Naomi CampbellÎn anul 2010, a fost înregistrată cea mai mare creştere a teoriilor ciudate legate de modul de funcţionare a corpului uman, astfel că a fost inclusă în această analiză cântăreaţa şi actriţa Olivia Newton-John, care a făcut câteva afirmaţii interesante :).

 

 

 

Traducere după Celebrities-and-Science-Review-2010

Olivia Newton-John a declarat că foloseşte enzime digestive şi băuturi tonice din plante pentru a-şi întări sistemul imunitar. Alte idei neobişnuite despre întărirea funcţiilor corpului au adus în prim-plan diete stranii, de la regimul cu sirop de arţar, lămâi şi ardei iuţi, al supermodelului Naomi Campbell, până la presărarea unor cărbuni de lemn peste fiecare masă, cum procedează Sarah Harding, membră a trupei Girls Aloud.

 

Olivia Newton-John
Olivia Newton-John

 

În fiecare an, echipa „Sense about science” realizează o analiză a teoriilor "ştiinţifice" curioase făcute de persoane intens mediatizate – despre diete, tipuri de cancer, magneţi, radiaţii sau multe altele – care au fost trimise de cercetători sau membri obişnuiţi, din public. Multe dintre aceste revendicări promovează teorii, terapii şi campanii care nu au nici un sens ştiinţific.



În domeniul sportului şi al fitnes-ului, luptător din octogon, Alex Reid, a dezvăluit ponturi despre modul în care îşi pregăteşte luptele (îşi reabsoarbe propriul lichid seminal). David Beckham şi Kate Middleton au fost observaţi purtând brăţări din silicon cu holograme încorporate, care ar ajuta la îmbunătăţirea energiei şi condiţiei fizice. Şi Cheryl Cole a lăudat în numeroase rânduri regimul pentru slăbire bazat pe grupa sa de sânge.

În domeniul sănătăţii şi al bolilor, opiniile celebrităţilor au făcut referire la progresele realizate în domeniul cancerului în cursul anului 2009, dar au menţionat şi opiniile actriţei Joanna Lumley şi ale fostului deţinător al mărcii „Harrods”, Mohamed Fayed.

Şi, cu toate că au fost notate mai puţine opinii cu privire la beneficiile alimentelor fără "chimicale", modelul Gisele Bündchen a readus în discuţie unele concepţii greşite mai vechi, în momentul participării la dezbateriea „sânul este cel mai bun” cu privire la hrănirea bebeluşilor.

Ca de obicei, analiza de faţă precizează persoanele din opinia publică care dau afirmaţiilor proprii un sens ştiinţific. Declaraţiile referitoare la dieta cu mâncare de copii a actriţei Jennifer Aniston le-au făcut pe unele persoane să îşi pună întrebări, iar dieteticienii s-au bucurat când au auzit că actriţa neagă astfel de zvonuri cum că ar urma regimul mâncărurilor curate. Jennifer a afirmat: „Îmi pare rău, dar ultima dată când am mâncat alimente pentru bebeluşi, cred că eram bebeluş. Mănânc alimente normale de aproape 40 de ani”.

 



Răspunsurile oamenilor de ştiinţă au fost selecţionate sub forma unor concluzii la comentatorii celebrităţilor.

Două afirmaţii mai vechi:
- Nimic nu este fără chimicale: orice produs are în compoziţie adaosuri chimice; tot ce contează este doar care anume.
- Detoxificarea este un mit al marketing-ului: corpul nostru realizează această detoxificare fără ajutorul ajutorul unor poţiuni scumpe sau a dietelor specifice.

Două noi lecţii din 2010:
- Nu este nevoie de nicio întărire (se vorbeşte, în exces, despre întărirea sistemului imunitar, de pildă. n.t.): funcţiile corpului există şi fără a fi întărite.
- Energia şi condiţia fizică sunt rezultatul alimentelor şi exerciţiilor: nu există scurtături.

1. Fiziologie

Enzime digestive

Cântăreaţa şi actriţa Olivia Newton-John a declarat pentru ziare că foloseşte „enzime digestive la fiecare masă şi „Illumination”, o băutură tonică care conţine extracte din plante provenite din America de Sud, care o ajută să îşi întărească sistemul imunitar”.

Dr. Melita Gordon, consultant gastroenterolog la Spitalul Regal Universitar din Liverpool: „Toate enzimele digestive de care ai nevoie sunt produse într-un mod excelent coordonat de diferite structuri ale intestinelor tale. Ele acţionează cel mai eficient exact în locul în care sunt produse. Corpul tău produce toate enzimele necesare, la locul potrivit, în momentul potrivit”.

