Cele mai multe dintre terapiile tradiţionale erau foarte consumatoare de timp. Freud îşi trata pacienţii timp de ani de zile, iar analiştii de mai târziu i-au urmat exemplul. Versiunea originală a terapiei de desensibilizare a lui Wolpe putea dura până la un an. Rogers spunea că problema prezentată în a doua sau a treia sesiune era diferită de cea din a zecea sesiune, ceea ce însemna că auto-explorarea putea continua destul de mult timp.

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.13: Terapii) - (Partea a IV-a: Tendinţe în terapie)


Care sunt câteva tentative de terapii mai scurte?

În ultimele decenii, mai mulţi terapeuţi au experimentat terapiile mai scurte. În anii '70, Bernard Bloom de la Universitatea din Colorado a dezvoltat o abordare terapeutică pe care a numit-o un "serviciu de impas." Prin aceasta, urmărea rezolvarea rapidă, concretă, a problemei. El a încercat iniţial o terapie de o oră, dar acest lucru s-a dovedit insuficient. Pe cei mai mulţi dintre clienţi a trebuit să-i mai vadă o dată. Atunci, a extins durata terapiei la două ore şi a constatat că o singură sesiune a fost de ajuns pentru fiecare client. (Goleman, 1981)

În ce constă cheia unei terapii mai scurte, în opinia lui Bloom?


Bloom a declarat că cheia într-o astfel de terapie de scurtă durată constă în identificarea rapidă a unei probleme nodale şi oferirea unei interpretări care să asigure extinderea gradului de conştientizare a pacientului, totul cu scopul demarării unei secvenţe de rezolvare a problemelor. De exemplu, un student care se descurcă mai greu la şcoală ar putea lua în considerare posibilele avantaje ale întreruperii pentru câţiva ani a studiilor, pentru a acumula experienţă şi maturitate într-un loc de muncă, putând apoi să revină la şcoală ca un învăţăcel mai mare, mai matur. Acest lucru ar putea constitui o schimbare radicală de perspectivă pentru cineva care se luptă cu motivele unei astfel de decizii. Implicaţiile continuării sau întreruperii studiilor ar putea fi făcute cunoscute pe deplin într-o astfel de sesiune de două ore.

Ce sfat le-a dat Cummings psihologilor care doreau să practice terapiile mai scurte? În ce sens voia Cummings să devină "perimat cât mai curând posibil"?

Nick Cummings (1986) a rezumat "parametrii terapiei scurte", după cum urmează:

1. Începeţi în forţă. Prima sesiune trebuie să fie terapeutică. Conceptul conform căruia trebuie să dedici prima sesiune istoriei este un nonsens.
2. Efectuaţi un diagnostic operaţional. "De ce este pacientul aici, astăzi, în loc de săptămâna sau luna trecută, anul trecut sau anul viitor?"
3. Creaţi un contract terapeutic. Fiecare pacient iniţiază un anumit contract terapeutic cu fiecare terapeut de la prima sesiune, de fiecare dată. Dar în 99% din cazuri, terapeutului îi scapă acest lucru. De exemplu, dacă un pacient vine la birou şi spune: "Doctore, mă bucur că ai un scaun confortabil pentru că urmează să mai trec pe aici pentru o vreme", terapeutul tocmai a încheiat un contract pentru o terapie pe termen lung. Dacă însă pacientul spune: "Vreau să vin aici ca să-mi salvez căsnicia, deşi, orice aş face, cred c-am s-o închei printr-un divorţ", terapeutul a făcut doar un contract pentru ca pacientul să divorţeze. Aş putea da sute de exemple. Ascultaţi contractul terapeutic. După ce discerneţi contractul terapeutic al clientului, discutaţi despre el. Apoi spuneţi: "Acum, că obiectivele noastre sunt clarificate, aş dori să adaug următoarele aspecte la contract: nu te voi abandona, cât timp vei avea nevoie de mine. În schimb, vreau să mi te alături într-un parteneriat care să mă facă să devin perimat cât mai curând posibil".
4. Faceţi ceva nou de la prima sesiune. Acest lucru nu este uşor, dar găsiţi ceva nou, ceva neaşteptat ce aţi putea face de la prima sesiune. Acest lucru va reduce aşteptările pacientului "instruit" şi-i va crea în schimb aşteptarea că problemele lui vor fi abordate imediat.
5. Daţi teme de la prima sesiune de terapie şi la fiecare sesiune ulterioară. Pacientul va realiza, "Hei, acest tip nu glumeşte. Eu sunt responsabilul pentru propria mea terapie".
6. Dacă veţi urma paşii de la 1 la 5, veţi descoperi că nu există ceva de genul abandonului terapeutic. Pacienţii ştiu mai bine decât noi, ca terapeuţi, când să pună capăt terapiei. (Cummings, 1986)

Traducere de Maricica Botescu, cu acordul autorului

Scris de: Russell A. Dewey
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.