiale: în ziua în care NASA a coborât Pathfinder pe Marte, 4 iulie 1997, s-au înregistrat 100 de milioane de accesări  pe site-ul Nasa Mars. În următoarele 6 luni s-au înregistrat încă 700 de milioane de accesări. Ca o comparaţie, SUA are 300 de milioane de locuitori; într-o singură zi Nasa Mars a obţinut mi multe accesări decât oamenii care votează, care activează pentru sau împotriva unei idei politice sau civice. Oamenilor le pasă mai mult de cucerirea frontierei marţiene decât de avort, controlul armelor, sănătate şi orice alt subiect de actualitate care se va dovedi perimat în lupta cu timpul.  Exploratori prin însăşi natura lor, oamenii duc dorul frontierei. De aceea cucerirea frontierei spaţiului este doar o chestiune de timp.

 

Cartea poate fi achiziţionată de pe karte.ro.{jcomments on}