Introducere în psihologieIniţial, Freud nu a vrut să încerce terapia prin discuţii a lui Breuer pe proprii pacienţi. Întâi de toate, el ştia că Bertha Pappenheim nu fusese vindecată. Soţia lui Freud a vizitat-o pe Bertha cinci ani după ce Breuer i-a oprit tratamentul.

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.13: Terapii) - (Partea a I: Terapii psihodinamice) - Experienţele terapeutice ale lui Freud


Atunci Bertha i-a spus că încă mai avea halucinaţii pe timp de noapte, plus alte simptome grave. Breuer însuşi a spus că el se întreba dacă s-ar mai putea ameliora ceva.


Cum a ştiut Freud că "terapia prin discuţii" nu dusese la o vindecare de durată? Cum a fost Bertha onorată mai târziu în viaţă?


În cele din urmă starea Berthei Pappenheim s-a îmbunătăţit şi a continuat să ducă o viaţă cu rezultate notabile. Ea a iniţiat primul orfelinat de fete evreice din Germania. De fapt, chipul ei apăruse pe un timbru poştal german care o onora pentru această realizare, cu ani înainte ca cineva să-şi fi dat seama că fusese pacientul numit "Anna O.". Cu toate acestea, atunci când Freud a auzit pentru prima dată despre acest caz, terapia prin discuţii părea să fi eşuat, iar Bertha însăşi (mai târziu în viaţă) a avut opinii tăioase cu privire la psihanaliză, tehnica lui Freud, pe care o considera ineficientă.

Freud a continuat să-şi folosească metodele învăţate de el în şcoala medicală. Acestea includeau masajul, sedativele, odihna şi o tehnică numită electroterapie, în care curentul electric uşor era aplicat pe corp. Pe măsură ce Freud a câştigat experienţă, el a suspectat că niciuna dintre tehnicile sale nu determinase o vindecare reală. După el, ceea ce îi ajuta într-adevăr pe pacienţii săi atunci când părea că starea de sănătate se ameliora, era sugestia că urmau să se facă bine. Astăzi am numi asta efect placebo sau sugestie. Aceasta are un efect puternic - practic acelaşi ca şi hipnoza, dar Freud a dorit o tehnică care să constituie ceva mai mult decât o auto-sugestie.

În 1889, devenind din ce în ce mai nerăbdător în legătură cu metodele de terapie pe care le folosea, Freud a decis să încerce terapia prin discuţii a lui Breuer. El a încercat să-şi hipnotizeze pacienţii şi să-i ducă înapoi în amintirile lor pentru a vedea dacă existau unele incidente traumatice ce puteau să stea la baza simptomelor de isterie. Urmând modelul lui Breuer, Freud îşi încuraja pacienţii să retrăiască incidentul traumatic cu o mare descărcare emoţională. În multe cazuri, el a putut să-i scape pe pacienţii săi de simptomele isterice, folosind această tehnică.


Ce este abreacţia? Catarsisul?


Freud a numit actul de retrăire a emoţiei abreacţie. Grecii antici îl numeau catarsis. Catarsisul înseamnă purificare în limba greacă. El apare atunci când oamenii îşi descarcă emoţiile, simţindu-se mai bine după aceea. Catarsisul este implicat de expresia "un plânset bun". Aristotel a folosit conceptul pentru a explica de ce publicul de teatru se bucură de tragedii şi de muzica tristă. El spunea că spectatorii se identifică cu tragediile prezentate pe scenă, simpatizează cu emoţiile şi experimentează acelaşi efect de purificare ca în exprimarea emoţiilor lor.


Ce ştia Freud despre catarsis? Care a fost "noua găselniţă" din metoda cathartică a lui Freud?


Catarsisul era un concept popular în Viena din vremea lui Freud, atingând "proporţiile unei nebunii" (Sulloway, 1978). Soţia lui Freud a avut un unchi care a scris despre catarsis, iar activitatea lui a inspirat peste 140 de publicaţii în limba germană pe tema catarsisului. Acest lucru s-a petrecut înainte ca Freud să înceapă să folosească "metoda lui cathartică". Dar căutarea sistematică a amintirilor timpurii legate de simptomele actuale, în vederea producerii catharsisului şi a eliminării simptomelor, a fost găselniţa nouă a terapiei lui Freud.

Freud a emis ipoteza că "energia psihică" era afectată de diminuarea sau reprimarea amintirilor traumatice. El privea catarsisul ca o modalitate de eliberare a acelei energii blocate, astfel încât pacientul să poată recâştiga puterea şi energia din starea normală.

Freud a constatat că avea dificultăţi cu hipnotizarea unora dintre pacienţi, dar la puţin timp a obţinut rezultate bune în lipsa hipnozei. El le cerea pacienţilor să se relaxeze într-o cameră slab luminată, cu spatele la el, pentru a evita distragerea atenţiei. Apoi le sugera să-şi amintească episoadele traumatice de mult uitate din viaţa lor. Dacă ei răspundeau că nu pot, el le cerea să se străduiască mai mult, să caute mici resturi sau bucăţi de memorie şi să le folosească pentru a prelua segmente tot mai mari. Acordându-le timpul şi încurajările necesare, Freud a constatat că oamenii îşi puteau aminti evenimente care puteau explica simptomele lor isterice.