Există poveşti care ne spun că acest satelit se află chiar acum în întunericul cerului, în afara luminescenţei Pământului (n.t. numele satelitului se traduce prin Cavalerul Negru). Acesta se deplasează încet şi în mod deliberat prin întunericul cerului de-a lungul orbitei sale implacabile. Pământul se roteşte mai jos de acesta, surprins fiind de prezenţa neautorizată a acestuia.

 

 

El este satelitul Black Knight, un obiect misterios care înconjoară Pământul, ce are o origine necunoscută şi care poate fi, eventual, de origine extraterestră. Povestea sa spune că el se află chiar acum pe orbită în jurul Pământului şi că datează de 13.000 de ani.

 


Resturi ale unui strat de protecţie termică ce au fost fotografiate de misiunea Endeavor, STS-88, interpretate ca fiind un obiect misterior, posibil un satelit extrarestru.

 

Similar cu cele mai multe poveşti despre fenomene ciudate, legenda satelitului Black Knight începe cu Nicola Tesla. Se spune că acesta a recepţionat, în mod repetat, un semnal radio în anul 1899 despre care credea că provine din spaţiu, după cum a declarat într-o conferinţă. În anii 1920, radioamatorii au reuşit să recepţioneze acelaşi semnal. Apoi, oamenii de ştiinţă din Oslo, Norvegia, care experimentau transmisiile radio pe unde scurte în spaţiu au descoperit, în anul 1928, ecouri întârziate denumite Long Delay Echoes (LDEs), un fenomen care nu era înţeles în totalitate şi care constă în recepţia unor ecouri la câteva secunde după începutul transmisiei radio. O aparentă explicaţie a fenomenului a apărut în cele din urmă în anul 1954 atunci când unele reviste (inclusiv St Louis Post Dispatch şi San Francisco Examiner) au comunicat un anunţ din partea US Air Force în care se spunea că au fost descoperiţi doi sateliţi care se aflau pe orbită în jurul Pământului, într-o perioadă în care nicio naţiune nu avea încă posibilitatea de a le lansa. Se părea că Black Knight ar fi fost identificat din mai multe surse şi, de asemenea, ar fi fost confirmat de către US Air Force.

Din anii 1960, atât ​​Statele Unite, cât şi Uniunea Sovietică au sateliţi pe orbită. Dar în data de 11 februarie 1960, ziarele anunţau peste tot o veste alarmantă cum că altcineva ar avea, de asemenea, un obiect aflat pe o orbită în jurul Pământului. Pe un ecran radar proiectat de către US Navy pentru a detecta sateliţii de spionaj inamici, a apărut ceva ce a fost descris ca fiind un obiect întunecat aflat pe o orbită în jurul Pământului. Nu era nici al americanilor şi nici al sovieticilor.

A doua zi, ziarele au prezentat mai multe informaţii. Obiectul misterios orbita la circa 79 grade în afara ecuatorului şi nu la 90 de grade, ceea ce ar fi corespuns unei orbite polare. Orbita sa era, de asemenea, extrem de excentrică, având un apogeu de 1,728, km dar un perigeu de numai 216 km. Obiectul realiza o orbită completă după 104,5 minute.

La momentul respectiv, marina urmărea un obiect ce provenea de la un satelit lansat anterior, mai exact o jumătate din capsula satelitului ce avea o lungime puţin mai mică de 6 metri. Discoverer VIII a fost lansat în data de 20 noiembrie 1959 şi a reprezentat o piatră de hotar în vederea lansării unui om în spaţiu şi a recuperării acestuia într-o capsulă paraşutată. Lansarea satelitului a avut loc conform planului stabilit, dar misiunea sa de a evacua capsula de 136 kg pe care o conţinea nu a mers atât de bine. Carcasa capsulei s-a desprins aşa cum a fost planificat, dar capsula în sine a rătăcit pe o orbită oarecum similară cu cea a obiectului misterios şi în cele din urmă ea a fost declarată pierdută. Marina urmărea o parte din carcasa satelitului care efectua o orbită după 103 minute la 80 de grade deasupra ecuatorului, având un apogeu de 950 km şi un perigeu de 187 km. Obiectul Black Knight avea o orbită similară, dar nu identică cu aceasta.

