Introducere in psihologieTerapia non-directivă, cu insistenţa ei că iniţiativa schimbării trebuie să vină de la client, nu dă rezultate în toate cazurile. Unii oameni răspund mai bine la o provocare directă sau la o recomandare specifică. Unei astfel de persoane i s-ar potrivi mai mult terapia lui Albert Ellis. Ellis şi-a intitulat propria tehnică terapie comportamentală raţional-emotivă (REBT).

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.13: Terapii) - (Partea a II-a: Diverse abordări ale consilierii psihologice) - Ellis şi terapia comportamentală raţional-emotivă (REBT)


Născut în anul 1913, în Pittsburgh, Pennsylvania, Albert Ellis a trăit în New York de la vârsta de patru ani. Aici, în 1947 şi-a luat titlul de doctor în psihologie clinică şi în perioada anilor 1952-1968 s-a dedicat în exclusivitate practicării psihoterapiei şi psihologiei clinice. Într-o carieră foarte activă, Ellis a avut peste 10.000 de clienţi şi a publicat peste 500 de articole, deseori lucrând de la 9 dimineaţa până la 11 seara, zi de zi. Ellis a locuit într-un apartament situat deasupra Institutul REBT din New York, în care a continuat să activeze până la moartea sa, survenită în anul 2007.

Folosind principii şi ipoteze aproape opuse terapiei rogersiene, Ellis a pretins obţinerea unor rate ridicate de succes. REBT este o terapie de scurtă durată, în timp ce consilierea non-directivă se poate întinde pe mai multe luni. Spre deosebire de Rogers, Ellis a folosit o abordare directivă sau prescriptivă. El nu aştepta de la clienţi soluţii la problemele lor. Din contră, el era cel ce le evidenţia imediat şi insistent problemele, refuzând să-i lase să-şi distragă atenţia.

Ce cauzează "tulburările emoţionale", după Ellis?

Ellis credea că tulburările emoţionale sunt legate de dialogul interior. Dialogul interior sau mental era eticheta pusă de el asupra modului în care vocea interioară a unei persoane descria situaţiile. Dialogul interior determina reacţiile personale la diverse situaţii. Tulburările psihice de bază sunt cauzate de modulul nostru iraţional de gândire, exprimat în declaraţiile iraţionale pe care le facem faţă de noi înşine, spunea Ellis.

Mnemotehnica A-B-C-D-E. Care sunt elementele mnemonicului ABCDE?

În predarea elementelor de bază ale terapiei comportamentale raţional–emotive, Ellis se folosea de un sistem mnemotehnic "ABCDE" (construit pentru facilitarea memoriei). Iată care sunt cele cinci elemente ale sale:

A = Activarea evenimentului

B = Sistemul de credinţe

C = Consecinţele emoţionale ale A şi B

D = Contestarea gândurilor şi credinţelor iraţionale

E = Efectele cognitive şi emoţionale ale convingerilor revizuite

A reprezintă evenimentul activator - cel care declanşează stresul sau grijile. Acesta ar putea fi o criză într-o relaţie personală, un discurs pe care urmează să-l ţinem, lipsa cronică de încredere, lipsa satisfacţiei la locul de muncă sau problemele de ordin sexual... orice disconfort care ne trimite la consilier. Ca şi Rogers, Ellis era dispus să abordeze orice problemă.

B reprezintă "sistemul de credinţe" - componenta cognitivă a reacţiei unei persoane la evenimente. Ellis a constatat că deseori oamenii exprimă convingeri contraproductive care le atenuează claritatea gândirii. De exemplu, un bărbat părăsit de soţie ar fi spus: "Acesta este sfârşitul lumii pentru mine, nu voi mai găsi niciodată pe cineva care să însemne la fel de mult ca Mabel". Ellis a contestat această credinţă în mod direct. "Chiar crezi că este sfârşitul lumii? Vrei să spui că urmează să mori mâine, dacă ea te părăseşte? Ai ajuns să cunoşti toate femeile din lume, ca să ştii că n-o să mai poţi iubi niciodată?"

