Un alt asociat timpuriu a lui Freud, care s-a depărtat de acesta din cauza teoriei sexuale freudiene, a fost Alfred Adler. El şi-a dezvoltat propria teorie a personalităţii la baza căreia a pus sentimentele de inferioritate şi compensaţiile rezultate ce permit oamenilor să-şi depăşească propriile dificultăţi.

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.13: Terapii) - (Partea I: Terapii psihodinamice) - Abordarea adleriană


Ce rol joacă "sentimentele de inferioritate" în teoria lui Adler? Cum a folosit Adler cuvântul "complex", în mod diferit de Jung?

Adler credea că sentimentele de inferioritate sunt normale şi universale în cursul copilăriei, când toţi facem lucruri mici şi ineficiente, comparativ cu persoanele mai în vârstă. Unii oameni își depășesc sentimentele de inferioritate pe căi sănătoase, dezvoltându-şi abilităţile menite să-i facă să se simtă mai puternici şi mai eficienţi. Alţii, în schimb, dezvoltă modele de acţiune ce creează probleme sau alte prejudicii celorlalţi. Adler a denumit aceste modele supărătoare de comportament complexe. Prin urmare, Adler a atribuit cuvântului complex un sens diferit celui dat de Jung. Pentru Jung, un complex reprezenta o temă încărcată emoţional, prezentă în structura intimă a personalității individului. Pentru Adler, un complex constituia un model supărător de comportament. De obicei, el implica relațiile unei persoane cu alţii, fiind un model de comportament social.

De ce "stilul de viaţă" era atât de important?

Adler vedea în modul obişnuit de interacţiune al individului cu alte fiinţe umane stilul de viaţă al acestuia. Iar pentru el, stilul de viaţă al unei persoane constituia cheia întregului comportament al acesteia. De exemplu, Adler credea că din copiii răsfăţaţi vor ieşi adulţi răsfăţaţi, ce vor aştepta ca toată lumea să facă lucruri pentru ei. "Stilul" se va manifesta în toate interacţiunile sociale ale unei persoane.

Adler a inventat termenul de complex de inferioritate cu referire la un anumit stil de viaţă anormal. Sentimentele de inferioritate sunt normale, toată lumea le are, din când în când, pe când un complex de inferioritate este ceva anormal. El marchează fiecare interacţiune a persoanei cu ceilalţi, producând foarte multă nesiguranţă în situaţiile sociale de toate tipurile. Deci, în sistemul lui Adler, complexul de inferioritate se diferenţiază de sentimentul de ineficienţă care inspiră o compensaţie.

Adler vedea fiecare complex ca pe un stil distinctiv de viaţă. Pe unul dintre ele l-a numit Complexul Mântuitorului. Acesta consta dintr-o nevoie compulsivă de a-i schimba sau reforma pe oameni. Pe altul l-a numit Complexul Negaţionistului. Acesta era trăit ca o constrângere de a nu fi de acord cu alte persoane. Adler a descris multe alte complexe. Aceste sunt exemple fine ale tipurilor prezentate în capitolul 11, însă, asemenea celor mai multe dintre stereotipurile personalităţii, ele erau modelate de anumite cadre temporale şi locale (Europa şi America anilor '30 şi '40). Astăzi, puţine din complexele lui Adler ne mai par familiare. Complexul Mântuitorului şi cel al Negaţionistului sunt două excepţii... tipuri, care mai pot fi recunoscute încă în cultura noastră actuală.

Ce reprezenta gemein-schaftsgefuhl şi de ce a fost aceasta importantă în terapie ?

Adler a simţit că stilul de viaţă nevrotic este întotdeauna centrat pe sine. De exemplu, o persoană cu Complexul Mântuitorului ar putea părea că încearcă să-i ajute pe alţii, când, de fapt, ea încearcă să simtă putere şi superioritate morală asupra altora. În general, observa Adler, o persoană cu probleme psihologice nu se preocupă prea mult de ceilalţi.

Adler a simţit că era important, ca parte a terapiei, să încurajeze sentimentul de comuniune socială al unei persoane. El a folosit termenul german gemeinschaftsgefuhl, cu sensul de interes comunitar sau interes social. Oamenii au nevoie de interese comunitare, spunea el, pentru a atinge fericirea în muncă, prietenie şi dragoste. Complicaţiile din aceste trei domenii, observa Adler, sunt cele care trimit, de obicei, o persoană la terapie. O persoană egocentrică are adesea probleme în formarea relaţiilor autentice de prietenie sau de dragoste, sau în a se simţi bine cu ceilalţi la locul de muncă. În mod paradoxal, atunci când o astfel de persoană învaţă să aibă mai multă grijă de alţii, fericirea sa se intensifică.