Un experiment clasic din 1931 arată modul în care mecanismul rezolvării problemelor este de multe ori o enigmă pentru noi. Procesul creativităţii umane este fascinant şi derutant, în acelaşi timp. Înţelegerea şi reproducerea proceselor mentale specifice marilor gânditori ne poate aduce un beneficiu imens, nouă muritorilor de rând: chiar nemurirea (cea a renumelui desigur).

 

 

Poate că dacă am înţelege într-adevăr ce se întâmplă în mintea lor, am putea şi noi să creăm un obiect sau o idee care să trăiască mult timp după dispariţia noastră.

Această idee l-a motivat pe Brewster Ghiselin să colaţioneze informaţiile referitoare la strategiile de rezolvare a problemelor folosite de marii gânditori şi artişti de la Poincare până la Picasso (Ghiselin, 1952). Din păcate, aşa cum am menţionat în "Mecanismele ascunse ale minţii noastre", aceşti mari gânditori se declară de obicei a fi doar spectatorii propriilor procese mentale. Ei par a fi incapabili să identifice ceea ce a determinat descoperirile lor, chiar şi atunci când acestea au avut loc.

Problema este că aceste declaraţii au fost făcute, de obicei, la mulţi ani distanţă de procesele creative originale. Se poate ca Picasso să fi uitat pur şi simplu ce l-a făcut să creeze prima pictură cubistă cunoscută "Domnişoarele din Avignon" (imaginea de mai sus). Poate că dacă ar fi fost întrebat ce a fost în mintea lui imediat după ce a pictat-o, răspunsul lui ar fi fost mult mai precis. Totuşi, un studiu de psihologie clasică din 1931 sugerează că el tot nu ar fi putut să ne spună ce s-a petrecut în mintea lui. Acest experiment demonstrează perfect că de multe ori noi nu avem nicio idee despre modul în care rezolvăm o problemă.

Enigma celor două corzi

Cu mult timp în urmă, în anul 1931, Norman Maier de la Universitatea din Michigan a vrut să exploreze modul în care rezolvă oamenii problemele (Maier, 1931). Pentru a face acest lucru el a ataşat două corzi la plafonul laboratorului său şi a cerut subiecţilor să lege cele două capete. Dificultatea consta în faptul că cele două corzi erau suficient de îndepărtate una de alta, încât dacă ţineai una dintre ele nu puteai ajunge la cealaltă.

Pentru a ajuta participanţii, el a aşezat unele obiectele în jurul camerei, permiţându-le să se folosească de ele. Erau bucăţi de corzi, beţe, cleme, greutăţi şi aşa mai departe. Cei mai mulţi oameni au realizat destul de repede că legând un fragment de coardă de una dintre corzile atârnate s-ar rezolva problema, la fel, dacă ar fi folosi un băţ. Totuşi, aceste răspunsuri aparent evidente nu-l satisfăceau pe Maier, el solicitând o soluţie mai simplă şi mai elegantă. Deci, el a continuat să ceară oamenilor să vină cu soluţii noi. Când ei ataşau fragmentul de coardă, el spunea: "OK, acum fă lucrul acesta într-o altă modalitate". Şi el a ţinut-o tot aşa pentru a obţine noi soluţii. Atunci, cei mai mulţi oameni au fost pur şi simplu derutaţi.

Poate că poţi găsi o soluţie.
Aminteşte-ţi există două corzi. Sunt pur şi simplu prea departe pentru tine pentru a ajunge la una dintre ele, cât timp o ţii pe cealaltă. Poţi utiliza unul dintre elemente - am menţionat deja ce este în cameră, dar nu poţi încălca legile fundamentale ale Universului sau să faci trucuri. Deci, fără lungirea braţelor sau deşirarea corzii pentru a o face mai lungă.

Nu citi soluţia, dacă reproduci sarcina la domiciliu!

Soluţia

Descoperirea răspunsului poate să te facă să te loveşti cu palma peste frunte, deşi cei mai mulţi oameni nu o pot face până nu li se dă un indiciu. Răspunsul constă în ataşarea unei greutăţi la una dintre corzi şi punerea ei în pendulare. Apuci apoi cealaltă coardă şi prinzi coarda care se balansează atunci când vine către tine. Dacă te-ai prins, bravo ţie – este ceva foarte neobişnuit. Majoritatea oamenilor are nevoie de un indiciu şi acesta a fost dat în cele din urmă de către Maier participanţilor săi derutaţi. De-a lungul experimentului el mergea ocazional în jurul camerei, până când, atunci când oamenii rămâneau fără soluţii, el peria, aparent accidental, una dintre corzi făcând-o să se balanseze. Aproape invariabil oamenii descopereau soluţia de mai sus, în mai puţin de un minut de la acest indiciu aparent accidental. Tu cum ai rezolvat-o?

Experimentul este un mod elegant de a arăta cât de eficace putem fi ajutaţi cu o soluţie la o problemă. Dar întrebarea de care suntem cu adevărat interesaţi este dacă ştim de unde vine soluţia. Şi-au dat seama participanţii că Maier le-a dat un indiciu? Per ansamblu, răspunsul a fost nu.

Când au fost intervievaţi ulterior, doar o treime dintre participanţi au realizat că el le dăduse un indiciu masiv prin punerea unei corzi în balans. Cei mai mulţi oameni au spus diverse poveşti, de multe ori destul de creative, despre modul în care au ajuns la soluţie. Aceste poveşti puteau să reprezinte cu exactitate experienţa lor conştientă, dar în mod clar ele nu reprezentau motivul real care îi dusese la rezolvarea problemei. Dar dacă vom privi mai atent la experiment, vom constata că e mai rău decât atât.

Indicii false

Coarda în balans nu a fost singurul indiciu folosit de Maier în experiment. El a mai dat un indiciu care a constat în rotirea unei greutăţi pe o coardă. Curând el a constatat, totuşi, că această idee era inutilă - nu a ajutat pe nimeni să rezolve enigma. În ciuda acestui fapt toţi cei care au văzut mai întâi greutatea atârnată au declarat că acesta a fost indiciul care a declanşat soluţia lor.

Ce sugerează acest lucru este că cei care au identificat periajul lui Maier pe coardă ca indiciu ajutător puteau să-l fi ghicit doar.

Puterea inconştientului

Acest experiment, împreună cu altele care au fost efectuate ulterior, ne arată că de multe ori ştim puţine lucruri despre modul în care rezolvăm problemele şi în general despre modul în care gândim. De aceea, probabil, cel mai bun sfat privind modul de a rezolva probleme este cel furnizat de către marele romancier Henry James, fratele celebrului psiholog William James:

"Am fost încântat de ideea mea, deşi mi-a luat ceva până am descoperit-o; şi pentru că ea oferă atât de mult, cred că trebuie să o arunc pentru moment într-o zonă mai adâncă a inconştientului: fără îndoială, nu fără speranţa că ar putea apărea în cele din urmă din rezervor, după cazurile cunoscute deja ale comorilor îngropate, care vin la lumină, cu o suprafaţă irizată fermă şi o creştere notabilă în greutate" (Ghiselin, 1952, p. 26).

Bibliografie:
Ghiselin, B. (1952). The Creative Process: A Symposium. New American Library. 
Maier, N. R. F. (1931). Reasoning in humans: II. The solution of a problem and its appearance in consciousness. Journal of Comparative Psychology, 12(2), 181-194.


Traducere de Maricica Botescu dup why-problem-solving-itself-is-puzzle, cu acordul autorului

Scris de: Jeremy Dean
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.