Cand stiinta intalneste religiaLucrarea "Când ştiinţa întâlneşte religia. Adversare, străine sau partenere?" este o sinteză a principalelor teorii şi dispute ştiinţifice pe tema existenţei unui creator al Universului, începând de la Ptolemeu şi Aristotel până la Darwin, Dawkins şi Hawking.

 

 


Autorul, Ian G. Barbour, atacă problema pe mai multe planuri: cosmologic, biologic, neurologic şi nu în ultimul rând filozofic, începându-şi pledoaria cu o scurtă istorie asupra descoperirilor ştiinţifice de-a lungul anilor.

Astfel că, dacă până în secolul XIX, Universul era considerat mic şi destul de tânăr, secolul XX este cel al marilor descoperiri: pornind de la ecuaţiile lui Einstein, Willem de Sitter obţine soluţia unui univers aflat în expansiune, iar Edwin Hubble îl şi observă, examinând decalajul spre roşu al luminii nebuloaselor îndepărtate. Extrapolând, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că Universul pare a se afla într-o expansiune pornind de la o origine comună care merge înapoi până la 15 miliarde de ani.

Descoperirea forţelor fundamentale şi unificarea lor precum şi datele furnizate de astronomie fac posibilă o reconstituire a istoriei cosmice care începe la 3 minute după Big Bang: atunci neutronii şi protonii s-au combinat pentru a forma nuclee; 500 000 de ani mai târziu au început să apară atomii, 1 miliard de ani mai târziu galaxiile şi stelele şi apoi, după încă 10 miliarde de ani, planetele; după 2 miliarde de ani au apărut primele forme de viaţă şi apoi evoluţia biologică a început să-şi urmeze cursul. Ce s-a petrecut între t0 şi 3 minute după Big Bang legile fizicii nu pot explica pentru că nu se pot aplica (întrucât conform acestora am vorbi despre un punct fără dimensiuni, de radiaţie pură şi cu densitate infinită), iar aici încep controversele: pentru unii argumentele sunt suficiente pentru a susţine planul divin; pe lângă acestea, Universul în care trăim pare să nu fi fost deloc creat pe parametrii aleatori:

- dacă la o secundă după Big Bang rata de expansiune ar fi fost mai mică, Universul s-ar fi prăbuşit asupra lui însuşi; dacă ar fi fost mai mare, s-ar fi dilatat mult prea rapid pentru a permite formarea stelelor şi planetelor;

- dacă forţa nucleară tare ar fi fost mai mică nu am avut în Univers decât oxigen, dacă ar fi fost mai puternică, tot hidrogenul s-ar fi transformat în heliu;

- pentru fiecare particulă din Univers există o antiparticulă. Doar la început a existat o particulă liberă care a făcut posibilă existenţa materială a lumii noastre. Dacă legile fizicii sunt simetrice în privinţa particulelor şi antiparticulelor, de ce a existat la început o mică asimetrie? Şi pentru unii fizicieni, ca Hawking sau Dyson, sunt argumente pentru a vedea în asta planul divin;

- mai mult, există unii fizicieni (credincioşi) care susţin că, în conformitate cu dilatarea temporală prezisă de Einstein în teoria relativităţii, cele 6 zile ale creaţiei corespund cu 15 miliarde de ani pe scara noastră temporală.


 

De cealaltă parte există criticii care susţin că aceste constante fin reglate ar putea fi întâmplătoare într-un număr mare de universuri şi propun teorii ale lumilor multiple  (acestea merg pe teoriile cuantice şi sunt explicate în detaliu în carte). Teoriile se verifică într-o lume cuantică, iar argumentele lor susţin un Univers întâmplător, fără intenţie sau plan divin. Un alt argument al Universului fără scop pare să îl ofere şi natura:

- largă răspândire a suferinţei, fricii şi durerii, precum şi tragediile fără sens sau raţiune par să arate că nu există plan, scop, rău şi bine. În plus, evoluţia şi selecţia, spun biologii, par să ne dezvăluie un joc subtil al întâmplării şi legităţii - cometa care a ucis dinozaurii, de exemplu, nu ar fi putut fi anticipată. Există multe specii dispărute, mutaţii mortale, prea multă suferinţă şi risipă pentru a atribui fiecare eveniment acţiunii specifice a lui Dumnezeu. 99% din ADN-ul uman este comun cu cel al cimpanzeilor. Există o varietate de fosile intermediare între gorile şi oameni. Evoluţia nu poate fi pusă la îndoială, iar asta contravine planului biblic.

Dar de ce nu ne putem gândi la un Dumnezeu ca proiectant al unui sistem cu auto-organizare?, întreabă religioşii. Poate că acţionează la nivelul legilor Universului lăsându-i omului libertate sau poate are propriile limite în a crea un Univers perfect. Dar dacă religia este doar un produs al minţii, care îndeplineşte funcţii sociale şi mentale utile? În acest caz, religia este ca un drog pentru creier şi pare să fi apărut în urma evoluţiei tocmai pentru funcţiile sale utile în perpetuarea speciei, spun doctorii în neuroştiinţe. Freud de exemplu, susţine că religia este o simplă fantezie, o regresie spre copilărie, în căutarea siguranţei. Şi chiar dacă ar fi aşa, susţin teiştii, religia a adus lucruri bune în societate: a încurajat altruismul, loialitatea, etica, în schimb evoluţia şi selecţia au dus la rasism, colonialism, selecţie genetică şi războaie. (aici aş avea de comentat, întrucât ştim cu toţi câte războaie a cauzat religia).

Poate că soluţia, spun unii, ar fi să nu tratăm ştiinţa şi religia ca domenii conexe, care să răspundă la aceleaşi întrebări, iar cartea oferă 4 domenii de abordare distincte: conflictul şi integrarea (în care ştiinţa şi religia se “bat” pe aceleaşi răspunsuri), independenta şi dialogul (în care se încearcă o coexistenţă a lor). Dintre toate părerile exprimate şi susţinute în carte, personal cea mai interesantă mi s-a părut cea a lui Dawkins: “ Fie admitem că Dumnezeu este o ipoteză ştiinţifică şi atunci îl supunem aceleiaşi judecaţi ca pe oricare ipoteză ştiinţifică, fie admitem că statutul lui Dumnezeu nu este cu nimic mai elevat decât cel al zânelor şi spiriduşilor”.

Dar indiferent de părerile ştiinţifice, de argumente şi contraargumente, studiile arată un lucru surprinzător: în SUA, de exemplu, 85% din populaţie se declară credincioasă, iar 40% crede într-un Dumnezeu la care ne rugăm în speranţa primirii unui răspuns; mai mult decât atât, eşantionul nu s-a modificat semnificativ de-a lungul anilor şi a progreselor ştiinţei:  40% în 1997 faţă de 42% în 1916, astfel că ideea larg răspândită ca religiozitatea s-ar fi diminuat radical în secolul XX este totuşi departe de realitate.

 

Cartea poate fi cumpărată de la Karte.ro.{jcomments on}