Introducere in psihologieIluziile au constituit argumente extrem de importante pentru psihologii gestaltişti de la începutul secolului 20. Cuvântul ”gestalt” (pronunţat ge-STALT cu un ”g” puternic precum în ”get”) este cuvântul german pentru ”formă” sau ”întreg”. Se referă la o structură, lucru, formă, configuraţie sau obiect: ceva întreg. Cuvântul ”obiect perceput” înseamnă cam acelaşi lucru precum gestalt: un obiect al percepţiei.

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.4: Simţurile şi percepţia) - (Partea I - Sistemul vizual
) - Psihologia gestaltistă

La începutul secolului 20, mulţi dintre psihologi erau behaviorişti care considerau că toate fenomenele psihologice pot fi explicate prin fenomene observabile, anume prin stimuli şi răspunsuri la stimuli. Psihologii gestaltişti s-au burzuluit la această idee deoarece pentru ei era evident că procesele nevăzute din creier sunt cruciale în explicarea percepţiei.

Ce înseamnă cuvântul ”gestalt”? De ce imaginile duble îi fascinau pe gestaltişti?

Pentru a-şi argumenta punctul de vedere, psihologii gestaltişti au preferat să se refere la imaginile duble. Un exemplu celebru este cupa Peter/Paul sau pocalul Rubin, mediatizat de psihologul danez Edgar Rubin în 1915. Imaginea poate fi văzută ca o cupă sau ca două feţe. Deoarece două percepţii diferite pot apărea din acelaşi stimul, argumentează gestaltiştii, în mod evident este ceva ce se întâmplă în creier care determină ce imagine să vedem. Percepţia presupune mai mult decât stimulul care pătrunde prin ochi. Procesele centrale (procesele din creier) sunt implicate.


Psihologii gestaltişti din anii ’30 şi ’40 nu aveau instrumentele necesare pentru a dezvolta această intuiţie fundamentală şi validă. Nu aveau mijloacele să definească sau să analizeze procesele din creier, altele decât vagi referinţe la câmpurile din creier ce (ziceau ei) sunt izomorfe (cu aceeaşi formă) cu obiectele percepţiei. Astfel, un pocal schimbător ca cel al lui Rubin corespunde într-un fel unor câmpuri schimbătoare de energie din creier. Astăzi noi ştim că datele din calculator nu seamănă fizic cu lucrul care este calculat, aşa încât noi nu ne aşteptăm să găsim un izomorfism în sensul brut, precum câmpurile de energie în formă de pocal din creier. Un neurolog modern s-ar aştepta ca percepţia schimbătoare să fie însoţită de circuite neuronale schimbătoare, nu de câmpuri de energie izomorfe schimbătoare.

Pocalul lui Rubin

Pocalul lui Rubin

Care este diferenţa dintre "formă" şi "fond"?

Pocalul lui Rubin ilustrează un concept fundamental al psihologiei gestaltiste: distincţia figură-fundal [obiect central al percepţiei – câmp perceptiv, cum am spune noi azi]. Când un lucru este format (perceput) devine o formă (un lucru separat, o entitate sau un obiect). O formă este întotdeauna susţinută de un fond din jurul ei. În cazul pocalului lui Rubin, pocalul şi feţele devin pe rând formă şi fond. Atunci când vezi pocalul, feţele dispar într-un fond negru. Când vezi feţele, pocalul dispare într-un fond alb. O structură nu poate fi văzută ca formă şi fond în acelaşi timp. Cu toate acestea, structura din lumea exterioară – stimulul – nu se schimbă. Doar percepţia ei se schimbă. Pentru psihologii gestaltişti, asta dovedea că teoria despre stimul/răspuns era inadecvată felului în care se produce percepţia, iar acest lucru îl interpretau ca fiind un argument în favoarea modului în care ei văd problema.


Traducere realizată de Alina Turcescu.