Toţi dorim să fim fericiţi. Dar ce este fericirea? Pentru că fericirea este ceva dorit de majoritatea dintre noi, modul în care o definim are implicaţii importante pentru felul în care ne coordonăm existenţa. Pentru a vedea de ce, comparaţi cele două definiţii concurente ale fericirii de mai jos.
1. Fericirea nu este altceva decât minimalizarea durerii şi maximalizarea plăcerii. Ideea de bază aici este că există un fel de matematică a fericirii. Imaginaţi-vă că pe patul nostru de moarte am putea să ne reamintim de toate momentele de bucurie din viaţa noastră şi apoi de toate momentele de durere. Diferenţa dintre numărul însumat al plăcerilor şi cel al durerilor ne-ar spune cât de fericiţi am fost în timpul vieţii noastre.
2. Fericirea este satisfacţia faţă de viaţă în întregul ei. Aparent, acestă afirmaţie pare aceeaşi idee cu cea de mai sus, dar de fapt este complet diferită. Luaţi în considerare cazul lui Clea Koff, o femeie antropolog judiciar care a lucrat 9 ani în Rwanda la dezgroparea rămăşiţelor celor ucişi în genocidul din 1994. Deşi aceasta era în mod clar o sarcină îngrozitoare care ar fi creat coşmaruri celor mai mulţi oameni, în final ea a declarat că a înfăptuit o lucrare semnificativă şi că a meritat efortul. Pentru Koff, atunci, fericirea a însemnat satisfacţia de a fi făcut un lucru bun cu viaţa ei.
Plăcere şi durere
Prima definiţie a fericirii este, probabil, cea mai asociată cu hedonismul şi una care este acceptată implicit de mulţi oameni. Dar cred că a doua definiţie este mult mai bună, deoarece face loc ideii de a da sens lucrurilor pe care le facem.
Fericirea nu presupune să ne aruncăm cu capul înainte spre ceea ce ne face să simţim plăcere, este vorba de găsirea satisfacţiei în noi înşine şi în ceea ce am făcut. Chiar şi atunci când ceea ce am făcut a fost dureros, ca munca lui Clea Koff.
Tradudere de Maricica Botescu, după what-is-happiness, cu acordul autorului