Filosoful hedonist Epicur avea dreptate în caracterizarea fericirii (în cea mai mare parte): "Dacă nu te poţi mulţumi cu puţin, nu te poţi mulţumi cu nimic." Filosofii din vremurile vechi erau dornici să spună şi celorlaţi cum să trăiască şi cum să fie fericiţi. Desigur, recomandările lor sunt repere pentru noi datorită operelor lor; ele sunt pline de învăţăminte şi îndemnuri deopotrivă, dar putem noi să le înţelegem cu adevărat şi să le raportăm la cercetarea psihologică modernă?

 



Unul dintre filosofii care au oferit sfaturi clare cu privire la modul de a trăi o viaţă fericită a fost Epicur, un grec care a trăit în secolul al III-lea î.Hr. Într- un articol recent din Journal of Happiness Studies, Bergsma, Poot şi Liefbroer explică îndemnurile lui Epicur cu privire la o viaţă mai bună şi apoi le compară cu un corp extins de cercetări psihologice pe tema satisfacţiei în viaţă.

Este un moment prielnic acum, la început de an, să ne gândim la ce ne poate învăţa filosofia şi psihologia despre cum să trăim o viaţă bună.

Hedonismul epicurian

Epicur a fost un hedonist, dar nu în sensul popular şi modern al termenului. Acum, avem tendinţa de a asocia hedonismul cu căutarea excesivă a plăcerii sau cu plăcerea senzuală rafinată. Ce viza Epicur, totuşi, era ceva mai subtil, el cu siguranţă nu credea că drumul către fericire este pavat cu lux ori bogăţie materială. Ceea ce a vrut el să sublinieze a fost ideea de a fi "netulburat".

Epicur credea că plăcerea şi durerea sunt concepte centrale ale moralităţii umane. Părerea lui era aceea că plăcerea şi durerea sunt atât de importante pentru existenţa umană, încât toate acţiunile noastre sunt guvernate de căutarea plăcerii şi de încercarea de a evita durerea. Epicur considera, de asemenea, lipsa de durere ca o plăcere în sine. Desigur, există atât durere fizică sau trupească, cât şi durere psihologică. Epicur situa ideea de "ataraxie" (imperturbabilitate, absenţa tulburării sufleteşti) deasupra experienţelor pozitive de plăcere. El credea că o viaţă bună poate fi asigurată de satisfacţia că atât corpul, cât şi mintea, funcţionează în pace.

 

 

Auto-ajutorarea în stil epicurian

Înţelegem conceptele filozofice abstracte, dar ce putem spune despre cele pragmatice? Mai exact, cum credea Epicur că am putea aduce pacea atât în mintea, cât şi în corpul nostru?

Pentru a ne menţinere corpul mulţumit şi mintea netulburată, Epicur pleda în favoarea unei "cure în patru-paşi":

1. Nu te teme de zei (ori de soartă, ori de şansa oarbă). În mod surprinzător, abordarea epicuriană a zeilor este adecvată chiar şi în zilele noastre fără de Dumnezeu. După Epicur, zeii se aflau deja într-o stare de fericire şi, prin urmare, nu erau deranjaţi de activităţile umane. Ca atare, nu avem de ce să ne temem de ei şi, de asemenea, nu trebuie să aşteptăm nimic de la ei. Dacă nu eşti o persoană religioasă, atunci, probabil, acest edict poate fi mai bine gândit astfel: nu te teme de soartă sau de şansa oarbă, pentru că nici uneia din ele nu-i pasă de noi. Practic, atunci, depinde doar de noi să creăm ordine în viaţa noastră, pentru că zeii (sau soarta sau şansa) nu o vor face pentru noi. Singuri trebuie să ne satisfacem nevoile proprii şi să gestionăm ameninţările care apar în mod inevitabil.

2. Nu te îngrijora de moarte. Mai uşor de zis decât de făcut, poate, dar Epicur avea o abordare raţională a morţii. El o vedea ca sfârşitul experienţei senzoriale, ca un punct de tranziţie care nu ar trebui să ne preocupe. Cât timp suntem vii, moartea nu este importantă, deoarece nu există încă; cu alte cuvinte, suntem încă în viaţă! La fel, când suntem morţi, nu mai putem experimenta nimic, aşa că tot nu este importantă (Epicur nu credea în viaţa de după moarte sau în nemurirea sufletului).