 

 

Ulterior, în anul 1963, astronautul Gordon Cooper a declarat că a văzut un OZN verzui atunci când parcurgea orbita cu numărul 15 la bordul misiunii spaţiale Mercury 9. Această misiune a fost urmărită pe ecranele radar de aproximativ 100 de persoane din cadrul Muchea Tracking Station a NASA aflată lângă Perth, Australia. O explicaţie oficială a acestor declaraţii a apărut mai târziu şi în aceasta s-a afirmat că o parte din echipamentele electronice au funcţionat cu întreruperi ceea ce a cauzat apariţia unei cantităţi mari de CO2 care i-ar fi produs halucinaţii lui Gordon Cooper. Existenţa lui Black Knight părea să fie incontestabilă.

În anul 1973, cercetătorul scoţian Duncan Lunan a dorit să confirme într-un mod categoric existenţa lui Black Knight. El s-a întors la datele oamenilor de ştiinţă norvegieni cu privire la fenomenul LDE şi le-a analizat din nou. Lunan a descoperit, după decodarea semnalelor recepţionate, că acestea reprezentau o hartă stelară ce indica totodată direcţia către Epsilon Boötis, o stea dublă aflată în constelaţia Boötes. Orice ar fi fost Black Knight, acesta părea să transmită o invitaţie din partea oamenilor din Epsilon Boötis. Această invitaţie ar fi fost transmisă în urmă cu 12.600 ani, în conformitate cu cercetările efectuate de Lunan.

Ultima dovadă privind existenţa lui Black Knight a apărut în anul 1998 atunci când naveta spaţială Endeavor a efectuat primul său zbor spre Staţia Spaţială Internaţională având indicativul STS-88. Astronauţii aflaţi la bordul lui Endeavor au obţinut mai multe fotografii ale obiectului ciudat care au fost făcute publice pe site-ul NASA. Dar foarte curând toate fotografiile au dispărut. Ele au reapărut ceva timp mai târziu, având adrese URL noi şi diferite descrieri în care se arata că în toate acestea se observă bucăţi de moloz sau resturi spaţiale. Fotografiile erau de o înaltă calitate şi ele arătau, fără urmă de îndoială, un anumit tip de vehicul spaţial. Cam atât se cunoaşte în prezent despre Black Knight. Noi ştim cum arată, de unde a venit, când a venit, care este scopul său (un fel de ambasador) şi el a fost confirmat de mulţi martori de încredere din cadrul programului spaţial.

Şi atunci de ce nimeni nu ştie despre el şi de ce nu recunoaşte NASA existenţa sa?

Ce poveste minunată. Ideea unui satelit extraterestru vechi de 13.000 de ani care orbitează Pământul este foarte interesantă. Oamenii adesea mă acuză că demitizez poveşti de genul ăsta, dar eu nu urmăresc neapărat asta. Pur şi simplu vreau să cunosc mai mult. Vreau să deschid larg cutia pentru a afla ce se întâmplă cu adevărat. Nu vreau să mă opresc aici şi să spun „Sună ciudat". Vreau să aflu soluţia misterului. Pentru cei dintre voi care resping această demitizare, trebuie să spun că eu, într-adevăr, nu înţeleg de ce dorinţa de a învăţa este privită ca un lucru negativ. Eu sunt încântat de ea şi am fost încântat să aflu ce se află în spatele satelitului Black Knight. Iată ce am găsit.

Se pare că toate informaţiile din povestea despre Black Knight nu au o legătură între ele. Denumirea de „Cavalerul negru" este atât de des întâlnită că mi-a fost imposibil să aflu când acest nume a apărut pentru prima dată în această poveste. Deoarece este vorba despre un nume des întâlnit, el a fost, probabil, asociat unor proiecte reale. Din anul 1958 şi până în anul 1965, Marea Britanie a lansat 22 de rachete în cadrul unui program denumit Black Knight care a avut scopul de a testa diverse vehicule spaţiale în momentele de reintrare în atmosferă. Dar Black Knight nu a amplasat nimic pe o orbită. Într-adevăr, al doilea etaj al acestor rachete lua foc atunci când se prăbuşea spre Pământ, dar în lipsa acestuia se puteau controla mai bine condiţiile de reintrare a vehiculului spaţial transportat de rachete în atmosferă. Eliminaţi numele Black Knight din ecuaţie şi toate legăturile din lanţul de evenimente se vor pierde. Toate evenimentele menţionate anterior în legătură cu satelitul Black Knight au fost bine argumentate, dar în particular.

