PsihologieAxa 2 a DSM-IV este folosită de clinicieni pentru a nota "aspectele proeminente ale personalităţii neadaptive şi mecanismele de apărare", ca și pentru a evalua gradul de handicap al persoanelor cu retard mintal. Citiţi despre tulburările de personalitate.

 

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.12: Psihologia anormalului) - (Partea a III-a: Axa 2 a DSM-IV) - Tulburările de personalitate


Motivul pentru crearea Axei 2, separate de Axa 1, este acela de a încuraja clinicienii să investigheze "posibila prezenţă a tulburărilor de personalitate și a retardului mental, care altfel ar putea fi trecute cu vederea atunci când atenția este îndreptată mai degrabă spre tulburările mai complicate [evident] ale Axei 1". (DSM-IV, 1994). Tulburările Axei 2 nu necesită întotdeauna tratament clinic, iar o persoană poate manifesta, în acelaşi timp, două sau mai multe astfel de tulburări.


Care este motivul includerii "Axei 2" în DSM-IV? Ce sunt tulburările de personalitate?

Prin definiție, tulburările de personalitate sunt exagerări ale trăsăturilor normale de personalitate, exagerări care sunt atât inflexibile, cât și neadaptive (Widiger și Trull, 1985). Să examinăm aceste două cuvinte.

1. Inflexibil. Persoanele cu tulburări de personalitate cred că nu se pot schimba, chiar dacă doresc. În unele cazuri, acestea nu se consideră anormale și sunt aduse la tratament (dacă se întâmplă vreodată) de către cei din jurul lor, cum ar fi părinții sau partenerii conjugali, mai degrabă decât de bună voie.

2. Neadaptiv. Prin definiție, o anomalie împiedică un talent sau o capacitate obișnuită, așteptată, să se exprime, ori are un impact negativ asupra capacității individului de a trăi în armonie cu ceilalți. A spune că tulburările de personalitate sunt neadaptive înseamnă că ele fac rău oamenilor sau că îngreuiază posibilitatea ca oamenii să trăiască o viață normală și productivă.


Care este termenul mai vechi pentru indivizii cu tulburări de personalitate?

Mulți oameni, care acum sunt diagnosticaţi cu tulburări de personalitate erau odinioară numiţi nevrotici. La termenul de "nevroză" s-a renunţat la revizuirea anterioară majoră a Manualului de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale, DSM-III, pentru că includerea lui părea să semene cu o admitere implicită a teoriei freudiene. Dar teoria –  definiţia neutră a nevrozei – un comportament persistent, neadaptiv – este aceeaşi pentru ceea ce acum este denumit prin termenul de tulburare de personalitate.


În ce sens aceste categorii de diagnostic sunt lipsite de fidelitate?

Turkat și Alpher (1983) au cercetat manualele de psihologie anormală pentru a găsi descrieri ale tulburărilor de personalitate și au constatat că în nici unul dintre texte nu sunt prezentate toate acestea. Asta era greu de justificat, după ei, pentru că tulburările de personalitate sunt printre cele mai frecvente diagnostice din clinicile psihologice. Cu toate acestea, în cazul lor, diagnosticele sunt dintre cele mai puţin fidele. Cu alte cuvinte, diferiții specialişti, de multe ori, nu se pun de acord cu privire la diagnosticele lor  asupra tulburărilor de personalitate. Este multă suprapunere între diferitele categorii și uneori nu este clar unde poate fi încadrat un pacient.


Cum diferă (din nou) tulburarea de personalitate paranoidă de schizofrenia paranoidă?

Personalitatea paranoidă este suspicioasă cu privire la alţii, iritabilă, de multe ori geloasă și tinde să supraaprecieze o perspectivă ideosincretică asupra lumii. Spre deosebire de schizofrenicii paranoizi, persoanele cu tulburări de personalitate paranoide nu au iluzii. Ele nu aud voci şi nu cred în teoriile nerealiste ale conspirației extinse, ele sunt doar suspicioase și ostile tot timpul. Ele tind, de asemenea, să fie litigioase, intentând numeroase procese împotriva dușmanilor lor imaginari.


Ce este personalitatea schizotipală?

O personalitate schizotipală este o "persoană ciudată", care face faţă cu greu relațiilor sociale şi tinde să interpreteze evenimentele din lumea exterioară ca având o semnificație specială cu caracter personal pe care alte persoane nu o pot înțelege. O astfel de persoană poate părea că are jumătate din iluziile schizofreniei, dar personalitatea schizotipală totuşi face faţă. Persoana schizotipală se poate deteriora în condiții de stres și poate exprima ocazional idei delirante. O personalitate schizotipală poate utiliza cuvinte neobișnuite și fraze care au o semnificație privată specială. Discursul persoanei se abate de la subiect, dar nu este incoerent ca discursul unui schizofrenic dezordonat.


Ce este personalitatea schizoidă?

Tulburarea schizoidă de personalitate este caracterizată în primul rând de un simptom: singurătatea socială voluntară. Persoana schizoidă este puțin probabil să aibă prieteni. Lui sau ei nu-i pasă de sfaturile sau laudele altora. El sau ea, de obicei, locuiește singură și pare  auto-absorbită sau absentă. Spre deosebire de personalitatea schizotipală, schizoidul nu face interpretări exotice asupra evenimentelor şi nu are un discurs incoerent. Persoanele cu o personalitate schizoidă se pot descurca bine într-o activitate calificată  în condiţii de muncă independentă și de  evitare a unei prea mari interacţiuni cu alte persoane.


Ce este tipul histrionic?

