Conceptul de terapie centrată pe client este simplu. Consilierul se străduieşte să înţeleagă clientul şi modul în care acesta vede lumea. Consilierul oferă o atmosferă primitoare şi caldă în care clientul să poată realiza o anumită auto-explorare. Mai ales în primele zile ale terapiei rogersiene, mulţi terapeuţi centraţi pe client încearcă să reformuleze ceea ce spune clientul, pentru a se asigura că au o înţelegere clară. Nu se dă niciun sfat direct totuşi, urmărindu-se doar înţelegerea.
Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.13: Terapii) - (Partea a II-a: Diverse abordări ale consilierii psihologice) - Cum funcţionează terapia lui Rogers
Terapia rogersiană pare a fi mai simplă decât este în realitate. Rogers (1946) a citat un terapeut începător care s-a plâns de "iluzia simplităţii". Totul pare atât de uşor, până când încerci să-l pui în practică. Atunci afli cât de dificil este să nu interpretezi, să nu preiei conducerea, să nu domini procedura de terapie cu sfaturi.
Ce prejudecăţi sunt asociate terapiei rogersiane?
Prejudecăţile legate de terapia rogersienă sunt unele comune. Una dintre ele presupune adoptarea unei atitudini pasive, de laissez faire din partea consilierului – care se dă la o parte din calea clientului şi lasă lucrurile să evolueze. Rogers a spus că procedând astfel, vei induce clientului o impreie de nepăsare, chiar de respingere. Această atitudine nu transmite acea preocupare pozitivă necondiţionată faţă de client pe care Rogers o simţea ca esenţială pentru o bună relaţie consilier/client. Clienţii sunt susceptibili de a părăsi consilierul care are o atitudine de laissez faire, "dezamăgiţi de eşecul lor de a primi ajutor şi dezgustaţi de consilierul care nu are nimic de oferit".
O a doua prejudecată este aceea că consilierul trebuie să clarifice gândurile clientului. Clientul spune ceva confuz sau noroios, iar terapeutul răspunde printr-o reformulare clară a celor auzite, aducând totul în centrul atenţiei. Acest demers descrie parţial ceea ce se întâmplă în terapie, spune Rogers, dar este o procedură prea intelectualistă, nu suficient de caldă şi empatică. Clientul se poate simţi diminuat dacă este diagnosticat sau dacă consilierul spune, "eu ştiu mai bine".
După Rogers, accentul terapiei nu ar trebui să fie pus pe strălucirea interpretativă a consilierului, ci pe concepţia unică a clientului asupra lumii şi pe demersul de auto-descoperire din partea acestuia. Pentru o mai bună înţelegere a clientului, terapeutul poate încerca să reformuleze ceea ce spune clientul, astfel încât acesta din urmă să poată corecta şi clarifica înţelegerea terapeutului. Gendlin (1988) a descris acest lucru astfel: cum poate un client ajunge la "ceva mai profund", în descrierea lui Gendlin?
Rogers elimina orice interpretare. În schimb, el verifica înţelegerea sa cu voce tare, încercând să priceapă cu exactitate ceea ce dorea să transmită clientul. Procedând astfel, el a descoperit următorul lucru: Clientul, de obicei, corecta prima încercare. Cea de a doua putea fi mai apropiată, dar încă se mai putea lucra asupra ei. Rogers făcea fiecare corecţie, până când clientul indica, "Da, chiar aşa este. Asta e ceea ce simt". Apoi urma o tăcere caracteristică. În timpul unei astfel de tăceri, după ce îşi exprimase acordul cu un lucru, clientului i se aducea la cunoştinţă următorul lucru. De foarte multe ori era vorba de ceva mai profund.
Ce reprezintă ipoteza auto-actualizării? Care este rolul consilierului?
Rogers a descoperit existenţa unui proces de auto-propulsare ce apare din interior. Când fiecare lucru este primit ca şi cum ar fi intenţionat, el creează un spaţiu nou în interior. Apoi, se sapă tot mai adânc. Rogers presupune că un client are capacitatea de a trata cu fiecare material cu care vine în contact. El numeşte acest lucru ipoteza auto-actualizării.
Consilierul alege să acţioneze în mod consecvent în baza ipotezei că individul are suficientă capacitate de a se confrunta în mod constructiv cu toate acele aspecte ale vieţii sale cu potenţial de a fi admise în conştienţă. (Rogers, 1951, p.22 ) Apoi, consilierul oferă tipul de relaţie care permite ca această creştere să aibă loc. Dacă eu pot oferi un anumit tip de relaţie, cealaltă persoană va descoperi în ea însăşi capacitatea de a utiliza această relaţie pentru creştere şi schimbare şi dezvoltarea personală va avea loc. (Rogers, 1951, p.33)
Care erau caracteristicile consilierului benefic, în conformitate cu Rogers?
Consilierul benefic era cald, dar nu sufocant, înţelegător, dar nu interpretativ, oferea sprijin, dar nu era insistent. Restul funcţiona de la sine. Oamenii îşi spuneau povestea, când simţeau că erau înţeleşi, nu respinşi. Rogers a formulat acest lucru astfel: "În căldura emoţională a relaţiei cu terapeutul, clientul începe să experimenteze un sentiment de siguranţă, pe măsură ce realizează că este acceptat şi că orice atitudine ar exprima va fi înţeleasă aproape în acelaşi fel în care o face el. Atunci el va putea să exploreze..." (p.Rogers, 1951, 41).
Cum se realiza schimbarea în personalitate, în conformitate cu Rogers?
