Cercetări psihologice recente constată că nivelul de fericire al oamenilor este stabil pe termen lung. Dacă vei câştiga la loterie sau vei paraliza de la gât în jos, după aproximativ trei până la şase luni vei reveni la nivelul de fericire cu care eşti obişnuit. Dacă aceste constatări sunt profund contra-intuitive, ele ridică în acelaşi timp o problemă serioasă pentru cei care doresc să obţină mai multă fericire.
O posibilă explicaţie găsim în cercetările recente asupra psihologiei recunoştinţei. Da, aţi citit corect – recunoştinţa ar putea fi cheia creşterii ‘constanţei’ fericirii proprii – acel nivel de referinţă al fericirii, condiţionat de ereditate şi de experiențele primilor ani de viaţă. Există unele dovezi experimentale solide care susţin această teorie.
Situaţiile producătoare de mulţumire versus situaţiile dificile
În noua sa carte "Mulţumesc! Modul în care noua ştiinţă a recunoştinţei te poate face mai fericit" („Thanks!: How the New Science of Gratitude Can Make You Happier”), dr. Robert A. Emmons descrie o cercetare pe care a efectuat-o pe trei grupuri experimentale, timp de peste 10 săptămâni (Emmons & McCullough, 2003):
Participanţii din primul grup au fost rugaţi să noteze pe parcursul celor 10 săptămâni ale studiului, câte cinci lucruri pozitive care li se întâmplaseră în cursul fiecărei săptămâni şi pentru care erau recunoscători. Aceasta a fost numită situaţia recunoştinţei. Cei din al doilea grup au fost rugaţi să noteze, la finele fiecărei săptămâni, câte cinci probleme cotidiene cu care se confruntaseră. Aceasta a constituit situaţia dificultăţii. Membrilor celui de-al treilea grup li s-a cerut să enumere doar câte cinci evenimente care avuseseră loc în săptămâna anterioară, fără să li se precizeze ce tip de evenimente să vizeze - pozitive sau negative. Aceasta a constituit situaţia evenimenţială sau de control.
Tipurile de lucruri pe care oamenii le-au enumerat în situaţia recunoştinţei au inclus:
- un apus de soare printre nori.
- şansa de a fi în viaţă.
- generozitatea prietenilor.
Iar în situaţia dificultăţii:
- impozitele.
- greutatea de a găsi locuri de parcare.
- arderea macaroanelor cu brânză.
Înainte de începerea experimentului, participanţilor li s-a cerut să-şi descrie zilnic în jurnalele lor starea de spirit, starea de sănătate fizică şi atitudinea generală. La sfârşit, aceste înregistrări au fost folosite pentru comparaţii cu declaraţiile ulterioare intervenţiei experimentale.
Fericirea creşte cu 25%
După intervenţia experimentală, subiecţii aflaţi în situaţia recunoştinţei s-au declarat cu aproape 25 de procente mai fericiţi - ei au devenit mai optimişti cu privire la viitorul lor, mai satisfăcuţi de viaţa lor şi au făcut cu aproape 1,5 ore mai multe exerciţii fizice pe săptămână în raport cu cei din situaţia dificultăţii sau cu cei din situaţia evenimenţială.
Toate acestea din reflectarea plăcerii de a fi văzut un apus de soare printre nori? Dr. Emmons însuşi s-a declarat surprins de rezultatele studiului, parţial datorită câtorva motive pentru care practicarea recunoştinţei s-ar putea să nu fie atât de agreabilă. Astfel, concentrarea pe recunoştinţă ne-ar putea reaminti de ceea ce datorăm altora. Acest lucru ar putea la rândul său să ne reamintească de dependenţa noastră faţă de alţii şi să ne diminueze sentimentul de control personal. Deci, a gândi în termeni de recunoştinţă înseamnă a ne concentra pe datoriile pe care le avem faţă de ceilalţi iar oamenilor nu le place să se simtă îndatoraţi faţă de ceilalți - un adevăr demonstrat prin alte studii.
Este efectul respectiv doar o urmare a comparaţiilor pozitive sau este într-adevăr un rezultat al recunoştinţei? În ciuda motivelor pentru care recunoştinţa ar putea să nu producă mai multă fericire, se pare că totuşi o face. Dar beneficiul stării de recunoştinţă n-ar putea să apară doar din faptul că ne considerăm mai buni decât ceilalţi?
Într-un al doilea studiu, foarte asemănător cu primul descris mai sus, Emmons şi McCullough au schimbat una dintre condiţiile de control. În loc să li se ceară participanţilor să noteze la întâmplare evenimentele din săptămâna anterioară, oamenii au fost rugaţi să scrie doar despre acele lucruri care i-au făcut să se simtă mai bine în raport cu ceilalţi. Ideea a fost că în această stare oamenii fac comparaţii pozitive, dar nu au neaparat sentimente de recunoştinţă (deşi acestea nu pot fi excluse!).
Însă, din nou, rezultatele au arătat că cei aflaţi în starea de recunoştinţă erau semnificativ mai fericiţi decât cei care se comparau pozitiv cu ceilalţi. De loc surprinzător, cei care practicau recunoştinţa erau, de asemenea, mai fericiţi comparativ cu cei care se concentrau pe dificultăţile cotidiene.
Recunoştinţa îi poate ajuta pe cei cu probleme cronice de sănătate
O critică bună a primelor două studii a fost aceea că ele au fost efectuate în rândul studenţilor. Este uşor să sporeşti fericirea studenţilor tineri, sănătoşi, dar ce se poate spune despre oamenii cu probleme grave, cronice de sănătate?
Într-un al treilea studiu, Emmons şi McCullough au recrutat adulţi care avuseseră tulburări neuromusculare, de multe ori ca un rezultat întârziat al unei infecţii trenante cu virusul ce produce poliomielita. Deşi nu le pusese viaţa în pericol, afecţiunea era foarte debilitantă, cauzându-le dureri articulare şi musculare, precum şi atrofie musculară. Persoanele aflate în această stare aveau motive serioase să fie nemulţumite de viaţa lor.
În acest studiu, starea de recunoştinţă a fost comparată cu starea de control în care participanţii au notat evenimentele din experienţa lor cotidiană. După studiul de 21 zile, participanţii din starea de recunoştinţă s-au dovedit a fi mai mulţumiţi de viaţa lor în general, mai optimişti cu privire la săptămâna următoare şi mai ales, au dormit mai bine. Somnul bun este important, existând dovezi că el este un mare indicator al bunăstării generale. Oamenii care dorm bine sunt în general mai sănătoşi şi mai fericiţi decât cei care au un somn deficitar.
Ce presupune practicarea recunoştinţei?
Chiar dacă beneficiile recunoştinţei pe termen scurt sunt evidente, abordarea ei pe termen lung ridică mai multe întrebări. Care sunt principalele obstacole în calea unei vieţi pline de recunoştinţă? Poate recunoştinţa să sporească într-adevăr fericirea pe durata unei vieţi? În cele din urmă, cum anume poate fi sporită recunoştinţa? Citiţi articolul despre cele zece metode de practicare a recunoştinţei.
Bibliografie
Emmons, R. A., & McCullough, M. E. (2003). Counting blessings versus burdens: An experimental investigation of gratitude and subjective well-being in daily life. Journal of Personality and Social Psychology, 84(2), 377-389.
Traducere de Maricica Botescu după practicing-gratitude-can-increase, cu acordul autorului