Al patrulea tip de personalitate enumerat în DSM-IV este personalitatea histrionică. Acest tip de persoană este predispus la manifestări emoționale.


Cum se vede o persoană histrionică pe sine? Cum o văd alții?

Personalităţile histrionice sunt "slabe" la vederea sângelui, pot acapara un întreg dineu cu povestea recentei lor  vindecări prin credință, pot fi atât de "copleşite" de emoție în timpul unui film trist,  încât vor fi nevoite să plece imediat acasă (deci vor strica seara însoțitorului lor), vor  amenința cu sinuciderea în cazul în care interesul persoanei iubite se răcește și așa mai departe. Astfel de persoane se văd pe ele însele ca fiind foarte sensibile, în timp ce altora le par adesea superficiale și nesincere. (Bootzin & Acocella, 1984)


Ce este tipul narcisist?

Tulburarea de personalitate narcisistă este caracterizată printr-o imagine de sine grandioasă și un sentiment de auto-valorizare pe măsură, combinate cu lipsa de interes faţă de preocupările și sentimentele altora. Tipurilor narcisiste le pasă în cea mai mare parte de ele însele. Cea mai mare parte din comportamentul lor este proiectat în direcţia impresionării celorlalți sau pentru îmbunătățirea propriei imagini. De obicei, o persoană din acestă categorie vine la o clinică psihologică nu pentru că ar suspiciona o tulburare, ci pentru că este distrusă din cauza unei relații sociale ruinate, a înstrăinării prietenilor sau a partenerului conjugal.

Personalitatea obsesiv-compulsivă este un "workaholic fară caldură" (Meyer și Salmon, 1984). Ea tinde să fie atât de mult preocupată de detaliu, încât îşi limitează propria productivitate. Astfel de oameni sunt prea controlaţi emoţional şi incapabili de a exprima grija. Ei fac liste, sortează lucrurile în grămezi ordonate și pot fi fanatic de detaliaţi în planificările lor. Persoanelor cu o tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă le este greu să slăbească sau să se distreze în situații sociale. Ele tind să aibă un slab simț al umorului și nu sunt de obicei foarte creative.


Cum poate tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă să fie distinsă de TOC?

Conform manualului DSM-IV, personalitatea obsesiv-compulsivă este ușor de distins de o persoană cu tulburare obsesiv-compulsivă (TOC), deoarece persoanele cu tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă nu manifestă "obsesii şi constrângeri reale". Ele nu se angajează în verificări repetate şi nu suferă de gânduri intruzive, obsesive. Cu toate acestea, dacă un comportament devine dus la extrem (de exemplu, dacă o persoană face vrafuri de ziare vechi până când acestea creează un pericol de incendiu și împiedică oamenii să meargă prin cameră), atunci "un diagnostic de tulburare obsesiv-compulsivă ar trebui să fie luat în considerare". (DSM-IV, p.. 671)


Cum reacționează personalitatea dependentă de relaţii?

Personalitățile dependente, după cum sugerează și numele, manifestă dependență extremă faţă de alte persoane. Acestea pot intra în panică dacă sunt lăsate să se descurce singure, dar funcționează bine, dacă nu sunt lăsate pe cont propriu. Ele au tendința să se agățe de sau să imite pe altcineva. Aceasta este sursa lor de putere, ca şi slăbiciunea lor. În cazul în care "sunt lăsate din mînă" sunt devastate. Adesea, tendința lor imitativă este atât de mare, încât adoptă manierele și obiceiurile de exprimare ale persoanei al căror sprijin îl caută.


Ce este tipul "borderline"?

O personalitate borderline tinde să aibă relații intense, neregulate. Femeia criminală din filmul  Atracţie fatală este un exemplu al acestui tip. Tipul borderline este ostil și exigent, dar poate fi de asemenea  inteligent și provocator. Pacienții borderline sunt adesea unici, complicaţi și greu de mulţumit. Ei sunt, de asemenea, imprevizibili și inconsistenţi, fiind calmi şi controlaţi timp de o săptămână, dar făcând cumpărături uriașe sau exces de medicamente în altă săptămână. Unii borderline se recuperează semnificativ în terapie, dar sinuciderea este, de asemenea mult mai frecventă în rândul acestui grup, decât în rândul altor pacienți (Neted, 1997).

DSM-IV se concentrează asupra instabilităţii manifeste în toate aspectele comportamentului, ca  diagnostic al personalităţii borderline, ceea ce îngreuiază şi mai mult diagnosticul. Unii experți se întreabă dacă această tulburare ar trebui să fie inclusă ca un sindrom psihiatric, deoarece fidelitatea între experţi este scăzută în acest caz. Cu alte cuvinte, clinicienii independenţi sunt de multe ori în dezacord cu privire la diagnostic.


Care sunt caracteristicile tulburării de personalitate evitantă?

Personalitățile evitante sunt doritoare să evite riscurile contactului social. Millon (1981) descrie personalitatea evitantă ca fiind caracterizată prin hipersensibilitate la respingere, umilire sau rușine. Persoanele de acest tip doresc să fie iubite, dar se așteaptă să nu fie și, ca urmare, urmăresc în mod constant să se reasigure, supra-reacționând la orice indiciu de dezaprobare. Ele au o stimă de sine scăzută şi sunt de obicei supărate pe sine datorită propriilor eșecuri sociale. Aşa cum subliniază Bootzin și Acocella (1984), "... Aceste sentimente erodează în continuare stima de sine - un cerc vicios". Personalitatea schizoidă se bucură de singurătate, personalitatea evitantă nu.

Scris de: Russell A. Dewey
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.