C reprezintă consecinţele credinţelor iraţionale. Gândurile iraţionale produc consecinţe negative. Ele pot fi profeţii auto-împlinite. De exemplu, dacă te aştepţi să ai trac şi să ai o prestaţie slabă, faci în aşa fel încât ajungi să ai trac şi să ai o prestaţie slabă. Unii oameni îşi reiau la nesfârşit gândurile negative. Această gândire repetitivă este denumită ruminaţie şi seamănă într-un fel cu auto-programarea. O persoană care gândeşte în mod constant: "Lucrul acesta este oribil!" (sau o altă idee iraţională) îşi poate permanentiza o dispoziţie proastă din cauza autosugestiei constant negative. Înlocuirea gândurilor şi temerilor iraţionale cu o evaluare mai rezonabilă şi mai calmă ar putea duce la îmbunătăţirea stării de spirit a persoanei şi la un comportament mai adaptativ, prin abordarea raţională a unei probleme.

În ce sens era dispus Ellis să fie „nesuferit"?

D reprezintă contestarea convingerilor iraţionale. Terapia lui Ellis consta în provocarea (contestarea) într-un mod cât mai direct posibil a credinţelor iraţionale exprimate de client. Transcrierile sesiunilor REBT arată că la primele şedinţe de terapie Ellis obişnuia să fie destul de nesuferit. El înjura, întrerupea, striga, dar prin asta nu dorea decât să atragă atenţia asupra iraţionalităţii clientului. Totuşi, această abordare nu este specifică terapiei REBT. Cel mai important lucru constă în înlocuirea gândirii negative, nerealiste, cu o estimare mai realistă şi mai adaptabilă a situaţiilor problematice.

E reprezintă efectele schimbării interpretării pe care o face cineva asupra unei situaţii. Dacă REBT are efect, persoana se eliberează de simptomele specifice anxietăţii sau stresului şi poate privi o situaţie neplăcută dintr-o perspectivă diferită (un câştig pe care alţi terapeuţi îl numesc restructurare cognitivă). În mod ideal, clientul va lua apoi măsuri pentru rezolvarea practică a problemei sau va fi mai puţin afectat de situaţie.

În ce fel este REBT o terapie semantică?

Într-o revizuire din anul 1975 a clasicului său "A Guide to Rational Living" (Un ghid pentru o viaţă ratională), intitulat "A New Guide to Rational Living" (Un nou ghid pentru o viaţă raţională), Ellis a explicat că REBT – denumită apoi Terapia Raţional Emotivă sau RET – este o terapie semantică. Semantica este ştiinţa sensurilor cuvintelor. Şi RET se concentrează pe cuvinte: rostirea, semnificaţia şi efectele lor asupra emoţiilor şi comportamentului.

Propriu oamenilor... în contrast cu restul vieţuitoarelor, este faptul că ei îşi spun lor înşişi diverse lucruri raţionale şi iraţionale. Convingerile, atitudinile, opiniile şi concepţiile lor de viaţă iau în mare măsură (deşi nu exclusiv) forma unor propoziţii internalizate sau a dialogului interior.

Probabil din cauza atenţiei sale faţă de semantică, Ellis a hotărât să-şi redenumească terapia în cursul anilor '80. El a introdus în titlu cuvântul comportament. Acest lucru este justificat, deoarece vorbirea este un comportament, iar RET (în prezent REBT) îşi propunea modificarea dialogului interior, adică a vorbirii interioare. În acelaşi timp, REBT este o terapie cognitivă, pentru că ea îşi propune să schimbe modul de gândire al oamenilor şi convingerile lor despre lume. Terapiile similare cu cea a lui Ellis sunt numite în prezent terapii cognitiv comportamentale. Un exemplu proeminent este terapia lui Beck pentru depresie (prezentată mai departe în acest capitol). Această terapie a fost denumită de la început terapie cognitiv comportamentală, dar transcrierile provenite de la una din sesiunile terapeutice ale lui Beck ar putea fi confundate cu uşurinţă cu transcrierile făcute de unul dintre consilierii abilitaţi REBT (care nu este nesuferit).

