Din ce în ce, familiile devin tot mai implicate în procesele terapeutice. În terapia autismului, de exemplu, Ivar Lovaas de la UCLA a obţinut rezultate bune prin utilizarea părinţilor ca terapeuţi. Studiile anterioare au arătat ca terapia intensivă din clinici îşi pierdea efectul, odată ce era încheiată. Doar dacă părinţii acţionau ca nişte terapeuţi întăririle pozitive puteau continua timp de ani de zile şi puteau acoperi toate aspectele diferite ale comportamentului.

 


Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.13: Terapii) - (Partea a IV-a: Tendinţe în terapie)


Internetul a devenit tot mai mult un loc la care oamenii pot apela pentru terapie. Acesta oferă anonimat, fapt ce constituie de multe ori un avantaj când o persoană are reţineri să vorbească în faţa unui terapeut despre problemele sale. Sauls (2001) apreciază "e-terapia", ca fiind "noua frontieră".

Pentru ce tipuri de probleme este de multe ori eficace consilierea de la egal la egal?

Uneori, o formă deosebit de eficace de consiliere de grup este consilierea de la egal la egal. În anumite situaţii, oamenii care "au fost acolo" sau care au avut probleme similare în trecut acţionează asemenea liderilor de discuţii într-un grup format din persoane care suferă de o problemă comună. Consilierea de la egal la egal este utilizată pe scară largă în terapia drogurilor (de exemplu, programul alcoolicilor anonimi). Acest tip de consiliere este, de asemenea, eficace în ajutorarea părinţilor care au pierdut un copil, în reconfortarea victimelor infracţiunilor violente şi în oferirea de sprijin pentru persoanele care îi îngrijesc pe cei care suferă de sindromul Alzheimer. Egalii "ştiu ce să spună," pentru că au trecut prin experienţa respectivă ei înşişi şi, de multe ori, nu există niciun substitut pentru experienţă.


Sumar

Din ce în ce, terapeuţii simt disconfortul identificării cu o singură şcoală de psihoterapie. Mulţi dintre ei cred că ar trebui să fie competenţi într-o varietate de abordări, pentru a putea adapta terapia la nevoile unui client. Acest lucru se asociază, de asemenea, cu EBP (practica  bazată pe dovezi) - mişcare încurajată de profesioniştii din domeniul sănătăţii publice. Ei şi societăţile de asigurare ale HMOs (organizaţiile pentru managementul sănătăţii) vor să se asigure că oamenii beneficiază de o terapie bine adaptată la problemele lor.

În cursul anilor '70, a apărut o mişcare de auto-ajutorare. Cercetătorii de frunte au scris cărţi populare pentru a împărtăşi publicului cunoştinţele psihologice. Studiile au arătat că aceste cărţi de auto-ajutorare pot avea efect, dar, de cele mai multe ori oamenii care încep un astfel de program pe cont propriu nu-l finalizează şi, în aceste cazuri, programele de auto-ajutorare nu ating efectul scontat din reclame.

În ultimele decenii mai mulţi psihologi au experimentat terapiile mai scurte. Bloom a oferit un "serviciu de impas", constând dintr-o singură sesiune de două ore. Terapia bazată pe familie, terapia bazată pe Internet, precum şi consilierea de la egal la egal sunt tendinţele din terapia recentă. Consilierea de la egal la egal este de multe ori foarte eficace, pentru că nimeni nu poate empatiza cu o persoană cu probleme, aşa cum o face cineva care a trecut prin acelaşi tip de experienţă.

Traducere de Maricica Botescu, cu acordul autorului

Scris de: Russell A. Dewey
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.