Faptul că toţi vrem să fim fericiţi, dar atât de puţini dintre noi par să ştie exact de unde vine fericirea, este unul din marile paradoxuri ale vieţii. Despre fericire se spun multe lucruri diferite, ea poate conţine tot felul de componente, poate să fie rezultatul strădaniilor de lungă durată pe parcursul vieţii sau chiar să apară fără niciun efort, dar cei mai mulţi dintre noi sunt în căutarea realizării acestui obiectiv evaziv.
Psihologii au veşti bune şi veşti rele despre căutarea fericirii. Vestea proastă este că, în esenţă, nu avem nici un control asupra a peste 50% din nivelul nostru de fericire. Fericirea, la fel ca multe alte atribute ale noastre, este stabilită parţial de genele noastre. Deşi acestea interacţionează într-o anumită măsură cu mediul, pe o bază cotidiană, acest procent de 50% pare a fi imobil. Dar ce se poate spune despre restul de 50%? Aici este începutul veştii (aproape) bune.
Împrejurări fericite
În primul rând, există condiţiile generale ale vieţii noastre - dimensiunile noastre ’demografice’. Acestea includ lucruri cum ar fi: veniturile financiare, nivelul nostru de educaţie, faptul că trăim în ţări bogate sau sărace, vârsta, starea civilă şi apartenenţa religioasă. Toţi aceşti factori au o relaţie cu fericirea. De exemplu, un nivel mai ridicat de educaţie este asociat cu mai multă fericire, la fel o vârstă mai înaintată şi chiar faptul de a fi căsătoriţi (știu, știu!).
Toţi aceştia sunt factori care, în general vorbind, sunt dificil de schimbat. Desigur, este mai uşor să te căsătoreşti decât să întinereşti, dar ambii factori sunt totuşi relativ conjuncturali pe termen lung. Dacă factorii conjuncturali contează, surpriza este că ei au o contribuţie destul de mică la fericirea noastră. Sheldon şi Lyubomirsky (2007) o estimează la 10% doar. Aceasta este complet depăşită de contribuţia genetică la fericire. Deci, dacă nu ne putem schimba genele şi, în general, nu ne putem schimba circumstanţele vieţii, ce putem schimba din existenţa noastră?
Activitatea intenţionată
Singurul lucru care a mai rămas este ceea ce facem de fapt zi de zi. Ceea ce Sheldon şi Lyubomirsky circumscriu prin termenul de ‘activitate intenţionată’. Ei văd activităţile la care participăm ca factori care modifică nivelul nostru de fericire în intervalul stabilit de genetica şi circumstanţele vieţii noastre.
Dar ce activităţi să alegem şi cum ar trebui să desfăşurăm aceste activităţi? Răspunsul la această întrebare ne ajută să înţelegem cât de repede se adaptează oamenii la experienţe noi şi interesante.
Prima interacţiune cu un lucru stimulativ pe care îl găsim plăcut ne sporeşte considerabil nivelul de fericire. Fie că este vorba de primul salt cu paraşuta, primul sărut cu partenerul nostru sau pur şi simplu o carte nouă şi interesantă pe care o citim. Experienţele noi ne activează centrele de plăcere din creier şi noi ne simţim bine. Din păcate, atunci când venim în contact cu acelaşi stimul în mod repetat, ne obişnuim cu el. Acest fapt este ceea ce psihologii au numit ’adaptare hedonică’. Cantitatea de plăcere pe care o putem obţine de la aceeaşi experienţă se diminuează cu expunerea repetată. Prima înghiţitură de ciocolată are un gust mai bun decât ultima.
Acest lucru i-a determinat pe Lyubomirsky Sheldon şi Schkade (2005) să sugereze că activităţile pe care le alegem trebuie să aibă trei caracteristici:
1. Acestea trebuie să se potrivească nevoilor şi personalităţii noastre. De exemplu, dacă nu tânjeşti foarte tare după paraşutism este puţin probabil ca acest sport să se potrivească cu nevoile tale. Asta nu înseamnă că nu ar fi perfect pentru altcineva.
2. Conţinutul lor trebuie să varieze. Ai folosi mereu acelaşi circuit pentru alergări? Ai zbura cu zmeul pe acelaşi deal? Te-ai plimba pe aceeaşi potecă prin pădure? Variind rutina este probabil să minimizezi efectele de adaptare hedonică.
3. Calendarul lor trebuie să varieze, de asemenea. Şi acest lucru ajută la evitarea adaptării hedonice.
Schimbare de priorităţi?
Aprecierea proporţiilor în care genetica, condiţiile de viaţă şi activităţile intenţionate contribuie la fericire mă face să mă gândesc la priorităţile vieţii noastre. Componenta genetică este în esenţă prescrisă - e prea puţin ce putem face cu această zestre atât timp cât terapia genetică sau ceva echivalent nu ne va permite să ne ajustăm nivelurile noastre pre-stabilite de fericire. Aceasta înseamnă că nivelurile noastre durabile de fericire sunt dependente de circumstanţele vieţii noastre şi de activităţile noastre de zi cu zi. Dar, cel mai important, activităţile noastre zilnice au o pondere de patru ori mai mare decât circumstanţele vieţii în menținerea fericirii.
Pentru a oferi un exemplu clişeu: luaţi în considerare ce este mai bine, să te afli la locul de muncă străduindu-te să obţii o promovare, care va fi urmată de o mărire de salariu, ce îţi va permite să beneficiezi de condiţii mai bune de viaţă sau să stai mai mult acasă cu familia ta (presupunând că familia ta te face fericit!). Desigur, este foarte posibil să obţii mai multă plăcere din a sta mai mult la locul de muncă decât cu familia ta - deşi mulţi nu vor admite acest lucru.
Aici şi acum
Există şi o altă implicaţie interesantă a acestei descoperiri cu privire la ceea ce contribuie la fericirea noastră. Unii ar putea spune că acest 10% pentru circumstanţele vieţii comparativ cu 40% pentru activităţile zilnice înseamnă că, pentru a fi fericit, planurile şi obiectivele pe termen lung ar trebui să fie ignorate în favoarea celor de aici şi acum. La urma urmei, de ce să te deranjezi să depui eforturi pentru un loc de muncă mai bun, dacă el nu îţi va spori fericirea? Sigur e mai bine să faci doar ceea ce te face fericit acum?
Planurile pe termen lung contribuie, desigur, la fericirea noastră de zi cu zi, dar doar în mod indirect. Un loc de muncă mai bun, ceea ce duce la mai mulţi bani poate însemna să avem mai multă libertate de a face aceste lucruri cotidiene care ne plac. Condiţiile de viaţă şi activităţile zilnice interacţionează în mod clar. Să vorbeşti de una fără cealaltă nu are sens în lumea reală.
Aceste calificări nefiind recunoscute, oamenii acordă de multe ori mai multă importanţă circumstanţelor vieţii în detrimentul activităţilor plăcute de fiecare zi. Ceea ce sugerează cercetarea psihologică este că tocmai aceste plăceri de zi cu zi sunt cele care au puterea de a ne face fericiţi şi de a ne menţine starea de fericire, cu condiţia ca acestea să fie suficient de variate.
Bibiografie
Lyubomirsky, S., Sheldon, K. M., & Schkade, D. (2005). Pursuing happiness: The architecture of sustainable change. Review of General Psychology, 9, 111-131.
Sheldon, K. M., & Lyubomirsky, S. (2007). Is it possible to become happier? (And if so, how?). Social and Personality Psychology Compass, 1, 1-17.
Traducere de Maricica Botescu după sustainable-happiness-why-its-all-about cu acordul autorului