La baza REBT se află presupunerea conform căreia convingerile exprimate prin dialog interior pot fi raţionale sau iraţionale. O credinţă raţională este una pe care o putem considera realistă, reflectând evenimentele autentice din lumea reală. O credinţă iraţională este, de obicei, una inexactă, în sens literal. În fapt ea este o modalitate de a exprima o emoţie, nu un mod de a reprezenta cu exactitate lumea. Atunci când îţi spune cineva: "Voi muri dacă va trebui să ţin acel discurs mâine", persoana respectivă nu crede cu adevărat că viaţa sa se va încheia în ziua următoare. O astfel de expresie este un fel de a spune: "Mi-e teamă. Mă tem că voi avea o prestaţie slabă".

Cum se deosebesc ideile raţionale de cele iraţionale?

REBT urmăreşte înlocuirea dialogului interior "iraţional", cauzator de disconfort, cu unul mai realist şi mai adaptat. O afirmaţie de genul: "Mă tem că voi avea o prestaţie slabă" poate fi acceptată ca adevărată de către terapeut şi completată cu una de genul: "Dar eu îmi voi ţine totuşi discursul şi, probabil, va fi OK", ceea ce duce la o estimare mai calmă a situaţiei şi, posibil, la un răspuns mai adaptat.





Zece idei iraţionale după Albert Ellis


Există anumite tipuri de credinţe sau atitudini iraţionale (spunea Ellis) pe care le auzi deseori de la clienţii aflaţi în terapie. Ellis şi Harper au enumerat 10 idei iraţionale în lucrarea "Un nou ghid pentru o viaţă raţională" (A New Guide to Rational Living, 1975). Terapia comportamentală raţional-emotivă constă în mare parte din identificarea, contestarea şi reformularea acestor idei iraţionale şi a altora similare cu ele. Odată reformulate într-un mod care să descrie mai exact realitatea, este mai uşor să le analizezi, să vezi dacă sunt rezonabile sau să sugerezi moduri alternative de apreciere a unei situaţii.

Care este "ideea iraţională #1" după Ellis?

Ellis şi Harper (1975) considerau că ideea iraţională #1 este aceea că "trebuie să fii iubit sau aprobat de toate persoanele pe care le consideri semnificative." Cei mai mulţi oameni se bucură de afecţiune şi de aprobare şi este bine să le ai, dar nu se moare fără ele. Oamenii îşi pot face singuri rău urmărind idealul imposibil de a fi iubiţi de toată lumea.

Cum se relaţionează ideea iraţională #1 de un aspect relevat de Rogers?

Legată de ideea iraţională #1 este constrângerea de a trăi după standardele celorlalţi. După cum subliniase şi Carl Rogers, oamenii care vin la terapie încearcă de multe ori să se ridice la înălţimea standardelor sau rolurilor care le sunt impuse de alţii. Ei sunt dominaţi de imperativele lui Trebuie, Ar trebui, S-ar cădea (Musts, Shoulds, and Oughts). Dacă un astfel de client ar fi spus: "Chiar trebuie să merg acasă în acest week-end, mama şi tata spun că nu apreciez ajutorul pe care mi l-au dat. Dar de fiecare dată nu mă simt bine...", Ellis ar fi putut răspunde: "De ce trebuie să te duci? Ce s-ar întâmpla dacă ai face ce vrei să faci într-un week-end, în loc de a renunţa, automat, la propriile interese?" În cazul în care clientul ar fi replicat ceva de genul: "Ei nu m-ar ierta", Ellis ar fi examinat această declaraţie şi ar fi subliniat că ea nu este propriu-zis adevărată. Oamenii te pot ierta, mai ales atunci când le vorbeşti cu sinceritate despre nevoia ta de a face ceva diferit de ceea ce îşi doresc ei.

Ideea iraţională #2 este aceea că "Nu trebuie să eşuez" sau, în cuvintele lui Ellis şi Harper, faptul că trebuie să dovedeşti mereu temeinicie, competenţă, adecvare şi realizare. Această idee este iraţională deoarece, în realitate, nimeni nu este bun la toate şi uneori oamenii nu reuşesc să realizeze ceea ce îşi propun.

Ce este tirania lui trebuie?

Ellis a sesizat deseori cuvântul "trebuie" în discursul clienţilor. Ei îl foloseau în legătură cu propriul comportament ("Trebuie să fac asta...") sau în legătură cu comportamentul celorlalţi ("Soţul meu trebuie să mă iubească, în orice moment...") Ellis numea acest comportament tirania lui trebuie (eng. musterbating) - a spune cuiva că "trebuie" să facă ceva, pur şi simplu pentru că te aştepţi să fie aşa sau pentru că aşa doreşte cineva.

