„A experia” este un verb pe care nu-l veţi găsi în dicţionarele limbii române. Sunt două abordări posibile: (1) dacă nu există în dicţionar, nu are rost să ne batem cu el şi (2) dacă acest cuvânt este utilizat şi nu există un sinonim pentru el, probabil că în viitor îşi va face loc şi în dicţionare şi, una peste alta, îl putem utiliza. Limba este un organism viu, iar dicţionarele de multe ori nu ţin pasul cu limba vorbită.
Ce înseamnă „a experia” şi de ce l-am folosi?
„A experia” este un termen religios, folosit prin urmare în textele cu profil religios. Conform lui Andre Scrima, Experienţa spirituală şi limbajele ei (breviar de idei),
„Etimologic, cuvântul „experiență” înseamnă „pornind de la încercare” (ex – peira). A experia comportă doi versanți: cel al percepției, interioară sau exterioară, și cel al conștiinței.”
Aşadar, a experia se referă la a experimenta. Dar de ce n-am folosi „a experimenta”?
Iată o explicaţie a traducătorului D. Stoianovici, în prefaţa cărţii „Cunoaşterea lumii exterioare”, de Bertrand Russell:
„Am optat pentru a experia, respectiv experiat(ă) (pentru traducerea cuvintelor englezeşti „to experience” şi „experienced”. n.n.), puţin sau poate deloc folosiţi în literatura noastră filozofică, unde se preferă termenii încetăţeniţi „a experimenta”, respectiv „experimentat(ă)”. Ceea ce-i face nepotriviţi pe aceştia din urmă este faptul că derivă din substantivul experiment, şi nu din substantivul experienţă. Or englezescul to experience înseamnă, pur şi simplu, a avea o experienţă oarecare...”.
Aşadar, a experia înseamnă a avea experienţa a ceva; nu se referă la experimentul practic, ci la experiența mentală. Pentru a nu folosi această formulă lungă, putem folosi „a experimenta” (cu menţiunea că nu exprimă, urmând linia etimologică, exact acest lucru) ori, cu riscul de a folosi un cuvânt „care nu există”, a experia.