Rogers credea că auto-explorarea, efectuată în mod sincer, duce în cele din urmă la o restructurare de sine. Ego-ul, când nu este confruntat sau stresat, participă la propria explorare, la propria creştere vindecătoare. Schimbările produse nu sunt trăite ca ceva străin, prin forţarea persoanei. Din contra, schimbările produse asupra propriului punct de vedere sunt resimţite ca o auto-descoperire eliberatoare. Acest proces de descoperire se dovedeşte relativ uşor, odată început - dacă lucrurile sunt lăsate să-şi urmeze cursul, mai degrabă decât dacă sunt forţate să se întâmple.
În ce fel este schimbarea "uşoară" şi cum a descris un client acest lucru?
Rogers a citat un client la care terapia avusese succes: ştii, pare ca şi cum toată energia folosită în păstrarea modelul arbitrar pe care ţi l-ai format a fost aproape inutilă - o pierdere de vreme. Crezi că ai de a face cu modelul adevărat, dar există atât de multe piese şi este atât de greu să le asamblezi. Uneori, le pui în locuri necorespunzătoare, alteori le montezi greşit şi ai nevoie de mult efort pentru a le ţine la un loc şi, până la ultimă eşti atât de obosit încât, chiar... confuzia groaznică este mai bună decât strădania de a le ţine împreună. Atunci vei descoperi că lăsate de capul lor, piesele amestecate cad în mod natural în propriile locuri şi că, fără nici un efort din partea ta, va apărea un nou model de viaţă. Treaba ta este să-l descoperi şi, în cursul acestui proces, îţi vei descoperi propriul eu şi propriul loc (Rogers, 1951, p.43).
Tocmai acceptarea propriilor sentimente adevărate te ajută să treci dincolo de ele, în teoria rogersiană. Odată ce barierele şi apărările sunt lăsate în jos şi gândurile şi sentimentele - anterior suprimate sunt confruntate, clientul descoperă că nu trebuie să se teamă de renunţarea la un model de comportament dăunător sau la personalitatea sa de faţadă. De fapt, este un lucru uşor de realizat şi stabileşte direcţia pentru o creştere pozitivă.
Critica lui Rogers
Ce tip de expresii din limbajul obișnuit îi sunt atribuite lui Rogers? Cum arăta o clasă de colegiu rogersiană?
Există mai multe critici la adresa lui Rogers. El este tatăl limbajului numit uneori psihobabble. DeMott (1979) identifică următoarele fraze, atribuite lui Rogers, care au intrat în limbajul comun: "a merge cu fluxul", "a ajunge în contact cu sentimentele proprii", "a lucra la relaţia mea", "a fi deschis la propria experienţă". Unii oameni găsesc un astfel de limbaj insuportabil de banal, dar nu era banal când l-a folost Rogers în scrierile sale. În 1946, nimeni în afară de Rogers nu spunea "merge cu fluxul", iar Rogers era destul de radical şi de diferit când îndemna oamenii să-şi relaxeze faţada şi să-şi găsească sinele adevărat.
O critică mai serioasă este faptul că Rogers a dus nondirectivitatea la extrem. El a scris odată că "nimeni nu poate învăţa pe nimeni nimic". Rogers credea că relaţia funcţională din terapie era un model pentru toate relaţiile sociale dintre oameni. De exemplu, în sala de clasă a colegiului, un profesor rogersian lăsa studenţii să inventeze conţinutul cursului. Discuţiile într-o astfel de clasă erau punctate de tăceri lungi, incomode. Rogers spunea că acest lucru era de aşteptat. În cele din urmă studenţii puteau dezvolta un curs valoros. Pentru alţii, un astfel de curs era o pierdere de timp şi o reductio ad absurdum (reducere la absurd) a teoriei rogersiene, arătând cum poţi împinge un lucru bun prea departe.
Ce tipuri de clienţi s-au dovedit nepotriviţi pentru terapia rogersiană?
O a treia critică adusă lui Rogers se referă la pretenţia lui că metoda sa poate fi aplicată la orice problemă. Cu toate acestea, nu există dovezi că problemele biologice, cum ar fi schizofrenia sau autismul răspund bine la abordarea rogersiană. Rogers a remarcat, de asemenea, că anumiţi clienţi, cum erau cei care se așteptau să primească sfaturi practice în cursul terapiei, erau susceptibili să fie deziluzionaţi de terapia nondirectivă şi abandonau repede.
Ce este tehnica "ecou" şi cum a satirizat-o Weizenbaum?
În cele din urmă, terapia rogerisană este uneori redusă la tehnica sterilă a "ecoului" a ceea ce spune clientul. Rogers a recomandat ca un terapeut rogersian să repete sau să parafrazeze gândurile unui client, cu scopul de a se asigura că înţelegerea a avut loc. Aceasta este de fapt o tehnică valoroasă, dar poate fi o prostie dacă se face prea des sau prea automat. Este o tehnică care se expune la parodie, lucru care s-a făcut prin programul pentru calculator ELIZA dezvoltat de Joseph Weizenbaum de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts.
Programul Eliza a fost scris pentru a satiriza consilierea rogersiană prin reflectarea declaraţiilor utilizatorului. Dacă aţi tastat în calculator, "Sunt îngrijorat de notele mele", ELIZA va răspunde cu ceva de genul: "Ce te îngrijorează cu privire la notele tale? "Programul nu înţelege ceea ce tastezi, el doar reia ceea ce spui tu şi reflectă o parte din mesajul tău înapoi spre tine, ca o întrebare. Un terapeut care ar proceda într-adevăr astfel (şi nici un terapeut nu ar trebui să o facă) ar semăna mai mult cu o maşină nepăsătoare decât cu un ascultător empatic.
Traducere de Maricica Botescu