3. Ceea ce este bun este uşor de obţinut. Aceasta este o parte mai controversată, dar este mai puţin relevantă în cultura de consum de astăzi. Aici Epicur făcea o distincţie importantă între ceea ce este necesar şi ceea ce nu este necesar. Lucrurile necesare şi naturale includ elementele de bază ale vieţii, cum ar fi hrana şi adăpostul. Lucrurile inutile şi nenaturale includ faima, averea excesivă sau onorurile. Chiar şi între lucrurile naturale Epicur făcea o distincţie între necesare şi inutile. De exemplu, pâinea îţi va satisface foamea la fel de bine ca şi homarul. Din păcate, obişnuirea cu gustul homarului ar putea să-ţi aducă nefericire în viitor, când nu ţi-l mai poţi permite. Pâinea, însă, va rămâne, de obicei, la îndemâna celor mai mulţi oameni. Spunând acestea, Epicur nu era total împotriva răsfăţurilor ciudate. Într-adevăr, el credea că cel care se poate bucura de plăcerile simple ale vieţii s-ar putea bucura şi de extravaganţă, poate chiar mai mult atunci când aceasta va fi mai rară. Însă, în general, el îndemna foarte des la moderaţie. Epicur preda despre frumuseţea şi durabilitatea vieţii. Când nu obţii promovarea, nu poţi rambursa ipoteca ori pierzi totul într- un joc de cărţi, este mult mai uşor să treci cu vederea. Cu cât ai (sau doreşti) mai mult, cu atât mai mult ai de pierdut (sau nu vei obţine).

4. Ceea ce este îngrozitor este uşor să înduri. Epicur credea că şi durerea fizică ar putea fi îndurată cu ajutorul minţii. Concentrarea pe plăcere, atât pe experienţele din trecut, cât şi pe cele care urmează să vină în viitor, poate fi de ajutor în a ne distrage atenţia de la disconfortul corporal curent.

În afară de acest leac în patru-părţi a existat şi o altă serie de componente importante în recomandările lui Epicur.

Filosofia. Cum era de aşteptat Epicur credea că studiul filozofiei era central pentru obţinerea fericirii. Filosofia ne poate ajuta să ne înţelegem atât frica de moarte, cât şi frica de zei.

Prietenia. Epicur credea că prietenia este unul dintre cele mai importante aspecte ale vieţii bune. Nu numai că ne oferă multe beneficii, de ea beneficiază, de asemenea, prietenii noştri. În schimb, Epicur se pronunţa împotriva căsătoriei. El nu era prea impresionat de sex, spunând că ar trebui să ne considerăm norocoşi dacă sexul nu a provocat nimănui nici un rău (!).

Prudenţa. În Marea Britanie, cuvântul "prudenţă" este un clişeu, datorită suprasolicitării lui de fostul cancelar şi actualul prim-ministru, Gordon Brown. Dar, de fapt, ideea de prudenţă a fost foarte apreciată de către Epicur. Prudenţa pentru Epicur era un mod excelent de a lua decizii. Toate deciziile pot fi văzute ca ceva ce duce la plăcere ori la durere. Gândind în prealabil, planificând pentru viitor cu aceste rezultate posibile în minte, vom duce o viaţă plăcută.

Securitatea. Aici Epicur a fost preocupat de modalitățile cele mai bune în care se poate asigura pacea minţii pentru noi înşine atunci când vecinii noştri constituie o ameninţare, la nivel individual şi social. Epicur afirma că cea mai bună soluţie era aceea de a duce o viaţă privată, fără a te angaja în politică, economie şi drept. În schimb, Epicur recomanda să te înconjori de prieteni cu spirite similare, contactele sociale cu ei putând asigura o viaţă liniştită. Epicur însuşi a ales să trăiască într-o comunitate de prieteni.


Punctul de vedere al psihologiei moderne cu privire la auto-ajutorarea epicuriană


În concluzie, a avut Epicur dreptate? Ne putem face o idee despre acest lucru prin compararea recomandărilor sale cu ceea ce psihologia modernă a constatat printr-un număr mare de cercetăti privind satisfacţia în viaţă (Bergsma, Poot & Liefbroer). Înainte de a-l lăuda, să analizăm punctele negative. Făcând acest lucru, totuşi, merită să ne amintim că sfaturile lui Epicur datează de mai mult de două milenii. Inutil să spun că societatea s-a schimbat destul de mult de atunci.

