Cum poate fi ajutat un grup de pacienţi cu probleme cardiace de o reuniune săptămânală? Un exemplu de psihologie recuperatorie de succes este terapia de grup pentru pacienţii cu intervenţii chirurgicale pe cord deschis. Schimbările radicale în dietă şi programele de exerciţii fizice pot contribui la prelungirea duratei de viaţă a persoanelor cu probleme cardiace.

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.14: Frontierele psihologiei) - (Partea I: Psihologie şi medicină)


Acest lucru presupune o schimbare de comportament, care este puţin probabil să aibă loc fără un sprijin concentrat. Uneori, o reuniune săptămânală a grupului poate ajuta la promovarea schimbărilor necesare.

Rănirile craniene pot produce probleme psihologice subtile care sunt trecute cu vederea de către medici, dar care pot fi asistate prin consiliere psihologică. Într-un studiu s-a făcut un follow-up (o cercetare de urmărire a consecinţelor unui fenomen) asupra unui eşantion de 424 de persoane care suferiseră leziuni la cap, dar care fuseseră externate cu diagnosticul de "normal neurologic" de la centrul medical al Universităţii din Virginia, după două zile sau mai puţin de spitalizare. şase luni mai târziu, aproape 8 din 10 se plângeau de dureri de cap, 6 din 10 aveau probleme de memorie, iar o treime nu se întorseseră încă la locurile de muncă. În plus, multe acuzau oboseală, dificultăţi de concentrare şi o atenţie de scurtă durată. Unii pacienţi cu mici leziuni cerebrale traumatice (MTBI) deveniseră depresivi după un accident. Efectele pot apărea după orice mişcare care scutură creierul în interiorul craniului "inclusiv o violentare, rănirea în sport, căderea sau abuzul fizic" (Rabasca, 1998).


Ce fel de probleme pot crea leziunile craniene?


Dr. Thomas Boll, un neuropsiholog de la Universitatea din Alabama, a constatat că "cel puţin o treime" dintre pacienţii care avuseseră leziuni craniene clasificate ca minore sufereau de efecte remanente destul de severe. Cele mai multe dintre aceste persoane nu-şi pierduseră cunoştinţa după leziunile suferite şi nu ştiau că ar putea manifesta astfel de efecte tulburătoare. Dr. Leonard Diller, conducătorul programului de traumatisme craniene de la Institutul de Recuperare Medicală al Universităţii de Medicină din New York a spus că ele manifestau simptomele "leziunilor subtile ale creierului": ...Persoana...lâncezeşte, nu mai ştie unde şi-a pus lucrurile, îşi întrerupe activitatea, are o atenţie de scurtă durată, nu este în măsură să-şi îndeplinească obligaţiile obişnuite de la locul său de muncă, are dificultăţi în menţinerea relaţiilor de familie şi în susţinerea vechilor prietenii, are probleme cu învăţarea lucrurilor noi, dezvoltă probleme sexuale sau se consideră lipsită de valoare. (Brody, 1983)


Cum poate consilierea să ajute oamenii în adaptarea la efectele remanente ale leziunilor craniene?


Dr. Diller a adăugat, "La externarea din spital, la jumătate dintre familiile pacienţilor cu astfel de probleme s-a spus că "totul va fi bine". "În fapt, astfel de pacienţi şi familiile lor necesită un număr de servicii specializate de consiliere din partea psihologilor şi a profesioniştilor din domeniul sănătăţii. Adesea, pacienţii ar trebui să fie sfătuiţi să stea departe de alcool. Pot fi proiectate terapii cognitive pentru a le îmbunătăţi capacitatea de rezolvare a problemelor şi abilităţile de planificare. Pot fi recomandate jocurile pe calculator pentru restabilirea coordonării ochi-mână.


Ce este "re-maritalizarea"?


Accidentul vascular cerebral reprezintă o problemă deosebită pentru familiile/ soţii sau soţiile victimelor aflate în recuperare. Unele accidente vasculare cerebrale au efecte minore, ce dispar rapid. Altele pot schimba permanent personalitatea unui individ. Acest lucru poate fi destul de deranjant pentru membrii familiei. O persoană care anterior era puternică şi dominantă se poate întoarce de la spital slabă şi docilă. O persoană care înainte n-ar fi rostit o vorbă urâtă poate "înjura ca un marinar" după suferirea unui accident vascular cerebral. Soţia unei victime de acest tip a vorbit despre necesitatea remaritalizării – a re-inventării unui mariaj, datorită schimbărilor intervenite în personalitatea partenerului care a suferit un accident vascular cerebral.


Cu ce probleme se confruntă, uneori, persoanele cu lupus?


Consilierea recuperatorie îi ajută pe oameni să-şi revizuiască programele şi stilul de viaţă, atunci când acest lucru este cerut de tratamente repetitive, consumatoare de timp, cum ar fi hemodializa (procedura de curăţare a sângelui folosită în cazuri de insuficienţă renală). Aceasta ajută la consilierea maritală şi a familiei, atunci când simptomele unei boli au un impact asupra vieţii de zi cu zi. De exemplu, pacienţii cu lupus eritematos sistemic ("lupus") pot beneficia de consiliere pentru a fi ajutaţi să facă faţă simptomelor bolii, care pot include modificări de dispoziţie, pierdere de energie, slăbiciune şi căderea părului.


Recuperarea psihiatrică

Până acum am vorbit despre "psihologia recuperatorie" (consilierea recuperatorie), nu de recuperarea psihiatrică. Observaţi distincţia: psihologia recuperatorie este folosită pentru probleme medicale de orice tip (lupus, răni la cap, boli de inimă), în timp ce recuperarea psihiatrică este folosită în cazul aşa-numiţilor "pacienţi psihiatrici", care se pregătesc pentru a re-intra în lumea din afara spitalului.


În ce condiţii este internată o persoană într-o secţie neuropsihiatrică a unui spital?


O persoană care pare să prezinte un "pericol evident şi actual", pentru ceilalţi sau pentru sine, eventual pericolul sinuciderii, poate fi internată în secţia de neuropsihiatrie a unui spital.Termenul de neuropsihiatrie se bazează pe ipoteza că tulburările psihice sunt, la bază, probleme ale sistemului nervos. Cu toate acestea, comportamentele manifeste şi raţionamentele celorlalţi asupra stărilor mentale posibile sunt cele care conduc la internarea persoanei într-o unitate spitalicească psihiatrică. Nu vom găsi într-o secţie de neuropsihiatrie o persoană cu un creier bolnav, dar care s-a descurcat bine cu sarcinile sale şi care nu a prezentat niciun pericol pentru sine sau pentru alţii.

Din momentul în care o persoană este internată în afara voinţei proprii într-o secţie de neuropsihiatrie şi până la momentul externării sale (un minimum de trei zile, în Statele Unite ale Americii), se fac eforturi de abordare a crizei. În acest sens, tot timpul petrecut în spital este dedicat recuperării psihiatrice. Cele mai multe secţii spitaliceşti de psihiatrie nu se consideră unităţi de îngrijire pe termen lung, aşa cum sunt cele pentru schizofrenicii grav deteriorați, lipsiţi de perspectiva recuperării. Cele mai multe secţii psihiatrice din spital sunt unităţi de îngrijire a afecţiunilor acute, ceea ce înseamnă că tratează situaţiile de urgenţă şi tulburările pe termen scurt. O persoană care nu răspunde la tratament este probabil să fie externată şi îndreptată spre o unitate de îngrijire pe termen lung.


Articol tradus dr Maricica Botescu, cu acordul autorului