Unui client care simţea că soţia lui trebuie să se întoarcă la el, Ellis i-a răspuns în acest fel: Declaraţia ta cum că "Nu trebuie să fiu respins de partenerul meu (partenera mea) şi, prin urmare, mi se pare groaznic că el (ea) m-a lăsat" înseamnă, de fapt, "Pentru că vreau foarte mult ca partenerul meu (partenera mea) să mă iubească, el (ea) trebuie să mă iubească..." Ei bine, ce sens are? Controlezi tu – într-adevăr sentimentele partenerului tău (partenerei tale) sau sentimentele altcuiva? Sincer! – te consideri Rege al Regilor sau Mama Universului? Mult noroc! (Ellis şi Harper, 1975, p.79)

Tirania lui trebuie se manifestă şi în cazul ideii iraţionale #2, "Nu trebuie să eşuez". Succesul este de dorit, dar unii oameni sunt paralizaţi de teama că vor eşua. La urma urmei, dacă "nu trebuie să eşuezi" şi dacă încercând există o posibilitate de a eşua, atunci nu ar trebui să încerci! În realitate, este necesar ca oamenii să accepte posibilitatea unui eşec pentru a putea încerca să obţină succesul. Ironia este că acceptarea fără supărare a posibilităţii de înfrângere îţi sporeşte probabilitatea de succes, pentru că astfel devii liber să acţionezi.

Ce este blamarea?

Ideea iraţională #3 este blamarea. Harper şi Ellis exemplifică această idee cu situaţia în care ai de a face cu oameni agresivi şi nedrepţi şi tu simţi că trebuie să-i învinovăţeşti, să-i condamni şi să-i vezi ca pe nişte indivizi răi, nemernici sau depravaţi. Unii oameni îşi aplică lor înşişi aceste etichete, pierzându-şi speranţa. Alţii direcţionează astfel de aprecieri spre ceilalţi. Oricum ar fi, nu este foarte constructiv.

De exemplu, un bărbat care este părăsit de soţie ar putea (dacă i se permite) să folosească întreaga oră de terapie detaliind fărădelegile şi insuficienţele ei, credinţele lui despre felul în care ea l-a minţit şi l-a înşelat, despre viaţa ei desfrânată şi aşa mai departe. Ellis subliniază faptul că omul se complace în blamare. Ca şi alte credinţe iraţionale, blamarea exprimă o emoţie. Omul exprimă faptul că se simte furios şi trădat. Ellis contesta convingerea că toată vina poate fi atribuită unei singure persoane, atunci când o relaţie se alterează. El redirecţiona gândirea clientului spre răspunsuri adaptate, ajustate şi spre posibilitatea de a învăţa din experienţă.

Ce este "dramatizarea"? Ce remarcă comună îl făcea pe Ellis să reacţioneze puternic?

Ideea iraţională #4 este dramatizarea: faptul că trebuie să vezi lucrurile ca fiind groaznice, îngrozitoare şi oribile atunci când ele nu merg cum ar trebui. "Eu nu pot suporta asta" este o remarcă comună auzită în terapie. Ellis contesta această declaraţie, când o auzea sau când auzea pe cineva spunând că nu putea "accepta" ceva. Oamenii folosesc aceste declaraţii pentru a exprima emoţii, nu le spun la propriu. Ellis îşi obliga clienţii să accepte faptul că astfel de declaraţii nu pot fi luate literal. Ele nu sugerează un curs constructiv al acţiunii. Dacă sunt luate în serios, acestea pot avea un efect paralizant. Repetarea propoziţiei "Eu nu pot suporta" funcţionează similar auto-hipnozei. În scurt timp nu vei mai putea suporta. Este mai bine să-ţi spui: "Acest lucru mă deranjează al naibii de mult, dar cred că pot supravieţui".

Ce credea Ellis despre atitudinea că poţi să-ţi controlezi propriul destin?

