De ce e sexul o placereJared Diamond este profesor la UCLA, în specialitatea biologie şi biogeografie. Este autorul mai multor cărţi, printre care "Guns, Steel and Germs" care s-a bucurat de un imens succes. În continuare, o recenzie a cărţii sale intitulată "De ce e sexul o plăcere?".

 

 

 

Cartea de faţă încearcă să explice cum a evoluat sexul de la o funcţie exclusiv biologică, de reproducere - aşa cum este la majoritatea animalelor - la una socială, cu un scop aparent fără avantaj evolutiv: obţinerea plăcerii. Vom afla că de fapt obţinerea plăcerii este un avantaj care a apărut intrinsec, datorită evoluţiei.

În primul rând autorul ne defineşte sexualitatea normală pentru cele aproximativ 4300 de specii de mamifere din lume, dintre care noi oamenii nu suntem decât una.

Astfel, în cazul majorităţii speciilor, atât masculii cât şi femelele duc o viaţă solitară, întâlnindu-se doar pentru actul împerecherii. Masculii nu oferă mai apoi îngrijiri paterne, nici nu dau vreun semn de recunoaştere a anumitor pui ca urmaşi ai lor printr-un devotament exclusivist în defavoarea altor pui din haită sau cireadă.

În general, la speciile sociabile de mamifere actul sexual se desfăşoară în public, în faţa celorlalţi membri ai grupului, în timpul perioadei fertile femela împerechindu-se cu majoritatea membrilor grupului.

În cele din urmă, la majoritatea populaţiilor de mamifere sălbatice nu este clar stabilită existenţa menopauzei ca fenomen regulat - majoritatea mamiferelor sălbatice sunt încă fertile în momentul morţii.

În comparaţie, comportamentul sexual uman este total diferit: în societăţile umane femeile şi bărbaţii ajung în final la o relaţie de cuplu de lungă durată pe care ceilalţi membri ai societăţii o consideră un contract cu obligaţii reciproce. Cei doi parteneri au adesea relaţii sexuale şi de cele mai multe ori, dacă nu exclusiv, unul cu celălalt.

Pe lângă faptul că este o legătură sexuală, căsătoria este un parteneriat pentru creşterea în comun a copiilor ce rezultă din ea. În pofida faptului că trăiesc într-un cuplu, un soţ şi o soţie nu trăiesc în izolare, ci în mijlocul unei societăţi alcătuite din alte cupluri cu care au relaţii economice şi cu care împart accesul la un teritoriu comun.

Partenerii căsătoriţi fac dragoste în intimitate, iar ovulaţia la femei este ascunsă nu numai pentru potenţialii parteneri sexuali, dar chiar şi pentru majoritatea femeilor. Astfel, receptivitatea sexuală a unei femei se întinde dincolo de această perioadă şi majoritatea împerecherilor au loc în momente nefavorabile conceperii. În consecinţă, actul sexual uman este întreţinut mai mult de dragul obţinerii plăcerii, decât în scopul inseminării.

Toate caracteristicile sexualităţii umane: relaţiile de lungă durată, îngrijirea părintească în comun, sexul în intimitate, ovulaţia ascunsă, receptivitatea feminină extinsă, sexul pentru plăcere şi menopauza femeilor - constituie ceea ce noi considerăm o normalitate sexuală. Suntem amuzaţi sau dezgustaţi să citim despre obiceiurile sexuale ale elefanţilor, şoarecilor, urangutanilor, ale căror vieţi ni se par cel puţin ciudate, dar din punctul de vedere al celorlalte 4300 de specii de mamifere din lume, spune Diamond, noi suntem cei mai ciudaţi.

În primul rând, din punct de vedere biologic, activitatea sexuală umană pare a fi o risipă enormă de energie. De ce nu au femeile semnale clare de ovulaţie, ca majoritatea celorlalte femele animale, ca să putem restrânge sexul la momentele când ne poate servi într-adevăr la ceva bun, procrearea de urmaşi? Răspunsul "pentru că sexul uman e o plăcere" din păcate nu îi satisface pe oamenii de ştiinţă. Există şi alte animale care simt plăcerea: şoarecii marsupiali, care par să se distreze mult mai bine decât noi dacă luăm durata unui act sexual (până la 12 ore); câinii şi multe alte animale, care simt plăcerea doar atunci când femela poate fi fertilizată - fapt recunoscut firesc ca o consecinţă a selecţiei naturale.  De vreme ce noi, oamenii, suntem o excepţie prin ovulaţia ascunsă, receptivitatea continuă şi sexul de plăcere, asta mai mult ca sigur - spune autorul - se întâmplă pentru că aşa am evoluat. Cheia înţelegerii sexualităţii umane constă în recunoaşterea faptului că ea este o problemă de biologie evoluţionistă.

Prima speculaţie ştiinţifică care să explice această evoluţie diferită este faptul că statutul neajutorat al copiilor după naştere atrage după sine necesitatea îngrijirilor parentale mai complexe şi pe perioade lungi de timp. Puiul de om rămâne neajutorat după naştere, cel puţin în primii 10 ani nefiind capabil să-şi procure singur hrana, deci să supravieţuiască. Chiar şi în vremurile noastre este dificil pentru o mamă singură să-şi crească copilul, dar era încă şi mai dificil în timpurile preistorice: astfel, femeia a trebuit să găsească soluţii pentru a-l determina pe bărbat să rămână lângă ea pentru a-i acorda ajutor în creşterea copilului: soluţia a fost să rămână receptivă din punct de vedere sexual şi după ovulaţie, astfel încât, făcând dragoste de câte ori vrea, masculul să nu mai plece să-şi caute alte partenere sexuale şi să împartă cu ea raţia zilnică de vânat. Astfel, s-a stabilit că sexul este o plăcere pentru noi deoarece s-a dezvoltat pe seama faptului că femeile au ovulaţie ascunsă şi sunt tot timpul receptive.

