Sensul vieţiiUn nou studiu constată că atunci când relaţiile sociale asigură un sentiment foarte intens de apartenenţă, oamenii simt ca viaţa are mai mult sens (Lambert și colaboratorii, 2013). Efectul a fost descoperit cu ocazia unui experiment în cursul căruia participanţii au fost rugaţi să închidă ochii şi să se gândească la două persoane sau grupuri cărora le-au aparţinut cu adevărat. Apoi, au fost întrebaţi cât de mult sens au simţit că avusese viaţa lor.

 


Acest grup a fost comparat cu alte două în care participanţii s-au gândit (1) la valoarea persoanelor faţă de care au avut sentimentul de apartenenţă şi (2) la ajutorul de care au beneficiat de la acestea. Comparativ cu aceste două condiţii, participanţii care s-au gândit la grupurile cărora le-au aparţinut au resimţit cele mai înalte niveluri de semnificaţie a vieţii. Deci, apartenenţa la un grup furnizează un sens superior valorii membrilor grupului respectiv sau ajutorului pe care aceştia l-ar fi oferit.

În realitate, aici este mai mult decât incluziune, este sentimentul potrivirii cu ceilalți şi acesta este sentimentul asociat cu nivelurile mai ridicate de semnificaţie. Până atunci, studiile efectuate demonstraseră doar efectul invers. Oamenii care se simt excluşi din grupurile sociale tind să simtă că viaţa are mai puţin sens.

 

Apartenenţa şi coerenţa

Unul dintre obiectivele celor mai mulţi oameni, fie că ei îşi dau seama sau nu de asta, este acela de a atribui un sens vieţii lor. Sentimentul că viaţa are sens este important pentru cei care îl deţin, el fiind de cele mai multe ori asociat cu o bună stare de sănătate, atât pe plan psihologic, cât şi pe plan fizic.

Oamenii care simt că viaţa nu are sens sunt mult mai vulnerabili la deprimare, la dependenţa de un tratament şi chiar la sinucidere. Sensul poate fi aflat pe diverse căi, uneori prin intermediul familiei, alteori prin cel al religiei sau al sentimentului de sine. Dar, cu siguranţă, un mod de a găsi sensul în viaţă este acela rezultat din căutarea unuia sau mai multor locuri cărora să simţi că le aparţii şi în care lucrurile să aibă o semnificaţie.

Un motiv pentru care apartenenţa are sens în viaţă este faptul ca ea promovează ideea de continuitate şi de permanenţă. Dacă aparţii unei organizaţii sau unui grup care, evident, este mai mare decât tine, trăieşti confortul ideii că ea / el va dura mai mult decât tine.

Alături de sentimentul apartenenţei, coerenţa mediului nostru furnizează, de asemenea, sens. Când experimentăm lucruri lipsite de semnificație, simţim că viaţa are mai puţin sens.

Demonstrând acest lucru, un studiu a descoperit ca oamenii care prezentau anotimpurile în ordinea firească (primăvara, vara, toamna, iarna) simţeau că viaţa lor avusese mai mult sens decât cei care le prezentau la întâmplare (Heintzelman și colaboratorii, 2013).

Deci, cărui loc aparţii şi ce sens are acesta pentru tine?



Traducere de Maricica Botescu după sense-of-belonging-increases-meaningfulness-of-life, cu acordul autorului.

Scris de: Jeremy Dean
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.