Dr. Helen Lock, imunolog: „Sistemul tău imunitar nu poate fi „amplificat”. Cât timp tu ai o condiţie fizică bună şi eşti sănătoasă, sistemul tău imunitar este mai mult decât capabil să combată maladiile. Cu toate că el poate fi afectat, de exemplu de stres sau fumat, nu există nici o dovadă că ar putea fi îmbunătăţit”.


Supercurăţarea

O dietă urmată de Naomi Campbell, Ashton Kutcher şi Demi Moore pe parcursul anului 2010, este „Supercurăţarea”, care îi îndeamnă pe cei care o urmează să supravieţuiască mâncând doar lămâi, sirop de arţar şi ardei iuţi, timp de două săptămâni. Într-un interviu acordat lui Oprah Winfrey, Naomi Campbell explica: „este bine să îţi cureţi corpul la anumite perioade”.

 

Ashton Kutcher
Ashton Kutcher



Ursula Arens, dietetician, membră a Asociaţiei Dieteticienilor din Marea Britanie: „Dar, Naomi, corpul are multe funcţionalităţi naturale de eliminare a substanţelor care ar putea fi toxice, dacă sunt lăsate să se acumuleze. Majoritatea dietelor nu au niciun efect asupra randamentului acestor funcţionalităţi fiziologice şi nu îmbunătăţesc calitatea „curăţării” corpului”.

Anna Raymond, dietetician, membră a Asociaţiei Dieteticienilor din Marea Britanie: „În principiu, dieta respectivă nu se referă la curăţarea corpului, ci la înfometarea lui. O dietă severă ar putea, mai degrabă, să ducă la crearea unor posibile chimicale nocive, denumite cetone, ca rezultat al modificărilor apărute în metabolism”.


Dieta pe bază de cărbune de lemn

Vedeta muzicii pop, Sarah Harding, a declarat pentru revista „Now” că presară fragmente de cărbune de lemn peste mâncare: „Nu are un gust specific, însă, aparent, absoarbe toate substanţele rele, dăunătoare, din organism”.

Dr. John Emsley, cercetător în domeniul produselor chimice şi scriitor: „Cărbunele de lemn sau mangalul, este cunoscut pentru proprietatea de absorbţie a moleculelor toxice atunci când este utilizat în construcţia măştilor de gaze sau pentru tratarea canalizărilor. Cu toate acestea, nu este necesar atunci când se ajunge la dietă, deoarece corpul este deja capabil de a înlătura orice substanţă rea, dăunătoare pe care o întâlneşte în consumurile obişnuite. Totuşi, ar putea ajuta la prevenirea producerii unor gaze urât mirositoare”.

Juliet Stevens, medic rezident: „Ei bine, Sarah, mangalul este util pentru tratarea otrăvirilor care pun în pericol viaţa şi a supradozelor: în stomac, se leagă direct cu substanţele periculoase, înainte ca acestea să fie absorbite de corp. Din fericire, deşeurile produse de celulele noastre nu sunt nocive şi sunt eliminat uşor de către rinichi şi ficat. În plus, mangalul nu este util nici după un sezon festin, deoarece nu se leagă cu moleculele de alcool.”


Dieta "grupelor sanguine"

Cheryl Cole şi Cliff Richard au încercat dieta specifică grupelor sangvine, care afirmă că persoane cu diferite grupe sangvine au modalităţi diferite de a descompune alimentele ingerate, astfel că ele ar trebui să consume tipuri diferite de alimente. Într-un interviu acordat revistei „Hello!”, Cheryl afirma: „A avut efecte atât de mari, nu doar asupra formei corpului, cât şi asupra modulului cum mă simt şi a nivelului de energie”.

 

Cheryl Cole
Cheryl Cole



Sian Porter, dietetician, membră a Asociaţiei Dieteticienilor din Marea Britanie: „Grupa sangvină a fiecăruia dintre noi nu afectează digestia sau modalitatea în care este descompusă mâncarea. Această teorie este doar o altă modalitate de reducere a fluxului de calorii introduse în organism. Este surprinzător că Cheryl declară că nivelul ei de energie s-a îmbunătăţit, ţinând cont că lipsa consumului unor anumite grupe de alimente poate conduce la un nivel de energie fluctuant”.

Concluzii:
- Detoxificarea este un mit al markentingului: corpul nostru realizează acest lucru fără a avea nevoie de poţiuni scumpe sau diete specifice.
- Nu este nevoie de întărire: funcţiile organismului sunt fiabile şi fără a fi „întărite”.