Ideea iraţională #5 este aceea că tulburările emoţionale sunt cauzate de presiunile externe şi că persoana dispune de o capacitate limitată de a-şi controla sau schimba propriile sentimente. Alternativa raţională recomandată de Ellis era aceea de a-ţi controla destinul prin asumarea responsabilităţii pentru modul în care interpretezi şi reacţionezi la evenimente.

Ce este catastrofizarea?

Ideea iraţională #6 este că, dacă un lucru pare periculos sau de temut, el trebuie să te preocupe şi să te neliniştească. Ellis credea că atunci când presupune că un eveniment viitor va fi catastrofal, omul devine anxios. Soluţia dată de el era aceea de a reevalua situaţia într-un mod mai realist. Preocuparea exagerată faţă de un eveniment negativ a fost numită de Ellis catastrofizare. De exemplu, un student care obţine rezultate nesatisfăcătoare la un curs ar putea să fie atât de tulburat emoţional de această "catastrofă", încât să nu mai poată studia. Lui Ellis îi plăcea să sublinieze că un astfel de eveniment neplăcut, dacă se produce, nu constituie sfârşitul lumii totuşi. Este adevărat, studentul ar prefera să aibă rezultate bune la fiecare curs, dar viaţa merge mai departe. Poate că el va reuşi să înveţe din experienţă.

Catastrofizarea este orientată spre viitor, dar are acelaşi efect negativ ca dramatizarea, care este orientată spre situaţia actuală. Ambele sunt forme ale dialogului interior, care creează sentimente negative, cum ar fi anxietatea. Ambele distrag atenţia de la procesele de gândire şi de la acţiunile mai raţionale (aşa cum este studiul) care ar putea înlătura cauza principală a unei probleme.

Ideea iraţională #7 este aceea că evitarea dificultăţilor vieţii este mult mai recompensatoare decât înfruntarea unor noi provocări. Ellis era nerăbdător cu clienţii care păreau a obţine satisfacţii din evitarea situaţiilor dificile. În esenţă, el era de acord cu sfatul pe care îl dădea Maslow studenţilor săi motivaţi de auto-actualizare: alegeţi "alternativa creşterii", mai degrabă decât "alternativa siguranţei" atunci când vă confruntaţi cu o bifurcaţie în calea vieţii.

Ce reacţie avea Ellis faţă de oamenii care rămâneau prinşi în capcana evenimentelor traumatice ale trecutului lor?


Ideea iraţională #8 se referă la faptul că trecutul propriu este extrem de important şi că, dacă un eveniment ţi-a influenţat puternic viaţa odată, este posibil ca el să-ţi determine sentimentele şi comportamentul tău de astăzi. Această idee iraţională a fost pusă pe listă ca o reacţie la teoria freudiană, în care se acordă o importanţă prea mare evenimentelor timpurii ale vieţii. Aceasta a fost, de asemenea, o reacţie faţă de clienţii care se centrau mai degrabă pe necazurile şi traumele din trecut, decât pe rezolvarea unor probleme ale vieţii lor curente.

Ellis a notat: "De multe ori, în cursul unei zile tipice de muncă, văd aproximativ douăzeci de persoane şi încă douăzeci de clienţi la terapia de grup şi cei mai mulţi dintre ei cred, într-un grad sau altul, că sunt nevoiţi să aibă un comportament disfuncţional din cauza condiţionării anterioare sau a influenţelor timpurii... La care eu obişnuiesc să spun: 'Gunoi! Orice condiţionare anterioară sau influenţe dăunătoare ai experimentat în copilărie, efectele lor nu persistă în prezent doar din cauza acestor condiţii originare - ci pentru că încă le cari cu tine, pentru că încă mai crezi în prostiile cu care ai fost îndoctrinat iniţial. Aşadar, când îţi vei confrunta propriile convingeri repetate de prea multe ori, pentru a te de-condiţiona?' şi bătălia terapeutică a dezîndoctrinării continuă vesel în acelaşi ritm, de obicei până la reuşită, iar uneori, din păcate, până când clientul renunţă la ajutorul meu..." (Ellis şi Harper, 1975, p.169)

Ideea iraţională #9 este că oamenii şi lucrurile ar trebui să devină mai bune decât sunt şi că tu trebuie să crezi că este îngrozitor şi oribil faptul că nu găseşti soluţii bune la realităţile sumbre ale vieţii. "Să recunoaştem", scrie Ellis, "realitatea de multe ori pute. Oamenii nu acţionează în modul în care am dori noi să acţioneze. Aceasta nu pare a fi cea mai bună dintre toate lumile posibile.... Dar nu trebuie să fii foarte nefericit pentru asta."

