Galeria Senso s-a redeschis pe 7 aprilie, după o lungă absenţă, timp în care s-au desfășurat lucrări de  modernizare și extindere a spaţiului expoziţional. În demersul de a sprijini și promova arta contemporană de calitate, galeria a ales să găzduiască cu ocazia inaugurării,  expoziţia internaţională de pictură și sculptură "Poduri Europene", aflată  la cea de a XI-a ediţie, organizată de  Fundaţia Fildas Art, Asociaţia Femeilor Creatoare de Artă Plastică din România și programul Catena pentru artă.



Expoziţia a reunit 112 lucrări executate de 40 de  artiste plastice din spaţiul european – Franţa, Olanda, Germania, Bulgaria și România, dar și din Turcia. Lucrările au fost realizate în cadrul  atelierelor  de vară desfășurate în anii 2012 şi 2013 la Eforie Sud, unde s-a lucrat consecvent și alert în cuceritoarea companie a  mării. Tocmai datorită faptului că nu a existat o obligativitate tematică, s-a dat frâu liber creativităţii într-o atmosferă de comunicare și prietenie interculturală care le-a înlesnit artistelor cu personalităţi și registre diferite abordarea unei varietăţi de teme și de palete coloristice.

 

 

La vernisaj a luat cuvântul doamna Anca Vlad, sponsor al expoziţiei,  președinta  Fildas Art, care a precizat că misiunea Senso TV este reinventarea produsului cultural, spargerea clișeelor și schimbarea gândirii convenţionale; doamna Rodica Xenia Constantin, președinta Asociaţiei Femeilor Creatoare de Artă Plastică din România a reamintit, tot în calitate de amfitrioană a evenimentului, dar și de artist plastic, cum s-a născut colaborarea domniei sale cu d-na Vlad și cum prin această adevărată operă de mecenat s-a concretizat ideea atelierelor internaţionale de creaţie de la Eforie Sud, în cooperare și cu Federaţia Internaţională Culturală Feminină – Paris (FICF) și Gedok – Karlsruhe, Germania.

Prestigiul Podurilor Europene  a crescut în timp, iar atelierele internaţionale au devenit o adevărată tradiţie. Anual Muzeul de Artă din Constanţa expune lucrările artistelor europene participante la atelier, iar artiștii români au fost invitaţi în repetate rânduri să expună în galerii de renume din Europa, în special în Germania, Olanda și Franţa.

În acest an expoziţia ne propune o incursiune în universuri personale, fără a ne prezenta doar micro-recitaluri individuale, deoarece există un ansamblu coagulator al acestor talente și personalităţi feminine, o elegantă sinteză cromatică si o simfonie a culorilor născute în atmosfera unică de emulaţie care le-a învăluit și le-a inspirat pe artiste acolo, la marginea mării.

Expoziţia ne-a propus nu doar o incursiune la ţărm de mare, ci și o  apropiere de fiecare creatoare în parte, într-o  aventură cromatică specială și incitantă: vâltoarea focului evocată de Carmen Poenaru (Vibraţii - Foc),  realul  disipat în poezia unei lumi aparte  la Rodica  Xenia Constantin (Portret, Dincolo de orizont), uluitoarele metamorfoze ale Daliei Bialcovski care transfigurează ţărmul, valul  sau cochilia într-un halucinant univers oniric guvernat de o pasionantă vigoare solară și de apoteotica biruinţă a culorii (Metamorfoze la marginea Apei, ţărm), sinergia unor  cromatici îndrăzneţe armonizate perfect la  artista plastică olandeză Ellen Gertz (Capul Turcului, Marea neagră); confruntarea cu ochii mării și cu nuanţe unice de albastru la Paula Vlădescu (Un colţ de mare, Ochii Mării), puterea secretă a  fragilităţii lumii atât de plastic exprimată de Bodgana Contras (Cuiburi), elegantul univers al plantelor și reinventarea formelor la Marinela Mantescu (Floarea soarelui, Orhidee în fereastră), mitul  regatului fabulos și tainic al Shambalei ca centru secret de guvernare a plantei ia fiinţă în creaţia vizionară a Cristinei Ciobanu ((Shambala I-II-III); culorile par să prindă rădăcini neștiute și misterioase forme onirice la Karin Welke – Germania (Old Secret),  iar spiritul inovator recreează un nou univers al duetului cromatic la  Karla Kassenaar – Olanda (compoziţiile din ”Fără titlu”).


Dacă mirajul cromatic vă invită la un adevărat bal al primăverii, sculpturile odihnesc retina și vă îndeamnă să ascultaţi vibraţia neștiută a tăcerii formelor:

”Piciorul lui Mercur” al Elenei Dumitrescu, stă parcă să își ia zborul evocând însușirile curierului zeilor. Sfios, ”Vesmântul spiritului”  al Getei Caragiu ne dezvăluie motivul încarcerării în mortalitate. Ca degetele aceleiași mâini sau ca ramurile aceluiași trunchi sunt înfățișate personajele sculpturii ”Prietenia” temă tratată cu inspiraţie de Berika, Ipekbayrak-Kyram – Turcia, iar siluetele delicate ale Zoiei Lekova- Bulgaria, punctează cu graţie spaţiul.”Meduza” Mariellei van den Bergh (Olanda) întruchipează o misterioasă lume a formelor marine si pare a fi fost aruncată din valuri direct pe soclu.

Expoziţia Poduri Europene s-a desfăşurat la galeria Senso în perioada 7 – 25 aprilie 2014.

 

 

 

LISTA ILUSTRAȚIILOR

PICTURĂ


Capul Turcului - Ellen Geerts, Olanda

 



Metamorfoze la marginea mării - Dalia Bialcovski

 


Țărm - Dalia Bialcovski

 

 


Cuiburi - Bogdana Contraș




Fără titlu -  Karla Kassenaar

 



Shambala I-II-III - Cristina Ciobanu


Alte lucrări:

Orhideea la fereastră - Marinela Mantescu

Un colț de mare -  Paula Vlădescu

Ochii Mării - Paula Vlădescu

Portret - Rodica Xenia Constantin

Metamorfoze II - Dalia Bialcovski                                       

Old secret - Karin Welke, Germania


SCULPTURA

Piciorul lui Mercur, Elena Dumitrescu

Veșmântul spiritului, Geta Caragiu

Prietenie , Berika, Ipekbayrak-Kyram

Siluete, Zoia Lekova Bulgaria