Nicola Tesla a recepţionat într-adevăr semnale radio regulate în anul 1899 şi el credea că acestea veneau din spaţiu. Astăzi se crede că el a avut dreptate deoarece semnalele recepţionate de el puteau proveni de la pulsari, care reprezintă corpuri cereşti ce emit impulsuri de semnale radio şi care au fost descoperite în mod oficial în anul 1968. Deoarece pulsarii erau necunoscuţi în perioada în care Tesla a descoperit semnalele radio credem că aceştia reprezintă cea mai bună explicaţie pentru ceea ce el a crezut că ar putea fi semnale inteligente dar de neînţeles.

Oamenii de ştiinţă norvegieni au recepţionat într-adevăr ecourile radio LDE şi cauza producerii acestora rămâne şi astăzi aproape la fel de mult învăluită în mister după cum s-a întâmplat şi atunci. Astăzi noi avem cinci probabile explicaţii ale acestui fenomen, fiecare dintre ele sau toate acestea putând fi responsabile pentru unele dintre semnalele LDE. Acestea se referă, în special, la unele efecte ciudate care se produc în ionosfera Pământului. Acestea se numără printre alte 15 posibile explicaţii. Niciuna dintre ele nu presupune existenţa unor sateliţi extratereştri ce orbitează în jurul Pământului, deşi dacă un satelit extraterestru s-ar poziţiona pe o orbită în jurul Pământului şi ar înregistra transmisiile noastre pentru ca apoi să le retransmită înapoi către noi cu 8 secunde mai târziu ar putea produce aceleaşi efecte ca cele observate de oamenii de ştiinţă norvegieni.

Când Duncan Lunan a realizat decodarea datelor LDE în anul 1973 şi a emis ipoteza unei hărţi stelare, el nu s-a referit în vreun fel la Black Knight sau la vreun alt satelit polar ciudat. De fapt interpretarea sa a fost că semnalele LDE veneau de la punctul Lagrange L5 al Pământului. L4 şi L5 sunt două puncte aflate de-a lungul orbitei Lunii, unul aflat la 60° înainte de ea, iar celălalt aflat la 60° în spatele ei şi care sunt în echilibru deoarece atracţia gravitaţională a Pământului şi Lunii menţine un obiect ceresc pe o orbită stabilă. Mai mult decât atât, Lunan a recunoscut mai târziu că metoda sa de lucru a fost neştiinţifică şi că a făcut greşeli care l-au determinat să-şi retragă afirmaţiile iniţiale. Deci, în ciuda poveştilor care există în prezent, nu a existat niciodată vreo legătură reală între Epsilon Boötis, satelitul misterios sau estimarea datei când s-ar fi transmise semnalele din spaţiu, cu 12.600 de ani în urmă.

Au anunţat ziarele din anul 1954 prezenţa a doi sateliţi aflaţi pe orbită în jurul Pământului? Această ştire a fost mai degrabă o declaraţie a unui excentric ce încerca să vândă o carte. Ofiţerul din cadrul Air Force ce a fost citat a fost doar un tip care a crezut că a văzut odată un OZN, dar care nu are nicio legătură cu ideea unor sateliţi necunoscuţi ce ar orbita în jurul Pământului sau cu presupusul Black Knight.

Cea mai interesantă parte a poveştii a avut loc în anul 1960, atunci când au fost lansaţi sateliţii Discoverer. Dudley Sharp, secretar al Air Force, a declarat în presă că noul obiect misterios reprezintă, probabil, o altă parte din carcasa satelitului Discoverer VIII, o bucată similară celei pe care ei au urmărit-o în trecut, aceasta având mărimea potrivită şi se afla la locul potrivit. Această afirmaţie a fost confirmată ulterior. Revista TIME a anunţat chiar identificarea acelui obiect, dar din moment ce o explicaţie obişnuită nu este la fel de interesantă ca un obiect misterios, ea a fost trecută pe o pagină aflată după pagina principală de ştiri.

Mai există o altă notă de subsol interesantă în legătură cu programul Discoverer. În anul 1992, un program al Central Intelligence Agency numit Corona a fost declasificat şi el a arătat că rachetele Discoverer nu au avut drept scop lansarea unor oameni în spaţiu, ci de fapt transportarea unor sateliţi de spionaj denumiţi Corona. Motivul pentru care s-a utilizat o orbită polară este acela că aceştia pot zbura deasupra Pământului având posibilitatea de a fotografia o mare parte din suprafaţa acestuia, spre deosebire de cazul în care se folosesc orbite obişnuite semiecuatoriale în care se pot fotografia doar numai anumite zone ce corespund unor valori permise pentru latitudine. În acea perioadă nu exista posibilitatea de a se transmite imagini digitale către Pământ, astfel încât s-a utilizat un aparat de fotografiat cu film iar acesta trebuia să fie aruncat înapoi pe Pământ pentru a se putea developa şi studia filmul obţinut. Aparatul de fotografiat Corona KH-1 a revenit pe Pământ cu ajutorul unei paraşute care a fost capturată în aer de către o aeronavă de recuperare tip JC-130.