1. Epicur greşea când recomanda detaşarea de obligaţii publice şi vieţuirea în comunitate. Motivul pentru care Epicur era impotriva implicării sociale era faptul că el considera societatea o sursă de stres şi nefericire. În acea perioadă istorică, susţin Bergsma şi colegii săi, viaţa politică era volatilă şi sfatul său avea sens în contextul respectiv. In zilele noastre, însă, în societăţile relativ paşnice, acest lucru este mai puţin relevant. Cercetările moderne arată că există o corelaţie între nivelurile mai ridicate de fericire şi implicarea mai mare în societate. Sfatul lui Epicur a fost, probabil, mai relevant în propriul său timp decât este acum. Bergsma şi colegii săi, de asemenea, susţin că a trăi într-o comunitate, unde, în esenţă, o persoană ar trebui să se potrivească cu toate celelalte, nu este pe potriva celor mai mulţi.

2. Epicur s-a înşelat în privinţa evitării căsătoriei. În general, oamenii casătoriţi şi cei care locuiesc împreună, ca şi cum ar fi căsătoriţi, sunt mai fericiţi. Aceasta este o generalizare brută şi trebuie să fie recunoscută ca atare. De exemplu, în prezent, în multe societăţi oamenii sunt mult mai susceptibili de a divorţa şi divorţul este de multe ori foarte rău pentru fericire. Chiar luând în considerare acest lucru, totuşi, Bergsma şi colegii săi susţin că oamenii sunt mai fericiţi în urma unui eşec în căsătorie, decât atunci când nu au încercat. Cel mai mare rău care se poate spune despre căsătorie este că, în medie, nu ne face mai puţin nefericiţi.

3. Placerea nu este opusul durerii. Psihologia modernă a arătat că plăcerea nu este lipsa durerii, mai degrabă afectul pozitiv şi negativ sunt independente. Emoţiile pozitive au atât de multe alte efecte pozitive învecinate pe care, probabil, Epicur a greşit că le-a minimalizat în favoarea lipsei de durere. Pentru a lua doar un exemplu, afectul pozitiv creşte activitatea şi sociabilitatea, ambele putând foarte probabil să ducă la o mai mare fericire pe termen lung.

În ce privinţe a avut Epicur dreptate?

Epicur a avut, totuşi, multă dreptate, în unele aspecte. Iată câteva dintre ele:

1. Utilizarea strategiilor cognitive pentru a face faţă morţii şi durerii. Unele lucruri din viaţă nu le putem schimba - faptul că vom muri este unul dintre ele, pentru unii oameni durerea şi / sau boala este un altul. Epicur sfătuia că ar trebui să abordăm aceste lucruri, prin acceptare şi ajustarea atitudinii noastre. Aceasta rezonează cu terapia modernă cognitiv-comportamentală, care se concentrează pe schimbarea răspunsurilor psihologice la factorii de stres inevitabili.

2. Prieteniile contează mai mult decât statutul sau banii. Legăturile sociale corelează puternic cu fericirea, în timp ce a avea mai mulţi bani nu este neapărat egal o fericire mai mare.

3. Fericirea vine din plăcere moderată variată. Dovezile experimentale recente au arătat că diverse activităţi plăcute de zi cu zi duc la niveluri crescute de fericire (Sheldon & Lyubomirsky, 2006).

Excelent, Epicur! Per total, nu cred că e prea rău să cunoaştem sfaturile mai vechi de două mii de ani! Aş spune că Epicur greşea grav când gândea că plăcerea este opusul durerii şi că durerea ar trebui să fie evitată cu orice preţ. Sfaturile despre evitarea căsătoriei şi abordarea detaşată a vieţii au avut, probabil, relevanţa lor istorică, dar acum nu o mai au. Pe de altă parte, importanţa prieteniei, a activităţilor variate şi a strategiilor cognitive au fost toate legate de activitatea sa de conducător al unei şcoli filosofice (Grădina lui Epicur). Dacă considerăm că scopul său principal a fost acela de a-i ajuta pe oameni să evite nefericirea inutilă, se pare că el a procedat destul de bine.



Traducere de Maricica Botescu, după hedonist-philosopher-epicurus-was-right, cu acordul autorului

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.