Soarta primelor noastre amintiri este o enigmă. La vârsta adultă, mulţi dintre noi nu avem amintiri de dinainte de vârsta de trei sau patru ani. Totuşi, când suntem mici avem această capacitate de a povesti şi evoca amintiri de dinainte de această vârstă. Pentru a elucida acest mister, trebuie să cunoaştem mai multe despre modul în care funcţionează memoria copiilor. Recent, un studiu ingenios a realizat un test despre cât de durabile pot fi amintirile unui copil.
În Danemarca, Osman Kingo şi colegii lui au demonstrat că copiii de trei ani au capacitatea de a recunoaşte o persoană pe care au întâlnit-o doar o singură dată atunci când aveau un an.
Pentru a maximiza şansele de a descoperi memoria de lungă durată din fragedă copilărie, cercetătorii au conceput un scenariu ce a inclus foarte multe indicii – ceea ce ei au descris drept „indicii masive”. În primul rând, Kingo şi echipa sa au restabilit contactul cu părinţii şi copii care au participat la un studiu anterior atunci când copiii aveau vârsta de un an. Respectivul studiu s-a bazat pe interacţiunea copilului cu unul din cei doi cercetători, timp de 45 de minute – fie un bărbat caucazian, fie un bărbat african.
Acum, peste doi ani, 50 din acei părinţi şi copii – cei din urmă având vârsta de trei ani – au fost invitaţi din nou în exact acelaşi laborator (cu speranţa de a le trezi amintirile anterioare). Aici, copiii au privit simultan două clipuri video de 45 de secunde pe ecrane paralele. Un videoclip reda interacţiunea unuia din cercetători, fie bărbatul caucazian, fie cel african cu copii de acum doi ani, celălalt videoclip prezenta interacţiunea celuilalt cercetător (cel pe care copii nu l-au întâlnit) cu un alt copil într-o situaţie identică. Copiii, ei înşişi, nu se vedeau în respectivele videoclipuri.
Scopul cheie al testului a fost să se descopere dacă copiii de trei ani preferă să se uite la un videoclip şi nu la celălalt. În mod surprinzător, copiii au petrecut mult mai mult timp uitându-se la videoclipul care îl prezenta pe cercetătorul pe care nu l-au întâlnit niciodată. Acest lucru nu este datorat faptului că copii au o înclinaţie fie pentru bărbatul de rasă albă, fie pentru cel de rasă negroidă, deoarece pentru unii copii cercetătorul pe care nu l-au văzut înainte era cel african iar pentru alţii era cel caucazian. Toate elementele de decor şi comportamentele din clipurile video au fost identice, deci acest rezultat oferă dovezi clare că copii manifestă o anumită recunoaştere a cercetătorului pe care l-au întâlnit şi erau mult mai atraşi să se uite la cercetătorul care nu le era familiar.
Important de menţionat, acelaşi tipar de reacţie nu a fost observat în rândul unui grup de control format din 36 de copii de trei ani care nu au luat parte la cercetarea iniţială de acum doi ani. De fapt, aceşti copii au avut tendința să se uite la cercetătorul de rasă negroidă. Acest lucru nu este surprinzător pentru că copii manifestă adesea tendinţa de a se uita spre feţele oamenilor de altă rasă. Faptul că copii de trei ani din grupul experimental nu au urmat acest tipar indică faptul că memoria a anulat orientarea obişnuită spre cealaltă rasă.
Care este natura faptului că copiii îşi amintesc de cercetătorul pe care l-au întâlnit cu doi în urmă. Când copii au fost întrebaţi pe care bărbat l-au întâlnit înainte, răspunsurile acestora nu au fost la înălţimea aşteptărilor. Acest lucru sugerează că memoria este „implicită” sau nu este accesibilă conştiinţei. Însă cercetătorii nu s-au grăbit să formuleze aceste concluzii. Ei afirmă că problema rămâne deschisă bazându-se pe următorul argument: pentru simplul fapt că copiii nu pot verbaliza recunoaşterea asta nu înseamnă că nu au experimentat-o într-un anume fel.
„Descoperirea că copiii de trei ani posedă un fel de memorie pentru un singur eveniment petrecut cu peste doi ani în urmă cere o atenţie sporită motivelor pentru care amintiri aparent durabile sunt atât de greu de verbalizat mai târziu pe parcursul vieţii,” au conchis cercetătorii, „şi care sunt condiţiile care vor permite ca amintirile să devină disponibile într-o manieră clară”.
Traducere de Ioana-Mădălina Ilinca după the-amazing-durability-of-infant-memory cu acordul autorului