În concluzie, deşi întregul program Discoverer a fost de faţadă, lansarea rachetelor Discoverer şi rezultatele obţinute în urma acestora, aşa cum au fost anunţate în ziarele din acele vremuri, au fost într-adevăr corecte în conformitate cu informaţiile ce au fost declasificate mai târziu. Camera de fotografiat Corona aflată la bordul lui Discoverer VIII a fost, într-adevăr, pierdută, aşa cum au anunţat în mod corect ziarele din anul 1960, la fel şi informaţiile în legătură cu carcasele sale şi orbita ciudată a acestora.

Şi atunci ce a văzut Gordon Cooper în cadrul misiunii Mercury 9, având în vedere că există o confirmare din partea tuturor operatorilor radar? Potrivit lui Cooper (care a murit în anul 2004), el nu ar fi văzut de fapt nimic. Cu toate acestea Gordon Cooper a anunţat că a văzut mai multe OZN-uri în timpul carierei sale. El nu şi-a schimbat declaraţiile privind o flotă de OZN-uri care, spune el, au zburat deasupra capului său în timp ce el se afla în Germania, deşi nimeni altcineva nu a putut confirma această informaţie. De asemenea, Cooper a fost ferm convins că OZN-ul indicat în cadrul misiunii Mercury 9, ceea ce el a presupus a fi Black Knight în anul 1963, a fost inventat de către unii autori de literatură OZN şi că acesta nu ar fi existat niciodată. El a prezentat copiile înregistrărilor, inclusiv a celor originale pe care le deţinea, ca pe o dovadă că un astfel de eveniment nu a avut loc în timpul zborului său. Povestea apare în aproape fiecare carte despre OZN care prezintă cazul Black Knight, dar nu există nicio înregistrare a unui astfel de eveniment la NASA, la personalul care lucra la staţia radar sau în orice altă sursă actuală. Este vorba, pur şi simplu, de o invenţie a scriitorilor.

În acest caz rămânem doar cu zborul STS-88 şi fotografiile lor uimitoare ale unei nave spaţiale. Există o mulţime de lucruri în neregulă cu această parte a poveştii. În primul rând, naveta spaţială zboară întotdeauna pe o orbită semiecuatorială, la fel ca şi Staţia Spaţială Internaţională. Un obiect care se deplasează pe o orbită polară ar avea o viteză de câteva zeci de mii de kilometri pe oră, fiind mult prea rapid pentru a putea fi observat şi cu siguranţă nu se pot obţine fotografii de înaltă calitate ale unui obiect care se deplasează cu această viteză. În timpul unei misiuni EVA (n.t. Extra-vehicular activity) efectuată de către un astronom în afara navetei spaţiale, o bucată din pătura de protecţie termică s-a desprins şi a plutit în derivă, în depărtare. Aceasta avea o culoare argintie pe o parte şi o culoare neagră pe cealaltă parte. Ea a fost de multe ori fotografiată şi în timp ea s-a mototolit şi a căpătat o formă ciudată. Dacă nu cunoşti la ce să te aştepţi când priveşti fotografiile acesteia, nu ai avea nicio idee despre ceea ce reprezintă cu adevărat. Dar, din păcate pentru legenda Black Knight şi din fericire pentru astronauţi, acesta nu este un satelit extraterestru.

M-am distrat atunci când am învăţat mai multe despre această poveste. Am învăţat despre evenimente istorice şi unele întâmplări astronomice despre care nu ştiam. Mă bucur că am analizat această problemă pentru că dacă aş fi acceptat, pur şi simplu, povestea că există un satelit extraterestru pe o orbită în jurul Pământului atunci aş fi greşit şi nu aş fi învăţat ceva nou. Mai rău, aş fi făcut o eroare de logică dacă aş fi acceptat o întreagă galaxie de ipoteze greşite pentru a admite existenţa unui satelit extraterestru improbabil. Prin urmărirea faptelor reale noi câştigăm recompense autentice.



Traducere de Cristian-George Podariu după skeptoid.com/episodes/4365 cu acordul editorului

Scris de: Brian Dunning
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.