Psihologii care au practicat terapia în anii '40 şi '50 s-au identificat, de obicei, cu o anumită "şcoală". Ei au fost rogersieni sau adlerieni sau freudieni. Prin anii '70, însă, un număr tot mai mare dintre ei erau tentaţi să folosească idei de la mai multe şcoli. Aceasta este orientarea eclectică. Eclectismul presupune proiectarea terapiei din mai multe surse diferite.

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.13: Terapii) - (Partea a IV-a: Tendinţe în terapie)



Ce este eclectismul? De ce terapeuţii evită eticheta?


Un terapeut eclectic foloseşte orice abordare i se pare adecvată. La prima vedere, pare a fi o idee foarte bună. Cu toate acestea, terapeuţii sunt reticenţi în a-şi atribui eticheta de "eclectici". Poate pentru că sună prea insipid sau insuficient concentrat, ca şi cum ai spune , "Eu pot să fac totul" sau "Voi folosi orice lucrare". În ciuda unei credinţe larg răspândite în rândul terapeuţilor, conform căreia mulţi dintre ei practică de fapt eclectismul, numărul real al psihoterapeuţilor care s-au considerat ei înşişi eclectici a rămas scăzut, în jur de 10%.

Cum şi-a denumit Lazarus genul său de terapie?

Dacă psihologii se tem de eticheta de "eclectic", cel mai probabil ei vor fi de acord cu terapeuţii care, deşi nu folosesc termenul de eclectic, spun că este important să potriveşti terapia la problemă. Arnold Lazarus este unul dintre aceştia. El şi-a denumit propria abordare terapie multi-modală, prin aceasta admiţând că a utilizat mai multe abordări diferite pentru a ajuta un client. Acesta este însă eclectismul.

Ce este mişcarea PBD şi cum se asociază ea cu eclectismul?


Eclectismul poate fi rezultatul inevitabil al căutării celei mai bune terapii posibile pentru fiecare problemă specifică. Dacă desensibilizarea este cea mai bună terapie pentru fobii, chiar şi un terapeut rogersian ar trebui să înveţe despre desensibilizare. Dacă terapia rogersiană funcţionează cel mai bine atunci când oamenii încearcă să-şi dea seama ce să facă cu viaţa lor, chiar şi un specialist REBT ar trebui să cunoască tehnicile rogersiene. Această atitudine este în acord cu mişcarea practicii bazate pe dovezi (PBD), "o agendă de sănătate publică care solicită practicienilor să utilizeze cele mai bune dovezi ştiinţifice disponibile, ca bază de prescriere a unor terapii pentru clienţii individuali" (DeAngelis, 2005).

Cum sunt împinşi terapeuţii spre eclectism de către HMOs?

În cele din urmă, o potrivire sofisticată a unei terapii specifice la o problemă specifică, fără a ţine seama de "şcoală" sau de origine, pare a fi rezultatul inevitabil al unei ştiinţe în curs de maturizare a terapiei sau a consilierii. Un impuls mare în acest sens vine de la HMOs (Health Management Organizations) - (Organizaţiile pentru Managementul Sănătăţii). Înainte de a recompensa un terapeut pentru activitatea sa, ele doresc o dovadă că terapia folosită de acesta este cea mai potrivită pentru problema pacientului. Din ce în ce, terapeuţilor care doresc ca serviciile lor să le fie acoperite prin poliţe de asigurare de sănătate, li se va cere să-şi justifice alegerea pe care o fac pentru un anumit tip de terapie - terapia cea mai adecvată pentru problemă. Aceasta implică faptul că terapeuţii vor trebui să realizeze expertiza într-o varietate de tehnici, pentru a ajunge să formuleze terapii specifice, care să poată fi aprobate de către companiile de asigurări.

Traducere de Maricica Botescu cu acordul autorului