Cum influenţează lauda încrederea în aptitudini în cazul copiilor

Cercetarea în laborator iniţiată de psihologul Carol Dweck a indicat beneficiile pe termen scurt ale laudei copiilor pentru eforturile lor mai degrabă decât pentru trăsăturile inerente. Acest lucru îi influențează pe copii să adopte aşa-numita „mentalitate incrementală” – să percepi aptitudinea maleabilă şi provocările ca o şansă pentru a învăţa.

În prezent, un nou studiu ce îl are ca co-autor pe Dweck şi este condus de Elizabeth Gunderson a încercat pentru prima oară să monitorizeze modul în care părinţii îşi laudă copii mici în situaţii de viaţă reală şi să vadă care este legătura dintre stilul lor de laudă şi mentalitatea copiilor după cinci ani.

Cercetătorii au observat şi înregistrat 53 de părinţi individuali interacţionând cu copiii lor acasă timp de 90 de minute, fie jucându-se, stând la masă sau făcând orice altceva. Ei au realizat acest studiu când copiii aveau 14, 26 şi 38 luni. Cinci ani mai târziu, cercetătorii au revenit la copiii şi i-au întrebat despre atitudinea şi mentalitatea lor faţă de aptitudine, provocări şi bunătate morală.

Descoperirea principală a fost că cu cât părinţii au avut tendinţa de a-şi lăuda copii de vârsta preşcolară pentru efort (cunoscută sub numele de laudă centrată pe proces, de exemplu „ai făcut o treabă bună”), cu atât mai mare a fost probabilitatea ca acei copii să aibă o „atitudine incrementală” faţă de inteligenţă şi moralitate la vârsta de şapte-opt ani. Această mentalitate a fost evidenţiată prin faptul că ei considerau inteligenţa şi atributele morale maleabile. De exemplu, astfel de copii tindeau să fie de acord cu faptul că oamenii pot fi mai deştepţi dacă se străduiesc mai mult şi să nu fie de acord cu ideea că un copil obraznic va fi întotdeauna obraznic.

Această asociere s-a menţinut chiar şi după ce cercetătorii au verificat o serie de alte variabile, cum ar fi statutul socio-economic al familiilor, propria mentalitate a părinţilor faţă de aptitudine şi cantitatea totală de laudă din partea părinţilor.

„Noi prezentăm primele rezultate care indică faptul că lauda centrată pe proces pe care copiii o aud în mod natural creează o relaţie faţă de cadrele motivaţionale proprii care egalează relaţia dintre lauda centrată pe proces şi cadrele motivaţionale găsite experimental,” au afirmat cercetătorii.

Spre deosebire de utilizarea timpurie a laudei centrate pe proces de către părinţi, nu a existat nicio legătură între tendinţa timpurie a părinţilor de a-şi lăuda copiii pentru trăsăturile lor (cunoscut sub numele de  laudă centrată pe persoană, de exemplu „eşti atât de deştept”) şi mentalitatea ulterioară a copiilor privind aptitudinea. Acest lucru ar putea fi din cauza faptului că cercetătorii au remarcat, de fapt, foarte puţină laudă centrată pe persoană - aceasta a reprezentat mai puţin de 10 la sută din afirmaţiile legate de laudă.

Cu toate că Gunderson şi colegii ei au recunoscut limitările acestui studiu - inclusiv faptul că acesta a fost observaţional şi nu stabileşte o legătură de cauzalitate între stilul părinţilor de a lauda şi  mentalitatea ulterioară a copiilor - ei au declarat că rezultatele au implicaţii importante în viaţa reală. „În special” au afirmat ei „lauda care pune accentul pe efortul copiilor, pe acţiuni şi strategii nu numai că poate prezice, dar, de asemenea, influenţează şi modelează dezvoltarea cadrelor motivaţionale ale copiilor în domeniile cognitive şi sociale.”

Au existat şi alte detalii interesante. Părinţii care au avut ei înşişi o mentalitate incrementală faţă de aptitudine, de fapt, au avut tendinţa să folosească mai mult  lauda centrată pe persoană cu copiii lor - probabil, au presupus cercetătorii, pentru că ei credeau în necesitatea de a stimula stima de sine a copiilor ca o modalitate de a le creşte aptitudinea.

De asemenea, a fost remarcat faptul că această cercetare în laborator în acest domeniu a avut tendinţa de a folosi lauda care este în mod explicit concentrată pe proces, de exemplu „ar fi trebuit să te străduieşti mai mult.” Cu toate acestea, cercetătorii nu au descoperit nicio singură utilizare a acestei expresii, şi toate formele de laudă centrată pe proces în mod explicit au fost greu de găsit. Acest lucru doar pentru a dovedi cât de important este să desfăşori activităţi de cercetare observaţionale în contexte de viaţă reală, pentru a te asigura că cercetarea în laborator este conformă cu realitatea.

În cele din urmă studiul a arătat că părinţii au tendinţa să folosească mai mult lauda centrată pe persoană cu fetele şi mai mult lauda centrată pe proces cu băieţii, evocând rezultate similare într-o cercetare anterioară. În schimb, mai târziu, băieţii au avut tendinţa de a exprima o mentalitate incrementală mai des decât fetele. Acest lucru se potriveşte cu imaginea realizată în literatura de specialitate a dezvoltării conform căreia mai mult  fetele decât băieţii atribuie eşecul lipsei de aptitudine, mai ales la matematică şi la ştiinţe exacte. Acest studiu creşte posibilitatea că acest lucru se datorează parţial modului în care sunt lăudate la o vârstă fragedă.