Totuşi, după ce s-au aflat mai multe despre comportamentul animal, s-a descoperit că această teorie a sexului bazat pe valorile familiale lasă mult de dorit. Există numeroase excepţii în regnul animal (maimuţe, păsări) care fie (deşi fac dragoste mai des decât noi) nu trebuie să menţină niciun legământ de cuplu, fie nu au nevoie de asemenea "mite" sexuale ca să-şi convingă perechea să rămână cu ea şi urmaşul lor.

Astfel că aprecierile recente ale oamenilor de ştiinţă cu privire la aceste paradoxuri au iscat numeroase teorii diferite:

Există o teorie a "prostituţiei" propusă de un om de ştiinţă (bărbat), potrivit căreia femeile au evoluat în sensul stabilirii unui schimb între favorurile sexuale şi carnea luată de la vânătorii masculi; mai există o teorie a genelor mai bune obţinute prin încornorare; o alta, propusă de o femeie, potrivit căreia femeile, conştiente de pericolul şi durerile naşterii, au încercat să evite relaţiile sexuale în perioada ovulaţiei, etc, etc (sunt detaliate în carte); din punctul de vedere al plauzibilităţii şi rezistenţei în timp, două astfel de teorii, deşi diametral opuse, au reuşit să convingă.

Teoria "tatălui acasă" afirmă că ovulaţia ascunsă a evoluat ca să promoveze monogamia, să-l forţeze pe bărbat să stea acasă - astfel el fiind sigur că femeia nu face sex şi cu alţi bărbaţi în timp ce el este plecat, dar şi că urmaşii sunt sigur ai lui;

Teoria "mai multor taţi" afirmă că ovulaţia ascunsă a apărut ca să le permită femeilor accesul la mai mulţi parteneri sexuali, pentru a-i face pe aceştia să nu fie siguri dacă au contribuit sau nu la procrearea copiilor - se ştie că la începuturile societăţii infanticidul (omorârea progeniturii de către un rival aspirant la mama acestuia) era o practică obişnuită, ca şi la rudele noastre mamiferele, de altfel.

Pentru a vedea care dintre aceste teorii este valabilă, doi biologi suedezi au realizat un studiu important. Astfel, ştiind că oamenii, cimpanzeii şi gorilele sunt din punct de vedere genetic 98% identici şi că s-au desprins din acelaşi strămoş ("Veriga lipsă") acum aproximativ 9 milioane de ani, au încercat să afle răspunsul în genetică - care erau obiceiurile sexuale ale strămoşilor noştri şi cum s-au transmis la om? Astfel, susţin biologii, ovulaţia ascunsă a apărut într-un moment în care strămoşii noştri aveau încă relaţii sexuale promiscue, iar ovulaţia ascunsă le-a permis femelelor să-şi împartă favorurile sexuale cu mai mulţi bărbaţi, niciunul sigur de paternitatea asupra copiilor (aici devine valabilă teoria "mai multor taţi"). Din momentul în care femela-maimuţă şi-a dezvoltat ovulaţia ascunsă în scopul de mai sus, ea s-a folosit de aceasta să seducă un mascul puternic, pe care să-l oblige să stea cu ea pentru a-i oferi ei şi copilului protecţie (teoria "tatălui acasă"). Practic, susţin biologii suedezi, cele două teorii se completează reciproc.

Dar totuşi, de ce şi-au dorit femeile atât de mult un bărbat care să le ofere protecţie şi stabilitate economică? Din nou, unele studii ne oferă surprize. Că vânător, bărbatul îşi irosea cea mai mare parte din timp, aducând hrană multă, dar la intervale lungi de timp, insuficiente pentru a întreţine familia. În schimb, femeia, pe lângă îngrijirea copiilor, aduna fructe şi larve, iar în unele cazuri chiar se ocupa de recoltă, astfel că mâncarea procurată de femei era regulată, femeia aducând avantaje alimentare mai mari decât bărbatul. Se cunoaşte de altfel că şi în zilele noastre rolul multor bărbaţi este mai mult figurativ, multe femei fiind capabile să-şi crească singure progeniturile. Care este rolul bărbatului în procesul evolutiv, rămâne o întrebare deschisă.

Alte mistere rămase nerezolvate şi pe care biologii se chinuie să le înţeleagă sunt semnalele sexuale: sânii la femei (din moment ce sânii mai mari nu înseamnă neparat mai mult lapte, acesta fiind secretat de o glandă care nu are legătură cu mărimea) şi penisul mai mare (fără vreun avantaj evolutiv, din moment ce rudele noastre, maimuţele mari, se descurcă cu un penis mult mai mic, oferind chiar aceeaşi plăcere; mai mult decât atât, un penis mai mare reprezintă o ocazie pierdută: pentru că energia unui corp este constantă, iar această energie ar fi putut fi folosită pentru dezvoltarea ţesutului creierului decât pentru cel al penisului, bărbatul al cărui creier ar fi astfel reconceput, ar avea un avantaj important). Astfel, sexualitatea umană încă are întrebări care ne pot oferi surprize, ridicând probleme evoluţioniste nerezolvate.

Cartea poate fi achiziţionată de pe site-ul Karte.ro.


{jcomments on}