Ce recomanda Ellis pentru sporirea sentimentului de fericire?

Ultima este ideea iraţională #10, în care, după cum afirmă Ellis şi Harper, "milioane de oameni civilizaţi cred din toată inima". Aceasta se referă la faptul că poţi atinge maximum de fericire umană din inerţie şi lipsă de acţiune sau din pasivitate şi lipsă de angajare, "bucurându-te doar de propria persoană".

Din contră, afirmau Ellis şi Harper, oamenii sunt mai fericiţi atunci când sunt implicaţi într-o activitate care îi atrage în afara lor înşişi. (Această remarcă este valabilă şi pentru ideea #7). Ellis notează: "...Cele trei forme principale de absorbţie vitală cuprind: (a) iubirea sau senzaţia de a fi absorbit de alte persoane, (b) creaţia sau senzaţia de a fi absorbit de lucruri şi (c) filozofarea sau faptul de a rămâne absorbit de idei. În mod normal, senzaţia de inerţie, pasivitate sau inhibare te împiedică să fii absorbit de oricare din ele - şi, prin urmare, să poţi trăi cu adevărat. În esenţă, a trăi înseamnă a face, a acţiona, a iubi, a crea, a gândi. Prelungind momentele de neimplicare, trândăvie şi lene, îţi negi viaţa." (Ellis şi Harper, 1975, p.187)

Aceste idei constituie reminescenţe ale lucrării lui Erich Fromm, Arta de a iubi (1956). Ellis a făcut comentarii favorabile la cărţulia lui Fromm, pe care o vom examina în capitolul 16 (Sex, Prietenie şi Dragoste).


Critici aduse lui Ellis şi REBT

Ellis susţinea că terapia lui ar putea ajuta tot atât de bine sau chiar mai bine decât terapiile concurente, în cazul celor mai multe probleme. Asta i-a făcut pe unii să-l acuze pe nedrept. Ei i-au atribuit atitudinea: "Tot ceea ce puteţi face voi, eu pot face mai bine".

Care sunt unele aspecte ale terapiei lui Ellis care nu erau agreate de unii clienţi? Unii oameni erau deranjaţi de abordarea conflictuală a lui Ellis. Lor nu le plăcea să le fie confruntate şi atacate convingerile, aşa că renunţau la terapie înainte de obţinerea vreunui ajutor. Trebuie să fii înzestrat cu o anumită rezistenţă mentală pentru a putea permite un atac frontal asupra convingerilor tale, chiar dacă acesta este lucrul de care ai nevoie. Deşi Ellis afirma că practică principiul rogersian al atitudinii pozitive necondiţionate faţă de client, el nu ezita să-şi manifeste dur dragostea de aproapele său prin contestarea ideilor acestuia şi prin sugerarea schimbării lor cu unele noi. O parte a acestei atitudini era determinată de personalitatea lui Ellis; alţi practicieni REBT nu erau neapărat atât de nesuferiţi.

De ce credea Ellis că este nevoie uneori de terapie pe termen lung? REBT, la fel ca toate psihoterapiile, nu funcţionează în toate cazurile şi nu satisface toate dorinţele oamenilor. Ellis avea o explicaţie a motivului pentru care terapia sa părea să eşueze, uneori. El a comentat că oamenii care se declarau favorabili principiilor REBT reuşeau să se schimbe fără a apela la o astfel de tehnică. Psihoterapia pe termen lung poate fi utilă, afirma el, pentru a te asigura că o persoană îşi pune credinţele revizuite în acţiune, nu vorbeşte doar despre ele. În alte cazuri, oamenii pur şi simplu nu agreau modalitatea directă de consiliere pe care o asigura Ellis. O persoană care preferă să "dea drumul" frustrărilor sale sau să împărtăşească grijile sale unui terapeut, fără a dori corectarea lor, ar putea fi mai satisfăcută cu un terapeut non-directiv.