2. Sport şi condiţie fizică

Brăţara cu silicon

„Echilibrul puterii” („Power Balance”), o brăţară din silicon care are încorporată o hologramă, promite îmbunătăţirea rezistenţei, energiei şi flexibilităţii. Printre celebrităţile care au adoptat portul acestei brăţări se numără David Beckham, Robert de Niro, Kate Middleton şi chiar miniştrii Spaniei. Şoferul de Formula 1, Rubens Barrichello, a lăudat efectele brăţării, afirmând: „Este uimitor de bine, puternic şi flexibil mă simt atunci când mă antrenez”.

 

Kate Middleton
Kate Middleton



Greg Whyte, cercetător în domeniul sportului şi profesor la Universitatea John Moores din Liverpool: „Rubens ar trebui să se simtă mai bine, mai puternic şi mai flexibil atunci când se antrenează! Cu timpul, antrenamentele fizice intensifică transportul şi consumul de oxigen, măreşte masa musculară şi libertatea mişcărilor. Orice îmbunătăţire a performanţelor sale pe care le-a adus acea brăţară este cel mai sigur un efect de placebo, deoarece el se aşteaptă să se simtă mai bine”.

Baschetbalistul american Shaquille O’Neal, de asemenea, un mare fan al acestei brăţări, îşi aminteşte când a purtat-o pentru prima dată în timpul unui meci: „A câştigat acel meci la o diferenţă de 57 de puncte”.

Michael Blastland, statistician: „Oamenii au momentele lor de suişuri şi coborâşuri. Uneori suişurile apar când persoanele poartă şosete ciudate, sau uneori o brăţară nouă. Dacă se vor împărţi brăţări pentru suficient de multe persoane, o parte dintre aceştia cu siguranţă vor avea o zi excelentă. Însă acesta este doar noroc. Iar când întrebi diferite persoane despre momentele sale bune, doar pe acestea tind să le povestească. Acest fenomen este cunoscut sub denumirea de selecţie subiectivă. Astfel, chiar dacă pare că brăţara a condus la acel rezultat, Shaquille, de fapt norocul şi selecţia sunt motivul.”

Terapia cu magneţi

Kate Ford, protagonista serialului „Coronation Street”, a folosit terapia cu magneţi pentru a scădea în greutate: „Am folosit „Magnaslim”...un magnet, purtat în dreptul punctului de acupunctură la încheietura mâinii, care m-a făcut să renunţ la obiceiul de a mânca când mă aflam într-o stare de anxietate, mi-a redus pofta de mâncare şi m-a ajutat să slăbesc cu 2 numere în câteva luni”.

Edzard Ernst, profesor de Medicină Complementară la Universitatea din Exeter: „Kate, purtând acel magnet ţi-ai consolidat hotărârea de a pierde din greutate însă este foarte puţin probabil să fi avut un alt efect asupra organismului, în afară de acesta. În afară de un efect placebo, nu există nici o dovadă a vreunui mecanism fizic care ar sugera că portul magneţilor la încheietura mâinii ar oferi puteri benefice.”

Reabsorbţia lichidului seminal

Luptătorul în octogon, Alex Reid, a oferit fanilor săi unele sfaturi despre cum îşi pregăteşte meciurile, în timp ce îşi promova ultimul său spectacol din arenă, „Alex Reid: Lupta vieţii sale”. El a afirmat: „De fapt, este foarte bine pentru un bărbat să practice sex neprotejat, cât timp acesta nu ejaculează. Deoarece consider că tot acel lichid seminal are mulţi nutrienţi. O linguriţă cu lichid seminal este echivalentul unor ouă prăjite, lămâi şi portocale. Eu reabsorb acest lichid în propriul organism şi mă face să mă simt mult mai puternic”.

John Aplin, cercetător în domeniul reproducerii şi profesor la Universitatea din Manchester: „Alex, lichidul seminal nu poate fi reabsorbit odată ce a fost format în testicule! De fapt, acest lichid dispare după câteva zile, iar conţinutul nutriţional al ejaculării este foarte mic. În plus, trebuie menţionat că practicarea sexului neprotejat poate duce la sarcini neaşteptate sau transmiterea unor infecţii transmisibile pe cale sexuală”.

Concluzii:
- Energia şi condiţia fizică sunt rezultatele alimentaţiei şi exerciţiilor fizice: nu există scurtături.


3. Medicină şi boli

Homeopatie antimalarie

Într-un interviu acordat ziarului „Daily Telegraph”, actriţa Julia Sawalha, afirma: „Nu fac nicio injecţie şi nici nu iau pastile anti-malarie când călătoresc în străinătate, în schimb urmez alternativa homeopatică, numită „nosodes” şi sunt singură care nu păţesc niciodată nimic”.

