Pentru aproape un secol oamenii de ştiinţă au argumentat fie în favoarea teoriei tricromatice, fie în favoarea teoriei culorilor oponente ca explicaţie a vederii color. Aşa cum s-a dovedit, ambele teorii aveau dreptate parţial. Teoria tricromatică a fost susţinută de descoperirea a trei tipuri de conuri. Teoria culorilor oponente a fost sprijinită de descoperirea canalelor roşu /verde şi galben /albastru.

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.4: Simţurile şi percepţia) - (Partea I - Sistemul vizual
) - Demonstraţia lui Land

 

Totuşi, nici una dintre teorii nu explică în totalitate percepţia cromatică umană. O serie de demonstraţii făcute de Edwin Land, inventatorul fotografiei color instant, a lămurit lucrurile în 1950.

Percepţia culorii este o experienţă psihologică şi un eveniment neural. Acelaşi eveniment poate fi activat într-o varietate de moduri. Atunci când privim la partea verde a unui curcubeu, privim la frecvenţele aproape pure din centrul spectrului vizual (”V” din ROGVAIV). Când privim vopsea verde, suntem bombardaţi de tot felul de frecvenţe diferite ale luminii. Cele două culori de verde nu sunt deloc echivalente, cu toate că le vedem cumva pe amândouă ca verde.

Ce au oamenii în comun cu peştii caras referitor la percepţia cromatică?

Cum se poate aceasta? În mod evident, partea sistemului nervos ce interpretează ceva ca fiind verde poate fi stimulată în multe feluri, prin diferite tipuri de evenimente fizice. Este un truc interesant, dar este răspândit pe scară largă în lumea animalelor. Chiar şi caraşii văd culorile în felul în care oamenii o fac, capabili să distingă ”aceeaşi” culoare în multe feluri diferite, folosind stimuli compuşi din amestecuri de frecvenţe diferite (Ingle, 1985).

Edwin H. Land, părintele fotografiei color instant, a arătat că senzaţia pe care o numim culoare poate fi produsă prin combinarea unor imagini fotografiate pe baza oricăror două frecvenţe diferite ale luminii, atât timp cât sunt măcar puţin diferite între ele şi nu vin din cel mai îndepărtat capăt al spectrului, cel albastru /violet.

Care a fost demonstraţia lui Land?

În demonstraţia sa, Land a aşezat două negative fotografice ale unei scene cu fructe şi legume în faţa proiectoarelor. Un proiector emitea frecvenţe gălbui-portocalii. Celălalt emitea frecvenţe gălbui-verzi. Mai înainte, aceleaşi două culori fuseseră folosite pentru a crea imaginile scenei ce era prinsă în negativele fotografice. Diferenţa de culoare a celor două raze nu era mare pentru un observator uman. Ambele proiectoare păreau să emită lumină galbenă. Cu toate acestea, când razele au trecut prin negativele fotografice şi le-au combinat pe un ecran, a apărut o imagine complet color.

Care este ”uimitoarea” concluzie?


Aşa cum Land (1959) spunea: ”În acest experiment suntem forţaţi să admitem uimitoarea concluzie că razele nu produc prin ele însele culori. Ele sunt mai degrabă purtătoare de informaţii pe care ochii le folosesc pentru a atribui culori adecvate diverselor obiecte dintr-o imagine.” (p.47)

Land spunea că cele două raze de lumină sunt ”purtătoare de informaţii”. În mod evident, sistemul vizual poate folosi informaţiile primite simultan de la două frecvenţe puţin diferite pentru a calcula culorile unei scene.

Cum poate fi de folos analogia cu semnalele radio FM?

Cum pot două raze de lumină care se arată galbene să poarte informaţii despre toate celelalte culori? Raza de lumină este doar o radiaţie electromagnetică ce poartă o mulţime de informaţii potenţiale de descoperit. Frecvenţa unei staţii radio FM nu determină tipul de muzică pe care o auzi la staţie. Semnalul FM este doar un mediu pentru codificarea informaţiei primită de un receptor FM. În mod clar, acelaşi lucru este valabil şi pentru undele de lumină folosite pentru a percepe culorile. Dacă ele poartă informaţie consistentă cu faptul de a fi albastru al unui obiect, creierul tău îţi spune că este albastru, chiar dacă informaţia este găsită  în relaţiile dintre unde de lumină galbenă. Cum spunea Land, ”Razele nu produc prin ele însele culori.”

 

Traducere realizată de Alina Turcescu