Introducere in psihologieÎntr-o carte intitulată Strategii paradoxale în psihoterapie (1986), Leon F. Seltzer a descris modul în care psihologia inversă ar putea fi folosită în producerea de schimbări terapeutice.

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.13: Terapii) - (Partea a II-a: Diverse abordări ale consilierii psihologice) - Terapiile paradoxale


În mod normal, clienţii aşteaptă de la un psihoterapeut să le spună să nu se mai gândească la necazurile lor, să nu se teamă, să nu aibă gânduri negative. Seltzer subliniază faptul că lupta împotriva evenimentelor mentale nedorite este de multe ori ineficace. După cum este descris în capitolul 9, există un joc de copii în care participanţii sunt instruiţi să nu se gândească la un urs alb sau la o maimuţă roşie. Rezultatul (pentru amuzamentul copiilor care se confruntă cu această cerinţă pentru prima dată), este incapacitatea totală de a nu te gândi la subiectul "interzis".  Îndemnul adresat unei persoane de nu avea gânduri neplăcute poate fi la fel de contraproductiv.

Ce este "intenţia paradoxală"?

Uneori, un terapeut obţine un rezultat mai bun încurajând clientul să aibă un gând sau o emoţie tulburătoare. Paradoxal, acest lucru poate duce la reducerea frecvenţei unui gând sau comportament supărător. La puţin timp după cel de-al Doilea Război Mondial, Victor Frankl a introdus intenţia paradoxală ca tehnică de tratare a fobiilor. El le cerea clienţilor să-şi provoace în mod deliberat temerile şi să repete comportamentele care le provocau anxietate. Unor clienţi acest demers le diminua forţa propriilor angoase.

Ce este "practica negativă"?

Cu mult înainte, Knight Dunlop inventase termenul de practică negativă. În anii '20, el a descris cum repetarea unui răspuns nedorit duce la dispariţia lui. În cuvintele lui Dunlop, el pleda pentru "practicarea unui răspuns cu scopul de a te dezvăţa de obiceiul acelui răspuns". Această abordare ciudată dă rezultate uneori în eliminarea spasmelor repetate ale capului sau gâtului, denumite ticuri motorii. Cei mai mulţi oameni caută să elimine un tic motor prin încercarea de a-l suprima dar, uneori, voinţa nu are putere şi tresăririle continuă să aibă loc în ciuda tuturor eforturilor conştiente de a le suprima. Însă, dacă laşi ticul să apară şi-l repeţi relaxat, îl poţi face uneori să dispară.

Cum folosesc maeştrii Zen tehnici similare cu intenţia paradoxală?

Maeştii Zen folosesc de secole tehnici similare cu intenţia paradoxală. Ei par să îndemne învăţăcelul Zen într-o direcţie, în timp ce intenţia lor este ca el să se orienteze în cealaltă direcţie. Profesorii Zen folosesc declaraţii scandaloase, contradicţii şi cereri imposibile. Ei sperie elevii începători, îi îndepărtează de ideile preconcepute şi îi deschid spre noi modalităţi de gândire. Acest lucru poate explica acele fenomene ciudate precum o carte despre Budismul Zen intitulată "Dacă îl întâlneşti pe Buddha pe drum, Omoară-l!" - If You Meet the Buddha on the Road, Kill Him! (Kopp, 1976).

Cum ar putea expunerea să fie un factor?

Reactanţa sau "împingerea îndărăt" poate asigura succesul terapiilor paradoxale, dar există şi un mecanism total diferit care ar putea, de asemenea, să funcţioneze. Aşa cum vom mai discuta, expunerea susţinută în momentul prezent la stimuli producători de anxietate, într-un mediu sigur (cum ar fi compania terapeutului), poate reduce anxietatea şi frica. Aceasta înseamnă că stingerea unui REC (a răspunsului emoţional condiţionat) poate produce un rezultat terapeutic în sine.




Sumar: Abordări diferite în consiliere


Doi dintre cei mai importanţi psihologi consilieri au fost Carl Rogers şi Albert Ellis. În multe privinţe, ei sunt opuşi. Rogers era o persoană caldă, care te accepta şi refuza să te critice sau să-ţi dea sfaturi. El se ocupa de multe probleme şi spunea că problema subiacentă era întotdeauna întrebarea: "Cine sunt eu, de fapt?" Rogers credea că oamenii ar putea găsi soluţii proprii la probleme, dacă ar beneficia de o relaţie socială de susţinere. Soluţiile auto-generate sunt singurele care ar putea dura, menţiona Rogers.

Rogers este uneori criticat pentru folosirea unor termeni psihologici populari ca "a te lăsa dus de val". Însă aceşti termeni erau noi atunci când i-a propus Rogers în anii '40 şi începutul anilor '50. Terapia rogersiană funcţionează cel mai bine în cazul celor interesaţi de auto-explorare. Ea poate fi frustrantă pentru cei care caută sfaturi directe.

Albert Ellis dădea sfaturi directe clienţilor săi, cea mai mare parte dintre ele urmărind să-i scape de "ideile iraţionale", ca aceea că "toată lumea trebuie să mă iubească". Mnemonicul lui ABCDE sintetizează ingredientele de bază ale abordării sale. Ellis era cunoscut pentru provocarea directă a clienţilor săi ("D" în schema lui reprezentând contestarea convingerilor iraţionale). Ellis a pledat în favoarea preluării controlului asupra propriei vieţi şi împotriva preocupării exagerate de probleme. Ellis a fost criticat pentru o atitudine de tipul "tot ce poţi face tu, eu pot face mai bine". El îşi înstrăina uneori clienţii, care fie "se conformau necritic", fie "fugeau" de la el. Ellis accepta acest lucru ca o parte firească a terapiei.

Uneori, psihologia inversă funcţionează mai bine decât sfaturile directe. Leon Seltzer a descris strategiile paradoxale din terapie. Poţi să determini dispariţia unei probleme dacă îi ceri unui client s-o practice. Această tehnică surprinzătoare are o istorie lungă, inclusiv intenţia paradoxală a lui Frankl şi practica negativă a lui Dunlop.