Jayne Lawrence, profesoară şi principalul consultant ştiinţific al Societăţii Farmaceutice Regale: „Julia a fost norocoasă că nu a fost afectată de malarie în timpul călătoriilor sale, deoarece nu există nici un element activ în tratamentele homeopatice care ar putea să o protejeze împotriva unei posibile infestări”.

Incidenţa cancerului

Vorbind la lansarea unui nou condiment picant din vânzările căruia va fi susţinut poporul Gurkhas, actriţa Joanna Lumley a menţionat: „Când eram mică, am auzit de o persoană care a avut cancer toată copilăria mea, un prieten de-al mamei. Aşadar, de ce suntem atât de vulnerabili în faţa cancerului? Ar putea fi din cauza hormonilor de creştere din alimentele pe care le consumăm, prin care se încearcă a se face mai productive toate găinile, oile sau vacile?”.

Marianne Baker, student cercetător din cadrul Laboratorului de Cercetare a Cancerului din Marea Britanie: „Joanna, un motiv pentru care cancerul devine din ce în ce mai comun este îmbunătăţirea detecţiei acestei afecţiuni şi a încercărilor de prelungire a duratei de viaţă. Această incidenţă s-a modificat foarte puţin în ultimii zece ani, însă au fost mai puţine decese cauzate de cancer datorită diagnosticelor timpurii şi a tratamentelor îmbunătăţite”.


Stâlpii de telefonie mobilă

Mohamed Fayed, fostul deţinător al mărcii „Harrods” i-a spus unui reporter despre obiecţiile sale în legătură cu stâlpii de telefonie mobilă: „Cum pot primăriile să permită amplasarea stâlpilor de telefonie mobilă în zonele intens populate? Toate acele radiaţii cauzează apariţia cancerului”.

Dr Mireille Toledano, epidemiolog, membră al Colegiului Imperial din Londra: „Mohamed, există multe tipuri de radiaţii, bazate pe spectrul electromagnetic produs de radiaţii ionizante de putere mare (ultraviolete, raze X sau raze gama) sau de radiaţii neionizante de putere mică (lumina vizibilă, infraroşii, microunde sau unde radio). Telefoanele mobile şi stâlpii de telefonie mobilă funcţionează prin transmiterea undelor radio neionizante, şi, până în prezent, nu există dovezi concludente care să asocieze radiaţiile de nivel mic cu creşterea riscului de apariţie a cancerului”.

Anthony Davies, profesor emerit de Inginerie Electronică la Colegiul Regal din Londra: „Radiaţiile ionizante, precum razele X, pot degrada ADN-ul. Chiar dacă radiaţiile neionizante pot cauza încălziri (asemeni unui cuptor cu microunde), acest efect de încălzire al unui stâlp de telefonie mobilă aflat în depărtare este neglijabil şi nu au fost descoperire dovezi că ar afecta AND-ul”.

 

 

Celebrităţile şi ştiinţa. Analiza pe 2011
Bill O’Reilly a susţinut că nu suntem capabili de a înţelege cum funcţionează mareea. Vedeta TV Snooki Polizzi a prezentat teoria sa privind salinitatea oceanelor: prea mult lichid seminal de la balene... Iar suplimentele alimentare s-au dovedit a fi populare.

 

 

 

 

4. Chimie

În numărul din septembrie la revistei „Bazarul lui Harper” („Harper’s Bazaar”), modelul Gisele Bündchen a criticat femeile care nu îşi hrănesc la sân bebeluşii, afirmând: „Aveţi de gând să vă hrăniţi bebeluşii cu alimente chimice când sunt atât de mici?””.

Stuart Jones, cercetător clinic: „Gisele, nu există alimente fără chimicale. Tot ce consumăm este creat din chimicale, indiferent cum este produs sau de unde provine, dacă este natural sau creat de om”.

Concluzii:
- Nimic nu este fără chimicale: tot ce consumăm conţine elemente chimice; rămâne doar de văzut care alimente conţin mai puţine şi ce anume.

 

 

Traducere: Arseni Stefan Ciprian

This publication [Celebrities-and-Science-Review-2010] published by Sense About Science in [29th December 2010] in the English language, has been translated into [Romanian] by [Scientia.ro] in [March 2012], and is used with the permission of Sense About Science. Sense About Science assumes no responsibility for the accuracy and completeness of the translation or for actions that may ensue as a result thereof. The approved text of all Sense About Science publications is that published by Sense About Science in the English language.

Copyright under Creative Commons Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 2.0 UK: England & Wales License. Published in [December 2010] by Sense About Science. Used with permission of Sense About Science. Contact Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. for permission to reproduce or translate the document.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.